KOREA (3)

Zi ploioasa la Seoul. O primavara capricioasa ca in Romania. Deschid televizorul pe CNN, caci aici este singurul post pe care il inteleg. Vad imagini din arhiva cu un mare cutremur din China. Apoi aflu ca era un file care continua povestea reala. Dincolo, la vecini, un cutremur de 7.9 a cam facut ravagii prin provincia chineza Sichuan. Brusc, mi-am adus aminte ca la cina din seara precedenta am simtit masa cum trepida. Am pus senzatia pe seama vinului chilian dar, ulterior, am aflat ca alti comeseni de-ai mei purtau acelasi gand. A fost un zgaltait pe care unii l-au pus pe seama metroului. Gresit! Era unda seismica resimtita si la Seoul, dincolo de Marea Chinei.
Asadar, dimineata incepe cu un drum spre LG Electronics(sediul central). In fata cladirii (de fapt, doua turnuri gemene) autocarul opreste cu 20 de minute inainte de ora stabilita. Ghidul nostru, acelasi Louis, distrat ne spune ca putem sa facem poze in jurul sediului. N-a sesizat ca ploua cu galeata, dar saracul era concentrat pe umplerea timpului nostru. Il inteleg... Iesim cu totii si ne aruncam sub un acoperis improvizat pentru culoarul de trecere spre cladire.Stam pret de o tigara si primim acceptul din interior sa "penetram" fortareata. Am fost preveniti ca sunt restrictii de securitate si deja simtim asta. Ne pierdem vremea vizitand subsolul unde decoperim magazine de toate felurile:posta, servicii de curierat si financiare. Adica un complex de magazine pentru workers. Ca nu cumva sa chiuleasca in timpul serviciului! Urcam la un etaj dar n-am retinut numarul. Nu era 13 pentru ca aici, in Coreea,ca si in alte foste colonii anglo-saxone aduce ghinion asa ceva. O sala de conferinte banala ne asteapta. Si vin pe rand cativa oficiali de rangul doi care se "ofera" tirului de intrebari. Cam greu de comunicat pentru ca sefii nu vorbesc engleza. Beneficiem de ajutorul ghidului dar, si asa, nu obtinem decat raspunsuri elegante despre strategii globale si evolutii financiare banale. Cum punem o intrebare mai directa sau mai dificila ni se raspunde oficial si pe langa subiect. Ba mai mult, cand am vrut sa aflu ce face LG dupa ce Blu Ray a castigat razboiul pe suporturi media, mi se raspunde, din hartie, ca vor vedea si vor analiza...Victor langa mine ma linisteste. Asa fac toate corporatiile! Ma resemnez si ies sa vizitez expozitia. O camera impresionata plina de "bunataturi" electronice. Este de fapt un showroom pentru vizitatori VIP. Ma joc putin cu camera video si fac o poza cu mine "sub supraveghere".



Pun mana pe cateva modele top of the line si parasesc fara emotie sala de protocol. Ne ducem in fuga la o noua tigara, pentru ca aici este interzis sa fumezi in interiorul cladirilor. Ne indreptam spre restaurantul-cantina al unitatii. Arata elegant si burdusit cu sute de sticle de vin la intrare. Parca era expozitie! Ne incurcam cu niste feluri de mancare de-ale lor care pe unii ii baga automat la dieta, iar pe altii, ca mine, ne cam strica imaginea despre mancarea coreeana. In sfarsit bem un espresso! Initial ne-au adus doua cani cu cafea dar si-au reparat greseala dupa ce am vorbit si mai mult prin semne cu chelnerita. Parasim turnurile gemene si brusc soarele rasare! Ne deplasam prin Seoul, in partea de sud, catre centrul de design al LG Electronics. Securitatea in complex creste si mai tare. Fara poze fara camere in timpul intalnirilor. Primim de-a gata o prezentare frumos ambalata despre produsele high-end si trecem la interviuri in comun. Doar intrebam pentru ca raspunsurile sunt vagi si binevoitoare. Nu obtinem decat informatii interesante pentru o stire: la un produs lucreaza o echipa de 50 de designeri dar, pe parcurs, se consulta cu numeroase alte departamente. Atipesc la un moment dat, iar colegii de peste masa imi dau de inteles la sfarsitul intalnirii ca m-ar fi imortalizat pe camera daca nu era interzisa utilizarea echipamentelor audio-video. Plecam din "centrul de comanda" nu inainte sa "comandam" organismului sa-si elibereze energiile. Nu ma asteptam ca tocmai la toaleta sa descopar inventivitatea coreeana. Un vas de toaleta superaccesorizat ma indispune gandindu-ma de ce ei pot si noi nu...Sa puna butoane chiar si acolo! Lasa ca noi ne putem lauda cu alte performante, ca popor viril ce suntem!
Parasim o alta cladire inalta si ne indreptam bucurosi spre strada americanilor. De fapt, o strada cu magazine pline de produse made in US. Sau, cel putin, copiate foarte bine. Si printre astea, multe tarabe cu nimicuri. Un Lipscani mai evoluat...Dau o tura, de sus in jos, si raman cu mana goala. N-am nimic de cumparat. Preturi ca la noi si uneori chiar mai scumpe. Nu sunt pentru vizitatori europeni ci pentru militarii americani care locuiesc la cateva sute de metri intr-o baza militara. Locatia va fi mutata peste vreo patru ani. Ce-or face vanzatorii dupa ce pleaca americanii?
Se insereaza in Seoul. Ne mai permitem inca o ora de shopping opportunity. Baietii si-au dorit sa de-a buzna intr-un magazin de electronice. Planul a functionat in primele minute dupa care apetitul a scazut spre zero. Sculele erau nenumarate, etajele multe dar era o problema: preturile comparabile cu Europa. Ghinion. Recolta de achizitii s-a numarat pe degete.
In sfarsit, intunericul cuprinde orasul. Si odata cu el, cina, masa care incheie ziua. Mergem la un barbeque traditional.






Pe un ponton amenajat dragut. Fac o gluma si intreb de o caracatita in loc de carnea de vita pe gratar. Mi se spune ca pot comanda daca sunt pasionat. Asta si fac! Numai ca vietatea nu se prepara pe plita ci se mananca vie. Ca o favoare, tentaculele au fost taiate. Ca sa intre mai usor in gura! Evident ca am preferat varianta sigura: caractita fripta. Localnicii insa o inghiteau cu mare placere in timp ce vietatea misca de zor...



Masa s-a incalzit cu nenumarate fleici portionate corespunzator de chelneritele amabile. Discutia s-a incins odata cu temperatura plitei.



Asa am aflat ca ghicitoare sunt la mare pret in Coreea. Cine nu trece pe la ghicitoare este ignorant. In functie de calitatea actului prestat, individa iti goleste buzunarul de 50 de dolari pentru fiecare sedinta. Dar daca te pune sa iei si o amuleta care alunga spiritele, te-ai facut om...Devii dependent de serviciile ei si iti pierzi usor sute de dolari pe luna. Cum pontonul se mai misca uneori am crezut ca experimentam un nou cutremur. Altii au crezut ca li s-a facut subit rau de la specialitatile locale. Nu era nimic din toate astea. Doar un val mai puternic. Cu ocazia asta, aflam ca o tentativa de sinucidere este putin probabila pe raul care imparte in doua orasul. Coreeni se gandesc bine inainte sa faca acest gest. Guvernul amenndeaza familia supravietuitoare cu 2000 de dolari pentru poluare accidentala! Asa ca sinucigasii trebuie sa fie atenti unde aterizeaza daca vor sa se arunce in gol. Pot pune la cheltuieli neprevazute familia. Care, oricum, achita o nota de plata piperata pentru locul in care va fi amplasata urna cu cenusa decedatului. Mai nou este la moda crematoriul!

KOREA (2)

Viteza ma obliga sa scriu mai putin decat mi-as fi dorit. Ziua s-a terminat dupa 12ore de cura de Seoul. E ziua lui Buda! Face 2550 de ani si toti budistii sunt in sarbatoare! Noi insa, am trecut pe la Palatul regal, mai intai. Un complex de cladiri din piatra, lemn si clei cu pagodele celebre. Ghidul ne-a povestit despre regii coreeni si am recunoscut lecturile mele din tinerete ( Shogunul lui James Clavell). Regina care avea dreptul sa omoare orice supusa si regele care se intretinea oficial cu nenumarate concubine. Principiu sanatos: daca tot e sa se intample, macar sa stie toata lumea! Am vazut ca duhurile rele se indeparteaza si in Coreea cu totemuri, ca la civilizatiile amerindiene. Iar pentru pasionatii de zodii, un calendar mai rafinat se poate atinge cu mana, adica animalul care te reprezinta. Eu sunt oaie!





Plecam spre templu. In drum, coreeni distrandu-se. Neaparat cu copii... Familiile se reunesc doar in week-end si din acest motiv, parintii ies in oras cu cei mici. Pe strada, ca la talcioc, mancaruri frumos mirositoare sau stranii, depinde de deschiderea pe care o ai la nou. Unii aleg creveti, ceea ce nu e chiar suprinzator, altii, insa, se incumeta la viermi de matase. Chestie de gust, dar cu siguranta o necesitate pentru multi localnici.









Aici este templul budist. Sar peste o coada de sute de oameni si intru urmat de Victor, inauntru. Zeci de budisti fac plecaciuni si se roaga.






Descopar ceremonia ceaiului care - spun gazdele, este mai placuta si mai tihnita decat la japonezi. Invat cum se prepara si cum se serveste chiar intr-o casa traditionala, veche de 200 de ani. Si reusesc sa imbrac un costum traditional, cu ajutorul gazdei. Gabi poarta ceva asemanator dar ceilalti baieti sunt diferiti: regi, nobili in casa, nobili pe strada. Fetele sunt ceva mai dragute in noile costume. Trecem in viteza peste ceremonia de pregatire a unei placinte din orez si ajungem la teatru.








Inainte sa intram la teatru, dam peste un grup minuscul de demonstranti antiamericani. Sunt suparati ca yankeii le-ar fi dat carne de vita suspecta de boala vacii nebune (encefalita spongiforma). Ajungem la timp la spectacol. N-avem voie sa filmam inauntru insa, va asigur ca nu veti pierde mare lucru. Nici macar daca va plac artele martiale. Zece trupe a cate 12 artisti se schimba in fiecare zi ca sa parodieze printr-o poveste de familie artele martiale. Cica piesa are mare cautare pe Broadway. Eu n-as da 50 de dolari pentru asa ceva, insa se pare ca unii au nevoie sa rada la maturitate fara sa gandeasca prea mult!

KOREA (1)

Azi in Romania, maine in Coreea de Sud. Cam asa poate fi rezumata distanta petrecuta in avion de la Bucuresti la Seoul. Mai departe de locul unde am ajuns nu este decat arhipelagul japonez pe care inca n-am reusit sa-l ating. In schimb, am ajuns intr-un loc care se afla printre putinele din lume, inca, in conflict armat. E drept, "inghetat" de un armistitiu vechi de cateva decenii care le asigura celor din sud linistea relativa. La nici 50 de kilometri de capitala lor este linia de demarcatie demilitarizata, adica granita dintre "frati". Unii au ales capitalismul adus de generalul MacArthur, ceilalti comunismul lui Mao. Diferiti de chinezi la infatisare si aparitie, impregnati pana in maduva oaselor de "ajutorul" yankeilor, coreenii sunt mandri, chiar prea mandri. E de inteles pentru un popor care in istoria sa de 1500 de ani a fost condus de 9 dinastii, dar a sfarsit, in anii 50, sa se separe in doua, din motive ideologice. O tara, doua sisteme nu este in China ci aici in Coreea. Din pacate, am acces numai la civilizatia din sud, dar gazdele ne-au promis ca vom vedea de la distanta si avanposturile dusmane, din ultima tara cu adevarat comunista. Am ajuns, alaturi de alti cativa europeni si numerosi americani, pe aeroportul Incheon, considerat cel mai bun din intreaga lume.





Fara probleme si fara incurcaturi. Asta ti-ar mai lipsi aici, unde engleza este o limba vorbita dupa ureche si mai curand inganata dupa ce deschizi gura. Ghidul meu Lu Yi (in franceza Louis, imi zambeste purtatorul numelui) ne-a plimbat, in ora petrecuta pe drum, prin istoria natiunii coreeene. Asa am aflat de limba lor diferita, din nou ni s-a facut precizarea...DIFERITA de cea chineza. Ei spun ca este logica si usor de invat, eu zic ca nu. Am ajuns la Seoul. Aflu ca, dupa cateva decenii in care tot orasul de 13 milioane de locuitori isi arunca deseurile intr-o groapa, in mijlocul orasului, acum coreeni sunt militanti ecologisti ferventi. Atat de tare incat nu mai au cosuri de gunoi pe strazi( ca sa nu te impinga sa arunci pe undeva ceva...) si te taxeaza aspru daca iti cumperi alimente la pachet sau produci mai mult gunoi menajer de cat ai dreptul. Ma lovesc vizual, chiar de la intrarea in oras, cladirile asemnatoare cu ale noastre. Seoul este un conglomerat de cladiri inalte, dar nu prea inalte, totusi, ma atentioneaza ghidul. Pana in 63 de etaje, zice el. Pentru oamenii obisnuiti multitudinea de blocuri este la ordinea zilei. Coreeenilor le place sa traiasca la bloc, imi spune ghidul! Nici n-ar avea unde pentru ca teren de case nu prea exista. Cam tot relieful este muntos. Nu stiu cum le cumpara, pentru ca la cat costa un apartament de 3 camere - 500 de mii de dolari, par cam scumpe.



Un coreean castiga dupa absolvirea facultatii undeva la 2000 de dolari. Aflu ca masinile sunt cata frunza si iarba. Cica fiecare familie are una...Poate, dar ce m-a surprins este procentul urias de autoturisme indigene. Cu multi ani in urma cei mai instariti isi cumparau masini straine dar Guvernul a inceput sa-i caute la averi si asa s-au speriat si au aratat poporului ca sunt "patrioti". De aici au aparut concernele auto si navale Hyundai si Daewoo. Ca si in America, modelele sunt diferite de Europa desi au aceleasi denumiri. Daca as fi in China as crede ca sunt replici usor modificate ale unor masini luxoase celebre. Dar, ma asigura Lu Yi, sunt foarte bune si mai ieftine decat cele de peste mari si tari.



Am o mare dezamagire care ma face sa-mi schimb parerea despre tara tehnologiei avansate. Descopar la hotel ca ma costa 20 de dolari pe zi netul sau 10 dolari pentru 30 de minute. Fac sapaturi si aflu ca undeva prin afara hotelului e wireless. Nu in holul de la receptie ca in orice tara civilizata, ci de pe strada de la altii. Ma linistesc, cu gandul ca voi avea timp dupa cina. Mergem la un restaurant cu bufet mixt, asiatic si european. Pe gustul meu. La plecare, Lu Yi ne arata directia spre magazinele de marca. Nu ma intereseaza, prefer piata luminata unde se tine un spectacol de duminica. Si care coincide cu o sarbatoare nationala religioasa.



Maine va fi zi libera in toata tara si cum o treime dintre coreeni sunt budisti, suntem preveniti ca ne vom inghesui pe strazi si in temple cu bastinasii. Nimic neobisnuit spune Lu Yi, care amabil ne spune ca vom fi atinsi mereu pe strada, din greseala, din cauza aglomeratiei specifice orasului. Si suntem rugati sa nu ne suparam si nici sa nu ne cerem scuze.

Never say yes...

Unde e limita moralitatii? Exista ceva pe lume care te face sa accepti ultimul compromis? Sa-ti lasi sursa in mainile dusmanilor? Chiar daca nu vrei si ti-ai imaginat ca nu se va intampla asta niciodata? Acel om care ti-a lasat viata lui in mainile tale, care te-a crezut si caruia i-ai garantat protectia. Deseori vad langa mine oameni care promit, care se jura si care mizeaza pe tragedia viitoare a celor in dificultate. De cate ori vad THE INSIDER (filmul regizat de Michael Mann) imi dau seama ca traim o drama daca avem puterea sa ne recunoastem limitele. Cine poarta povara angajamentului fata de celalalt plateste de doua ori: o data pentru ca promite un succes iluzoriu si a doua oara pentru ca este responsabil de esecul celuilalt. Din pacate, nu exista echilibru in decizie. Este doar o alegere rationala care se bifurca la un moment dat. Cine are principii si morala va descoperi ca drumul duce spre prapastie...

I'M ALONE ON THIS - LISA GERRARD


SAFE FROM HARM - MASSIVE ATTACK

Fotoliu pentru Becali

Toata presa si toti dusmanii jubileaza!
Gigi si-a fript mainile in ultima etapa. Ca la poker! A pierdut jucand la cacealma. Un milion si sapte sute de mii de euro intr-o valiza plimbata la pacalela (zice Gigi) l-au facut suspect de coruptie. El a fost mereu suspect de ceva si de obicei de aranjamente. Fiind in fotbal, si-a castigat pe merit reputatia de aranjor (nu dirijor!) de prima clasa. A avut de la cine invata si asa a devenit un maestru in driblinguri cu mingea la picior. Ca multi altii. Dar altii nu s-au gandit sa intre in politica. Si nici sa joace la alta masa, alaturi de maestrii in arta manipularii mintilor alegatorilor. S-a "fript" si, probabil, ca va fi perpelit pe o tepusa ascutita de cei de la DNA. Care i-au pregatit preventiv - pentru sezutul de lunga durata - un fotoliu special.




UPDATE: Gigi Becali a continuat la "Nasul" (B 1 TV) seria replicilor care l-au facut celebru. Astfel, latifundiarul din Pipera se considera nevinovat si vorbeste despre conspiratii si procurori tradatori. Are insa un singur regret in tot acest scandal si anume ca nu s-a dus la un sex shop sa umple "o geanta de vibratoare si alte alea, iar procurorii cand bagau mana in diplomat sa le scoata si sa si le bage in gura..in alea..."

La capatul lumii

Fiecare an din viata iti aduce ceva nou, frumos, trist sau neobisnuit. Nu pot spune ca n-am avut noroc in viata. De-a lungul ultimilor 15 ani, drumurile mele s-au raspandit in toate zarile. Din China pana in America si mereu prin toata Europa. Am avut sansa sa ajung acolo unde altii, mai ghinionisti decat mine, vad doar in poze sau, mai recent, la Discovery Channel. O vizita in Coreea de Sud nu este altceva decat o sansa pe care o intalnesti o data in viata. Am acum ocazia sa ii cunosc indeaproape pe cei care au facut parte acum doua decenii din triunghiul de aur si au hranit atunci "tigrii" asiatici. Ei au inventat dezvoltarea economica exploziva bazata pe productivitate si tehnologie. Ei si ceilalti vecini au uimit lumea occidentala. Asa au ajuns aici.



In Los Angeles, am fost la un restaurant coreean. M-a impresionat, mai tare, decat favoritul meu japonez - sushi. O masa simpla, dar extravaganta prin stilul de pregatire a felurilor de mancare. In centrul mesei, parte a decorului, o plita pe care singur iti pregateai carnea proaspata, tocmai comandata din meniu. Pacat ca traditiile si, mai ales, bucataria coreeana nu sunt in Romania. La cate afaceri si fabrici avem, puteau sa-i concureze pe chinezi?!




Asa cum noi avem Mamaia noastra prafuita, adica imbatranita voiam sa zic, si coreeni se lauda cu o insula exotica Jeju. Voi vedea cu ochii mei ce inseamna turismul profesionist si, astfel, voi intelege mai bine de ce suntem ocoliti de rutele marilor operatori.