Nu sunt perfect. Scuzati-ma daca exist!

Reflectez de mult timp la sensul unor actiuni umane precum: altruismul, generozitatea, binefacerea, benevolenta sau sacrificiul. Stiu ca etimologic au intelesuri diferite. Definitiile din dictionar sunt insa justificari reci ale unor cuvinte, lipsite de nuantele si conexiunile necesare unei societati complexe si relative in care traim.

In timp ce cautam o explicatie solida a termenului de altruism, am descoperit un articol pe blogul Manei . Mi-am zis: iata un om care se considera fundamental altruist, lipsit de ganduri ascunse si fara pretentii de reciprocitate in momentele de oferire a ajutorului. Dilema multor oameni care se vad corecti, buni si sinceri cand intervin in beneficiul altuia este daca gestul lor se interpreteaza eronat. Daca nu cumva, sunt vazuti ca ipocriti sau din contra, ca niste "profitori" pe termen lung. Daca acesti oameni se marginesc doar la sensul moral, pot sta linistiti, sunt validati de societate. In etica, altruismul este un principiu al comportamentului care impune orientarea spre satisfacerea dezinteresată a unor trebuinţe sau nevoi ale celorlalţi. Este opus egoismului si considerat element principal al solidarităţii.

Dar noi nu traim intr-o societate bazata, exclusiv, pe normele morale! Si ca dovada, sociologii au studiat problema si au ajuns la concluzii care, mie cel putin, imi explica de ce suntem nedumeriti de reactia celorlalti cand vine vorba de altruismul fiecaruia. Spre deosebire de accepţiunea morală, exista si una sociobiologică care (atentie!) nu este opusă egoismului. Deoarece altruismul din aceasta perspectiva este selectat în mod natural, iar principiul selecţiei naturale presupune maximizarea şanselor de supravieţuire ale fiecărui individ. Mai simplu, altruismul este o forma „deghizată" a egoismului. Prin acest comportament individul urmărind de fapt să-şi maximizeze şansele de supravieţuire genetică prin creşterea numărului de descendenţi direcţi ai săi, pentru care acceptă sacrificiul. Dar lucrurile nu se opresc aici.

Nu doar gradele de rudenie sunt definitorii in aceasta explicatie. Toata lumea poate intra in ecuatie. Asa ajungem la altruismul reciproc, o strategie selectată natural, prin care un individ îşi maximizează şansele sale de supravieţuire pe termen lung, chiar dacă le micşorează pe termen scurt. Beneficiarul unui act altruist este obligat să răspundă printr-un gest reciproc binefăcătorului său. In caz contrar, ca in orice societate (animală sau umană) intra in functiune mjloacele de pedepsire (inclusiv de eliminare) a celor care ezită sâ răspundă actelor altruiste. Si acum finalul.

Avem un absolutism moral care le impune indivizilor să urmeze regula morală prescrisă, chiar dacă în felul acesta ar lovi pe cineva care i-a ajutat sau le-a făcut un mare bine. Un astfel de comportament la nivelul unei societati duce la instabilitatea grupului si de aceea vedem cum membrii săi se comportă adesea contrar acestui principiu, aplicand principiul reciprocităţii care le cere să ajute în primul rand pe cei care i-au ajutat şi să nu-i ajute pe cei care s-au abţinut de la acordarea ajutorului. Fara sa absolutizez, tot ceea ce vedeti la televizor, in campaniile de binefacere, la spectacolele de caritate si prin teledonuri nu sunt acte de generozitate candida. Nici macar un altruism in sens etic. Constient sau nu, participantii sunt manati de motive si resorturi intime diverse. Nici individual nu va asteptati sa gasiti altruistul suprem. Nimeni in lumea aceasta nu ajuta dezinteresat. Chiar daca interesul se numeste dragoste, prietenie sau o zi in plus de viata.

Animale si oameni

Sapte ani am avut un motan. Negru, castrat de mic ca sa nu sufere... S-a atasat de mine desi nu l-am indragit deloc la inceput. Pentru ca imi placeau cainii. Dar retrospectiv privind in viata mea, a fost cel mai bun prieten. Chiar daca usor egoist si profitor. Stiam ca tine numai la mine si ca se poarta astfel fara rautate. Reminiscentele vietii salbatice il obligau sa fie asa... Dintre toate animalele care m-au insotit in viata (nicio grija, nu e nimic peiorativ in asta) pisica a fost singura care ma intelegea. Am fost proprietar/stapan de caini, pisici, papagali, porci de guineea, broaste testoase). O adevarat gradina zoologica! Mi-ar fi placut sa ma iubeasca mai mult cainele, dar n-a fost sa fie! Pentru celelalte vietati din casa nu contam. Erau prea reci si independente ca sa ma remarce! Dar toate aveau un interes la mine. Furnizam hrana cea de toate zilele. Si s-au prins ca sunt constiincios si credincios. Acum nu mai am nimic. Nici macar vegetatia din jur aferenta animalului. Dar, nu e chiar asa de rau... Au altii pentru mine. Acum ma pot distra fara sa fac curat in fiecare zi, dupa ele. Cu oamenii, insa, e mai greu. Pentru ca, daca pe animale le poti da afara, pe oameni, nu!

Operatie de salvare

Ar putea fi un PRIETEN apropiat. Daca nu reusiti sa-l salvati din prima, l-ati pierdut!!! Restul e doar de antrenament. Un iepuras de plus...nimic mai mult.

Familiar feelings

Moloko

Atarnatorii neamului

Cand eram in scoala generala priveam admirativ apropierea nefireasca dintre unii colegi si profesori. Ma intrebam de ce cu ei se poate sa zambesti, sa vorbesti despre micile lor nevoi, eventual, ce mai face tata sau cand mai vine mama la scoala? Imi spuneam ca EU sunt singurul vinovat de raceala relatiei. Ca ar fi trebuit sa-mi manifest unilateral dorinta de socializare. (Aveam o scuza: pe vremea aceea, nu exista termenul asta! Glumesc, desigur.) Cu timpul, handicapul inventat m-a transformat intr-un copil emotiv. Mi-am zis ca asa sunt construit genetic si m-am impacat cu gandul.

In liceu, sentimentul de inadaptare s-a acutizat. Tot mai multi colegi aveau discutii private cu profesorii. Cadourile apareau din cand in cand. Atentia fata de ei mi se parea disproportionata in comparatie cu performanta sau cu meritele lor. Abia in facultate s-a ridicat ceata! Iluzia de ani de zile s-a destramat. "Vinovatia" mea de a fi inadaptabil s-a naruit. Nu eram inflexibil, nici timid, nici incapabil sa socializez. Eram dezavantajat, ignorat, izolat fiindca nu aveam reflexele de atarnator. N-am fost educat si nici incurajat sa ma aciuiez pe langa cel mai puternic. Nu mi s-a cultivat ideea ca pentru a reusi trebuie sa fii in gratiile sefului(autoritatii).

In noua viata care a inceput dupa facultate, in fiecare zi vedeam cum pervertirea mintilor in regimul comunist a perpetuat aceasta mizerabila atitudine. In jurul meu s-a invartit oriunde as fi fost, cel putin un atarnator. Acesti oameni au instinctul de conservare unidirectional. Si pe cat sunt de slugarnici, pe atat de marsavi sau tradatori pot fi. E suficient sa dispara punctul de referinta (seful) si sa apara germenii pentru un inlocuitor. Vor fi primii care dau o mana de ajutor la sabotarea celui care se clatina. Din ce in ce mai multi indivizi aplica, precum celulele canceroase, tactica "plantarii" si apoi a multiplicarii in mediu fertil. Suntem sufocati de catei care au facut haita in jurul dulaului. Acesti oameni, lobotomizati la varste fragede, sunt cel mai infect mecanism de blocare a deciziei. Ei susura in mintea sefului un adevar infestat de dorintele lor, ei creeaza scenariile conspirationiste, ei iti deformeaza imaginea si tot ei iti zambesc larg si te intreaba mieros daca te doare ceva. Nu pun in discutie aici mizeria umana. Ci mecanismul malefic de acces in varful ierarhiei. Unii dintre ei, foarte putini, sunt genii ale raului si de aceea ajung sa fie numiti eminente cenusii. Majoritatea insa, sunt precum colegii mei din scoala. Niste degenerati, trogloditi cu note si diplome cumparate.

Dupa doua decenii de la schimbarea societatii, nimic nu s-a schimbat in aceasta privinta. Din contra! In vremea dictaturii, cine ajungea sa faca sluj avea si o fisa a postului aferenta "sarcinilor" sale. Toti il considerau un paj cu privilegii de budoar. Astazi, insa, slugile s-au emancipat! Si-au mazgalit un CV cu scoli, cursuri, premii si locuri de munca. Si se numesc consilieri, asistenti, consultanti sau experti in ceva. Au reusit sa-si curate trecutul, dar nu si creierul. Sunt tot cei care veneau cu sapunul FA la Toar'sa invatatoare, cu pachetul de Kent lung la Tov director si cu parfumul frantuzesc la Doamna profesoara. Doar metodele s-a rafinat. Azi se cauta smenurile cu profit ilicit, aranjamentele obscure, cadourile in natura.

Aceasta generatie de lachei nu va disparea prea curand. Sunt mentinuti artificial in viata de sefi. Iar mecanismul va dainui cat timp in interiorul fiecarei organizatii raporturile de putere vor fi fracturate intre varful ierarhiei si palierul executiv. De aceea imi plac americanii! Acolo, cand te angajeaza, te intreaba ce stii sa faci si ai nevoie de doua recomandari. Te cred pe cuvant. Dar daca ai mintit, dispari, fara regrete, intr-un minut. Si nu doar din firma aceea! De peste tot! Te-ai curatat pe viata! Atarnat definitiv intr-un cui.

Schimbarea la fata

Un comentariu recent mi-a "reactivat" stima de sine si dilema perceptiei personale. Inteleg ca, fizionomia unei persoane si asteptarile celor din jur, joaca un rol preponderent in fixarea maximelor si minimelor in relatia love & hate (raportul intre simpatie si antipatie). Orice organizatie media respectabila verifica, la un interval constant de timp, notorietatea angajatilor. Aceasta este un indicator important in definirea ierarhiei intre numerosii indivizi cu notorietate. De exemplu, Andreea Marin era adulata sau respinsa in proportii egale, semn ca nastea sentimente opuse in mintea subiectiva a fiecaruia. Urmand logica, orice individ care renunta la spatiul privat este obligat sa se supuna filtrului de novice al publicului. Astfel, te poti trezi ca aspectul fizic este singura unitate de masura la indemana privitorului. Cu cat esti mai discret, mai putin explicit si mai inexpresiv cu atat perceptia asupra ta se deformeaza, se departeaza substantial de realitate. Din contra, mimica joviala, gesturile teatrale, implicarea in proiecte mondene, sociale sau extraprofesionale iti adauga presupuse atribute pozitive. Poate ca le si ai, dar ele se devoaleaza mai greu sau deloc fara acest tip de interactiune artificiala. Astfel, ajung la concluzie. Aparitiile publice iti cresc notorietatea dar risca sa-ti deformeze, iremediabil, imaginea. Dificultatea majora pentru cei care se expun mediatic este sa gestioneze corect imaginea proprie din care observatorul extern isi extrage elementele care-i contureaza perceptia. Deseori, vedetele, ca si politicienii, pluseaza, fac gesturi exagerate, in incercarea de a acoperi carentele reale sau imaginare. Rareori, apeleaza la construirea onesta si graduala a imaginii corecte. Capcana in care intri este inevitabila. Lipsa de informare, prejudecatile si mesajele informale proiecteaza "umbra" personajului. "Carcasa" care te defineste public. Consecinta logica: eroarea de atribuire a privitorului, urmata de extrapolarea subiectiva a defectelor prezumate. In termeni populari, atributele negative sunt: orgoliu crescut, aroganta si vedetism. N-ati observat ca "arogant" este un cuvant cu valoare absoluta atunci cand vrei sa desfiintezi o persoana? Americanii m-au invatat sa gandesc zilnic pozitiv si sa renunt la auto-victimizare. Arata-ti valoarea! Daca n-ai stima de sine, nu te mai obosi sa lupti pentru succesul personal, asta te invata orice instructor de dezvoltare personala. In cele din urma, forta unui individ vine din interior si nu din spatele unei camere sau dintr-un birou plin de amici binevoitori.

I'm the One

I'm the one
Love me, love me, love me, love me
Can you hear me?
I'm connecting with you
Can you feel me?
I'll do anything to have you near me
I was wondering, will you reach me?

Lectia de cumparaturi

Men are buying from Home Depot, Women from Walmart.
Barbatii cumpara de la depozit, femeile de la magazinele de lux.

Am ras de m-am prapadit. Asa au tradus cei de la TVR2 intertitlul unui documentar despre marea preocupare a omenirii: mersul la cumparaturi. Incerc sa fiu intelegator. Daca n-ai trait prin America s-ar putea sa faci o asemenea gafa. De fapt, Home Depot este un lant de magazine cu produse de uz casnic, iar Walmart este supermarketul saracilor si al femeilor in cautare de produse ieftine pentru casa.
Cu un astfel de inceput, tot ce a urmat poate fi denaturat. E clar ca traducerea apartine unei femei pentru ca in subconstientul ei si-a inchipuit ca barbatii merg la cumparaturi, precum necioplitii de acum cateva mii de ani la vanatoare, pentru de-ale gurii. In timp ce femeile, Dansele, isi aranjeaza programul doar pentru vizite de "lucru" si desfatare in magazine scumpe. Noroc ca documentarul imi explica in detaliu realitatea. Avem comportamente diferite in functie de gen , dar ne-am apropiat foarte mult de acelasi numitor. De pilda, pe internet suntem identici, iar femeile ii copiaza pe barbati la alegerea celor trebuincioase: atente la detalii, la costuri, la fiabilitate. In schimb, pe teren, femeile sunt mai implicate, isi transmit mai rapid impresiile si cu mai mare precizie. Barbatii vad mersul la cumparaturi ca pe un spatiu "compartimentat", format din sertarase care trebuie deschise si inchise de fiecare data. Dupa ce am aflat ca mersul la cumparaturi e o indeletnicire mai veche decat Bucurestiul (care tocmai si-a serbat vreo juma' de mileniu) m-am relaxat: sunt antrenat pentru cumparaturi din depozit (adica de la en gros) si foarte bun de "consilier" la butic (din ala frantuzesc, nu de la coltul strazii)!

Parfum de romanca

Traieste in America, s-a format in Europa, a crescut in Germania si s-a nascut dintr-un tata nigerian si o tiganca romanca. Iata ce a iesit...


Ayo

Dator cu un cantec

Primesc o leapsa de la Mesterul Manole.

"Melodia aia care-ţi place de mori, deşi undeva în sufletul tău ţi-e jena ca-ţi place."

N-as zice ca mor dupa ea, dar la mai bine de 25 de ani de cand a aparut, imi revine in minte, fara sa vreau. Este unul dintre acele cantece care nu dispar, desi nu fac nimic ca sa mi le amintesc. La vremea lui, cantecul ma ducea cu gandul la viitor. Cine voi fi eu atunci, in anul 2000? Si va mai fi lumea?... Multi se temeau ca Apocalipsa se va produce odata cu trecerea din 1999 in 2000. Am supravietuit, iar melodia continua sa ma "bantuie"...



anul 2000

Intre doua lumi

Ma intalnesc cu prietenii mei intelectuali. "Punem tara la cale" si ajung intr-un final sa cuprind cu mintea evenimente si situatii demne de un thriller de best-seller. Ma intorc acasa surescitat si obosit de noianul de conexiuni care-mi incalzesc creierul. Ma "depresurizez" la timp. Exact cand circuitele neuronice fumegau! Trag heblul instantaneu, cu revelatia pe care o am: sunt intre doua lumi!!!

Nu ma gandesc la un scenariu SF, ci la realitatea in care traiesc. Gravitez haotic intre sus si jos sau intre cei de sus si cei de jos. Fiecare dintre noi se intreba de ce nu apartinem niciuneia dintre lumi (sau mai simplu, elite)? Avem expertiza, avem principii, avem norme si capabilitati. Si totusi, "lumile" ne resping precum polaritatile inverse la magneti. Cautam cu infrigurare un raspuns in logica formala pe care noi, oamenii, am fost obisnuiti sa o aplicam. Imi dau seama ca nu gasesc niciun raspuns. Apelez, in ultima instanta, la bagajul suplimentar de cunostinte si aptitudini.

Imi amintesc de gandirea laterala si de legile lui Pareto. Intr-o societate ca a noastra, indivizii circulă de la un grup social la altul şi, în această deplasare, poartă cu ei anumite tendinţe latente, anumite caracteristici, atitudini, sentimente, calităţi sau defecte. Miscarea lor se numeste circulatie sociala. Pareto a inventat si o lege care guverneaza acest fenomen. Istoria poate fi explicată prin schimbarea a două feluri de elite, denumite metaforic „lei" şi „vulpi". Leii sunt indivizi care se impun prin autoritatea morală rezultată din înclinaţia lor spre folosirea mijloacelor radicale (în primul rînd a forţei) pentru instaurarea ordinii în societate şi eliminarea corupţiei, anarhiei, speculei, fraudei, „combinaţiilor" în general, prin care ajung de obicei la putere vulpile. Deoarece mijloacele specifice folosite pentru dobandirea autorităţii erodează elita care a cucerit puterea, inevitabil aceasta este inlocuita cu o altă elita.

Cand vorbim de clasa politica sau de o elita guvernantă trebuie stiut ca aceasta isi exercita indirect dominaţia asupra majorităţii dezorganizate sau a masei. Luptele şi conflictele sociale şi politice nu se desfăşoară între elite şi mase, ci numai între elita guvernanta si cea guvernata. Pentru a împiedica violenţa ori pentru a-i rezista, clasa guvernantă poate folosi şi ea violenţa, ori, dimpotrivă, recurge la şiretenie, la fraudă şi la corupţie sau, într-un cuvînt, guvernanţii din lei se preschimbă în vulpi... Pe termen lung, un atare mod de a acţiona produce un efect puternic asupra selecţiei clasei guvernante din care doar vulpile sînt chemate să facă parte, în vreme ce leii sînt respinşi.

Cel ce cunoaşte cel mai bine arta de a-şi slăbi adversarul prin corupţie, de a recupera prin fraudă şi înşelăciune, ceea ce părea a fi cedat la presiunea forţei, acela este cel mai eficient dintre guvernanţi... Iar cand instinctul combinarilor predomina, clasa aflata la putere este predispusa sa se ocupe preponderent de prezent si mai deloc de viitor. Individul prevalează asupra familiei, cetăţeanul asupra colectivităţii şi asupra naţiunii. Interesele prezente sau din viitorul imediat, ca şi interesele materiale prevalează asupra intereselor viitorului îndepărtat şi asupra intereselor ideale... E mult mai greu să deposedezi de putere o clasă care se slujeşte, pentru a guverna, de şiretenie, fraudă, corupţie. Aceasta îi va asimila pe cei ce prezintă aceleaşi caracteristici din clasa guvernată.

Dată fiind marea diferenţă numerică între elită şi masă, ceea ce pierde masa e mult mai puţin decît ceea ce cîştigă elita sub aspectul compoziţiei. Deci numărul membrilor este o chestiune crucială pentru elită, nu şi pentru masă. Ori de cîte ori în „masa" celor de jos se ivesc indivizi cu indici superiori, ei vor fi absorbiţi de elită. În plus, în clasa guvernată (masa) rămîn destui indivizi care posedă instinctul combinărilor şi nu sînt folosiţi în politică. Aceasta conferă, in cele din urma, stabilitate pentru societate.

Concluzie: Nu putem accede in elita guvernanta pentru ca nu suntem "lei". Nu putem ramane in randul masei pentru ca avem inzestrari specifice elitei. Nu suntem nici "vulpi" pentru ca n-avem instinct de "combinatori", iar daca l-am avea am fi fost cooptati de "lei".
Suntem ai nimanui...

Imagini socante

Lupta politica nu se duce doar cu adevaruri general valabile, asa cum scriam mai devreme. N-ar trebui sa fiu socat dar am totusi o urma de surprindere dupa ce pe blogul unui coleg de la Antena 3 am vazut in clar ce poate face un politician urmarit. Nu stiu care este identitatea reala a barbatului dar este vizibila fizionomia femeii. Autorii actului sexual vor fi desfiintati public. Deocamdata, numai unul dintre ei si-a terminat cariera. Celalalt insa... ramane de vazut. Poate ca nu e din lumea politica... Sunt curios cat va rezista filmuletul pe blog si cine va profita de imagini!

Truisme si "prostisme"

Am invatat sa fiu sceptic de fiecare data cand aud expresia este de la sine inteles , in context politic sau administrativ. "Adevarul" cunoscut de toata lumea ma enerveaza teribil. In stiintele politice, sunt multi sustinatori ai ideii ca adevarurile general valabile nu sunt intotdeauna si reale. Adica un enunt pe care o ştiinţă il presupune adevărat fără a-l demonstra, preluându-l de la o altă ştiinţă. In viata reala, politicienii sunt cei care opereaza frecvent cu acest set de valori. Mai curand le-as numi truisme decat adevaruri general valabile, pentru ca un truism caracterizeaza corect situatia in care ne aflam: un adevar banal, evident, care nu merita enuntat. Pe politicieni ii vezi si ii auzi cum utilizeaza commmon sense-ul ca pe o arma suprema in dezbaterea publica. Mereu observ ca argumentul irefutabil se contopeste cu adevarul cunoscut, in informatia de netagaduit. Apoi, adversarul vine cu un alt plan de informatii, iar, in final, apuca sa puna concluzia care sugereaza ca dovezile si marturiile sunt coplesitoare si asumate public de toata lumea. De ce nu remarca nimeni discursul acesta "scrantit"? Asistam la o schizofrenie de limbaj si la logica non-sensului, daca pot sa ma exprim astfel. Sa luam, de exemplu, votul uninominal. Acum doi ani niciun politician nu si-l dorea, cu presedintele actual in frunte. Cineva i-a spus sefului statului ca teama si pericolul pentru adversarii politici vine din alegerea persoanei. Ideea a devenit marota si i-a ingrozit pe toti, inclusiv pe cei apropiati presedintelui. Tavalugul mediatic a fost atat de urias incat, in scurt timp, beneficiile votului uninominal au fost asumate de toti, de la stanga la dreapta. Si odata cu aceasta, discursul public a mai castigat un adevar general valabil. De ceva timp insa, in interiorul partidelor s-au facut calculele. Apropiatii presedintelui au descoperit ca risca sa piarda mai mult cu votul uninominal decat cu precedentul, pe liste. Iar cei care se speriau de noul sistem electoral, au sanse mari sa profite de pe urma lui. Asa se face ca, fiecare in particular, regreta decizia sau indecizia, dupa caz. De aceea, dezbaterea publica s-a nuantat. PD-L ar vrea mai curand sa revina la votul pe liste, dar nu poate. Tehnic vorbind, e prea tarziu. Si mai mult decat atat, in perceptia publica sistemul de alegere uninominal este mai bun (adevar general valabil). Celelalte partide care au fost impotriva si l-au acceptat in cele din urma, stiu ca sunt avantajate dar n-au fost pregatite. Ar fi vrut sa mai traga de timp, dar nu pot. Chiar si asa, sunt multumite ca pot intoarce in beneficiul lor un adevar general valabil pe care acum un an il negau... La fel vor sta lucrurile si cu Sorin Oprescu. El nu era bun de candidat PSD pentru ca a ratat, in doua randuri, sansa de a fi primar general. Era de la sine inteles (adevar general valabil) ca nu mai poate paria nimeni pe succesul lui. S-a apelat atunci la un sablon de ascensiune in varful ierarhiei politice. Independenta si primaria. Nu are rost sa intru in detalii, dar asemuirile cu evolutia actualului presedinte sunt evidente, pana si unii membri ai echipei au fost aceiasi. Va urma un an de "pregatire" a viitorului candidat la presedintie si apoi lupta pentru "casarea" primului prototip. Oprescu este varianta perfectionata a modelului zero. Iata cum operam din nou cu adevaruri general valabile. Cei care l-au preluat pe Sorin Oprescu, aplica reteta castigatoare candva pentru Traian Basescu. Veti vedea si auzi aceleasi replici si actiuni care l-au valorizat politic pe Traian Basescu. Adevarurile general valabile vor fi create, astfel incat, sustinatorii lui Sorin Oprescu sa aiba "munitie" in dezbaterea publica. Si la cate televiziuni cu impact electoral sunt pe piata, vor avea destul spatiu de manevra!

Show me the money!

In timp ce tot romanul se uita la un meci slab al Stelei, aflu dintr-o discutie relaxata cu doi specialisti in economie si drept comercial, cum vom fi afectati de criza financiara. Nu ma convinge deloc premierul Tariceanu cu invitatia sa la cumpararea de proprietati in America. Stiam si eu, dinainte sa-mi spuna el, ca piata imobiliara americana este un chilipir pentru investitii profitabile. In schimb, aflu cu argumente si cu logica bunului simt in afaceri ca forta loviturii se apropie si de Romania. Mai intai, piata imobiliara este destabilizata si blocata la valori pe care nimeni nu le intelege, apoi bursa s-a prabusit atat de mult ca i-au mai ramas jumatate din clienti si cel mai grav efect vine acum! In Europa se asteapta ca doua banci mari sa nu reziste valului declansat peste Ocean. Iar, cum noi nu mai avem decat o banca romaneasca, este evident ca filiala uneia din cele doua va pati la fel ca societatea-mama. Despre aceasta previziune sumbra a vorbit avocatul Gheorghe Piperea in Ora de stiri. Ce nu s-a spus aseara? Numele bancilor. Sa ne imaginam cine ar putea sa fie printre candidati? Una dintre cele mai mari caderi la bursa romaneasca a avut-o BRD, actiunile s-au prabusit cu 15 procente in doua zile. La inceputul anului, societatea mama (Societe Generale) a fost nevoita sa acopere o frauda de 7 miliarde de euro. Este evident ca lichiditatile s-au preluat de la toate filialele din strainatate, inclusiv din Romania. Din moment ce BCR (Erste Bank), ING sau Raiffeissen au stationat, este de urmarit evolutia in viitorul apropiat a Societe Generale din Franta. O alta banca stramtorata din lipsa acuta de lichiditati este Banca Transilvania. In piata, se cunoaste ca societatea bancara cauta bani, iar caderea de la bursa nu este decat un semnal pentru investitori! Si uite asa, am aflat, in loc sa ma uit la o minge de fotbal plimbata haotic, cum ar fi mai bine sa prevad un esec decat sa-l experimentez pe pielea mea.

"Valoarea" fericirii

Au trecut patru ani de atunci. Este una dintre cele mai frumoase amintiri. Recunosc ca sunt impresionat de frumusetea si distinctia Angelei Gheorghiu (alaturi de ea, in poza, marele regizor David Foster). Dar, in aceeasi masura, eram fericit ca pot ajuta zeci de romani de familie buna care m-au transformat in "impresarul" lor! Angela Gheorghiu este printre romanii celebri in lume si, nu doar efemer, cum se cred multi. Este mereu bine primita pe scenele lumii si la Opera din Los Angeles, in special. Am fost fericit sa le ofer multor romani valorosi care doreau s-o intalneasca aceasta sansa unica. Desi eram reticent si aproape resemnat ca nu voi gasi intelegere, m-am inselat. De la prima discutie, soprana a fost de acord sa vina la o intalnire ceruta de un grup de 30 de romani. Mi-aduc aminte cum a ajuns in separeul Hotelului din Bel Air, alaturi de sotul sau, tenorul Roberto Alagna. Fara fite, fara excentricitati, zambitori si calzi. El vorbea si in romaneste dar, intre ei, dialogul era un melanj lingvistic de italiana, franceza si romana. Discutia a fost relaxata iar, la sfarsit, prietenii mei erau in culmea fericirii. Le-am facut un cadou cat pentru toata viata. Am retinut o replica a Angelei care de atunci imi revine obsesiv. Am intrebat-o, de ce nu concerteaza si in Romania? Mi-a raspuns, citez din memorie:
"Imi cunosc valoarea. Daca as veni pe bani putini, cota mi-ar scadea imediat. Romania nu are bani sa ma plateasca."
La cateva luni, a venit in tara si a cantat pentru un concert de binefacere...

Un tabu pentru fiecare

Frizerul meu, un baiat tanar si departe de complexitatea vietii in care traiesc, ma abordeaza cu un subiect neobisnuit. Cu o zi in urma il remarca, distrat, pe Dan Diaconescu, la OTV, cum vorbea singur ore in sir. Ramasese frapat de insolitul situatiei. Un om care obisnuia sa-si umple studioul cu oameni a ramas singur. Monologul era un manifest kilometric despre pericolul inchiderii propriei televiziuni. Frizerul remarca tonul apocaliptic si insiruirea de cuvinte catastrofice. "Jos labele de pe televiziunea poporului!" era titlul care i-a atras atentia. O alta stire care nu a fost oficial confirmata: jurnalistul Liviu Mihaiu, un vesnic acuzator prin presa, se pregateste sa devina Guvernator al Deltei Dunarii. O functie, deci, politica, dar evident ca nimeni nu va spune asta! Cel mult, domnul Mihaiu va recunoaste ca a acceptat o astfel de sarcina "ingrata" pentru starpirea faradelegilor si salvarea unui patrimoniu incaput pe maini ucigase.

Ambele cazuri mi-au reconfirmat valoarea tabuului in societate. O sa dau un exemplu clasic, ramas in istorie si care a infierbantat zeci de ani societatile democratice si, in aceeasi masura, pe cele totalitare. Nazism vs. comunism. In societatile libere, din timpul Razboiului Rece, demascarea ororilor comunismului devenea o intreprindere riscanta fiindca automat erai acuzat ca ignori consecintele nefaste ale nazismului. Ba mai mult, il valorizezi prin repudierea ideologiei totalitare de stanga, aflata la putere in multe state ale globului. Jean-Francois Revel, fost redactor sef la revista L'Express (autor al cartii Tentatia totalitara), acuzat in egala masura de ambele tabere pentru simpatii nepotrivite, spunea:

Teoretic, paznicii tabuului supravegheaza echitatea repartizarii judecatilor pe care le putem face asupra celor doua totalitarisme. Practic, aceasta aparenta impartialitate presupune fabricarea prealabila a unui totalitarism de dreapta, care in contextul celei de-a doua jumatati a secolului al XX-lea, este o pura creatie spirituala. De asa-zisa egalitate de tratament, ce se pretinde reciproc, nu profita decat comunismul. Prin acest subterfugiu, el este absolvit sau, in cazul cel mai rau, condamnat cu maximum de grija. In practica, asadar, ca si in teorie, egalitatea celor doua totalitarisme este un mit astfel aranjat incat se-ntoarce automat in avantajul comunismului.

Exemplul nazism vs. comunism este un tabu de proportii care defineste perfect, prin complexitate si durata, felul in care o minciuna colosala (suprematia ideologiei comuniste) este transformata mai intai in mit si, apoi, in realitate inversata, pozitivata. La fel stau lucurile si cu diferitele forme de discriminare. Am ajuns sa refuzam diversitatea de teama sa nu fim acuzati de segregationism. Cine perpetueaza aceasta victimizare colectiva? O sumedenie de indivizi, grupuri si tari. Care este instrumentul cel mai des utilizat? Mass-media. Nu intalnim la tot pasul ziare, reviste, emisiuni, dezbateri televizate, campanii de presa care ravasesc realitatea, caracterizandu-se tocmai printr-un continut a carui saracie informationala nu e intrecuta decat de falsitatea ei? Chiar ceea ce numim in mod obisnuit ziaristica de investigatie - anchetele sociale atat de laudate pentru curajul si intransigenta lor - se supune intr-o mare masura unor scopuri straine de cultul informatiei dezinteresate. De multe ori se repune pe rol un dosar nu pentru importanta lui intrinseca, ci pentru a distruge un demnitar, politician sau om de afaceri incomod. Toate acestea, neglijand sau minimalizand un alt caz, mult mai plin de consecinte pentru interesul general, dar lipsit de utilitate personala sau partizana pentru moment. Nu putine sunt circumstantele, cand se evita un adevar arhicunoscut din cauza urmarilor pe care acesta le-ar putea avea asupra propriilor interese. Neputinta informatiei de a elucida actiunile sau, macar, convingerile ar fi doar o banala nesansa daca ea nu ar rezulta decat din cenzura, ipocrizie si minciuna. Multi dintre noi am ramane socati vazand amploarea neobisnuita pe care aceste mecanisme au capatat-o astazi! Ele dispun de o veritabila industrie a comunicarii, chiar si in societatile deschise, acolo unde poate fi observat si masurat zelul autentic al oamenilor in a spune si recepta adevarul.

Acestea fiind spuse, ma gandesc la frizerul meu. El vede la televizor cum un om lupta de unul singur sa-si salveze creatia. Un bun oferit "dezinteresat" poporului, pe care sistemul vrea sa-l distruga. Dezvaluirile creatorului sunt necesare si benigne pentru oamenii de buna credinta, in timp ce mizeria produsa de propria-i creatie este ascunsa sub pres sau ridicata la rang de relicva sfanta! La fel stau lucrurile si in cazul celuilalt formator de opinie. Atacul prin cuvantul scris si asocierea la o cauza nobila iti valorizeaza persoana si-ti adauga autoritate in domeniu. Orice dezvaluire de buna credinta sau rezerva justificata te situeaza automat in grupul detractorilor si risti sa devii tinta unor campanii de presa.
Ma intreb atunci: cine mai poate rasturna realitatea inventata si cat de indelungata este "viata" unui tabu?

Gata! A inceput...

O fi vreun semn? Cea mai rece zi din septembrie din cate imi aduc aminte. Si tin minte destul de bine... Este, insa, cu siguranta neobisnuita pentru ca vine odata cu prima zi de scoala. Eu stiu ca in prima zi mi s-a facut frica atunci cand am ajuns in sala de clasa. Am plecat dupa catva timp cu mama de mana. Dar asta a fost doar startul. De atunci incolo am mers fara teama la scoala pana in ziua de azi. Acum, insa, am fost in alta calitate, de insotitor. Maria s-a facut mare, este scolarita. A terminat-o cu vacanta copilariei!

Si-a luat locul undeva in spate, nu prea departe de prima banca. In fata, copiii "aranjati" de parinti. Habar n-au ca ordinea va fi stabilita ulterior. Zeci de parinti cu aparate foto si video, o invatatoare relaxata si fara chef de vorba si un frig care te patrunde in oase. Plec dupa ceva timp, la cererea invatatoarei. Va ramane singura cu copiii in clasa si le va explica ce vor avea de facut. Inchid usa cu ochii pierduti pe tabla alba (nu neagra ca pe vremea mea) care ne ureaza un bun venit in casa noua. ACELASI CA IN 1974...

"Bolnav" de actorie

L-am vazut ultima oara acum cateva zile in avion. Veneam din Belgia si am fost suprins sa-l remarc in ultimul rol din "Ticalosii". El, de altfel, a avut intotdeauna acest simt artistic fenomenal de a-i demasca pe ipocriti, parveniti si profitori. Ce coincidenta trista! Primul meu film romanesc, pe care l-am remarcat in tinerete, a fost Glissando. El era in rolul principal. M-a urmarit ani de zile parabola filmului. Acum, Stefan Iordache nu mai este. Avea 67 de ani si a plecat din viata asta departe de tara, la o clinica din Viena, bolnav de leucemie. Tot ce am gasit, in locul cuvintelor, este o piesa de pe coloana sonora a filmului Gladiatorul. Romanii isi onorau eroii...



gladiatorul

Buchetul si jartiera miresei

Unora le plac nuntile! Eu nici nu le urasc, dar nici nu le doresc. Sa fie a oricui, imi e totuna. M-am saturat de ele pentru ca vin toate odata si imi strica cheful, adica ma costa bani, zile libere, barfe, haine si ore de somn. Dar nu toti sunt ca mine. La fel ca babele din Coana Chirita, care-si dau cu parerea la fereastra despre procesiunea funerara si se dichisesc ca sa asiste la marele eveniment al urbei, tot asa sunt amici care exulta la aparitia unui prilej de cununie. In august, s-a dat liber, de catre biserica, la casnicii. Un val de perechi si-au chemat apropiatii la tarasenia unirii lor. Cum n-am mai fost de vreo trei ani la o nunta, am aflat de la altii cam ce se mai intampla. Obiceiurile par sa reziste, desi mai nimeni nu stie la ce folosesc. Am gasit pe net explicatiile necesare. Si asa, am inteles de ce merita sa fii prezent la cat mai multe nunti. Ai tot atatea motive sa-ti mearga bine in viata...

Verighetele
Au fost inventate de egipteni si erau facute din plante. Cercul insemna eternitatea, iar spatiul din interior, poarta spre necunoscutul vietii. De ce se pun pe inelar? Pentru ca se credea ca vena din acel deget duce spre inima.

Rochia alba
Rochia de mireasa din zilele noastre este, de multe ori, orice alta culoare numai alba nu: bej, alb-perlat, ocru sau lila. Pe vremuri, rochia de mireasa era, pur si simplu, cea mai buna piesa de vestimentatie din garderoba unei femei si putea fi de orice culoare, chiar si neagra. Nu va mirati, depinde si de zona geografica unde te afli si vei asista la astfel de "excentricitati". Regina Victoria, in 1840, este cea care a facut albul popular si la moda.

Drumul la altar alaturi de tata
Obiceiul isi are radacinile in timpurile in care nuntile erau aranjate, iar mireasa era considerata proprietate. Traditia provine dintr-un obicei barbar, din timpurile in care fetele nu insemnau altceva pentru tatii lor decat bani. De altfel, multe dintre neintelegerile intre sexe din societatea actuala isi au radacina si in faptul ca, odata, tatii isi foloseau fetele pentru a plati o datorie catre un proprietar de pamanturi; ca simbol al sacrificiului si al intelegerii financiare oferite intre triburi; accederea la o clasa sociala mai inalta. Mai tarziu, obiceiul s-a pastrat ca simbol al binecuvantarii din partea tatalui.

Voalul peste fata
Se folosea pe vremuri si pentru ca mirele sa nu-si dea seama daca s-a "pricopsit" cu o femeie cu "defecte" faciale. Mireasa il purta pana in momentul in care trebuia sa fie sarutata, prea tarziu deja pentru mire sa refuze "tranzactia". Datand din timpurile romanilor, sarutul reprezinta legatura suprema dintre miri, simbolul ce sigileaza toate contactele. Nici o ceremonie nu era completa fara sarut, iar intr-o perioada logodna era nula fara acest act.

Cavalerul si domnisoara de onoare
Obiceiul dateaza din timpul anglo-saxonilor. Datoria initiala a cavalerului de onoare era sa ajute mirele si sa-l apere, in caz ca acesta trebuia sa recurga la gesturi disperate, cum ar fi rapirea miresei, daca parintii nu erau de acord cu uniunea lor. Cavalerul de onoare statea de paza alaturi de mire in timpul schimbului de juraminte si, mai tarziu, la usa dormitorului proaspetilor insuratei, in caz ca cineva i-ar fi atacat sau mireasa ar fi vrut sa fuga. Rochiile domnisoarelor de onoare erau asemanatoare cu cea a miresei pentru a o feri de spiritele malefice sau de blestemele vreunor fosti iubiti gelosi.

Aruncarea buchetului si a jartierei
Aceste doua ritualuri reprezinta de mult timp momentul picant, chiar stanjenitor al nuntilor moderne. Aruncarea buchetului isi are originile in Anglia, iar florile reprezinta fertilitate, puritate, o viata noua si dragoste fara sfarsit. Pe vremuri, se credea ca mireasa poate transmite norocul sau si celorlati nuntasi, prin acest gest. Dar cateodata, ce poate fi mai umilitor decat sa fii "tarata" in centrul ringului de dans, in timp ce dj-ul nuntii urla ca nu ai pereche, dupa care sa-ti demonstrezi disperarea ca esti inca necasatorita aruncandu-te dupa flori zburatoare? Ar fi ceva totusi. De exemplu, sa te lupti in aer pentru o bucata de dantela care toata seara a stat "ascunsa" sub rochie pe piciorul sotiei amicului. In alte vremuri, acest gest ar fi fost considerat imoral. Si atunci de ce se practica la nunti? Istoria din spatele acestui obicei ciudat este chiar mai ciudata decat insasi traditia. Dupa ce mirii se declarau de acord in privinta casatoriei, se obisnuia ca acestia sa se retraga intr-o camera din apropiere pentru a "incheia intelegerea". Si, pentru ca totul sa fie cat se poate de oficial, era nevoie de dovezi. Apoi nuntasii erau invitati in camera mirilor unde se imbulzeau incercand sa rupa bucati din rochia miresei sau flori din buchet, in speranta ca le vor aduce noroc si averi. In incercarea de a scapa, aceasta isi arunca buchetul in multime. Traditia mai spune ca femeia necasatorita care reusea sa prinda buchetul era cea care primea norocul miresei si urmatoarea la maritis. Intre timp, se pare ca oamenii au inteles ca obiceiul este prea ciudat, iar mirii se multumesc cu indepartarea unei singure bucati din vestimentatia miresei, indiciu ca sunt pe punctul de a se comporta ca niste barbati.

Tortul de nunta
Trebuie sa credem ca a fost o vreme, candva in istorie, cand intrebarea: "Isi vor arunca sau nu cu tort pe fata" a fost inteligenta si originala, desi nu s-au gasit dovezi in acest sens. Ceea ce s-a descoperit insa este predecesorul bataii cu tort intre miri: ruperea unei paini sau turte coapte in capul miresei (obicei pastrat la romani). Traditional, mirele musca o bucatica din painea de orz, iar restul era tinut deasupra capului miresei si apoi rupt, imprastiind firimituri. Invitatii se grabeau apoi sa adune firimiturile de pe jos, care se presupunea ca aduc noroc.

Ploaia de orez
Atacul mirilor cu orez este o traditie de baza menita sa aduca belsug si implinire cuplului proaspat casatorit. Orezul aruncat peste cei doi reprezinta, totodata, si speranta de fertilitate. Ovaz, porumb, dar si alte grane au fost de asemenea folosite inainte ca orezul sa castige statutul de "ploaie simbolica". Poate constitui insa si un factor de risc pentru invitati, nu putine fiind cazurile cand acestia au alunecat pe boabele de orez si s-au accidentat. Pentru superstitiosi, sunt bune petalele de trandafiri.

PS: Acum, ca sunt lamurit, imi fac rost de o nunta... Am deja o invitatie chiar de ziua mea. O sa fie traznet!

Cautari in zigzag

Destinul ti-l faci singur, dar drumul ti-l arata altii!
Ma tot gandesc la vorba asta de ceva timp. Impasul revine obsesiv, de cate ori ajungi la un platou al vietii si ti se pare ca ai atins fundul oceanului. Pana prin 2000, n-am simtit "forfota" carierei. Erau anii de glorie , cei in care succesul se aduna pas cu pas. Nu aveai de unde sa cazi pentru ca de-abia urcai treptele profesionale. Am ajuns in varf. Destul de repede si fara sa tanjesc dupa aerul de sus. Am avut noroc dar, in spatele lui, am pus de-o parte fiecare cunostinta necesara si fiecare caramida utila drumului inainte. Inutil de spus ca intrarea mea in "protipendada" mi-a schimbat viata, perceptia si abordarea. Unii cred ca m-am schimbat din cauza functiei (adica am devenit inaccesibil sau inflexibil), altii ma crediteaza in continuare cu valorile initiale, iar unii cred ca am progresat. Odata cu evaluarea lor, a inceput si lungul meu drum spre ziua de azi. Mi-am dat silinta sa fac bine, sa ma perfectionez si sa nu cad prada ispitelor. Tentatiile sunt atat de mari incat doar educatia de acasa si frica de Dumnezeu te pot tine departe de pacat. Cea mai sigura dovada ca mi-am pastrat drumul drept a fost cand un sef de-al meu ma compatimea: esti un baiat bun dar nu te-ai descurcat! Credeam ca se refera la profesie si la viitorul ei. Dar, de fapt, avea in gand un sablon de evolutie legat indisolubil de postura omului santajabil. Obisnuiam sa spun: eu dorm linistit, ceilalti nu! N-am fost sa-i vad inainte de culcare, insa pe unii dintre ei ii revad la televizor dand explicatii "organelor". Si totusi, ei reprezinta omul util, pe cand eu, omul periculos. La o adica, inutil, daca ar trebui sa respect antonimia semantica. Mi-am facut bagajele si am plecat departe de tara. Mi-am dorit evadarea dar nici ei nu m-au oprit. Ba chiar, m-au incurajat sa dispar. Doar drumul pana la ei mi-ar fi luat o zi, nu mai vorbesc de orice intelegere care necesita viteza de reactie. O etapa care mi-a imbunatatit nivelul increderii in sine. Eram propriul meu stapan si soarta tinea cu mine. N-a durat prea mult. Iar am ajuns aproape de platou. Brusc, dur si fara posibilitate de apel. Mi-am zis ca acum dau piept cu greul. Cu ce e mai greu... Mai trecusem candva prin asta, cu vreo opt ani in urma. Am supravietuit epurarii si m-am ridicat mai tare, ca si cum aveam o trambulina sub picioare. De data asta, luminita de la capatul tunelului nu se mai vedea. Era un drum lung in intuneric si fara orizont previzibil. M-am lasat in voia sortii. Nu aveam pe nimeni langa mine, toti prietenii au disparut, toti cunoscutii erau ocupati. Nu m-a ajutat la nimic regretul celor care m-au pedepsit fara rost. Raul facut nu mai putea fi reparat. M-am obisnuit cu intunericul si curand am ajuns sa simt peretii tunelului. Apoi, aerul se rarefia, si departe se vedea iesirea. Mai aveam de muncit si de curatat la eticheta injusta pe care am primit-o. Anii au trecut si simteam cum perdeaua de bezna se ridica si lumina devine tot mai puternica. Cand sa ating capatul tunelului o stanca imi cade in fata. Mi-am spus ca voi ramane definitiv in tunel, la cativa pasi de partea cealalta... Deznadejdea a fost de scurta durata. Piatra dispare ca prin minune si reusesc sa ies. Sunt liber si multumit de locul unde am ajuns. Putea fi si altfel, dar imi zic ca mai am timp sa caut. Toate s-au petrecut in cateva clipe, si ma intreb: asta este sfarsitul? Fiind, inca, in cautarea unui raspuns, ma lovesc pe strada de un fost coleg, a carui cariera a evoluat asemanator cu a mea. El a avut mai mult timp sa respire puterea, dar caderea lui a fost ingrozitoare. A ramas fara serviciu, fara ajutor si, in final, pe drumuri. Isi cauta o casa in chirie. Auzindu-l, mi-am zis ca as putea avea un raspuns la intrebarea mea...

Mici schimbari

keysha cole

Daca e marti, e Belgia! (4)

Mi-am luat la revedere, in cel mai perfid mod cu putinta, de la Bruxelles. Am luat o masina si dus am fost, direct in aeroport. Nu tu vizita in centru, nu tu o bere belgiana si nici macar necesara portie de moules. Asta e... M-am saturat de el. A fost, deja, prea mult. Nu stiu cum pot atatia romani care lucreaza aici sa reziste? Daca ar fi sa am un contract in Bruxelles as face-o numai pentru bani. In rest, nu ma atrage nimic. Paradoxal, este singurul loc unde n-as rezista plictiselii si monotoniei, dupa Bucuresti. Desigur, aici am alte motive, dar in topul absolut, Bucurestiul continua sa detina primul loc. Asadar, ma indrept agale spre ghiseul Tarom. Eram convins ca voi reintalni persoane cunoscute. M-am salutat cu zambete dragute si am asteptat sa primesc cartea de imbarcare. Ii cer, ca o favoare, individului care le elibereaza (habar n-am cum se numeste meseria asta!) sa-mi de un loc la culoar. Imi face pe plac si ma trezesc cu randul 22 inscriptionat pe tichet. N-aveam de unde sa stiu ca este ultimul din avion... Am de pierdut o ora prin aeroport, pana la imbarcare. Refuz sa vizitez magazinele duty free. Lasand la o parte faptul ca nu am nevoie de nimic din ele, ma intreb de mai mult timp la ce folosesc ele? Doar pentru cumparatorii intarziati, pentru functionarii sau amantii care si-au neglijat familiile sau iubitele. Altfel, la ce bun un magazin care numai ieftin nu e! Ajung in fata portii de imbarcare. Lume multa si cunoscuta. Europarlamentarii se intorc acasa! Desigur, cei care au "rezistat" pana in ultima zi de lucru. Altii au plecat la doar o zi dupa ce au venit, iar unii mai au treaba prin Bruxelles, pana azi. Ma uit la ei, se disting clar de restul pasagerilor. Aproape toti barbatii sunt imbracati in costume sau haine casual spre bussiness. Femeile insa, sunt relaxate. Unele au si copii cu ele! Si in insula aceasta de functii oficiale se mai intrezaresc si cei de la Ministerul de Externe. Veniti cu treaba de la Bucuresti. Altfel, cursa este dominata de oameni normali, majoritatea romani. Este mai curand o naveta la distanta. Asemanator cu un drum Los Angeles - San Francisco. Am o discutie placuta cu Adina Valean, sef al delegatiei liberalilor la Parlamentul European. Mi se pare facuta din alt "aluat". Accepta ca sunt si lucruri pe care nu le cunoaste. Se arata interesata de ceea ce ii povestesc si nu ma trateaza cu superioritatea afisata de altii. O revad si pe doamna Renate Weber, dar de cand s-a declarat o feminista ferventa mi se pare ca s-a cam izolat in planul comunicarii personale. Popularii(adica democratii) sunt foarte putini. Au treaba multa la partid si au plecat mai devreme in tara. Socialistii sunt cei mai multi si, in general, mi se intampla sa-i intalnesc fara sa vreau, ori de cate ori dau cu nasul prin Bruxelles. E tarziu si va fi trecut de miezul noptii cand voi ajunge in Bucuresti. Imi iau din rucsac cartea (Cunoasterea inutila , a lui Revel) si incerc sa ma afund in paginile ei. Stau pe ultimul rand si pare ca nimeni nu mai urca sa-mi disturbe spatiul imediat. Gresit! Vine un grup galagios de fete. Probabil la lucru in Bruxelles. Ma obliga sa-mi rearanjez lucrurile prin cabina de bagaje. Sunt dragut, dar nu suficient. Pana la urma gasim compromisul. Suntem asezati si pregatiti de plecare. Numai pilotul, nu! Ne spune baliverne, dar nimic despre decolare. Intarziem, binisor, fara sa stim, o jumatate de ora. Fara scuze, fara remarci, fara promisiuni ca recuperam. Cum nimeni nu protesteaza in jur, inteleg ca este o atitudine obisnuita. La fel ca si parcarea avionului pe aeroportul din Belgia. Imi spunea un parlamentar ca fac pariuri asupra locului unde va fi adus avionul cand aterizeaza la Bruxelles. De obicei, undeva la capatul liniei de hangare, vecini cu DHL. Un fel de avion-posta este Tarom-ul nostru! In mod normal, la banii pe care ii dam saptamanal si la taxele aeroportuare platite, am fi meritat macar un burduf!, spune omul.
Scrutez de la departare capetele pasagerilor. Apoi imi opresc privirea pe monitoarele din plafon. Remarc aparitia lor. Pe cursa precedenta n-aveam asa ceva. Aveam sa constat mai tarziu la ce folosesc! Mai intai insa, sesizez ca, pe harta, avionul e la ...Barcelona. Credeam ca va fi remediata eroarea, dar dupa decolare si in aer fiind, vad ca tot acolo suntem. Pana la aterizare asa a ramas... Ma si intrebam cum va arata ruta noastra fictiva! Renunt sa mai urmaresc monitorul dupa o jumatate de ora. E clar ca vad doar o poza! Vine mancarea. Nu am mari pretentii, doar sunt in avion si stiu ca mai bine bei apa decat sa te "infrupti" din oferta unei companii aeriene. Singura data cand am ramas impresionat a fost cu Air Nui Tahiti. Senzationala companie! Din pacate, numai de la Paris o poti lua si doar daca mergi la Papette. Ciugulesc de prin tavita si renunt. Ma intorc la randurile scrise de Revel. Nu pentru mult timp, fiindca pe monitor se deruleaza secventele de inceput ale unui film romanesc: Ticalosii. Devin curios. Zic sa-l vad, dar ma uit la ceas si descopar ca avem mai putin de 80 de minute pana la aterizare. Ma intreb daca apuc finalul. Pun castile si nu aud nimic. Vreo doua minute ma chinui sa descopar canalul, apoi nivelul maxim de sunet. Ma resemnez si ascult cum pot. Mai curand se aude ambianta din film decat vocea actorilor. Am noroc ca stiu engleza. Citesc subtitrarea si astfel inteleg si replicile. Cand ajung sa fiu captivat de naratiune, steward-ul imi cere castile inapoi. Aterizam si n-are timp de mine. Le predau cu regret si urmaresc pe muteste filmul. Doar cateva minute. Proiectia se intrerupe brusc. Ajungem la Bucuresti! Imi vine sa-i iau la intrebari pe cei de la Tarom, dar ma opresc. La ce bun? Filmul este ratat, dar ei au bifat o difuzare. La fel ca si cu intarzierea la decolare. Face parte din program, ce n-ai inteles? Ajung la ghiseul de control, stau la o coada imensa, cum nu se intampla in timpul zilei, si apoi imi recuperez rapid valiza. Spre deosebire de data trecuta, cand am venit din Turcia. Atunci, trecuse o jumatate de ora si tot nu venea. Eram pregatit sa reclam pierderea bagajelor dar m-am oprit la timp, o intrezarisem undeva stinghera pe banda...
Am iesit din aeroport ca dupa un meci de fotbal. Sute de oameni se agitau si se grabeau spre masini. De fapt, taxiuri. Imbulzeala de nedescris. Si multi "afaceristi" de ocazie. Apelez la bunavointa unui amic si scap de cosmarul unei asteptari, apoi al unei curse la miezul noptii cu un taximetrist nervos. E trecut de unu noaptea. Cobor din masina si ma indrept neatent spre intrarea blocului. Aud, anemic, un claxon de bicicleta. Cu coada ochiului vad cum trece pe langa mine un biciclist care evita un ultima clipa impactul. Apoi trece suparat si bombanind ceva, in timp ce pedala de zor. Tocmai era sa fiu calcat de un coleg de serviciu! A naibii coincidenta!

Daca e marti, e Belgia! (3)

Ultima zi prin Bruxelles. Orasul nu se dezminte. Dimineata m-a intampinat cu nori amenintatori, de ploaie. Pana sa parasesc hotelul, soarele a aparut si a ramas pe cer toata ziua, fenomen destul de rar in aceasta parte a continentului. M-am trezit devreme pentru ca trebuia sa ajung la Parlamentul European, sa asist la prezentarea unei petitii. Mi-am facut rapid bagajul, mi-am predat cheile si am luat un taxi. In 10 minute am ajuns in fata intrarii. Cu tot cu bagajele de avion, am trecut prin filtrul de securitate si am ajuns in sala unde se desfasura audierea (fara bagaje, lasate intr-un birou pana seara cand voi ajunge la aeroport). Zeci de membri ai Parlamentului erau reuniti in Comisia de petitii. Printre ei, cativa romani. Se vorbeste in toate limbile pamantului, mai precis in cele 27 ale tarilor membre UE. E distractiv sa-i vezi pe parlamentari cum isi lanseaza discursul in limba materna, in timp ce, ceilalti stau cu urechile ciulite la casca, in asteptarea traducerii. Adevarata provocare pentru interpreti este sa fie pregatiti, in orice clipa, sa traduca aproape instantaneu tot ce se spune in sala. Scopul audierii: celebrul proiect arhitectonic al companiei Millenium. Cladirea uriasa de langa Catedrala romano-catolica din Bucuresti. Degeaba a venit arhiepiscopul Robu sa ceara Parlamentului european sa intervina. Pentru ca, desi crestini si multi dintre ei catolici, parlamentarii nu pot face nimic. Doar sa se infioare si sa ceara revoltati Guvernului roman sa respecte legea. Si, ce daca? Bineinteles, ca Guvernul roman va raspunde ca respecta legea. Si ca, oricum, exista un proces in instanta ( evident, de lunga durata) care va stabili adevarul. In spatele afacerii sunt multe ite care te pot ingretosa, dar ce mai conteaza, cat timp banul este mai presus de orice respect pentru cultura sau protectia mediului. Plec plictisit de la sedinta. S-a terminat previzibil. Mai curand ma satisface sa rememorez doua momente relevante pentru felul in care se face politica europeana, despre care am aflat amanunte in zilele sederii mele la Bruxelles. De exemplu, o doamna parlamentar din Franta a trimis o scrisoare de multumire ambasadorului francez. In scrisoare, se vorbea pe un ton de ironie nemasurata despre eroarea impardonabila a presedintelui Sarkozy, care a trimis tuturor parlamentarilor un cadou cu ocazia preluarii presedintiei UE. Frantuzoaica primise, ca dealtfel toate colegele sale, un cadou identic cu al barbatilor: o cravata. Ca urmare, i-a atras atentia ambasadorului ca, pe viitor, ar fi indicat sa transforme in cutuma atentiile pentru membrii de familie sau prietenilor! Pornind de aici m-am tot intrebat zilele astea daca avem nevoie de acest mastodont european. Desi sunt adeptul unei ipotetice Federatii continentale, ma ingrozesc la gandul ca aceste institutii ultrabirocratice inghit enorm de multi bani. Prea multi, dupa parerea mea, fata de eficienta si scopul pentru care au fost create.
O alta povestioara draguta ne priveste si pe noi, romanii. In vara, raportul Comisiei Europene ne-a cam mustruluit pentru ineficienta in materie de aplicare a legilor, in special impotriva coruptiei. Motiv de suparare si pentru presedintele Basescu. O intalnire cu totii liderii politici era necesara. S-a organizat aceasta intrunire si cat a fost presa de fata, tonul era "sfasietor". Ce ne facem cu tarisoara noastra? Este inadmisibil sa fim inca un an monitorizati, si tot asa. Nici domnul Geoana, lasat sa vorbeasca in fata camerelor, nu s-a exprimat altfel. Insa dupa ce usile s-au inchis, show-ul a inceput. Presedintele l-a lasat pe Vadim Tudor sa-l "scrijeleasca" cu rautati si cu perle din "Romania Mare". Ceilalti lideri si-au recitat "poezia" sau, dupa caz, punctajul primit de-a gata de la functionarii partidului. Intalnirea parea ca se apropie de final cand un vechi adversar de-al presedintelui remarca faptul ca propunerea de reactie a Romaniei la comunicarea Comisiei se baza pe un raport al expertilor si nu pe decizia comisarilor. "Inamicul" domnului Basescu ii atrage atentia asupra gafei si il pune in incurcatura. Potop de tipete si ironii. Presedintele nu vrea sa recunoasca greseala, in timp ce partenerul de dialog ii atrage atentia ca a fost indus in eroare sau, mai grav, a acceptat sa fie trimise la Bruxelles informatii false. Presedintele se da de gol si le apara pe Monica Macovei si pe Alina Mungiu Pippidi, doua personaje suspectate, deobicei, de astfel de gesturi dar al caror nume nu fusesera mentionate la intalnire. Temperatura dialogului creste. Doamnele sunt aparate de presedinte, insa inutil, fiindca in afara celor doua, niciun alt nume nu mai este pomenit. In inferioritate, seful statului cauta ajutor de la consilieri, insa nimeni nu se ofera. In cele din urma, dialogul se inchide brusc si fara rezultatul scontat de catre gazda intalnirii. Ulterior, publicul afla ca discutia a fost cordiala si plina de concluzii optimiste. In spatele usilor inchise fusese un macel verbal care a largit si mai mult falia intre politicieni. "Rezultatul" a fost exploatat de Comisia Europeana care ne-a lasat sa ne "batem" singuri, acasa. Cam la fel facem si cu alte proiecte sau initiative europene pe care le ratam din cauza unor ambitii stupide, la nivel inalt. Si pentru ca mai am putin si plec la aeroport, mi-am adus aminte ce spunea Himmler despre dusmani: Eu n-am dusmani! Daca ar aparea vreodata, i-as elimina!
Cu gandul asta, ma indrept agale spre noua mea activitate. Imi schimb, putin, "profilul"!

Daca e marti, e Belgia! (2)

Mi-am propus sa stau de vorba cu lazaristii dar n-am apucat. Alte treburi m-au indepartat de scopul initial. Si poate ca e mai bine asa... Am luat-o "sportiv" de la inceputul zilei. Cum? Cu un drum prin mall... Ha ha! La ei, este civilizat si pozitionat in centrul orasului, inchis circulatiei auto. Nu ca la noi. Cat de bine m-am simtit sa deschid magazinul odata cu vanzatoarele? E o adevarata satisfactie sa umbli singur printre rafturi... N-am zabovit excesiv prin magazine. Prea multe si prea diferite ca sa ma pot decide. Asa ca am urmat instinctul si m-am orientat spre ceea ce stiam ca imi place. Apoi, fac un salt spre etajul plin cu Cd-uri si Dvd-uri. Acolo ma pierd si "studiez" asiduu, la casca, oferta. In sfarsit, sunt multumit. Daca as fi fost in Romania, imi era imposibil sa gasesc ceea ce cautam aici. Acum pot sa iau un taxi si sa ajung la Parlamentul European. Ar trebui sa fac niste interviuri scurte. Cu strainii, a fost bine. Au venit la timp si s-au conformat rugamintilor mele. Mai greu a fost cu romanii. De exemplu, cu domnul Daniel Daianu. Ne-a reprogramat de vreo patru ori intalnirea, de fiecare data fara sa tina cont de disponibilitatea noastra sau a echipei de filmare inchiriata. Cand, in sfarsit, a fixat ferm interviul, a uitat sa vina. Sau n-a putut. Ce mai conteaza? In schimb, celalalt parlamentar, austriac de origine, era la cadru exact la ora stabilita. Prin intermediari, a doua zi, s-au transmis scuze. Prea tarziu... Forfota mare prin Parlament. Toata lumea e la birou. Se lucreaza pe comisii si cladirea musteste de indivizi, deopotriva angajati si vizitatori. Ma reintalnesc cu mai multi deputati si n-apuc decat sa-i salut. Fiecare urca sau coboara cu liftul. As spune ca viata lor se imparte intre sala de sedinte, biroul cu televizorul dat pe Realitatea TV si lifturile institutiei. Dau si peste multi cunoscuti, unii dintre ei ziaristi. Beau o cafea cu o fosta colaboratoare de-a mea, la radio. De opt ani in Franta, cu o pauza de un an in Romania, se felicita ca a obtinut un post de jurnalist la noua televiziune pe internet a Parlamentului European. Imi spune ca niciodata nu vrea sa mai lucreze in tara. Si ca ea ii aud cam pe toti romanii care lucreaza aici. Asistenti, ofiteri de presa si ce-or mai fi ei. Nici nu vad de ce ar fi altfel. Aici au un serviciu acceptabil, o leafa rezonabila si un viitor sigur. Nu e promitator sa castigi peste 3000 de euro si sa ajungi functionar european. Un statut asemanator diplomatilor... Tocmai de aceea, poate, aud despre stagiari veniti din Romania sa "exerseze" politica la nivel inalt. Eu zic ca e o gogorita! Cunosc foarte bine procedurile de selectie si de promovare. Nu ai ce invata, decat la suprafata. Iti trebuie ani de zile si multa asiduitate sa ajungi un asistent valoros pentru un parlamentar european sau un grup politic. Un politician adevarat are, la randul lui, nevoie de o echipa puternica pentru a deveni jucator printre sutele de colegi. Noi, romanii, cu parere de rau, n-avem nicio influenta si nici vreo putere in punctele de comanda. Am vazut polonezi sau unguri in varful unei comisii importante. Am auzit despre rapoarte valoroase dar la care romanii nu participa. Poate, cu exceptia lui Adrian Severin, care a reusit sa devina o voce ascultata. N-am spus acestea intamplator! Sunt dezamagit ca intalnesc prea multi asistenti si persoane venite din Romania, doar ca sa exerseze. Mai curand, sunt straini precum David (jumatate italian, jumatate australian), asistentul lui Victor Bostinaru. Fostul speech-writer al presedintelui grupului socialist, David are doar 26 de ani dar are la activ cursuri la facultati prestigioase. David stie ce vrea - sa fie politician in cativa ani, dupa ce isi termina stagiul la Parlamentul European. Si nu invers, cum fac romanii. Devin politicieni si apoi isi iau "gradele" prin strainatate, pe la diferite institutii primitoare.
Se apropie sfarsitul zilei. Sunt invitatul ocazional al unui eveniment de lobby. Ursus Breweries aduna mai multi parlamentari si alti reprezentanti ai institutiilor europene si incearca sa-i binedispuna. Cine zicea ca lobby-ul e legalizat doar in Statele Unite? Ei bine, la Parlamentul European este o industrie respectata. In fiecare seara, salile pentru mese festive sunt pline de functionari invitati sa "socializeze" cu produsele si managerii unor companii. Am preferat sa plec si sa renunt la cele trei sortimente de bere care te intampinau la intrare. Am plecat agale spre hotel si mi-am incheiat ziua lejer: o saorma de la "Sultanii kebapului" si o doza consistenta de apa plata. Ce poti sa mai faci cand ploaia iti taie tot cheful de plimbare? Adorm ingrijorat: daca generatorul de particule ar putea sa ma arunce definitiv intr-o gaura neagra?

Daca e marti, e Belgia! (1)

Cu noaptea in cap ajung la Otopeni. De acolo ma indrept spre cel mai plicticos oras din Europa dar si cel mai vizitat de cand umblu prin lume: Bruxelles. Am o calatorie agreabila pe avion, datorita insotitorilor mei de drum. Vreo 5 europarlamentari care au preferat sa ajunga devreme la munca. Spre deosebire de ceilalti 30 care vin pe seara... Taromul ramane o companie aeriana decenta, spre deosebire de multe "cosciuge zburatoare", denumite low-cost. S-a vazut diferenta nu numai la serviciile la bord, dar si in privinta seriozitatii personalului. Ceilalti membri ai grupului, numerosi elevi de liceu, au plecat de pe Baneasa cu un low-cost. Nu-i dau numele companiei, ca e prea cunoscuta ca sa-i mai fac si eu reclama. Ghinionistii asteapta vreo 7 ore o decolare care nu mai vine. Abia spre seara, aflu ca au ajuns cu bine la Bruxelles. In schimb, eu am avut timp sa revad Parlamentul european si partea turistica a orasului. Aceleasi stradute care duc in Grand Place, aceeasi piata inconjurata de cladiri vechi si impunatoare, aceeasi eroina expusa pe un perete pe basorelief si care iti poate indeplini o dorinta daca o atingi. Mi-am facut placerea si am luat un pranz ieftin (la oferta, pentru ca seara costul e dublu) moules marinieres cu frites si cu un pahar de vin. Ma mai invart prin zona si ma intorc la hotel. O cladire veche, renovata si cu un nume interesant: "Le Dome". Dinspre exterior arata frumos, din spate (cand deschizi fereastra) ai impresia ca ai sarit cateva mii de kilometri mai la vest si ai ajuns in Manhattan. Numai acoperisuri de blocuri si pereti de cladiri se vad pana in zare. Stinghera si nepotrivita in context ("rastignita" undeva, intre etajul unu si doi), o gradina plina de plante si cu gazon. O femeie lucreaza de zor sa ude toata vegetatia. Pe cer se vad darele lasate de avioane, iar la nivelul solului atmosfera este sparta sonor de sirenele masinilor de interventie. Totusi, daca inchizi geamul si te plimbi prin camera, respiri un aer de bon-ton, de la inceputul secolului 20. Hotelul nu ma impresioneaza dar, parca, sparge monotonia colosilor din jur lipsiti de viata si de rafinament. Bruxelles-ul este celebru prin cladirile fara trecut si futuriste. Ar trebui sa-i cunosc pe elevii de la Lazar, veniti aici dupa un concurs pe teme de integrare europeana. As vrea sa-i aud ce parere au despre o deplasare in strainatate cu ajutorul scolii. Asa ceva era de neconceput in vremea cand urmam eu cursurile de la Lazar. Si o sa fac ceva mai multe "sapaturi", ca sa inteleg cum este sa fii stagiar la Parlamentul European. Stiti voi la ce ma refer...

Misogin in tara femeilor

Explicatie: Mi-am facut curaj sa scriu despre femei. Nu de ce spun ele mi-e frica, ci de razbunarea lor! Dar, am zis ca, daca am divulgat din defectele si angoasele speciei mele, de ce n-ar fi vremea si pentru un excurs in lumea mirifica a sexului opus? Mai multe cititoare m-au incurajat sa fac asta. Asa ca, in primul episod, ma opresc la partea din viata care imi ocupa cel mai mult timp: locul de munca. Am apelat la ajutorul mai multor persoane, mare parte dintre ele cunoscute. Cu unele sunt de acord, cu altele doar empatizez.

Primul episod

DE cand ma stiu, populatia Romaniei se imparte in barbati si femei. Ele sunt mereu mai multe decat noi. Dar nu cu mult. Asta ar trebui sa fie incurajator si sa confirme ideea de echilibru care perpetueaza specia umana. De mic am observat, insa, ca apar si diferentele. Baietii sunt mai puternici, fetele sunt mai credibile. In anii adolescentei, ei vaneaza, iar ele se lasa prinse. Apoi ei sunt cautati, iar ele aleg. Si cu timpul, ei se prostesc, iar ele se inraiesc. Sunt in perioada cand drumul la birou este un fel de "Ziua cartitei" (filmul acela cu un nenorocit care traieste in fiecare zi aceleasi secvente dintr-una obisnuita).

ASADAR, urmez acelasi traseu plictisitor. Tin minte fiecare colt, fiecare denivelare si fiecare stop. Mereu la fel. Apoi intru pe poarta, printre cele doua bariere enervante si ajung la locul meu de parcare. De obicei ocupat, dar reusesc sa ma strecor si sa-mi fac loc spre scarile de la intrare. Ajung in birou si... nimeni! Sunt primul, nimic neobisnuit, dar de fiecare data ma mir... Colegele vin mai tarziu. Imi fac planul, ma pregatesc sufleteste de sedinta si pornesc, aplecat de spate, spre sala de intalnire. Acolo dau peste ele. Sefa si un alt rand de colege. Uneori se nimereste si cate un barbat. Dar asta este tot atat de rar precum weekend-ul de dinaintea Craciunului. Femeia e o virgula, barbatul un punct. La punct stii unde te afli, la virgula trebuie sa citesti mai departe. (Arthur von Hippel)

IN fiecare zi merg cu acest gand la sedinta. Nu gasesc nimic previzibil in comportamentul lor in afara de faptul ca gandurile femeii sunt intotdeauna, de fapt, niste aluzii. Incerc, uneori cu incapatanare, alteori cu lehamite, sa pricep ce mi se spune, printre randuri. De obicei, nimicuri cu aroma de repros. Si un pic de venin aruncat la replicile mele moderate. Ceea ce o ingrozeste cel mai mult pe o femeie la barbat e tacerea lui; ceea ce il ingrozeste cel mai mult pe barbat la femeie e vorba ei. (Etienne Rey) Asa ca, mai bine sa nu fii mut, imi zic! Sa le las pe ele sa turuie iar eu sa aprob, caci altfel devin suspect. Pe masura ce cunosti mai mult femeile, cunosti mai putin femeia. (Alfred Braunthal) Zilnic cu ele si printre ele am ajuns sa ma indoiesc de ele. Pricep ca sunt diferit, dar nu inteleg in ce fel. Cand mananci saptamani in sir doar caviar, simti ca mai vrei si altceva. Si oricum, caviarul face rau la sanatate! La fel ca dansele... In cantitati prea mari sau prea dese, ajung sa-mi provoace dureri de cap sau de stomac. Anumite carti si anumite femei au in comun urmatorul lucru: sau le intelegi imediat, de la prima privire, sau nu le intelegi niciodata. De aceea, ma retrag sleit de puteri din conclav si revin cu gandul la a doua cafea a zilei, in biroul meu pustiu.

IMI pun la cale ziua care se sfarseste peste 12 ore. A inceput previzibil si se va termina nedecis. Cum voi supravietui langa ele, in continuare? Stiu ca vor veni si-mi vor spune ca sunt obosite dupa o dimineata de intimitate cu oglinda. S-a observat ca, dintre toate animalele, pisicile, mustele si femeile sunt acelea care isi pierd cel mai mult timp cu toaleta lor. (Charles Nodier) Sleite de puteri dupa un drum prea lung prin trafic sau o cearta cu un mitocan, apar in birou. Ce avem azi de facut? Ma uit cu ochii goi si scot moale cateva cuvinte. Cat sa le fie clar, iar eu sa-mi pastrez energia pentru mai tarziu cand vorbele trebuie sa curga suvoi pentru a explica fiecareia detaliile. In lucrurile inferioare, femeia ii este superioara barbatului. (Honore de Balzac) N-am inteles, de ce femeile sunt inteligente, mai ales... in contumacie? Cand trebuie sa le pui la treaba sunt ocupate, au o problema personala sau abuzezi de timpul lor. Esti rau daca le pui la treaba, esti bun daca te oferi sa muncesti. Femeia seamana unei case frumoase cu mai multe etaje, dintre care cel mai inalt e si cel mai prost mobilat. (Francis Bacon) Sa nu care cumva sa gresesti si sa te enervezi! Sa te revolti la gandul ca echipa e compusa din doi sau mai multi? Ce, n-ai invatat lectia?, imi spun in minte. Ultima data am vrut egalitate de gen si am primit un cor de tipete, plansete si amenintari. Cand faci o femeie sa planga, sa nu ai remuscari, razbuni intotdeauna pe cineva. (Jules Simon) Desigur ca, asta e valabil doar daca esti la ultima intalnire cu ea. Dar daca a doua zi o iei de la capat? Ce te faci atunci? Esti masochist sau resemnat? Sa fim seriosi, alegi linistea. Femeile sunt facute pentru a fi iubite, nu pentru a fi intelese. (Oscar Wilde) Din pacate, pentru cele de la birou nu s-a gandit nimeni sa gaseasca o expresie celebra...

IN timp ce fug cu mintea la planul de lucru, colegele isi incep dezbaterile. Despre una - alta. Dureaza, dar n-am ce face, sunt multe de povestit! Uneori particip si eu. Nu e bine sa fii inclus in cercul lor? Mai ales cand ele se prefac ca iti spun confidente, iar tu te prefaci ca te intereseaza ce spun? Femeia nu ii poate ierta barbatului ca ghiceste ceea ce gandeste ea de-a curmezisul a ceea ce spune. (Gustave Le Bon) Mai trec cateva ore, timp in care unii iti strica cheful de munca, iar altii te incurca. Treci la variantele de avarie dar si acestea se imputineaza. Apelezi timid la ajutorul colegelor. Gasesti mai curand priviri incruntate sau onomatopee plictisite. Cine te-a pus sa fii sef? Doar nu crezi ca sefia este un privilegiu... Numai daca esti femeie, imi spun din cand in cand. Barbatii conduc lumea, iar femeile ii conduc pe ei. Ce vor ele mai mult de atat? Femeia nu se mareste in valoare decat prin ceea ce smulge barbatului. (Proudhon) Oare asa sa fie? Daca le intrebi de unde le vine forta creativa, vei primi o rafala de reprosuri. De ce le pui la indoiala capacitatea? N-ar fi mai bine sa stai in banca ta si sa lasi deoparte misoginismul? Orice succes al femeii trebuie evidentiat. Altfel, esti mitocan sau uracios. Cele mai multe victorii mari ale femeii sunt succese in chestii marunte, imi vine sa spun, dar prefer sa aleg o alta expresie: Cea mai profitabila afacere ar fi sa le cumperi pe femei cu cat valoreaza si sa le revinzi cu cat se apreciaza ele. (J Petit-Senn)

SI nu care cumva sa le arati greselile. Fie ele multe, fie minore. Rezultatul e acelasi. Cand o femeie este nevoita sa-si marturiseasca o greseala, ea se considera imediat o victima. (Etienne Rey)
Ziua se apropie de sfarsit. Mai ai de tras doua - trei ore. Dar abia acum te aproprii de climax. Mintile se incordeaza, gurile se dezleaga si nevoia de tine creste. Esti din nou util! Sa spui cum se face una, cum se rezolva alta. Obosesti, te enervezi ca nimeni nu te intelege. Nici n-ar avea cum. Doar au fost ocupate cu alte treburi, iar timpul e prea scurt acum pentru aprofundarea problemelor. Iti vine sa urli, apoi sa pleci si, in cele din urma, protestezi... cu grija sa nu provoci scandal la spartul targului. Am eu cateva de zis, dar ma pastrez pentru alta data! Barbatii spun despre femei tot ce le place si femeile fac din barbati tot ceea ce vor. (Contesa de Segur)

CAND produsul unei zile de munca este gata, se impart laudele. Mai bine zis si le impart. Tu stai la coada, si ar fi bine sa fii modest. Nu ai fost decat un angajat zelos care ti-ai asumat prea multe sarcini. Nu te mai preface ca nu intelegi! Iti place sa primesti aprecierea colegelor? N-ar fi mai inteligent din partea ta sa faci echipa cu ele? Ba da, numai ca era bine la inceputul zilei, nu la sfarsit, ma trezesc vorbind singur. Dar ce mai conteaza inca o minciuna? Un avocat minte pentru bani, o femeie minte pentru nimic. (L. Renaud) Sunt satisfacut. Mi-a iesit si de data asta planul. Am avut parte, ce-i drept, de un ajutor extraordinar. Colegele au fost alaturi de mine. Au muncit cot la cot cu mine si uite ce bine a fost! Doar ca ma mint singur. Stiu cum stau lucrurile, dar cine sunt eu sa ma impotrivesc majoritatii? Ele vad exact opusul. Dintre toate meseriile, aceea de femeie cinstita e cea mai grea. (Etienne Rey)

DACA energiile nu mi-au fost epuizate, as putea sa filozofez in drum spre parcare. Impreuna cu ele, inainte sa plec acasa sa ma culc. Dar la ce bun? M-as pomeni cu replici inteligente. Doar sunt odihnite, nu, dupa o zi de munca! "Cunosc barbatii...Sunt toti la fel." De ce aceasta clasica fraza in gura femeilor vine intotdeauna nu dupa un triumf, ci dupa o nemultumire care ar dovedi tocmai contrariul? (Colette)

PS: Intamplarile si personajele de mai sus fac parte din realitate, dar nu sunt de actualitate. Intre timp ele au plecat, iar eu am ramas, mai departe,... sa muncesc.

Directia cea buna

I-am regasit pe favoritii mei: Directia 5. Din intamplare, la un magazin de muzica, cu un album nou diferit ca stil dar deosebit de frumos. Mi-am adus aminte de ei si de vremea cand ii ascultam in concert, in primii ani de facultate. In materie de muzica de calitate, aceasta trupa este un fel de U2 romanesc. Iar versurile si muzica lor raman o raritate in oceanul de mizerii pe care sunt obligat sa le ascult. Iata doua exemple, care-mi vor sustine opinia:

Te-ai intrebat vreodata cum ar fi sa te privesti pe tine doar pentru o zi? Ai intelege de ce, acum, te-ai oprit din drum! Unde esti?

Un motiv mereu voi cauta, un inteles pentru care aleg dragostea. Poate nu e doar o intamplare ce traiesc, poate chiar destinul vrea sa iubesc. Un motiv mereu voi cauta sa adun doar ce-i frumos in viata mea. Sunt clipele ce le port in sufletul meu, povesti nescrise vor ramane mereu.

Deraiat in Romania

Cand am scris despre dilemele barbatului modern, ma asteptam sa fiu interpretat gresit, rastalmacit, atacat sub centura de ceilalti indivizi care se cred superiori si fara de prihana. Vorbeam atunci despre o categorie numeroasa, nicidecum majoritara, de barbati care se confrunta cu o societate diversificata la extrem, puternic stratificata si indiferenta la sincopele sufletului. Mi-a fost evident din comentarii ca traim vremurile in mod diferit, ca suntem manipulati inca din primii ani de viata sa inchidem ochii cand ne descoperim limitele. Sa fim propriii nostri cenzori, fara sa construim ceva in loc. In alte cuvinte, suntem ipocriti, dar asta nu e nimic nou pe lume! Doar contextul si metodele s-au schimbat fata de acum un veac. Atunci cand bunica mea facea parte dintr-o familie de vita nobila fara a avea titlu nobiliar. Cand strabunicii erau patronii familiei mari si toti urmasii ii respectau cu sfintenie. Cand fetele mergeau la pension si baietii se pregateau sa preia afacerile tatilor. Si mama mea a prins acele timpuri cand educatia in familie si apoi la scoala se facea temeinic si fara a fi acuzat de snobism, intr-o limba straina. Asadar, ne-am pastrat aparentele dar am golit de continut intregul. Substanta valorilor spirituale s-a diluat si ne hranim in viata din gesturi meschine si pasi marunti pe un drum fara tinta. Observ in jurul meu indivizi care prospera din greseala, din noroc sau din inselarea altora. N-au nicio remuscare si nu le tremura pleoapele cand iti afiseaza opulenta, in mod sfidator. Te fac sa te simti un nimeni si sa te consideri un condamnat la mediocritate. Ei bine, pe vremea cealalta, a bunicilor mei, asa ceva era de neconceput. Sa te lauzi fara sa construiesti, sa epatezi fara sa ai masura valorii tale era imposibil. Societatea te sanctiona, iar straturile sociale te excludeau in afara lor. Nici la cei bogati, nici la cei saraci! Erai... intre scaune, cum se spune in argoul smecherilor cu staif. In America, o astfel de societate asezata exista si in ziua de azi. Nu este perfecta, dar este coerenta, predictibila, stabila si, in cele din urma, mai aproape de echilibru. Nu imbogatitii peste noapte ma agaseaza, ci mediocrii care ajung faimosi fara sa-i cunosti si care ulterior isi imaculeaza pedigree-ul si devin frecventabili sau de incredere. Nu pentru ca ar fi mai destepti, mai pregatiti, mai responsabili, ci fiindca isi permit promiscuitatea relatiei cu banditii, mafiotii si depravatii de deasupra lor. Nu te poti descurca in tara asta decat daca iti patezi numele sau sufletul. Iar dupa ce ai facut asta, ai de ales: ramai pe veci in siajul unui imbuibat (seniorul feudal care imparte dreptatea, recompensele si pedepsele pe proprietatea sa) sau devii un paria, nu te mai accepta nimeni, nu te mai atinge nimeni. Esti un raios fara semnele bolii. Asta este societatea pe care am creat-o ori am fost complici la dezvoltarea ei. Nu se va schimba prea curand pentru ca numai asa se pot perpetua afacerile si beneficiile lor. Cei care ar trebui sa-i opreasca sunt fie plecati, fie blazati. Generatiile din urma noastra sunt invatate de aceiasi imbuibati si de slugile lor cum trebuie sa te strecori in viata. Vom preda stafeta fara vlaga si tragere de inima. Mai mult mecanic si plini de lehamite.

In umbra timpului pierdut

Am vazut Turcia ...Sau, mai bine zis, o mica parte a ei. Impotriva prejudecatilor si a norocului de a vedea lumea care imi spuneau ca n-am ce cauta acolo, am ales sa-mi petrec singurele zile tihnite din acest an in Antalya. N-am avut multe optiuni si, oricum, era un plan mai vechi. Cum am facut mereu in viata, am calculat sansele sa fiu dezamagit si am ajuns la concluzia ca mai rau decat in Romania nu poate fi. Alegerea mi-a confirmat presupunerea. Am avut noroc si de un sfat binevenit (al Imparatesei). Ea a avut timp, chef si energie sa puna pe blog experienta sa din Turcia. Eu n-am avut nici chef, nici motivatie. Singura mea legatura cu Romania a fost prin preferatul meu: PSP-ul. Cu el am putut sa "tin in viata" blogul ... Nu cred ca-i pasa cuiva cat de artistice sunt pozele sau cat de inteligent scriu. Mai curand ar fi de dat o explicatie celor interesati de experienta mea: ce sa cauti in tara aceea? Raspunsul e simplu: te duci ca sa nu-ti para rau dupa banii cheltuiti si dupa timpul pierdut spre deosebire de alte locuri cu pretentii. Macar la turci ai tot ce vrei sub nas. Iar opulenta hotelurilor rivalizeaza cu cele din Las Vegas! Nu exagerez. Am fost de nenumarate ori acolo. Asa ca ... trust my words! In loc sa regreti agoniseala dusa pe apa sambetei, mai bine te bucuri in fiecare clipa de deal-ul facut la turci. Totul este aproape perfect, de la prezentarea generala la servicii. Nimic nu lipseste pentru a-ti face pe plac si, cel mai mult, m-a satisfacut calitatea umana a angajatilor. Mereu serviabili si disponibili chiar daca nu intelegeau doua cuvinte in engleza. N-are rost sa-mi povestesc experientele fiindca nu cred ca intereseaza pe cineva dar am remarcat un lucru; in cativa ani, Antalya nu va mai fi asa cum am vazut-o acum. Romanii vor invada statiunea si vor ocupa pana si locurile de la viitorul hotel de 7 stele al lui Abramovici. Daca nu stiati, cele mai multe hoteluri au fost cumparate de oligarhii rusi care aduc anual, in Antalya, 2 milioane de conationali. Sper din tot sufletul ca turcii sa reziste asaltului rusesc, caci le prevad o decadere teribila daca vor lasa managementul pe mana unor neciopliti. Noi si cu rusii vom crea cocktailul exploziv care va arunca in aer o comoara a turismului de calitate.

Doar muzica (7)

Cyberia

Doar muzica (6)

Electropotion

Doar muzica (5)

ATB