Late night alumni best track

Oglinzi fermecate

N-am mai fost cu metroul decat o data in ultimii 8 ani. Din necesitate, comoditate sau pentru ca am locuit in strainatate cativa ani. Nici cu autobuzul sau tramvaiul nu merg. De cand am masina nu mai simt nevoia. Asa ca, automobilul trebuie sa fie un bun personal cat mai apropiat gusturilor si nevoilor mele. Am "incercat" italiene, americane, germane, suedeze si acum am revenit la germane. Mai galonate... Un BMW merita sa ai la casa omului, mai ales daca este un chilipir la pret si optiuni. Bucuros de tranzactie, am respirat satisfacut aerul din habitaclu, pana de curand! Mai precis, dupa ce m-am intors din Franta. Nici n-am ajuns acasa si am vazut ca-mi lipseste ceva la noua proprietate: sticla de la oglinzile laterale. N-am fost foarte surprins. Prietenii m-au prevenit, dealerul mi-a zambit si mi-a urat bafta la plecarea din showroom, alti amici m-au atentionat ce urmeaza sa patesc. Asa ca, am luat-o sportiv, ca pe un fapt banal. Si, in loc sa ma duc in targ si sa mi le recumpar cu 20 de lei, am vrut sa beneficiez de exorbitanta mea asigurare full Casco. Mi-am zis ca nu pot incuraja hotia cumparand tocmai de la cei care mi-au vandalizat masina. Am fost la politie si mi-am pierdut o zi ca sa raportez furtul. Oamenii de acolo, draguti si molesiti de caldura de afara mi-au dictat scolareste plangerea si mi-au tras niste poze frumoase la 40 de grade Celsius. Ma priveau compatimitor si ma credeau naiv in incercarea mea de a raspunde la o ilegalitate cu un gest de bun simt civic. M-au intrebat daca banuiesc pe cineva si le-am zis ca unde locuiesc banuiesc pe toata lumea, inclusiv pe indivizii aia enervanti care imi distrug somnul de dimineata, strigand: ...iiiaaare veeeechi! (cine naiba poate sa aiba fiare vechi intr-o zona rezidentiala?, ma intreb mereu cand ii vad pe bastani cum patruleaza agale cu piranda lor in fata! A doua zi, ma duc la un centru de constatari de asigurari. L-am evitat pe ala din Calea Grivitei, plin de indivizi in suferinta dupa masina lor si am gasit unul aerisit. Iar declaratii, iar acte si din nou poze. Am vazut ca nu numai statul se acopera de munti de hartii inutile, ci si privatii. Mi-am zis atunci ca nu ne vom vindeca niciodata de boala asta... Inspectorul de asigurari afla unde lucrez si isi da drumul la gura: ca un client si-a schimbat de 5 ori, intr-o luna, oglinzile furate si a facut o depresie, ca altul plateste taxa de protectie la hotii din cartier ca sa doarma linistit si altii isi fac drum in weekend prin targ ca sa rezolve inconvenientul. Ei bine, plec cu povete de la asigurari si ma incurajez, spunandu-mi ca am pierdut doar doua zile cu partea oficiala. Si m-asteptam ca in a treia sa ma duc la service-ul BMW si sa mi le ridic (mi-am propus sa le inscriptionez cu numarul de inmatriculare, in speranta ca hotii isi vor stapani dorintele marsave). Trimit scanate actele catre service si astept cumintel sa ma cheme. Trec doua zile si aflu ca nu au acceptul de la asigurari. Ma revolt si ii iau la rost pe baietii de la Omniasig. Ei spun ca n-au primit devizul de plata de la BMW. Ma intorc la ceilalti si ii iau la intrebari. Dau din colt in colt. Ba ca a fost plecat baiatul de la piese, ba ca n-au chitanta platita de mine pe luna precedenta (la ce-i trebuie service-ului chitanta de la asigurari?, n-am priceput), ba ca n-au in stoc (desi tot ei imi spuneau sa vin sa le iau in doua zile) si tot asa... Asigurarile dau rapid acceptul si aflu ca poate le iau luni, adica peste o saptamana de la trimiterea hartiilor. Cat costa oglinzile? 700 de lei amandoua. Cat costa franciza pentru un eveniment? O suta de euro. Cat m-a costat distractia asta? O saptamana de stat pe bara, un drum de o zi la politie, unul de o zi la asigurari, ore petrecute la telefon, la scanner si pe email, o suta de euro franciza, benzina cheltuita aiurea, inscriptionarea oglinzilor - 100 de lei si bani pe taxi si alte lucruri care nu se pot cuantifica in bani.
Concluzie:
1.Un service BMW de care trebuie sa te feresti cat poti.
2.Evita asigurarile si apeleaza la un amic cu service autorizat.
3.O vizita la targ te scuteste de tot efortul cand "ramai" fara oglinzi.
4.Mai gandeste-te o data daca vrei sa-ti cumperi BMW.

Un inceput trist

Nu obisnuiesc sa povestesc despre intamplari din viata profesionala decat atunci cand relevanta informatiei surclaseaza stadiul de curiozitate sau barfa. Nici acum nu mi-as fi incalcat principiul insa, deja sunt suficienti oameni care au aflat, iar public, este o chestiune de zile pana cand va deveni oficial anuntul. Asa ca, pentru cei interesati de fenomenul sportiv si pentru cei dornici sa fie informati asupra miscarilor de pe piata media le confirm plecarea, in bloc, a unor colegi de la sport. Inainte de Olimpiada de la Beijing care incepe in august, colegii mei Radu Naum, Vlad Enachescu, Emil Gradinescu si Bogdan Cosmescu vor parasi TVR. Doi dintre ei fac aceasta mutare pentru prima oara, ceilalti au pendulat intre TVR si Antena. Este in firea lucrurilor sa cauti un loc mai bun sau sa accepti o oportunitate de nerefuzat. Pentru ei alegerea este de necomentat. Pentru TVR insa, poate fi o pierdere. Nu pe termen lung, ci in urmatoarele luni. Sistemul de lucru si cunostintele acumulate de acestia nu pot fi copiate sau acoperite de maine. Asa ca plecarea lor, fara un plan B si fara o preluare din mers a treburilor curente, poate genera riscuri majore. Alaturi de cei patru, alti 2 sau 3 oameni ii vor insoti. Nici ei nu sunt de neinlocuit. Dar, si in acest caz, nu stiu sa existe vreun plan B. Iar, ceea ce stim acum este doar inceputul...

Murphy the Best

Pentru ea am facut un efort considerabil sa ma duc la concert. Am fost la Bestfest`08 ca sa compar virtualul cu realul. Inca de cand traiam in America am descoperit-o pe Nelly Furtado, o canadianca nascuta din parinti portughezi. Desi cam necunoscuta in Europa, a dat lovitura cand Timbaland a acceptat sa-i produca cateva piese. Acest mastermind al muzicii americane a transformat-o pe Furtado intr-o mare stea. Imi placea s-o vad in clipuri desi aveam sentimentul ca este ceva in neregula cu ea. Mai precis cu corpul ei. Cum stiu ca totul se poate ascunde in fata camerei, am tinut mortis s-o vad in carne si oase.



Am fost dezamagit si de corpolenta ei nefireasca si in parte de show. Fara Timbaland ramane doar o voce deosebita si atat. In schimb, desi n-ar fi trebuit fiindca adoram trupa in care a cantat ani buni (MOLOKO), am ramas uimit de Roisin Murphy. Ea fost vedeta intregului festival.



Ma uitam la cei care o asteptau pe Nelly Furtado sa inceapa concertul cum se adunau atrasi de sunetul muzicii si al spectacolului de scena al lui Roisin Murphy. O profesionista pana la capat dar si o figura stranie printre artistii europeni. Nonconformista si dezinhibata (fuma, bea si se misca incredibil de lasciv) Roisin i-a surclasat pe toti, de la Alanis Morisette la Nelly Furtado. Iata o mostra de muzica cu un sound proaspat.



In rest, de la Bestfest, nimic special. Multa aglomeratie inutila si organizare restrictiva. Si bineinteles exces de zel. In schimb, mai putini figuranti de genul VIP-urilor de la alte concerte bune doar pentru clatit ochii. Zona VIP era plina de necunoscuti, doar Cotabita se zarea stand in picioare desi ar fi vrut sa danseze ca toti ceilalti in fata scenei.

Pentru DARIA

134 este numarul de ordine pentru o fetita de aproape un an. Daria asteapta, la rand, sa primeasca un ficat de imprumut. Ma gandesc ca are o sansa in plus daca unii dintre noi vor face un mic efort sa o ajutam.

Olimpiada a la russe

Saptamana lunga si complexa. O vizita la Strasbourg, a doua capitala a Europei, este un drum cu multe impresii. Am mai fost aici acum cativa ani dar n-am avut timp de vizitat. N-am ratat ocazia de aceasta data. Drumul catre Strasbourg a trecut prin Frankfurt. Aeroportul pe care l-am vazut prima data in iarna lui 1990. Era prima iesire din tara si am avut senzatia ca ma pierd prin cladirile imense. Acum l-am regasit, la fel de mare, dar obisnuit, ca multe alte aeroporturi din lume.



Tehnologia, insa, l-a transformat intr-un spatiu usor de accesat pentru turistul dispus sa-si caute singur calea catre avion. Si, de multi ani, fumatul a devenit noul dusman, poate la fel de periculos ca amenintarile teroriste... Nicaieri nu mai poti fuma, nici macar in spatiile speciale, care la francezi inca mai "supravietuiesc"...




Grupul de 40 de romani (din care am facut parte) a depasit lejer traficul aglomerat al aeroportului si s-a indreptat relaxat cu autocarul, inmatriculat in Franta, spre Strasbourg. N-am luat trenul sau alta ruta prin Paris fiindca organizatorii cursurilor de absolvire a Universitatii pentru democratie a Consiliului Europei erau stramtorati cu banii. Au preferat variantele lungi si ieftine: un autocar, un hotel modest, salate si ierburi la masa ca pentru dieta. Dar inceputul aventurii a fost distractiv si relaxat. Poate si pentru ca in acea zi Spania juca finala cu Germania (invinsa).



Starea de relaxare a durat mult prea putin. Cand am ajuns la caruselul de bagaje valiza mea din material incasabil era partial distrusa. "Manuitorii" germani si-au demonstrat "indemanarea" si mi-au oferit ocazia unui nou experiment: sa reclam despagubiri pentru deteriorarea unui bagaj. M-am indreptat spre biroul Lufthansa care mi-a preluat plangerea si datele personale si m-a indrumat spre biroul Tarom din aeroport. Evident inchis, caci era duminica! M-am inarmat cu numere de telefon si rabdare (plus banii de roaming pe care urma sa-i cheltuiesc tot din buzunarul meu). Noroc ca un bun amic de-al meu, ambasadorul Stelica Stoian m-a salvat de zeci de euro imprastiati aiurea intre companiile de telefonie... Pana luni, cand lumea revine la viata, aveam de petrecut prima seara in Strasbourg, un oras care arata dupa 6 seara ca un Falticeni parasit. Am pus atmosfera pe seama zilelor toride de vara si a finalei Campionatului european. Doar suntem la 5 kilometri de granita franco-germana, la cateva sute de kilometri de Elvetia, Belgia, Luxemburg, Olanda si in inima uneia dintre capitalele europene (cu mii de cetateni comunitari, inclusiv spanioli). Prima impresie a fost proasta. Parca am ajuns intr-o alta tara! Strazile pline de indivizi de culoare, orientali fundamentalisti, femei sleampete mereu in cautarea unei tigari pe care o obtineau cu usurinta de la necunoscuti, barbati in costume prafuite pe biclete demodate. De-a lungul sederii mele, aceste biciclete mi-au devenit cel mai aprig dusman. Pietonul a decazut pe locul doi in regulile de acordare a prioritatii. Aici trebuie sa partajezi spatiul cu biciclistul care devine insa mult mai puternic decat tine din moment ce are viteza si forta. Nu de putine ori ajungi sa fii calcat, lovit, apostrofat pentru ca ai pasit neatent peste linia de demarcatie unde stapan absolut este biciclistul. Masinile sunt acum egalele pietonilor, dar biciclistul ramane suveran peste ambele categorii. Si mai are un avantaj: nu face cunostinta cu mizeria trotuarelor. Asa cum un trecator neatent o poate pati cu usurinta. Fumatul interzis in spatii inchise a mutat scrumul din interior, in exterior. Strasbourg este un oras plin de chistoace, hartii si guma de mestecat.



Ma gandesc la Bucuresti si nu prea gasesc deosebiri. Ce-i drept, lipseste praful in cantitatile irespirabile de la noi, dar legenda ca poti sta pe jos fara sa te mudaresti sau ca nu-ti faci pantofii o saptamana nu mai e valabila si pentru Strasbourg. Doar frumusetea locala a cladirilor si istoria pe care o poti vedea pe toate zidurile ne distanteaza vizibil. Prima zi de cursuri incepe cu o imensa buluceala la intrarea in sediul organizatiei. 650 de cursanti din 16 tari, toate din spatiul ex - sovietic, plus cativa "rataciti" din Balcani si noi, cei din UE (Romania si Bulgaria).


Mi-a trebuit o lunga perioada de timp sa inteleg ce ne diferentieaza pe noi, romanii, de restul. Abia la final am gasit un raspuns. Dar pana atunci intrebarile mele aveau alte raspunsuri. Consiliul Europei, candva sperietoarea guvernantilor din tarile estice in tranzitie, a devenit un forum de exprimare si de manevra sub ochiul atent al Rusiei. Desigur ca, declarativ, toti suntem egali si toti luptam pentru drepturile omului si pentru democratie. Insa, cum in statele din UE asa ceva este demult asumat, singurele zone cu deficit in respectarea statului de drept se intind de la granita estica a Uniunii spre Asia. Cine este insa cel mai puternic si mai interesat stat sa gestioneze conflictele si relatiile de forta de la Prut si pana in Urali? Rusia... Asa ca nu prea mi-am vazut rostul alaturi de toti musteriii veniti la aceasta universitate, cel putin din acest considerent. Al doilea motiv de nedumerire era semnul de egalitate pus intre cursantii romani/bulgari si restul. Am ridicat aceasta chestiune in plenul unei sesiuni si am fost apostrofat imediat de "fratii" nostri molodveni. Revoltata, o colega mi-a tipat ca sa lasam aerele de superioritate si sa stam cuminti langa ei, invataceii. N-a inteles nimic din sensul vorbelor mele, dar mi-au sarit in ajutor colegii din Azerbaidjan care au aratat ceva mai multa experienta in interpretarea cuvintelor rostite in engleza. Mi-am dat seama ca avem mentalitati diferite influentate profund de etapele istorice prin care am trecut. Multi cursanti veniti din Ucraina sau Kosovo isi exhibau zgomotos accentele nationaliste si chiar pretentiile exagerate pentru niste indivizi invitati sa invete, si nu sa dea lectii. Rusii mi s-au parut mult mai seriosi si eleganti - dovada ca in acceptiunea lor sunt deasupra celor "mici". Scoala aceasta mi-a adus aminte de rolul de frate mai mare jucat candva de Uniunea Sovietica. Zile in sir am cautat sa inteleg care este rostul nostru printre aspirantii la democratie. N-am lamurit mare lucru din dilemele mele. Speakerii invitati si-au tinut monoton si autist discursurile, sefii de delegatii conduceau ostilitatile in numele cursantilor iar oficialii europeni bolboroseau cuvinte fara sens dar pline de splendoarea noului limbaj de lemn occidental. Doar un american mai dezmortit, venit sa predice gandirea pozitiva, a mai inviorat atmosfera plicticoasa si lipsita de competitie. A fost insa repede redus la tacere cand mai multi rusi si ucraineni i-au spus sa-si vada de lectiile sale aplicate la el acasa. Sentimentul ca particip la o olimpiada "aranjata" de blocul comunist (a la Moscova, 1980) mi-a suflat in ceafa toata saptamana. Si nu m-a parasit nici macar la sfarsit. Ca la defilarea de adio, scolile fratesti si-au luat costum de gala, tricou propagandistic si au rostit discursuri de multumire si goale de continut. Socant pentru mine a fost sa-i vad pe ditamai oficialii europeni cum iau parte cu satisfactie la aceasta mascarada. Oameni seriosi, precum Catherine Lalumiere si Terry Davies (fost si actual secretar general al Consiliului Europei) acordau girul lor acestor zile de cursuri pentru surdo-muti. Reprezentativ pentru starea de confuzie si babilonia colectiva este poza de grup (650de oameni). Un fotograf transpirat de prea multe incercari esuate si urcat pe o scara de cativa metri, incercand sa cuprinda crema de aspiranti la posturile publice sau politice din tarile lor.



Abia acum, la sfarsit, am inteles ce e gresit in toata aceasta constructie birocratica. Selectia intiala si obiectivele. Noi, romanii, venim ca la distractie si plecam precum am venit. Spre deosebire de ceilalti, democratia - la noi - a venit cu forta si n-a trecut prin dezbateri publice. Politicienii nostri au alte norme si scheme de gandire si actiune care merg in paralel sau ignora regulile inventate de occidentali. Viitori absolventi de scoli politice sau de administratie vorbesc o alta limba si invata doar teorie. Practica e lasata pentru alta data! Si in final, obiectivele noastre sunt altele. Decat ale celorlalti invatacei. Ei vin sa-si expuna propriile valori si sa lupte pentru compensarea "noii religii" a drepturilor omului cu matricea de conducere a statului elaborata de Kremlin. Nu ne asemanam si nici nu vom empatiza vreodata cu ceilalti! Singurul loc in care ne asemuim este meniul. Cu mici exceptii, delegatiile si-au manifestat dezaprobarea tacita fata de felurile de mancare locale, semn ca gazdele nu vor putea sa ne bage pe gat, cu forta, nici macar o specialitate de-a lor!