Operatie pe "Creier"

Din cate stiu, un transplant uman, oricare ar fi el, este de succes daca organul nou este acceptat de organism. Sansele de reusita cresc in primele zile ale interventiei chirurgicale si ajung la 100 la suta intr-un interval de cateva saptamani. Daca as compara aceasta situatie cu "transplantul" politic intre PSD si PDL, cred ca similitudinile se pastreaza. Dar, de aici incolo, nimic nu se mai potriveste. Viitorul este imprevizibil, asa ca locul pentru speculatii este vast. Sa ne intoarcem la istoricul pacientului. Undeva in 2006, cand sefii serviciilor de informatii si-au luat la revedere, la ordin, de la presedinte. Atunci a rasarit ca inlocuitor un senator agreat de multa lume si, mai ales, de multe structuri. Profanii se uitau cu uimire la alegerea facuta si, mai cu seama, la travestirea unui psd-ist in omul presedintelui. Ce nu stiau naivii s-a confirmat in zilele noastre. Atunci s-a pus in practica planul cel mare. Transplantul de care vorbeam. Cine ar fi acceptat un dusman in propria casa? Nimeni, pentru ca nu era un dusman, ci doar un soldat in uniforma falsa. Si stiti ce patesc in timpul unui razboi cei care imbraca hainele dusmanului! Acum, dupa doi ani, pacientul s-a trezit brusc la viata dupa ce a aflat ca organul de care avea nevoie este disponibil. Numai ca "Creierul" (in vremurile bune, un diplomat cu veleitati de tenisman) care era programat sa astepte momentul interventiei, s-a trezit ca restul trupului (sa-i zicem grupul celor 17) avea un alt plan. Sa faca operatia cu un organ adus din alta parte. Asadar, "Creierul" a uitat sa-si dea acceptul pentru acest nou organ si a continuat planul pus la dospit de catre presedinte. Evident fara sa-si anunte si restul trupului. Asa ca, acum medicii lucreaza de zor sa tina in viata muribundul.

Ce se va intampla in continuare?
"Creierul" depinde de operatia condusa de arhitectul schimbarii: presedintele. Multi dintre cei care servesc inconstient interesele "Creierului" au lasat deoparte principiile, doctrinele, mandria, razbunarile si tot ce mai exista in viata unui om. Pana la urma, 4 ani de injuraturi, vizite la DNA, dosare fabricate, finantari blocate nu mai inseamna nimic in fata unei situatii inversate. Si cum oamenii acestia nu si-au mai facut plinul de atata timp, orice varianta care include accesul la bani este mai buna decat nimic. Tocmai fiindca asa stau lucrurile, daca m-as pune in locul arhitectului, as avea o strategie naucitoare. I-as lasa pe acesti hamesiti sa se joace de-a negocierea. I-as amagi cu zambetul meu mieros si cu disponibilitatea mea iesita din comun. I-as amorti "Creierul", caruia i-as garanta reusita operatiei. Si, cand fructele s-au copt, m-as rasuci. Le-as da ordin medicilor sa greseasca aorta ori sa uite pensa in interior. Asta poate sa duca fie la decesul pacientului in cateva ore, fie - putin mai tarziu - in cateva saptamani. In orice varianta, i-as lasa pe medici sa mearga mai departe, in minoritate daca e cazul. De aceea, UDMR - un partid mic si disponibil la fiecare noua negociere de Guvern - sta atat de teapan. Iar liberalii, baietii aceia care acceptasera alianta cu PSD si UDMR in ziua alegerilor, vor reveni in joc dar numai din Parlament. Daca as fi parte a organismului despre care vorbesc, mi-as imagina ca grupul celor 17 va pregati cat de curand o ambuscada, iar daca nu reuseste acum, sigur se va retrage in munti, precum partizanii. Riscul sa astepte incheierea interventiei i-ar trimite pe dizidenti direct la groapa de gunoi. Este o lupta pana la moarte sau pentru supravietuire, depinde din ce parte privesti. Ce bine ca n-am votat! Macar am satisfactia ca nu sunt printre cei care au platit biletul sa mearga la spectacol dar au fost intorsi de la poarta ca sa-l urmareasca din fata televizorului.

Velvet sounds (2)

Aromabar - Moan & Groan

Velvet sounds (1)

Back in the 80's

Aromabar - Love Changes (Everything)



Aromabar - Rise to the Occasion rmx



Aromabar - Rise to the Occasion



Aromabar - This Is Me

Bufuckuresti

In sfarsit, a aparut si la noi un fashion outlet. Nu mai mergi la Passau (Austria), in Italia sau pana hat, departe, in America, pentru toale ieftine de firma! Un prieten imi spune sa mergem chiar din prima zi de deschidere dar mi-e lene. O las pe sambata, ii zic! Si cum eram in grafic cu ziua in cauza, ma aburc in masina de lux si dau lejer la pedala. Mai cu radioul dechis pe muzica de club, mai cu ochii in fata, cu gandul la proasta care imi taie calea si apoi franeaza brusc, de era sa-i sara vospeaua din par. Deviez la primul nod de aglomeratie si o iau pe unde n-ar fi trebuit. Dar imi spun ca e mai bine asa decat sa tai centrul orasului, in care toti tugulanii si toate cofezele si-au facut drum. Miroase a nervi incinsi. Sute de masini imi stau in cale cum ajung la prima intersectie mai mare. Eh, o fi un ambuteiaj de mica amploare. Nu e asa! Urc dealul Cotrocenilor intre prima si a doua viteza. Parca n-am mai vazut debandada de-asta din vremea Revelionului. Poate ca e un accident. Da, este!, insa nu de masina, ci de trafic. Suntem un lant nesfarsit de oameni si masini indreptandu-ne spre acelasi punct. M-am prins abia acum ca nu sunt singurul care si-a facut intinerariul spre iesirea din oras. A trecut o ora si am ajuns la jumatatea drumului. Nimic nu se schimba, doar peisajul. In stanga mea, o lunga linie de tramvai goala si aerisita, cat sa ajunga la inca doua benzi pentru amaratii de soferi. Ma gandesc la cretinul ala care a redus la jumatate strada ca sa lase un tramvai nenorocit sa circule nestingherit printre braduti si pajisti. Parca as fi pe 405 Freeway, la ore de varf, cand poti sa mananci ori sa te uiti la dvd cat timp esti la volan. Doar miile de masini din jur si blocurile ponosite de pe vremea Odiosului ma aduc la realitate. Trec de mall-ul crescut in mijlocul orasului, precum caii si porcii in apartamentele de tigani, si dau sa ma relaxez. Eram deja cu carcei la gambe de cate demaraje si frane am facut. Mare deziluzie! Nimic nu se schimba. Observ ca am consumat jumatate din benzina din rezervor. Trag la o benzinarie si imi zic mandru: iata ca am facut ceva util. Calculez ca-mi trebuie cam o ora de rabdare pana sa ies la marginea Bucurestiului. De acolo presupun ca autostrada va inghiti toti suparatii sau navetistii de ocazie. Ma razgandesc insa pe moment si intorc din drum. Mai aveam de mers cativa kilometri si in zare totul era negru. Gaze de esapament si cladiri cenusii. Colectia de injuraturi mi s-a terminat, asa ca nu-mi ramane decat sa ma apostrofez mental pentru prostia facuta. Stiam ca am riscat ca un fraier. Doar suntem in Romania! Nu ma invat minte niciodata, sa inteleg ca suntem un popor sarac dar cu snobismul in vene. Asadar, ma duc inapoi in partea mea de oras. Cand sa intru pe sub pasajul de la Mall, ma inec. De nervi si de gaze. Kilometri de masini imi stateau in cale. Fac o jumatate de ora prin pasaj. Si apelez la planul de urgenta. Tai calea tramvaiului, intorc pe unde era interzis, intru pe contrasens, ajung pe soseaua care duce spre linia de centura si de acolo revin ca un lord in Bucuresti. Prin invaluire. Dar distractia nu s-a terminat!!! Ma apropii cu o viteza legitima de linia de centura. Cand ajung la ea, ma ingrozesc... Alte mii de masini, venite din afara orasului, blocau autostrada. "Gandacii" au simtit ca e rost de mancare! M-a salvat directia de mers. Eu plecam, ei veneau. Am forjat pe drumul de intoarcere si am ajuns intr-un sfert de ora in cartierul meu de snobi. La naiba! Nu mai vreau mall-uri si nici fite. Toate revistele de infotainment sunt pline de englezisme. De expresii, pe care romanii nu le inteleg dar suna bine. Rock this way, full free bar, take away, bookbinding, kids dentistry, bery spa, fashion tattoo, warm-up, flama booking, mash-up, society club, editor's pick, webmeup, label-uri, gig-uri, set-uri, zilele saptamanii in engleza, meniurile in engleza. Am obosit. Imi tremura pleoapele de stress. Parca sunt o molie printre haine ponosite. Mai am timp sa vad o reclama care-mi sageteaza cortexul: Un domn ma invita prin cateva tari, la alegere, sa fac revelionul cu el. Ma jur! Isi lasa si adresa. Gata ma duc la somn. Poate ma trezesc din cosmar...

Calculati bine!

Nu sunt un opozant al alegerilor uninominale. Din contra, am convingerea ca alegerea populara inseamna votul direct si nu cea proportionala. Dar ceea ce a fost in Romania n-are nicio legatura cu principiul respectiv. Intuiam inca din iarna trecuta ca modificarea adusa proiectului Pro Democratia va fi substantiala si influentata puternic de frica politicienilor de a lasa in mana romanilor decizia de accedere spre functiile publice. Stiam, inca de atunci, ca PNL si PSD au schimbat filozofia sistemului de vot cu o procedura mixta dar favorabila celor cu sanse mai mici de alegere. Pentru ca redistribuirea, pragurile alternative si proportionalitatea mandatelor nu erau decat forme mascate de intoarcerea la votul pe lista. Acum, ca alegerile au trecut, am si confirmarea. Iata cateva exemple:
Bogdan Olteanu, finul domnului Tariceanu, si-a facut bine calculele. Si nu este un eufemism, cand spun asta. Chiar a calculat matematic cum poate ajunge de pe locul 3 in Parlament, Nefiind o figura indragita si nici macar credibila pentru alegatori, singura optiune era sa caute un colegiu mic din care sa adune mai multe voturi decat media circumscriptiei in care a candidat. L-a gasit intr-un sector din Bucuresti unde primii doi contracandidati l-au surclasat, dar degeaba; acestia vor ramane acasa. Domnul Olteanu vine in fata lor deoarece PNL are prin algoritm dreptul sa obtina un mandat din colegiile unde nimeni nu a atins 50 la suta +1. Singura grija a domnului Olteanu era sa obtina procentual mai mult decat media de 15 la suta a liberalilor care au candidat in Bucuresti. Si asta n-a fost o problema. La fel stau lucrurile si pentru multi alti liberali: Crin Antonescu, Ludovic Orban, Cristian Topescu, etc. Ei n-au obtinut nici macar primul loc in colegiul lor dar vor fi in Parlament fiindca redistribuirea le da, la gramada, acest drept. Va mira ca PNL a ajuns sa decida viitorul Guvern? Acest partid care obtine mandate doar la redistribuire si numai pe votul pe lista? Daca va mirati, nu uitati cine a stabilit algoritmul de redistribuire, cine a trasat colegiile si cine a organizat alegerile.
Alt caz interesant:
Norica Nicolai si Doru Ioan Taracila. Ambii si-au impartit circumscriptia din Calarasi in doua colegii. Era un non-combat in care le trebuiau doi "iepuri". Fiecare si-a trimis un candidat, fara sanse teoretice, in speranta intemeiata ca vor obtine mai multe voturi decat ei. Dar ghinion! Unul dintre outsideri l-a depasit pe domnul Taracila si, la redistribuire, a castigat mandatul de senator pentru PNL. Norica Nicolai a avut cele mai multe voturi in colegiul sau dar a pierdut fiindca nu a atins aceeasi medie locala care i-a salvat pe colegii sai din Bucuresti. Asadar, cei doi grei ai politicii si-au facut calculele dar le-au gresit. A intervenit o defectiune neprevazuta. Iepurele a terminat cursa primul fiindca nimeni nu a fost atent la el.
Iata doua situatii care confirma teoria mea. Avem un fel de vot pentru persoane dar cine stie sa calculeze bine poate sta linistit inca dinainte de a se inscrie pe listele electorale.