Trick or Treat?

Halloween-ul a venit mai devreme la Aromabar! Este normal sa-l sarbatorim pentru ca avem prieteni multi din America. Si altii, care sunt "americanizati". Oxana ne ofera meniul zilei! La care am adaugat "aroma" muzicala!

"Bloody Mary"
3 telini mari (partea verde)
4 1/2 cani suc de rosii
2 lingurite de hrean crema
1 lingurita de ceapa tocata
1 lamaie, zeama
1/2 lingurita Worcestershire sauce (se poate ignora)
3/4 lingurita sare
12 picaturi hot sauce (recommended: Tabasco)sau dupa gust
1 1/2 cani vodka
Telina + 1/4 suc de rosii se face piuree intr-un food processor.
Intr-un alt vas se combina restul ingredientelor, exceptind vodka.
Se toarna sucul de telina si la sfarsit se amesteca cu vodka.



Aromabar - Thriller



Aromabar - Please Don't Go

Smecheri din Romania (2)

Testul s-a incheiat. Am aflat, astfel, ca limbajul grobian si inept este acceptat cu indulgenta de oameni. Nu e condamnabil un individ neinstruit, slobod la gura, fara educatie si plin de bani vorbind in acesti termeni la televizor. Dar mi se pare grav, de neiertat si in cele din urma foarte periculos ce face Mihai Tatulici, cel care isi aroga calitatea de aparator al limbii romane, al valorilor si al generozitatii umane dar sfarseste, lamentabil, prin astfel de exprimari vulgare si mitocanesti... Nu ma preocupa persoana - Mihai Tatulici. Ca el mai sunt destui. Dar pun in ecuatie rolul de formator si de model. Astfel de caractere sunt mai mult decat negative; sunt malefice. Copiii, tinerii, oamenii cu educatie medie le vor asculta si ulterior, legitima in mintea lor. Apoi vor crede ca limbajul de cartier este permis si normal intr-o emisiune tv, culmea!, care pretinde ca apeleaza la simtul civic, la bunatate si intelegere intre semeni. Sunt revoltat ca astfel de figuri au statut de vedeta, sunt impinse sa ne invete ce si cum sa facem. Si, cu toate ca avem un organism de control in audiovizual (CNA), astfel de malversatiuni sunt ignorate. In schimb, sunt vanate greselile involuntare de exprimare ale unor jurnalisti neatenti sau insuficient pregatiti la gramatica. Diferenta uriasa este ca acestia din urma nu sunt modele si nici nu pretind sa fie luati drept guru, in timp ce respectivele personaje pervertesc, cu fiecare ocazie, in numele unei reputatii iluzorii, mintile telespectatorilor creduli.

Smecheri din Romania (1)

Haideti sa facem un mic exercitiu de "cunoastere". Sa presupunem ca avem expresiile urmatoare:

Ia aratati mainile!
Am facut astea la greu!
Hopa!
Haideti sa fac un santaj!

Va las pe voi sa alegeti varianta corecta, adica unde, cine si in ce context ar putea folosi, in interval de cateva zeci de secunde, aceste expresii.

1. Gigi Becali intr-o conferinta de presa incendiara cu jurnalistii sportivi.
2. Mihai Tatulici, la Realitatea TV, in timpul unei transmisii live in cadrul campaniei sociale de impadurire a zonelor defrisate.
3. Un interlop bucurestean filmat de Politie dupa prinderea sa, in urma unei actiuni spectaculoase.

Pana la sfarsitul zilei astept parerea voastra. Dupa care voi da si raspunsul, apoi explicatiile de rigoare.

Ipostazele Eu-lui

Rar ma impresioneaza dialogurile forumistilor pe net. Si aproape niciodata nu-mi pun mintea la contributie, in mod temeinic, in urma acestor discutii. Totusi, iata ca mai apar si miracole! Citesc o ciorovaiala generala cu interventii filozofice suculente. Pornind de la sinuciderea unei actrite coreene in voga (provocata de atacuri anonime pe blogul acesteia) discutia ajunge la identitatea celor care posteaza, scriu sau se exprima in legatura cu un subiect. Si usor-usor topicul aluneca spre sensuri si introspectii profunde. Pana unde sa mergem cu identificarea/autentificarea? Sa enuntam numele si prenumele, plus alte date personale esentiale, atunci cand comunicam?

Cineva zice:

Nu e vorba despre “libertatea de expresie”, ci doar de bunul simţ. Un nesimţit poate fi nesimţit şi cu buletinul în mînă. Sunt pline oraşele de nesimţiţi anonimi. Problema e că automatizarea filtrelor de autentificare “cu buletinul în mînă”, pentru a-ţi exprima o opinie/ calomnie/ zvon/ etc., e tot atît de nocivă precum birocratizarea, iar mai tîrziu, mecanizarea purificării rasiale. Identitatea e un mit. Ceea ce pare a ne defini - în propriii ochi sau în cei ai altora - e doar aparenţă. Dacă nimeni nu e, în realitate, cel ce pare a fi? A fi presupune, spre deosebire de a nu fi, un conflict interior din care fiinţa ta se hrăneşte. Tocmai ceea ce nu părem a fi ne defineşte cu adevărat. Identitatea e o specie de monopol asupra propriei fiinţe, iar eu nu sunt de acord cu asta. Tocmai pentru că sunt, îmi permit să fiu orice şi oricine. Nota bene: nu cineva (anume), ci oricine. Nu în numele meu, desigur. Numele nu mi l-am ales singur, deci nu-i în realitate al meu, metafizic vorbind; nu-mi permit aşadar să-l încarc cu false identităţi. Însă am tot dreptul să fiu un anonim - evident, în numele a ceea ce sunt, iar nu în numele celui care sunt.

Daca vi s-a parut prea incurcat, haideti sa ne lamurim nitel. V-ar placea sa va numiti altfel? V-ati dorit sa purtati ambele nume, asa cum ati simtit ca va reprezinta ele? Sa nu fiti identificabili decat in functie de starea de spirit, timpurile si statusul social prin care treceti? Eu am aceasta dorinta dintotdeauna. Insa, mereu am fost obligat sa ma legitimez, sa fiu conform cu regulile sociale. Si mi-am folosit identitatea, desi in sinea mea, mi-as fi dorit sa fiu liber sa decid cand si cum voi face asta.

Iata ce spun altii despre identitate:

Sunt convins ca anonimitatea (sau "onanimitatea") favorizeaza agresivitatea, calomnia, mitocania. Recursul la nume si prenume (reale, nu inventate!) ar putea corecta - e de sperat - aceasta situatie disfunctionala, in care oricine poate scrie/posta orice despre oricine, dar responsabilitatea e nula…

Anonimatul adevărat nu este totuna cu o formă de camuflaj. Cel care se ascunde nu vrea să pară un nimeni, ci vrea să pară altceva/altcineva, împrumutând identitatea cuiva - de obicei cea a mediului în care se mişcă. Agresivitate fără chip nu există, orice ameninţare luând automat chipul temerilor noastre cele mai profunde, iar acestea au de-a face în primul rând cu felul în care ne definim ca indivizi, deci cu identitatea.

Agresivitatea este întotdeauna intra-specifică, adică e îndreptată împotriva membrilor aceleiaşi specii, recte împotriva celor care se află în competiţie pentru o anumită identitate (care devine astfel o aspiraţie comună, o identitate de grup). Cu cât mai strictă şi mai obligatorie va fi identificarea “cu buletinul”, cu atât mai agresivi vor deveni purtătorii de buletin unii cu alţii. Departe de a le reduce acestora pornirile agresive, asumarea unei identităţi e însuşi mijlocul (sau arma) agresiunii. De aceea, agresivitatea nu va putea fi niciodată redusă prin manevre de control al identităţii. Chiar dimpotrivă, controlând identitatea îi conferim acesteia mai multă legitimitate şi o facem astfel mai puternică.

(Teoria agresivitatii - Konrad Lorenz, laureat al premiului Nobel)

Analizand aceste aspecte trag o concluzie provizorie: fiinta mea are o identitate impusa, una aleasa si o autentificare primita automat. Cum aleg sa le folosesc? Cand imi convine sa fiu recunoscut imi dau numele, cand obtin avantaje din normarea sociala sa ma autentific, iar cand mi-e teama de un pericol sa fiu anonim? Ce dilema...

Haznaua notorietatii

La ce ne trebuie o elita? Diana a incercat sa spuna cateva motive in blogul sau. Discutasem, anterior, cu ea despre acest subiect si ma pregateam sa-mi spun parerea dupa ce am citit mai multi autori celebri in domeniu. Cred ca unele explicatii merita o atentie speciala.

Daca in vremurile indepartate, elitele erau apanajul nobililor, acum, ele pot fi ale oricui, inclusiv ale unor indivizi veniti de nicaieri. Mai cu seama, in zilele noastre cand mass-media sunt o putere, membrii elitei notorietatii sunt la putere. Nu cea executiva neaparat, dar cu siguranta cea care influenteaza mintile. Cine este in aceasta elita pe care toti o vedem dar nu o recunoastem? Aceia care nu fac nimic specific, n-au nicio calificare deosebita, nu se remarca prin rezultate palpabile si validate in vreo bransa. Sunt figurile amabile care rad, se prostesc, imita, ne dau sfaturi si plang la comanda.

Sunt orice, dar nu politicieni! Intotdeauna m-au intrigat "curtezane" ca Maria Marinescu sau Raluca Badulescu. Ele sunt exemple perfecte pentru genul: vizibili dar nu stiu de unde sa-i iau. Pentru ca, in realitate nici nu ai de unde! Sunt imaginile de plastilina care iau forma momentului. Si ca ele, sunt foarte multi no name cu pedigree de cantaret, actor de telenovela, creator de moda, vedeta de televiziune. Aceste "meserii" sunt munci sub acoperire. Te folosesti de un "suport" numit bransa si alegi sa te insurubezi prin farmece, bani sau relatii intr-o pozitie utila pentru cartea de vizita. Apoi iti cumperi aparitiile, faci plecaciuni pe la show-uri tv, scoti la masa un producator sau un sef de redactie, provoci un articol de cancan, uiti niste poze prin calculator, inscenezi o intalnire nevinovata, iti suni prietenii sa te invite la mondenitati.

Lista e mult mai lunga iar succesul este garantat cand aplici o varietate de posibilitati. Cu cat ai mai multa perseverenta, cu atat obiectivul este mai bine atins si mai trainic. De ce ar merita insa atentie acesti indivizi? Pentru ca ei impregneaza mintile oamenilor cu nimicuri, cu iluzii si modele de urmat. Apar pe panouri publicitare semidezgoliti, fotografiati in pozitii indecente pe prima pagina a revistelor mondene sau de scandal, fandosindu-se in emisiuni, in timp ce stalcesc nonsalant limba romana. Si raul nu se opreste aici. Au devenit marfa indispensabila pentru politicieni. Sunt gura lor de oxigen. Cand au nevoie de un plus de atentie din partea electoratului, politicienii apeleaza la figurile acestea "triste". Aduc voturi si popularitate, spun dragutii de ei! Si nu gresesc. De aceea veti vedea in curand o campanie electorala in care actorii sunt saltimbanci. Niste amatori veniti la balci sa-i impresioneze pe gura casca. Halal elita mai avem!

Paharul de roze

Un pahar cu roze. Nu conteaza de care. Este un cadou pe care l-am primit si vi-l ofer si voua! Garantez ca este un vin bun care va aeriseste mintile incarcate de probleme.

Strawberry margarita

2 Parti Jose Cuervo Tequila
1 Parte Triple Sec
4 Parti Suc de lime concentrat
200 g Capsuni stoarse
Se amesteca si se toarna intr-un pahar exotic.
$2.50
Cheers!



Aromabar - This Music



Aromabar - Sun Rising Up

Naravul lupilor pribegi

Se facea ca intr-o haita de lupi tineri seful era interesat doar sa serveasca interesele celor rebegiti dar puternici, din afara teritoriului controlat de cei tineri. Venirea sa a fost privita cu neincredere, avand in vedere antecedentele sale. Fusese expulzat de ai lui pentru ca i-a tradat. Era, insa, puternic cu sprijinul rebelilor, cei care i-au asigurat spatele si l-au trimis in noua haita care ramasese fara conducator. A avut nevoie de ajutor din interior. Unul dintre cei mai priceputi lupi tineri i-a dat o mana de ajutor. L-a consiliat cum sa se inteleaga cu restul. Cum sa asigure echilibrul si dominatia in raport cu taberele din interior. I-a spus sa se fereasca de femelele flamande, sau ranite in competitia pentru putere. I-a asigurat spatele acolo unde nu se pricepea. Cand toate acestea au devenit prea multe iar nevoia de legitimare s-a evaporat, lupul pribeag l-a indepartat pe cel tanar. S-a intors la ale lui si s-a lasat inconjurat de clica celor care il laudau de dimineata pana seara. L-a izgonit de langa el pe cel tanar si s-a lasat ademenit de vorbele dulci si minciunile femelelor. Acum traieste cu ele si conduce haita asa cum ii este natura: prin combinatii si dezbinare. Va pati la fel ca ultima data cand a fost aruncat departe de ai lui.

Povestea exprima o situatie reala. Ce ne spune ea?
Ca atunci cand vrei sa schimbi ceva trebuie sa prezinti tuturor, corect, realitatea. Sa ai puterea sa subliniezi succesele si punctele forte ale echipei. Astfel, ii poti motiva pe membrii ei si sa-i mobilizezi pentru producerea schimbarii. Daca nu te folosesti de energia si entuziasmul "receptivilor" si "inovatorilor" scanteia din motor si apoi miscarea acestuia se sting. Sa eviti sa-i pedepsesti pe oamenii care aduc performanta ori au potential, ca si cum sunt incapabili. Invata din greseli si trateaza ca pe o etapa a procesului astfel de incidente. Intelege si asuma-ti ce ai de gand sa faci, astfel incat si cei cu care colaborezi sa poata fi alaturi de tine. Comunica frecvent, constant, individual cu membrii echipei si cere feed-back onest din partea lor.

Mie, sincer, nu-mi mai arde de schimbare! De cate ori am fost chemat sa ma sacrific pentru binele lupului batran am fost aruncat deoparte pentru ca, intre timp, au venit mierosii si lingaii. De cate ori am fost asigurat ca nimeni nu o sa-mi puna bete in roate la ceea ce construim, s-a intamplat exact invers! De cate ori am spus ce este gresit, ce nu merge, ce este periculos, s-a intors impotriva mea inzecit. Cand aduceam argumente eram combatut cu minciuni evidente si atacuri la persoana. Cand ma retrageam pentru o respiratie in plus, eram identificat ca tradator. Si tot asa, orice as fi facut eram vinovatul de serviciu. Am renuntat sa mai particip la schimbare. Acestea nu sunt schimbari adevarate, ci doar acte de preluare a puterii. Si cum puterea se ia si apoi se preda, astept urmatorul la rand!

PS: Abordarile din articol referitoare la diminuarea rezistentei la schimbare sunt predate si aplicate managerilor din intreaga lume. Numai la noi, majoritatea lor conduc dupa alte reguli, si uite unde am ajuns!

Tupeu de birocrat

Cand nu poti sa mai rabzi, gasesti modalitati extreme sa rezolvi o problema. Asa a facut un coleg de-al meu zilele trecute. Demersul lui era banal, insa s-a izbit de - ceea ce eu numesc - mediabirocratii. Ca sa intelegeti si voi cat de "transparenta" si de "responsabila" este o institutie publica, chemata sa se ocupe de securitatea alimentara a unei tari, cititi schimbul de mesaje de mai jos:

Buna ziua! Ma numesc xxx, producator tv... Va rog sa aveti amabilitatea de a desemna o persoana din cadrul institutiei dvs. pentru a fi prezenta in studio in aceasta seara, de la ora xxx pentru a discuta pe tema unui raport referitor la
monitorizarea alimentelor din UE (mai jos va trimit detalii despre acest document). Datele sunt ingrijoratoare si de aceea, intrebarea cea mai simpla este "ce e de facut?" Se fac analize in piete sau in vami? Printre cele mai infestate produse sunt ...bananele, un fruct care intra in alimentatia curenta a copiilor. Va multumesc!
Cu stima, xxx tel xxx

Ca urmare a adresei dumneavoastra inregistrat cu numar ISPB 7645/16.10.2008 va rugam sa va adresati Biroului de Presa MSP. De asemenea, va informam ca pentru astfel de solicitari dorim sa ne anuntati cu cel putin 24 h inainte pentru a putea face demersurile necesare unui raspuns in timp util. Va multumesc, Cu stima Director General Dr. Bogdan Constantin Stolica
To: Sent: Thursday, October 16, 2008 4:36 PM
Subject: Re: rugaminte....

Subject: Re: rugaminte.... To: directie

Va salut domnule Director General! Ca urmare a adresei cu numar ISPB 7645/16.10.2008 mi-am iesit din minti. In primul rand, va multumesc pentru lectia de jurnalism, dar nu stiu daca dvs. va plac stirile mai vechi de 24 de ore. Cum ar fi sa solicit din timp Loteriei Romane numerele castigatoare la extragerea de duminica? Evident ca, m-am adresat MSP care m-a indrumat catre ISP si ISPB. Solicitam informatii de interes public pe care institutia dvs. le gestioneaza, sau cel putin asa vreau sa cred. Conform Constitutiei, cap II, art 30 si 31 sunteti obligat sa furnizati astfel de informatii, bineinteles daca le detineti. Colegii dvs de la ISP se pare ca le aveau de vreme ce au binevoit sa colaboreze la realizarea acestui material. Sunt convins ca
si ISPB a facut numeroase controale in piete pentru depistarea alimentelor care contin pesticide si, prin prezenta, va rugam sa ne comunicati si noua rezultatele muncii dvs... Va multumesc!

Asadar, nesimtirea nu are limite! Un birocrat inregistreaza un email de la un ziarist in registrul de intrari al institutiei! Apoi il trimite sefului institutiei. Acesta nu are niciun motiv sa raspunda cererii, pentru ca nu stie ce sa zica! Dar ca sa se acopere in fata legii, il pune pe birocrat sa trimita inapoi un raspuns in care ne apostrofeaza ca vrem prea repede explicatii la o chestiune de maxima importanta. Si suntem sfatuiti sa prevedem, cu 24 de ore, in avans, ce se va intampla, ca sa poata ei sa cerceteze, sa analizeze, sa cheme ajutor extern, eventual. De ce? Pentru ca n-au habar, pentru ca situatia trebuia gestionata de ei si se stiu vinovati. Asa, mai bine raspunzi cu mare intarziere, cat sa treaca emisiunea sau numarul de ziar si scapi prin neprezentare. Iar, la final, ai grija sa dai si lectii "tupeistilor" care te-au invitat sa-ti faci datoria. Ca sa nu mai spun ca nici la o saptamana de la prima solicitare, nu s-a mai trimis vreun raspuns, desi un raport oficial punea in garda toata institutiile statului despre pericolul alimentar. Asta este un alt exemplu despre cum comunicam si cat respect avem fata de ceilalti.

PS PENTRU PRIETENI

Observ cu regret ca sunt unele articole care creeaza reactii adverse celor anticipate de mine. Ultimul, cel despre comunicarea interpersonala, mi-a atras atentia cat de diferit gandim si cat de usor renuntam la construirea puntilor de legatura. Desi articolul meu era fara adresa precisa si pornit dintr-o constatare de lunga durata a fenomenului degradarii comunicarii interumane, unii dintre voi s-au retras din discutii si s-au simtit lezati. Cum am spus, departe de mine gandul de a sanctiona sau atentiona pe cineva. Si, ca sa nu fiu inteles gresit: cand am ceva de zis, o fac direct si nu prin povesti si basme. Asadar, articolul este bun pentru a ne descoperi fiecare in sinea noastra. Toti avem ceva de imbunatatit, de schimbat sau de eliminat in privinta felului in care vorbim. Nici eu nu sunt perfect, cum spuneam intr-un articol anterior. Asadar, sa auzim numai de bine!

Repede, ca ma grabesc!

Comunistii au inventat limba de lemn. Au perfectionat-o in asa masura, incat a devenit a doua limba oficiala, iar pentru multi analfabeti sau impostori s-a transformat in instrumentul perfect de disimulare a gandurilor si a competentelor. Tot ce nu putea fie explicat logic, stiintific sau moral era transformat in parabole si metafore. Oriunde mergeai, auzeai expresii standard si cuvinte fara fond. Atat de tare s-a insinuat in mintea noastra incat intelectualii si cei cu o pregatire solida intr-un domeniu de activitate deveneau, inconstient, parte a dublului limbaj.

Dar cuvintele n-au fost singurele care s-au ordonat si incolonat dupa voia comunistilor. Mintile si comunicarea interumana s-au pervertit. Precum vorbele, dialogul s-a formalizat, respectul in comunicare s-a evaporat ori, in cel mai bun caz, s-a intepenit in limitele de siguranta. Eram martorii unui preludiu si postludiu, adica obligatoriu, introducerea/pregatirea temei era plina de definitii si expresii standard dupa care finalul era vag, evaziv, plin de subintelesuri si trimiteri la chestiuni abstracte. Ramaneai mereu cu o senzatie de neintelegere a lucrurilor, erai impins sa-ti imaginezi o teorie a conspiratiei. Mereu asteptai o confirmare a discutiei intr-un alt plan, dupa un timp petrecut invariabil pentru intelegerea unor sensuri ascunse. Acum am depasit aceasta stare.

In primii ani dupa '90, auzeam des cuvinte si expresii din vremurile apuse. La fel si comportamentul uman s-a modificat. Aici schimbarea a fost mult mai rapida. Romanii s-au dus la extrema cealalta. Din vorbe fara sens si atitudini confuze au ajuns sa se exprime mitocaneste, sa te inoportuneze in discutii nesolicitate, sa-ti spuna direct si brutal ce nu le convine. De cate ori nu auziti astfel de remarci: Spune repede, am treaba!, Treci la subiect ca ma plictisesti!, Altceva ai de zis?, Nu ma intereseaza asta de la tine!

Cand eram in Statele Unite, observam cum americanii evitau sa spuna explicit ce gandeau. Semana in multe privinte cu stilul de comunicare din timpul comunistilor. Contrariat, i-am intrebat de ce procedeaza astfel. Si am inteles ca, face parte din educatia lor timpurie. Sunt invatati sa nu deranjeze prin exprimare, sa nu agaseze in implicare nesolicitata, sa nu elaboreze teme delicate. Li s-a inoculat de mici ca sunt diferiti, ca sunt unici si ca sunt liberi sa faca ce vor. Asa ca, atunci cand ii intalnesti, descoperi cat de atenti si uneori exagerati in precautie sunt in dialogul interpersonal. In schimb, noi suntem tupeisti, bagareti, lipsiti de scrupule, insistenti, dornici sa punem punctul pe i. Recunosc ca si mie imi place sa clarific lucrurile, sa aduc precizia unde se simte nevoia, dar asta e cu totul altceva.

Peste tot in jurul meu, vad indivizi care incep un dialog si-l termina instantaneu printr-o simpla vorba aruncata nepotrivit. Oameni care te intreaba o chestiune delicata si complexa si care vor un raspuns pe loc, prin da sau nu. N-au rabdare nici sa te aperi la o acuzatie, cu atat mai putin sa demasti simulacrul de proces de intentie la care esti supus. Este ca si cum o teama interioara ii face sa te opreasca inainte de finalul nedorit. Daca afla adevarul astfel?, daca ii deconspiri?, daca se fac de ras? Asadar, te grabesc si te jignesc prin brutalitatea vorbelor si iti arata ca tot ce asteapta de la tine este confesiunea, marturisirea. Restul e treaba lor, concluzia, consecintele le apartin.

In tara asta, delictul de opinie ca si cel de gandire sunt sanctionate de insisi cetatenii ei. Sa nu cauti sa explici sau sa te exprimi elegant ca esti taxat. Avem o limba si un comportament vulgare, in masuri egale. Mi-e teama ca marea noastra decadenta in relatiile interpersonale va fi desavarsirea acestei stari de fapt. Riscam sa devenim niste animale evoluate pe scara sociala dar incapabile sa rationam in grup. Vom fi gardienii propriilor angoase si judecatorii corupti ai opiniilor care nu ne convin.

Timp de odihna

Schimbari importante se vor petrece zilele acestea! Blogul isi schimba fata si devine unul mai prietenos si mai simpatic. O perioada scurta (cateva zile) vom lua pauza, dar promit sa revin cu un suflu proaspat. In paralel, partenerii mei imi vor da o mana de ajutor sa redecoram si Aromabar. Cheers!

UPDATE: Tonomatul a pornit la ora programata!!!


Aromabar - Romeo's Fate



Aromabar - Anything U Say

Pregatiti de furtuna?

Se apropie furtuna! Deocamdata doar prin vorbe. Dar mai incolo, cand muzica si clipurile video vor fi taxate, daca le postam pe blogurile noastre, va fi una reala. Asadar, sa ne pregatim!



jerry ropero feat. cozi - the storm

Mediabirocratii

Imi scriu teza de doctorat in sociologie. Tema - in esenta sa - priveste comunicarea institutionala, respectiv organizarea si functionarea institutiei purtatorului de cuvant. O intreprindere delicata si lipsita de glamour. Pentru ca la asa ceva, ca si la fotbal, se pricep toti. Conteaza mai putin aceasta constatare, cat timp, premisa de la care pornesc este urmatoarea: avem parte de organizare si de pregatire in domeniu, lamentabile. N-am nevoie sa caut prea multe exemple. Numai astazi am simtit pe pielea mea, desi am fost suficient de implicat intr-o anumita perioada ca sa nu fiu surprins, cum intelegem noi, romanii sa respectam regulile si sa ne facem treaba. Ma intalnesc cu atasatul cultural al SUA ca sa aranjez prezenta unui speaker la cursul de comunicare politica de la SNSPA. Totul decurge conform planului. Discutia este scurta, fara cafele si vorbe-n vant, sunt asigurat ca se va rezolva si ca voi avea persoana dorita. La fel, primesc confirmarea si pentru emisiunea din 5 noiembrie cand vreau sa discut despre rezultatul alegerilor. Imi iau ramas bun si astept fara emotii raspunsurile, saptamana viitoare, asa cum mi s-a promis.

Intre timp, ma ocup sa-l invit la Ora de stiri din seara care a trecut pe seful politiei romane. Caut un numar de telefon de-al lui. Nu-l gasesc, dar aflu de la un coleg ca trebuie sa scriu un email unui consilier de presa. Ii scriu un mesaj foarte frumos plin cu detalii. Nu uit sa-mi trec la sfarsit toate datele de contact. Nu primesc niciun raspuns timp de 3 ore. Mi se transmite printr-un coleg ca e cazul sa sun ca sa aflu ce se intampla cu solicitarea mea. Ma intreb uimit, de ce eu? Ei nu sunt obligati sa-mi raspunda, macar din curtoazie? Mi se spune ca daca vrei ceva, e cazul sa insisti. In gandul meu, imi zic ca eu nu vreau nimic, ci ei ar trebui sa vrea sa explice cum a fost cu achizitia de masini scumpe. Ma las convins in cele din urma si o sun pe angajata de la serviciul de presa care imi spune ca sefu' nu poate veni, dar n-a apucat sa ma anunte. Nu ar vrea sa apara, mi se spune in soapta! Ii zic ca nu-l pot forta, dar ca motivatia este cam nepotrivita. I-o fi teama, ma gandesc! N-apuc sa zic cu voce tare ca persoana de la telefon ma roaga sa nu ma supar si sa inchid ochii la refuzul sefului. Spun la revedere rapid si-mi vad de treaba.

In paralel, colegul meu cauta sa dea de o directoare a Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor. Search pe internet si descopera site-ul unde cauta febril un contact. Da peste cineva de la presa. Il ia le fel ca si pe mine, cu fax si email inainte. Altfel, nu se continua discutia. Dar telefonul nu e bun?, intreaba colegul stupefiat. Nu, i se raspunde, asa e procedura la noi! Aceeasi poveste si la Ministerul Sanatatii. Avem un regulament!, sa-l aplicam ni se spune cand solicitam prezenta unui functionar la o emisiune. Dar de ce sa aplicam regulile lor? Suntem angajatii lor?

Inteleg ca este elegant sa trimiti un email sau un fax. Dar ce te faci cand nu esti la birou, cand nu ai la dispozitie un calculator si esti pe teren? Il rogi pe un coleg sa scrie in numele tau? Sa pui secretara sa faca naratiuni pentru fiecare serviciu de presa? Pentru ce? Ca sa aiba birocratii ceva scris. Sa te faca sa renunti, sa afle ce vrei sa-i intrebi dinainte, sa stie cu cine se intalnesc in studio, sa poata refuza daca nu le convine. Asta imi demonstreaza ca nu avem organizatii responsabile si pregatite sa asigure comunicarea cu media. Cele mai multe simuleaza activitatea de comunicare, iar birourile sau departamentele de presa sunt locuri bune pentru indivizi cu competente incerte, veniti in tranzit sau pe usa din dos. Un fel de anticamera pentru functia pe care o vaneaza pe mai departe si la care n-au acces decat daca se "invechesc" prin institutie. Si unde e cel mai indicat? La "presa", acolo unde nu trebuie sa faci mai nimic. Doar sa-i incurci pe ziaristi, probabil...

Mojito

Astazi e ziua pentru Mojito!



Oxana, draguta fiind, mi-a facut o surpriza si mi-a pus la dispozitie reteta ei! Mana, care este bautoare de Mojito mi-a trimis poza. Ca sa ma uit mereu la pahar! Iar eu, vin cu restul! Doua retete exclusive. Una de Mojito si alta de Mojo. Preturile sunt exprimate in dolari, pentru ca e mai ieftin asa! Tip-ul este acceptat!

Mojito 1

Gheata
20 mg de rom usor
12 frunze de menta, 8 tocate marunt
6 lingurite de lime
4 lingurite de zahar brun(din trestie de zahar)
apa minerala
4 felii de lime

Mojito 2

15 mg Captain Morgan's Spiced Rum
10 mg suc de lamaie
1 lingurita zahar brun
40 mg apa minerala
2 frunze de menta
Pune o frunza de menta intr-un pahar de 200 mg. Umple-l cu gheata pisata. Adauga rom, zahar, suc de lamaie, amesteca-l, adauga apa minerala si pune frunzele de menta.
$2.50

Mojo

15 mg rom
30 mg bere
25 mg Coca Cola
15 mg suc de portocale
15 mg suc de ananas
6 mg Jose Cuervo Tequila
Arunca toate ingredientele intr-o cana mare de plastic, amesteca-le si apoi poti sa bei!
$2.50

S-A DESCHIS AROMABAR !

M-am hotarat. Asta e numele care-mi place: AROMABAR.
Cine se simte bine in cafeneaua virtuala este invitat sa dea sugestii. Deocamdata, am muzica si retete de cocktailuri. Ma voi apuca sa le prepar! Dar am nevoie de un barman. Si de cateva ajutoare... Cine se ofera? Si pe viitor, clientii sunt liberi sa ceara ori sa puna muzica singuri. Tonomatul este la intrare!



Aromabar - All I Want



Aromabar - Under My Star



Aromabar - Some Didn't Even Know My Name



Aromabar - Closer



Aromabar - Try To Believe You

Parerea mea...

Imagineaza-ti o gaina pestrita si o pisica tarcata!, imi spune cineva. Apoi ma invita sa povestesc ce am vazut in mintea mea. Imi imaginez ca gaina este in culori alb-negru iar pisica tarcata gri cu negru. Dupa ce imi spun preferintele, persoana respectiva ma intreaba daca n-as fi vazut in viata mea o gaina sau o pisica, in ce fel le-as reprezenta? Ma pune in incurcatura. Asta e realitatea mea, imi dau seama! Adica, fiecare dintre noi vedem lucrurile prin prisma experientelor si cunostintelor acumulate de-a lungul vietii. De aceea, realitatea este doar in mintea noastra. Ea exista in primul din combinatia de cunostinte si prejudecati pe care le acumulam in timp. Pornind de aici, ma gandesc ca, numai experienta si cunostintele diferentiaza realitatile noastre. Cu cat stii mai multe, cu atat poti reprezenta mental mai multe. Si apoi, maiestria este sa asociezi imagini si cunostinte disparate, din spatii diferite si sa le recompui. Un fel de puzzle pe care il construiesti la o problema data. Marea arta este sa poti fi arhitectul unei probleme si s-o poti descrie chiar si daca nu ai participat direct sau nu ai fost martor. Cred ca, astfel, se explica de ce multi dintre noi fac judecati de valoare gresite sau inutile. Incearca sa acopere golurile de reprezentare cu imagini care nu se potrivesc si care nu ajung niciodata sa formeze puzzle-ul. Asa imi explic mai bine de ce vedem diferit aceeasi problema. Si cum ne diferentiem cand pornim de la date primare echivalente. Unii dintre noi construiesc realitatea cu integritate si participare constienta, ceilalti o fac din motive absconse fara onestitatea necesara. Daca ar fi un judecator suprem sau, macar, unul de serviciu, solutia ar fi validata pe loc. Dar cum nu exista asa ceva, suntem nevoiti sa luptam zilnic cu impostura celor care isi dau cu parerea.

Dreams

De saptamana trecuta am deschis cafeneaua de lounge, chill out si ambient music. Ma gandesc la un nume. Pana cand il voi gasi, am deschis localul!!!
Enjoy it!



Ralph Myerz - My Darling



Helios - Velius



Tom Middleton - Margherita



Laura B - Lovebleeps



Alucidnation - Meantime [loud FM MIX}

Si daca ei nu vor?

De curand, ma intalnesc cu un guru al tehnologiei NLP (programare neuro-lingvistica). Discut relaxat cu Sid Jacobson si ajung la un moment dat la chestiuni delicate. Ar accepta sa fie angajat de un politician veros, nedovedit corupt si sa-l consilieze ca sa castige alegerile? Imi spune hotarat NU dar, nu exclude ca un alt expert NLP sa accepte job-ul.

Cine nu stie, NLP inseamna dezvoltarea personala prin cunoasterea "hartii" creierului. Alfel spus, tehnici prin care poti influenta mintile altora. Un fel de manipulare constienta (pozitiva), cat timp respecti normele etice. Sute de carti si mii de instructori au aparut in toata lumea, dupa 30 de ani de la aparitia conceptului. Mai toate disciplinele socio-umane au inclus in materia de studiu astfel de tehnici. Printre ele si comunicarea.

Asa ajung la ce ma framanta. De ce comunicarea cu unii oameni nu se leaga? De ce sunt refractari, din start, la dialog sau macar la initierea lui? Observ ca unii se inchid in sine si refuza sa "colaboreze". Prefera sa renunte la efortul de a contribui la dezvoltarea unei conversatii. Altii sunt superiori, punitivi. Totul se invarte in jurul propriilor lor ganduri si dialogul este un monolog. Deunazi vorbesc la telefon cu un personaj sus-pus, pe care nu-l cunosteam. Are insa nevoie de ajutorul meu. Il ofer din start, dar astept sa ma clarifice asupra mobilului intentiilor sale. Descopar ca vorbeste mult si in "citate". Il las sa peroreze la telefon dupa care, obosit de verbiajul sau, il rog sa nuanteze si sa vina cu solutii. Se lanseaza intr-o serie noua de diatribe, si strecoara faptul ca este cadru didactic universitar. Imi cade telefonul din mana (la figurat). Ma gandesc, resemnat, cu cine avem de-a face in lumea academica. Cu oameni care vor sa se auda. Carora le place sa-ti dea lectii chiar si atunci cand nu le cere nimeni.

Mai sunt unii carora le miroase rau orice tentativa de dialog. Te judeca anterior, te condamna si te arunca in ungherele "iadului" lor. Devii un proscris fara vina. Nu le esti pe plac, orice ai face. Ba mai mult, sa incerci sa construiesti ceva cu ei este sinucidere curata. Vei avea parte de reprosuri in cascada pentru ca, nu-i asa, vrei sa-i jignesti, iti propui sa-i pui la punct, iar ei sunt inteligenti si nu se lasa! Isi inchipuie ca profiti de ei. N-ai alta sansa decat sa-i ignori, sa-ti reprimi revolta. Eventual, ai putea alege sa dialoghezi cu ei prin telepatie! Daca ai capacitati extrasenzoriale, fireste!

Si uite asa, ma intorc la NLP care te invata ca oamenii se impart in 3 categorii mari: vizuali, auditivi si kinestezici. Primii sunt aplecati spre comunicarea verbala utilizand imaginile, dimensiunile. Ceilalti se folosesc de sunete si de perceptiile auditive, iar ultimii (cei mai interesanti) se exprima cu ajutorul simturilor. Unii dintre noi pot cuprinde toate cele trei stari, insa de obicei ne bazam pe doua. Ca sa intri pe "frecventa" fiecaruia ar insemna sa identifici tipul pe care il reprezinta si apoi sa comunici pe "limba" fiecaruia. Daca ar fi asa de simplu, de maine as sta sa-i "scanez" pe toti cei care ma calca pe nervi si ma resping in dialog si as intra pe "frecventa" lor. Dar nu e asa! Ei nu vor! Ce sa le fac? Sa-i mangai cu limba mea moale in urechea lor infundata? Sa le spun cuvinte dulci in speranta ca nimeresc infimele lor resurse de conversatie? Ma gandesc ca suntem incompatibili si gata. La ce bun sa fiu mereu cel care face efortul de a construi un castel de nisip. Oamenii sunt sau nu sunt pregatiti sa comunice. Cred ca asta e o explicatie mai realista decat sa-i consider niste creiere blocate de frustrari necunoscute pentru care trebuie mereu sa gasesc cheia potrivita.

Martori tacuti

In 2003, urmez un program special la Harvard University. Securitate nationala si internationala pentru lideri. Aproape 60 de cursanti din toate colturile lumii. Consilieri ai presedintilor, sefi de corporatii si responsabili la varf ai structurilor de securitate din toate tarile occidentale. Printre ei, mai bine de jumatate, sunt generali sau conducatori ai unor forte armate din SUA. Prin fata noastra s-au perindat, ca lectori, oameni din varful establishmentului american. Eram, inca, in plina agitatie provocata de atentatul din 11 septembrie 2001. Cam toate discutiile de securitate deviau, inevitabil, in sfera protejarii teritoriului american de actiunile teroriste ale celulelor Al Qaeda. La un moment dat, un responsabil de la Casa Alba ne explica in ce fel este condus razboiul impotriva terorii. Dupa discurs trecem la sesiunea de Q&A. Ma trezesc gandind cu voce tare: il intreb, pe ce perioada de timp este estimata interventia in Irak si care este planificarea, in etape, pentru lichidarea gruparilor teroriste. Raspunsul vine greu. Aflu ca este inca un subiect delicat, se lucreaza pe scenarii, ca nu va fi usor si ca razboiul va dura atat cat este nevoie pentru eliminarea dusmanului. Il rog sa-mi spuna daca generatia noastra va trai acele vremuri. Imi spune ca voi fi dezamagit sa aflu ca nu voi fi printre martori.

Dupa cateva saptamani particip la o intalnire oficiala organizata de grupuri de lobby si de staff-uri ale unor congresmani. Se discuta despre efortul financiar pentru sustinerea razboiului din Irak. Toata lumea voia sa stie care este calendarul de retragere. Si toti, invariabil, primeam acelasi raspuns: calculati in decenii!

De ce mi-am adus aminte despre toate acestea?

Pentru ca, mi se pare ca timpul a confirmat presupunerile si ingrijorarile mele. Traim si construim tacit o noua ordine mondiala. Crearea conflictelor si mentinerea lor ca pericole mortale pentru intreaga planeta pregatesc terenul pentru inarmare si control. Inarmarea natiunilor puternice cu instrumente si legi si controlul individului prin tehnologiile digitale. Viata noastra se indreapta inevitabil si lent spre acceptarea ingradirii drepturilor si libertatilor individuale. Vom admite de bunavoie si apoi de teama sa fim monitorizati in numele securitatii nationale. Ca in orice etapa istorica de pana acum, astfel de previziuni sunt rejectate, ca scenarii ale teoriei conspiratiei. Cand ele vor fi confirmate va fi prea tarziu sau vor fi deja considerate normale, de cand lumea. Viitorul va arata cu totul altfel daca nu suntem pregatiti sa-l intelegem.

Scapa cine poate!

Ce ne facem cu criza asta? Aud in stanga si in dreapta pareri. Tipete, panica, liniste, siguranta... Fiecare isi da cu parerea. Mi-a luat mult timp ca sa gasesc "linia dreapta". Cred ca acum sunt pe drumul cel bun. Iata ce cred si stiu:

Guvernul american nationalizeaza banci, companii, fonduri imobiliare. Asta spune ca statul socialist exista, s-a intors si este legal! O sa mi se raspunda ca nu e chiar asa. Dar cum e? Sa cumperi actiunile sau datoriile unei entitati private cu banii contribuabilului se numeste proprietate comuna sub administrare publica. In rest, metodele, declaratiile, instrumentele sunt detalii.

Incotro ne indreptam? Spre ceva nemaivazut. Nu va fi ca in 1929, nu vom vedea un alt Plan Marshall. De ce? Pentru ca putreziciunea sistemului economic globalizat a iesit la iveala. Toti se extaziaza la universalizarea bussinessului. Acum vedem si cealalta fata a monedei. Suntem condamnati la o pandemie a dezastrului economic. Nu exista enclave si vaccinati. Pentru ca sunt legati prin mii de fire de ceilalti infectati. Dar, oare cum s-a format cataclismul care se apropie de noi? Asta e mai complicat. Dar nu pentru ca n-as sti, ci pentru ca nu se poate demonstra asa de usor.

Un pic de istorie:
Familia Rotschild este parintele aranjamentelor de culise in lumea finantelor. Inca din 1815, cand englezii si-au vandut pe nimic capitalul in baza unor zvonuri lansate cu dibacie de baronul Nathan Rotschild. Acesta aflase dinainte ca Ducele de Wellington a pierdut batalia de la Waterloo. Asta se numeste acum (insider trader). Rotschild a cumparat de zece ori mai ieftin intreaga piata de bonduri guvernamentale si a devenit eminenta cenusie a finantelor mondiale.
" Lasati-ma sa tiparesc si sa controlez banii tarii si las pe oricine sa faca legi." Nathan Rotschild

Un pic de istorie recenta:
Banca Bear Stearns a dat faliment prima. De fapt a fost preluata de JP Morgan. Inainte insa, a primit de la Federal Reserve un imprumut de 25 de miliarde si surprinzator, o suma de doua ori mai mare a primit si JP Morgan. S-a crezut ca Bear Stearns a clacat dar, in realitate, JP Morgan era pe pragul prapastiei. Cine este JP Morgan? O banca de investitii specializata in tehnicile familiei Rotschild, infiintata de cel care a construit, tot intr-o situatie de criza profunda, Rezervele Federale americane. Cine este Federal Reserve? Un consortiu de banci care jongleaza cu banii americanilor dar dupa principiile banking-ului privat. De unde provine actualul secretar al Trezoriei? De la alta banca de investitii prietena: Goldman Sachs. Asadar, JP Morgan s-a jucat precum la loterie. A facut pariuri pe evolutia profitului unui produs. Mai simplu, iti oferea lunar o suma de bani ca taxa de protectie daca acceptai sa pariezi ca peste un an compania ta va merge prost. Daca reuseai sa iesi pe profit continuai pariul, daca pierdeai, plateai inzecit catre traderii venali. Practic intrai in faliment. Aceste pariuri se numesc derivative si din cauza lor suntem acum in dezastru. Niste baieti destepti si fara scupule s-au jucat cu pariuri ca la cazinou. Banii insa, erau doar pe hartie. In realitate, sumele nu existau. Asa ca, acum, bancile comerciale din toata lumea dispun fizic de 80 de trilioane de dolari dar datoriile din jocul cu derivative este de zece ori mai mare.

Suntem intr-o criza din care numai unii se mai pot salva. Si mi-e teama ca romanii vor descoperi, in curand, ca bancile nu mai au bani sa dea credite, si chiar sa returneze economiile. Vom vedea cum economia ingheata din lipsa de investitii si cum salariile vor fi blocate.
Cel mai mare jucator la bursa din lume, miliardarul Warren Buffett spunea despre derivative ca sunt "arme financiare de distrugere in masa"...

UPDATE: Aflu ca, de mai mult timp, circula un documentar foarte interesant. Urmariti-l cu atentie si veti descoperi ca ma apropii de adevar, fara sa stiu.

Povesti din LA (5)

Ajung in Los Angeles, intr-o zi de iunie. Am plecat singur, fara nimic aranjat. Cei de la Consulat n-au gasit o locuinta care sa respecte baremul nerealist, impus de minister. In consecinta, ma inarmez cu rabdare si cu multa perseverenta. Rabdare sa rezist mai bine de o luna intr-o camera de hotel si perseverenta sa fac "hatarul" statului roman. Nu pot spune ca n-a fost haios, in cele din urma... Am ales un hotel cu un manager roman, incantat sa ma aiba client. Managerul era o doamna draguta si foarte amabila, pe care am cunoscut-o cu vreo 6 ani in urma cand am fost in America sa filmez documentarul cu serviciile secrete.

Un singur "defect" am gasit la hotelul acela. Era situat in cartierul homosexualilor, pe bulevardul Santa Monica, loc de intalnire al acestora. Fiecare stalp de electricitate avea steguletul cu curcubeu, o imagine atractiva daca te gandesti ca oriunde te-ai uita vezi un potpuriu de culori stridente. Parca eram in mijlocul unui carnaval. De fapt am si fost, la propriu, pentru ca intr-una din zile am prins festivalul homosexualilor si al lesbienelor. Nu e de mirare sa vezi asa ceva, din moment ce, primarul zonei este de-al lor. De la balconul camerei de hotel m-am "delectat" ore in sir cu muzica gen YMCA, defilarea de care alegorice si prezentarea de costume "cu muschi" ale membrilor fortelor de politie si ale pompierilor. Distractie maxima, as zice! Oricum, in fiecare seara, deasupra mea, zgomotele partenerilor ma atentionau frecvent sa nu uit unde sunt. Iar in lift, mai mereu infruntam priviri curioase din partea unor indivizi efeminati. Evident ca trebuia sa-mi tin ochii in tavan sau in podea ori de cate ori un cuplu ma insotea in lift. Nu voiam sa risc o abordare geloasa din partea vreunuia! Dar, ca experienta mi s-a parut incitant si haios, asa ca mi-am zis: cand o sa mai ai tu parte de asemenea curiozitati, traite live?

In tot acest timp, caut cu obstinatie o locuinta inchiriata. Trec saptamanile si niciun broker nu poate sa-mi satisfaca cerintele. Suma oferita de mine e prea mica; piata crescuse cu 20 la suta in jumatate de an. Ministerul ma preseaza. Imi forteaza mana si in cele din urma o conjunctura fericita si o negociere favorabila ma aduc in fata unei decizii. Aleg, fara sa clipesc, locuinta si retrospectiv trebuie sa recunosc ca alegerea a fost excelenta. Nu conteaza ca statul roman a renuntat la ea desi putea s-o mai tina inca doi ani. In zona unde am gasit chilipirul (Brentwood, cartierul unde locuia celebrul OJ Simpson), casele se inchiriau cu o treime mai mult decat am obtinut. Nu pot sa-mi reprim o intrebare: de ce plateste statul sute de mii de dolari pentru cativa ani cand ar putea sa investeasca in cumpararea unei locuinte care sa ramana definitiv in proprietatea sa? Tot in aceeasi perioada, sunt obligat sa ma prezint in fata Consiliului local al orasului. Un fel de prezentare oficiala. Ma gandesc cum sa impresionez si sa-i fac interesati de Romania. Imi aduc aminte de Alexandra Nechita, un artist in voga prin anii 90.






Considerata un geniu -la cei cativa ani pe care ii avea- picta asemeni lui Picasso. Abstract, dar neobisnuit pentru un copil de 7 ani. Ii propun sa ma insoteasca la ceremonie iar parintii ei, onorati de oferta, accepta sa doneze municipalitatii un tablou de valoare. Evenimentul are succesul scontat. Consilierii locali, personaje extrem de influente in oras, apreciaza eleganta gestului si imi multumesc ulterior in diferite forme pentru atentia acordata. Asa am ajuns sa o cunosc pe Alexandra. Devenise intre timp o adolescenta care se pregatea sa urmeze UCLA, celebra universitate la care aspira si mintile multor romani. I-am cunoscut si pe parintii ei, doi moldoveni foarte prietenosi si extrem de orientati spre bussiness. Poate prea mult, fiindca intr-o lume competitiva si plina de secrete, inteligenta lor nativa nu a fost indeajuns sa o mentina pe Alexandra in top. Mi-am dat seama de acest lucru la o petrecere organizata in casa lor. Au preferat sa-si cumpere o proprietate imensa la mare distanta de oras. Acolo au venit si Nadia cu Bart. Nadia tocmai isi facuse operatie estetica si se vedea in fiecare clipa placerea si voluptatea cu care isi purta noua pereche de silicoane. Trebuie sa recunosc ca asta este tot ce mi-a ramas in memorie de la prima mea intalnire cu Nadia!

De cate ori am avut ocazia, am incercat sa-i adun pe romanii celebri din Los Angeles alaturi de mine. Sa fie ca un fel de valori recunoscute ale culturii noastre nationale. Din pacate, gestul meu nu a fost suficient. Multi dintre ei sperau sa puncteze nu doar la capitolul notorietate ci si la cel financiar. Asa ca "atractia" s-a risipit incetul cu incetul. La plecare mea din Los Angeles, geniul Alexandrei, aflat oricum in declin, s-a stins definitiv. Nu mai picta demult, lucrarile ei se vindeau ieftin pe E-Bay, iar cariera de artist s-a terminat inainte de a incepe...

Povesti din LA (4)

Cine isi inchipuie ca oamenii s-au nascut egali si ca scopul lor pe lume este sa fie faimosi si bogati, este un prost iremediabil. Dar asta nu inseamna ca nu poti ajunge sa le ai pe amandoua! Eu unul, sigur nu sunt in categoria asta. Dar ce daca?! Am altele care le compenseaza pe celelalte. De exemplu, am norocul sa ajung acolo unde altii nu vor fi nici macar la batranete. Si ma pot considera multumit spiritual. Mi-am dorit sa-l intalnesc pe Arnold Schwarzenegger (pe precedentul guvernator l-am cunoscut chiar in primele luni de la venirea mea in Los Angeles). Nu statutul lui Arnold - de celebritate- ma atragea, ci evolutia sa ca om si succesul enorm obtinut in politica. Se spunea atunci ca va fi urmatorul candidat republican la presedintie, insa era nevoie de amendarea legii naturalizarii ca sa poata accede la acea functie. Asadar, Arnold (multa lume ii spune asa, sau Mr. Governor) este un model de urmat. Sa pleci de la bodybuilding, sa-ti parasesti micuta ta tara natala, sa vorbesti stalcit limba tarii adoptive, sa te casatoresti cu nepoata lui JFK (din marea familie democrata Kennedy, si o zarista valoroasa), sa intri in politica de partea republicanilor si sa ajungi guvernator intr-un stat care respira liberalismul (adica, politica democratilor), asta este o superperformanta! De aceea am vrut sa-l cunosc personal pe acest om. Si am reusit, fara prea multe eforturi, ca sa nu spun, ca a venit de la sine! Imi aduc aminte ca dupa ce ne-am intalnit prima oara intr-un restaurant din Brentwood, multi "binevoitori" glumeau pe seama acesteia. A doua oara insa, cand ne-am intalnit in cadru oficial, n-au mai avut glumele la ei. Asa ca, invidiosii s-au gandit sa se pozeze si ei cu dl. Muschi. Si-au pus in miscare resursele, oamenii, influenta, banii statului, au batut drumul (cu avionul, ce-i drept!) pana la Sacramento si ce sa vezi?, dl. Guvernator se intorcea dintr-o vizita in Israel, taman cand urma sa aiba 15 minute inghesuite in agenda si pentru invidiosi! Evident ca nu mai era timp pentru o poza si un shakehand, bune doar pentru raportat la Bucuresti. Si asa au ramas unii cu buza umflata.



Pentru foarte multi americani, Holocaustul este expresia raului pe Pamant. Oamenii cred sincer (si nu ipocrit cum se intampla, in public, cu unii functionari importanti din alte parti ale lumii) ca este obligatoriu sa nu uiti si sa nu ignori asa ceva. N-a fost de mirare ca Guvernatorul Californiei a apreciat gestul meu de comemorare publica a Holocaustului. Au fost prezenti atunci supravietuitori, congresmeni si conducatori ai comunitatii evreiesti din toata America. Cine isi imagineaza ca un astel de eveniment este precum un seminar, se inseala. Atunci era prima oara cand Romania se impacase cu trecutul, condamna regimul Antonescu si devenea astfel credibila in fata organizatiilor evreiesti. Asadar, un oarecare tip din Romania isi propunea, chiar atunci, in acele momente inca neclare, sa organizeze o astfel de comemorare. Multi au spus ca este un gest sinucigas, ca nimeni nu te va ajuta si ca vei primi refuzuri politicoase. Ei bine, s-au inselat! Despre cum a fost atunci si cat de suprinsi au fost reprezentantii comunitatii evreiesti din SUA de determinarea si sinceritatea actiunilor mele voi vorbi altadata. Cert este ca am mai primit inca o dovada ca se poate! "Secretul" lui "Se poate" este pe buzele tuturor: sprijinul si increderea din partea unor straini le primesti doar cand crezi sincer in ceea ce faci...

Povesti din LA (3)

Cand am intrat in televiziune ii citisem deja cartea. Auzisem de el si chiar il urmaream, desi era cam greu s-o fac constant, din cauza companiei de cablu. Omul acesta mi-a aratat directia in viata: imi doream sa ajung ca el. Sau pe aproape! De ce nu? La 76 de ani era in putere si devenise o icoana a talk-show-ului. Desi era, mai curand, un profesionist de radio. A inceput ca si comentator sportiv la un radio local si a facut treaba asta mult si bine, pana cand a ajuns la CNN. Un vis de-al meu devenise realitate. L-am intalnit chiar de ziua lui, la cativa pasi de postul de televiziune unde lucreaza. La Muzeul televiziunii din Los Angeles. Multe dorinte care par imposibile poti avea in viata! Eu mi-am propus cateva de genul asta. Si pana acum toate s-au implinit. De aceea sunt atat de sigur ca va veni si vremea pentru ce-mi pun in minte. Multi spun ca trebuie sa stau cu picioarele pe pamant, ca imi propun prea mult. Dar iata, de ce fac asta! Fiindca am dovada ca se poate. Si niciodata nu m-am resemnat. Asa am ajuns sa fiu ce mi-am imaginat, sa ma intalnesc cu cine am sperat si sa obtin ce am dorit. Poate ca am fost realist in asteptarile mele si nu m-am dus cu gandul acolo unde nu puteam ajunge. Asta sa fie secretul, nu stiu? Dupa ce l-am intalnit pe Mr. CNN , am realizat ca viata este mai lunga daca ai mereu o tinta. Si uite asa, inaintea lui Tuca, care s-a visat sosia autohtona a lui Larry King, pastrez pentru batranete bretelele facute cadou de El insusi.

Larry King, eu si sotia lui.

Jasmine tea by Barbara Bui

Jimmy Scott



Soul Quality Quartet



DJ Wamba



Kid Koala



Houng Thanh



Type



Deep-Dive-Corp

Povesti din LA (2)

Prin 1992, mergeam saptamanal la film. Doar sa fie bun si cu succes de casa. Asta era singura conditie pe vremea aceea, cand distractiile occidentale inca se lasau asteptate. Sala Palatului era locul trendy. Iti luai bilet cu cateva zile inainte si puteai sa stai linistit; socializarea si distractia erau garantate. Amic cu cei de la Guid Film (de la care primeam invitatii la concursurile din emisiunea mea de la Radio Delta) aflu, cu ceva timp inainte, ca vine in Romania, Basic Instinct. Deja se vorbea peste tot in jurul meu ca e un must see. Cu cat se apropiau zilele de premiera cu atat se inteteau vocile si intrebarile. Ai un bilet sau o invitatie in plus? Aveam, dar n-o dadeam! Voiam s-o vad pe tipa aceea, Sharon Stone si mai ales pe Michael Douglas, in mare voga pe atunci. Primul thriller sexual din lume!!! Cam asa era reclama. Normal ca am ramas mut dupa vizionare. Wow! Ce tare e fata aia in film! Si ce inteligenta! Diabolica de-a dreptul! Apoi aflu mai multe despre ea. IQ mare, absolventa de psihologie, fosta miss si model, priceputa in actorie. Devenise febletea mea. Cum aparea ceva despre ea eram si eu pe acolo (cu gandul, evident!). Anii au trecut... Multi, as putea spune. Si ce sa vezi? Cea mai interesanta femeie din lume (dupa mintea mea) imi apare in fata, live, in carne-piele-oase. La aceeasi petrecere cu Fran. Nu pot rata ocazia sa-i spun o vorba. Ma duc si ma prezint. Imi zambeste artistic. Caut sa-i atrag atentia, dar n-am cu ce... De cativa ani se afundase in esecuri cinematografice. Nu prea imi dadea mana sa-i spun de Basic Instinct. M-ar fi gasit demodat sau, poate, ironic. Remake-ul a fost lamentabil, asa ca nu era intelept sa mai pomenesc nimic despre film. Small talk, asta e tot ce am facut. Plec dezamagit. Nu de discutie, ci de personaj. Aeriana, imbatranita, alba ca varul, slabanoaga, ciufulita si colorata strident, in cele din urma o bunicuta fardata inadecvat varstei. Ce dezamagire! Ma retrag cativa pasi si ma acosteaza o fetiscana. Vorbea in engleza, dar am inteles ca au atras-o cateva cuvinte rostite de mine in romana. Era PR-ul lui Sharon. Se destainuie - este nascuta in Romania, dar a plecat de mica si nu mai stie limba. Doar ceva cuvinte, din care unul l-a recunoscut, in timp ce vorbeam. Facem conversatie despre nimic. Ma salveaza privirea ei disperata. Isi invartea ochii ochii dupa Sharon, la fel ca un slot machine. Suficient cat sa-i facilitez plecarea onorabila. Asta a fost tot! Ulterior, am mai vazut-o pe fosta mea feblete in alte filme. Arata bine... Dar, degeaba, pentru ca realitatea nu minte!

Povesti din LA (I)

Zilele trecute televiziunile si ziarele erau in extaz. Toate "mureau" de placere si "salivau" la guresa Fran. Fran Drescher, care si-a castigat notorietatea intr-un sitcom. Mai mult n-a putut! Dar ce conteaza? O sansa a avut si a stiut sa profite de ea. Insa nu asta ma pasioneaza. Fran a avut cancer la san si, urmand reteta americana de succes, o Fundatie de caritate a adus-o in Romania sa povesteasca din experienta ei. Nu vad nimic rau in asta, chiar daca mi-am pus intrebarea de ce cancerul la prostata, care provoaca mai multe victime si este rareori vindecabil, nu are militanti precum cel la san sau uterin? Banuiesc ca barbatii nu se omoara dupa organizarea evenimentelor de caritate si de aceea sunt mai buni sa contribuie financiar la actiunile sotiilor si prietenelor decat sa fie ei in capul trebii. Revin insa la Fran. Am cunoscut-o in 2003, toamna, 19 noiembrie. Eram la ziua de nastere a lui Larry King despre care va voi povesti cu alta ocazie. O recunosc ca oricare alt invitat din multime. Era joviala si cu gura mare. M-am apropiat de ea insotit de Alexandra Nechita (supranumita candva, micuta Picasso). Ma prezint si se uita lung la mine. Asa de tanar?, ma intreaba. Si de gras, imi zic in sinea mea. Tocmai intrasem in programul de slabire. 10 kilograme intr-o luna... Ii spun ca n-am nicio vina si ca numarul anilor poate fi si o corvoada, nu neaparat un avantaj. Ea intelege ca ma refer la varsta ei (vreo 45), eu ma gandeam insa la a mea (vreo 35). Zambeste cu subinteles si ma intreaba despre Romania. Deschid gura sa spun ceva si ma intrerupe. Stii ca strabunicii mei sunt din Romania, din Focsani?, ma intreaba ea satisfacuta. Fac legatura cu numele si imi dau seama ca dezvaluirea ei este credibila. Apoi o intreb cu ce se mai ocupa si-mi spune ca s-a retras din actorie. Ca locuieste in Malibu, cartierul bogatasilor si al celebritatilor. Ma intreaba daca am timp s-o vizitez si declin politicos invitatia. Cam rapida si stranie invitatia, imi zic. Parca nu e in apele ei fata asta si automat ma duc cu gandul ca este sub o oarece influenta nepotrivita. Cum n-am dovezi, prefer sa cred ca este obosita si neatenta cu cine vorbeste. Ma uit la palmele ei si apoi la umerii dezgoliti si observ semnele timpului. Ce ti-e si cu celebritatile astea! Cat de bine arata la televizor si ce schimbate sunt in realitate... Imi iau la revedere elegant si trec la urmatorul ciocnit de pahare, cu un alt invitat...

Sunday afternoon in LA

Sweet Velvet Feat. Deborah Vilchez