Release yourself

Hristos a inviat!... La TVR

Ca de fiecare data la Inviere, oamenii cauta sa respecte traditia, iar altii sa gaseasca sensul pentru care traiesc. O mare parte, insa, se distreaza sau isi vad de viata lor, la fel de obisnuita cu a celor care postesc sau bat drumul bisericii. Pe vremea comunistilor, Pastele era o "indeletnicire" retrograda sau prohibita. Atunci tinerii se distrau, un motiv de evadare din canoanele societatii socialiste multilateral dezvoltate. La tv nu vedeai nimic care sa-ti sugereze macar prin metafore ca Iisus e printre noi si poarta cerului se deschide. In zilele noastre, oamenii sunt liberi sa experimenteze frica sau dragostea fata de Dumnezeu. Postul negru nu mai este doar o vorba printre batranii din familie. Abtinerea de la cele lumesti mai are si alte sensuri in societatea de consum: ambitia de a face sau includerea in tendinte. Daca vorbesti cu ei, cu exceptia celor care cred sincer in rostul postului, vei afla ca au putine argumente. Cele mai frecvente tin de prejudecata si apoi de compensarea pacatelor din timpul anului. Un fel de purificare interioara care pica la tanc. Nu ii judec. Fiecare are dreptul sa aleaga limita moralitatii in fata lui Dumnezeu. In vremurile noastre, Biserica este toleranta si generoasa cu toti enoriasii, chiar si cu aceia care isi aduc aminte de ea doar la marile sarbatori. Ma gandeam la toate astea urmarind fara sa vreau televiziunile noastre in noaptea de Inviere. PRO TV face rating. Pentru ca filmele bune pot fi si pe motive religioase, nu-i asa? Ceilalti au stat in umbra dar, previzibil ca in fiecare an, la miezul noptii TVR trece pe primul loc, la mare distanta de restul competitorilor. M-a uimit ca timp de 2 ore TVR si-a adunat cei mai multi telespectatori in conditiile in care toate posturile, de la cele mici la cele mari au transmis acelasi lucru. Parca eram la un seminar universal de invatare a pasajelor din Scriptura. Abia in astfel de momente rare imi reconfirm ceea ce stiam din primii ani de televiziune: nu conteaza calitatea programului sau frumusetea formatului. Conteaza brand-ul... Nimeni nu-i poate lua televiziunii publice marca de transmitator al mesajelor catre popor. Aici se aduna lumea cand vrea sa fie sigura ca obtine mesajul curat si nedistorsionat (nu ma refer la erori involuntare sau influente neortodoxe). TVR ramane un post ales atunci cand evenimentul este plat, simplu, asezat, liniar, fara surprize si rasturnari de situatie, produs de altii. Desi ar trebui sa ma bucur pentru audienta TVR, sunt trist si dezamagit. Pentru ca mi-as fi dorit sa fie la fel de multi telespectatori si cand se vor fi realizat productii alerte, complexe, incitante, neobisnuite, gandite in house si nu livrate de altii.

Dinozaurii traiesc !

Incidentul straniu de la Cotroceni ma face sa revin asupra unui subiect despre care tocmai am scris zilele trecute. Ziceam ca ministrul de externe Adrian Cioroianu a platit pretul ignorantei fata de sistemul osificat pe care il conducea fara sa stie. I-a venit randul si presedintelui tarii sa descopere caracatita pe care o patroneaza fara sa stie. Sau poate stie si este obligat s-o ignore!
Un "diplomat de cariera" a ajuns, pentru sase ore, sef al protocolului prezidential. Asa cum a fost numit, tot asa a fost revocat. In doi timpi si trei miscari. Alegerea, dar si indepartarea sa n-au avut parte de explicatii. Publice, cel putin. Pentru ca, in interiorul Palatului, adevarul este stiut. Presedintele s-a enervat peste masura ca a jucat rolul sefului care primeste mutarea de-a gata. S-a trezit cu un individ jovial, prietenos, ascultator si curatel. Un diplomat din gasca veche, bun la protocol ca toti ambasadorii scoliti in "epoca de aur". Nu trebuia decat sa continue sa zambeasca frumos si l-ar fi pacalit cu gratie pe Traian Basescu. Nici macar nu e un efort considerabil sa se prefaca pentru cei care traiesc din plecaciuni invatate in zeci de ani de "diplomatie" performanta. Spuneam ca sistemul din MAE iese intotdeauna invingator in fata novicilor si a intrusilor. Ma refer la aceia care nu s-au format pe culoarele ministerului si n-au primit clearence de la cine trebuie. Dinozaurii - asa cum ii recunoastem din articolele de presa servite - sunt batraneii veniti din afara prin numiri politice sau gusterii fara angajament. Varsta biologica nu e decat o chestiune secundara. In MAE, dinozaur este o figura de stil pentru definirea indezirabililor sau a celor fara pedigree. Mi-aduc aminte ca la 35 de ani eram pe lista dinozaurilor alaturi de mai varstnicii Oliviu Gherman sau Dan Martian. Ziarista care m-a alipit speciei disparute a ajuns ulterior PR-ul unui fost ministru de externe. Acelasi care a tacut malc cand oamenii trimisi de el la post erau "jumuliti". Acum nu mai conteaza. "Gunoierii" si-au facut treaba dupa 2005 si au curatat vagauna de indezirabili. Pana cand conducatorii care le-au luat locul celor de dinainte au descoperit pe pielea lor cu cine au de-a face. Le-a luat ceva timp sa priceapa si au suferit lovituri de imagine urat mirositoare. Nu doar Cioroianu s-a ales cu vanatai. Pana si Basescu a primit un croseu in plina figura de la diplomatii de cariera. Doar un pumn, fiindca in spate ii fac in continuare zambre... M-am intrebat mereu de ce ziaristii si preotii sunt cautati la dosare iar altii stau si contempla strazile unor orase exotice. Recent, o directoare din MAE a fost oprita de la avansare tot din cauza unor legaturi nepotrivite cu "trecutul". Asta este doar fata nevazuta a muntelui de angajamente dosite cu grija prin fisetele din Baneasa. Desigur ca pot accepta opinia ca diplomatia nu se face doar cu vorba, ci si cu "mijloacele specifice". Insa o nuanta trebuie acceptata: diplomatul aplica ordinele ministrului de externe, iar ofiterul de informatii pe cele ale sefului sau. Asta fac toti in democratiile consolidate. Noi insa continuam sa traim ca in timpul in Razboiului Rece, cand ambasadele erau oficine de spionaj. Doar un lucru s-a schimbat: acum nu mai facem nici macar asta. Dar avem un motiv de satisfactie: am reusit sa protejam o specie pe cale de disparitie: dinozaurii de cariera.

Reprezentatie cu figuranti

Cand sansele iti cresc, primul lucru la care te gandesti este sa ti le maximizezi. Asa a gandit si Sorin Oprescu, candidatul surpriza in alegerile pentru Primaria Capitalei.Asa ca, atunci cand l-au respins pe motiv de incurcaturi la CNP-urile simpatizantilor, "doctorul" si-a scos tot veninul si l-a injectat spre cei care l-au scos din joc. M-am intrebat: cine l-a "operat" pe Oprescu? Propriul staff sau contracandidatii cu potential?
Ambele posibilitati sunt plauzibile.
Acum cinci zile Sorin Oprescu era in cautarea echipei de sprijin si negocia din greu suportul de specialitate (avocati, sociologi, consultanti de imagine). Banii ii avea mai devreme, asa ca startul a fost asigurat. Au dreptate cei din PSD cand spun ca si-a ales in graba oamenii. Unii dintre ei, printre care si finul lui Vanghelie, s-au miscat repede dar au neglijat inevitabil detaliile tehnice. Sa verifici in doua zile 40 de mii de identitati poate fi o corvoada prea mare pe umerii unor oameni neexperimentati.

Sa zicem ca n-a fost, insa, asta...Atunci, inseamna ca judecatorii de la BEM s-au dus tinta la paginile cu erori. Cine poate crede ca au verificat aceleasi liste intr-o noapte, este naiv. Si oare cine sa fii dat o mana de ajutor? Poate cei care s-au ocupat de completarea listelor?

Nu cred in teoria conspiratiei dar, admit ca este cea mai buna arma pentru Sorin Oprescu, daca, prin absurd, va obtine in instanta castig de cauza. Desigur, niciun contracandidat din grupul celor cu sanse nu este incantat de aparitia in cursa a "doctorului". Vasile Blaga s-a abtinut sa iasa public ca sa-l atace(o decizie inteligenta), Mitrea l-a compatimit pentru calitatea staff-ului(atitudine previzibila), Orban a deplans situatia(logic, doar vrea sa capitalizeze din simpatia publica acordata victimei).
Ambele variante sunt plauzibile iar reactia lui Oprescu nu face decat sa-mi intareasca impresia ca a fost infrant inainte de a incepe batalia. Ciudat este ca toti s-au speriat de el fara sa aiba o imagine fidela a realitatii intentiilor de vot din teren. Sunt convins ca nici Blaga, nici Diaconescu si nici Orban nu stiu adevarul despre procentele obtinute in sondajele comandate de partid. Ele sunt cosmetizate in interesul pastrarii moralului ridicat. Asta se vede din reactiile timide sau edulcorate care razbat prin media. Si totusi, Oprescu era departe de pozitia castigatorului solitar, chiar daca Blaga trebuia sa se uite in sus la el ca sa-l ajunga. Pentru prima oara vad o cursa electorala care n-are mesaj si nici forta. Nu la unul, ci la toti candidatii. Este clar ca echipele de consultanti nu reusesc sa se pozitioneze, nu si-au strans informatiile din tabara adversarului si sunt vaduvite de aportul personal al "clientului". Vom experimenta o non-campanie electorala, mai stranie decat cea din 2005 cand Videanu il invingea pe Vanghelie...doar cu o mana. Si daca echipele de strategi lucreaza in secret si mai ales pe medii neconventionale, ma astept ca dezbaterile televizate sa fie cele mai plictisitoare gargare vazute vreodata in Romania. Actorul pentru care s-a platit biletul la spectacol s-a imbolnavit subit...Asa ca reprezentatia va fi asigurata de figuranti.

Statul? Cine mai e si asta?

STAT = Organizaţia politică a clasei economiceşte dominante în societate, care are drept scop apărarea ordinii economice şi politice existente şi reprimarea împotriva claselor opuse.

ANARHÍSM = Concepţie, mişcare social-politică extremistă care neagă necesitatea statului şi formele lui de organizare, a ordinii şi disciplinei sociale în general.

Doua definitii din DEX.
Daca esti un cetatean responsabil si constiincios inseamna ca accepti prima definitie. Daca esti un cetatean revoltat si nemultumit te incadrezi in a doua.

Sunt debusolat. Eu in care clasa sunt daca nu-mi place ce face statul cu mine? Sunt oare in clasa opusa care tebuie reprimata? De exemplu, daca n-as vrea sa platesc taxa pe valoarea adaugata sunt impotriva ordinii si disciplinei sociale? Si cum ramane cu drepturile mele?
Vrea omul sa cumpere o masina second-hand si descopera ca a cincea parte din valoarea ei se duce intr-o gaura neagra. Bun, pot sa inteleg ca un produs nou se supraimpoziteaza cu aceasta nenorocita taxa. Dar de ce sa plateasca fiecare nou cumparator birul asta? Ce face statul pentru asta? Si de ce naiba mai imi ia impozit daca descarc in conturile LUI un portbagaj de bani doar fiindca mi-am permis sa cumpar ceva care tot statul ma incurajeaza sa-l iau. Nu zice statul ca suntem o economie de piata? Nu zice statul sa renuntam la harburi si sa luam lucruri noi? Nu zice statul ca dezvoltarea si prosperitatea se bazeaza pe actele de comert si puterea de cumparare? Pai ce economie de piata functionala e asta care te pedepseste cand cumperi ceva folosit de altul?
La stiinte politice, studentii invata ca statul este o proiectie imaginara dar prezenta in mentalul colectiv. Nu s-ar putea ca statul asta sa fie real si nu imaginar, ca sa pot sa-l iau la o discutie one-to-one?

SUMMER 2008

Pentru cei care inca mai merg prin cluburi si nu s-au ramolit...Piesa asta o veti auzi cateva luni de acum inainte.



(click inca o data, daca aveti probleme cu auditia)

Moods deluxe

Ministerul "organelor" externe

Ultimele zile mi le-am petrecut in Odorheiul Secuiesc. Un orasel de provincie in inima Tinutului Secuiesc. M-a surprins serenitatea locului si indiferenta eleganta a locuitorilor. Dar si grija celor care traiesc acolo pentru ospitalitate. A fost o experienta utila pentru un bucurestean venit cu influenta difuza a conflictului interetnic romano-maghiar. Eram acolo cand am aflat de demisia lui Adrian Cioroianu. Ministrul de externe pe care il intalnisem cu doua saptamani inainte la cumparaturi prin Metro. Era cu logodnica si mi-a prezentat-o cu mandrie. Nu parea preocupat desi, peste cateva zile, incepea ultimul lui eveniment major din pozitia de sef al diplomatiei - Summitul NATO. Din comportamentul lui am inteles ca este degajat si dezinteresat de presiunea care ii statea pe umeri. Cred ca asa a fost tot timpul, chiar daca multi l-au confundat cu un personaj imberb, predispus la gafe. Poate ca au si ei dreptate dar, am invatat sa tratez cu multa ingaduinta si circumspectie comportamentele exotice. Uneori oamenii mascheaza adevarata lor traire, alteori braveaza in speranta ca vor fi crezuti. Insa, plecarea lui Cioroianu mi se pare un un deja vu. O pedeapsa aplicata de sistemul pervers al diplomatiei romanesti. L-am simtit si eu cand eram la Los Angeles. Cred, mai curand, ca Adrian Cioroianu si-a platit pretul pentru lipsa de "sange albastru" care nu-i curgea prin vene. Adica, nu era de-al lor. Sa ajungi in mintea unora din diplomatie drept dusman nepoftit la masa de bucate este un sacrilegiu pentru care vei plati, mai devreme sau mai tarziu. Daca nu esti de-al lor sau daca mirosi alt parfum decat al baietilor te-ai ars. Nimic nu le mai place si nimic nu te mai scapa. Sistemul are rabdare si asteapta momentul. Iti creeaza in mod diabolic ocazia sa gresesti, te lasa in ofsaid si iti intoarce spatele cand te astepti mai putin. Nimeni nu te previne si nimeni nu te intreaba daca stii cum trebuie sa faci. Daca nu esti dorit simti asta rapid. De la banalele incurcaturi de protocol la dificilele momente de stanjeneala diplomatica. Totul este trecut prin mana cuiva. Nimic nu este la voia intamplarii. Mircea Geoana, de exemplu era de-al lor si de aceea era un diplomat foarte priceput. Chit ca el isi facea de multe ori singur treaba, fiindca stia ca oricand risca sa inghita un cocolos "pregatit" nevinovat de un functionar neatent. Cioroianu, insa, a platit pretul sigurantei personale in fata vagaunii din Aleea Alexandru. Nimeni nu scapa din malaxorul "baietilor". Este o chestiune de timp pana cand renunti de bunavoie sau te poftesc afara prin masuri chirurgicale. Fara zgomot, fara scandal. Imi vine in minte linistea din sala de operatii unde organele interne ale pacientului decedat sunt transplantate in corpul altor amarati care se iluzioneaza ca vor supravietui in diplomatie. Asta mi s-a intamplat si mie. Macar eu stiam cu cine am de-a face. Si ei. Asa ca ne-am harjonit cu incurcaturi birocratice, mereu rezolvate printr-un telefon important sau o amenintare voalata. PUTEREA nu are putere acolo. Banul si informatia sunt insa la putere. Daca te adaptezi sau te vinzi rezisti si chiar promovezi. Altfel, esti pierdut. Tacerea este calitatea individuala cea mai apreciata. In schimb, curiozitatea si corectitudinea jeneaza si contrariaza. Nu ma mira ca oameni care au furat, mintit, gafat impardonabil sunt rotiti, mutati, uitati prin alte colturi ale lumii sau in cel mai rau caz prin centrala ministerului. Locul unde se spala sau se ajusteaza hainele patate ale diplomatilor murdari. Nu am nicio speranta ca lucrurile vor sta altfel. Toti cei care merita sa fie in varful piramidei sunt la post prin tot felul de ambasade. Ei stau deoparte si nu se amesteca in mixtura secreta fabricata de ceilalti din centrala. Nimic nu s-a schimbat de cand am plecat dintre ei. Doar doi ministri, intr-un an. Un fleac...

SAUDADES

Saudade is different from nostalgia. In nostalgia, one has a mixed happy and sad feeling, a memory of happiness but a sadness for its impossible return and sole existence in the past. Saudade is like nostalgia but with the hope that what is being longed for might return, even if that return is unlikely or so distant in the future to be almost of no consequence to the present. Nostalgia is located in the past and is somewhat conformist while saudade is very present, anguishing, anxious and extends into the future.

Inainte de efort, putin confort

NATO a venit si a plecat. La fel si munca unora sau nemunca altora. Pentru mine, conteaza mai putin ce si cat a ramas din summitul celor mari. Ma pune pe ganduri rolul frumos pe care Bucurestiul l-a jucat, pana la capat. Ca intr-un film marca Hollywood. Totul s-a terminat fericit si binele a invins raul.
Regizor: unchiul SAM, personajul pozitiv - NATO, personajul negativ - ursul rusesc, filmare in locatie - Bucuresti. Si uite asa ajung la esenta...Am vazut filmul Mon Colonel, dupa o poveste a regizorului Costa-Gavras.



M-a frapat similitudinea cu prezentul. Cu razboiul nostru, al celor din NATO. Numai ca istoria s-a scris acum 5 decenii, in Algeria coloniala. Francezii au fost ultimii, inaintea americanilor, care si-au justificat nevoia de pacificare/democratizare prin forta militara. Este socant sa afli ca doar cuvintele s-au schimbat: atunci era impusa pacificarea unui teritoriu ostil, acum se numeste democratizare , torturarea infidelilor era codificata proceduri speciale de interogare, acum se numeste aplicarea de masuri specifice la interogatorii. Un singur cuvant s-a pastrat nealterat peste decenii: terorismul. Jacques Ellul, celebrul autor al Propagandei, scria despre francezi ca au pierdut razboiul din Algeria din cauza ca si-au imaginat ca propaganda le va convinge pe cele 10 milioane de algerieni ca pot fi francezi.Adica pot fi transformati prin inocularea setului cultural si de valori occidentale. Cu exceptia guvernantilor si a armatei, putini francezi isi imaginau ca vor castiga acel razboi. Si in final, nu s-au inselat. Ma gandesc acum la razboiul din Afganistan si nu ma pot opri sa constat ca suntem intr-o situatie ingrijorator de asemanatoare. Difera, ce-i drept, numarul celor care s-au aliat pentru democratizarea statului-tampon. Sa contribui la efortul comun este un deziderat nobil si probabil justificat prin prisma scopurilor propuse. Ce este diferit fata de acum 5 decenii este sistemul international. Atunci bipolar, acum unipolar si nu prea. Daca ar fi sa-l ascultam pe Charles Kupchan, unul dintre primii teoreticieni care au anticipat The end of the American Era.
Zilele astea mi-as fi dorit sa aflu de la liderii NATO raspunsul la doua dileme care ii framanta pe toti cei care studiaza relatiile internationale:

1. daca fenomenul terorist duce la un nou internationalism al SUA si la intarirea si legitimarea unor institutii internationale de actiune multilaterala.

2. difuzia democratiei in maniera globalista este sustinuta si de tehnologia digitala si de comunicatii.

Nu cred ca vom afla prea curand raspunsurile cautate. Asa ca, ma gandesc la butada militarilor francezi care inaintea unei misiuni de pacificare spuneau:

Inainte de efort, putin confort.