Fiesta in Franta

Spuneam acum cateva zile ca Germania nu merita sa castige inca un titlu de campioana. Si mai spuneam ca dreptatea va triumfa. Asa a fost! Spania a readus placerea de a privi si ambitia de a castiga in fotbal. Si in mod cu totul neasteptat, la Strasbourg fiind, am descoperit ca romanii nu sunt diferiti de ceilalti europeni. Cel putin in materie de exuberanta stradala! Intr-o localitate linistita si amortita de birocratia sau provincialismul frantuzesc m-am trezit in plina fiesta. Ca si cum as fi transgresat intr-o alta lume, dupa meci, claxoanele, tipetele de bucurie, culorile galben - rosu au invadat strazile unui oras plecat la culcare.






Pozele mi-au fost puse la dispozitie de colegii de la Iasi Info. Pentru ca mi-am propus sa folosesc cat mai multe surse alternative pe blogul meu, iata inca un produs media pe care il ofer cititorilor fideli.

O experienta ratata

O experienta traita pentru prima oara se aseamana cu parfumul unei femei care trece pe langa tine, pe strada. Senzatiile sunt puternice, unice si de lunga durata. Dar mai sunt si ca un gand ascuns care, in functie de satisfactia creata, poate fi pozitiv sau negativ. Eu cam asta am simtit cand am ajuns in Delta. Mi-au vorbit unii si altii de ea. De frumusete si de unicitate. Mi-as fi dorit, influentat puternic de toate aceste recomandari, sa descopar minunea. Tot ce am gasit a fost o imagine in alb si negru a unui peisaj innegrit de patina timpului. Frumusetea peisajului este incontestabila, dar nu suficienta. Mizeria si uzura morala a mediului creat de om m-au indispus. Si pentru a pune capac la toate am ramas stupefiat sa nu pot manca nicio specialitate locala (de peste, evident!). Asa era, la Mila 35, meniul... Bun de un orasean burtos venit in vilegiatura, la pescuit de scrumbii.




Nu va faceti iluzii! Peisajele de mai sus au fost retusate. Ele sunt dupa lasarea intunericului cand n-ai altceva de facut decat sa stai in camera... daca nu vrei sa inghiti ori sa respiri aer cu tantari. Imaginea dezolanta este condimentata de sentimentul unei intoarceri in timp. Vechiturile se loveau de tine la tot pasul: salupa, vaporasul, mobila, sala de mese, mesele de biliard sau de tenis de masa etc. Doar terenul de tenis/fotbal/baschet era dotat cu un gazon artificial. Bun doar pentru fotbal! Dar cine n-are pretentii poate juca orice pe el, inclusiv septic... N-as vrea sa mai insist pe imaginea nefericita lasata de prima mea intalnire cu Delta. Instantaneele vorbesc mai bine iar, in final, cateva ganduri provocate de unii dintre companionii mei.










Probabil ca oamenii cand ajung in Delta si se urca pe un vapor ajung sa fie aparenti, adica docheti, dupa cum am stabilit la o tacla cu amicii mei. Descoperi caracterele si frustrarile bine incuiate altfel, numai cand il pui pe om in situatii de libertate totala. Asa ca, am vazut cum unii dintre colegii mei de calatorie s-au transformat in personaje fara trup, caci trupul lor n-avea ce cauta, zic eu, in fata comesenilor asezati la o friptura scumpa pe un vaporas rablagit... Politicienii, cel putin, n-au jena asta!

Dreptatea va triumfa

Acesti turci incredibili au pierdut nemeritat. Nu suntem intr-o productie hollywoodiana din pacate, in care eroul invinge intotdeauna oricati baieti rai ar intalni. Dar ce am vazut la turci ma intristeaza. Pentru ca mi-e tot mai jena ca sunt roman. Am nenumarate motive dupa un timp sa ma razgandesc. Dar de data aceasta chiar imi dau seama ca nu exista contraargumente. Ambitia, optimismul, curajul si forta sunt atributele unor indivizi care, pe teren, au aratat ce inseamna sa-ti doresti sa fii bun, sa treci peste toate handicapurile, sa infrunti gigantii si chiar piedicile discrete ale acestora. Am stiut de la inceput ca Germania, aceasta tara profitoare si insipida in joc si spirit va infrange o echipa decimata. Sa ai doar 3 ocazii de gol si sa invingi astfel este o rusine care poarta numele Germania. Fara dubiu o spun: Germania este o invingatoare fara glorie si imi doresc din tot sufletul sa piarda, in finala, titlul european. Dreptatea va triumfa in cele din urma iar impostorii si profitorii isi vor primi "rasplata". Turcia a dat o lectie tuturor infumuratilor din fotbal de la cei mai mici la cei mai mari.



Chiar daca pleaca acasa, prestatia "ienicerilor" lui Fatih Terim va dainui si statisticilor cu care se va lauda Germania cand isi va aduna trofeele dar si ingamfatilor ca Piturca.

Ce vor femeile?

Ce-am castigat din egalitatea de drepturi dintre femei si barbati? Ma tot intreb de cand descopar pe zi ce trece ca, insidios, locul femeii in viata barbatului capata lent un rol inversat. Aud peste tot ca femeile sunt discriminate, ca barbatii sunt misogini din nastere, ca organizatiile feministe ii pun la respect pe macho si tot felul de bazaconii din astea. La serviciu am sefe (nu una, ci doua), lucrez in minoritate absoluta cu femei, in particular sunt inconjurat de ele. A nu se intelege ca savurez asta! Ma izbesc la tot pasul de priviri incruntate si apostrofari daca pretind respect sau suferinta in mod egal din partea lor. Este un sacrilegiu sa fiu egalul lor... Nu, ele trebuie mereu protejate, favorizate, intelese, respectate... bla, bla, bla. Era o vreme, acum vreo sase decenii, cand femeile erau discriminate, umilite, izolate. Acum, situatia este complet diferita, dar numai in mintea noastra, a barbatilor. Pentru ele, dulcea nostalgie a discriminarii s-a transformat intr-un repros perpetuu. Sa spui ca egalitatea dorita are si dezavantaje, cum ar fi sa-ti asumi pana la capat noul statut, devine un subiect riscant si automat primesti calificative intolerante. Pentru ele, administrarea succesului nu este confortabila. Le place sa fie minoritate protejata dar sa fie la putere. Le place sa pretinda raporturi echilibrate dar numai cat timp nu intri pe teritoriul lor eclectic. Trebuie sa-ti estompezi sau chiar sa renunti la prerogativele genului (micile placeri sau satisfactii cultivate la baieti din copilarie de aceeasi societate care te invata sa fii tolerant) ca sa nu fii catalogat misogin sau porc. In ultimii ani, dupa nenumarate emisiuni dedicate fenomenelor sociale, am aflat ca avem etichete. Suntem metrosexuali, ubersexuali, tehnosexuali si, mai nou, retrosexuali. Nu ajunge ca sunt alipite doua cuvinte intr-unul singur care, invariabil, te trimit cu gandul la sensul negativ al masculinitatii. Trebuie sa fim si catalogati ca liniile vestimentare... Suntem precum tendintele in moda, care vin si pleaca dupa cheful unor genii neintelese. Iar brand-ul nostru masculin este studiat si formatat ca sa parem potriviti pentru doamne. Cica femeile au generat, prin felul in care si-au selectat partenerii, o invazie de “ursuleti de plus” si “iepurasi” cu care iti vine mai degraba sa stai la barfa in timp ce masca pentru hidratarea tenului se usuca pe fata. Ei bine, vestea buna este ca s-a terminat cu papusile rase si frezate! Acum femeile au decretat ca nu se simt destul de femei langa hibrizii pe care tot dansele i-au inventat! Se plang ca nu gasesc urme de testosteron in comportamentul lor plin de afectiune si ca vai!, nu se mai simt in siguranta… Un autor de carte inventeaza noul model de barbat: retrosexualul. Un individ imbracat elegant, care face greseli de alegere a vestimentatiei, fumeaza in coltul gurii, plateste consumatia, ofera locul femeilor in autobuz, are tot timpul la indemana un brat incordat in caz ca trebuie desfacuta o sticla de sampanie si este preocupat de sex, bere si fotbal. Nu vi se pare cunoscut? Ce Dumnezeu se intampla cu femeile din ziua de azi?

Eroi fara voie

Am facut-o si pe asta!
Asa spune o vorba de-a noastra cand stim ca nu putem sa facem nimic mai mult decat act de prezenta. Noi cam asa ne-am prezentat la “masa bogatilor”, Campionatul European de fotbal 2008. N-am invatat nimic din mentalitatea vecinilor si ne plangem mereu de mila cand ratam o sansa. Suntem poporul lui “daca si cu parca”. Nu avem niciodata curaj sa actionam. O mamaliga vesnic moale care se "prinde" de cratita cand ti-e lumea mai draga. Complexul nostru de inferioritate in fata altor popoare nu este niciodata recunoscut direct. Ne place sa ne tanguim si sa ne lingem ranile inainte de a pierde. Nu e mai comod asa? Sa ne pregatim psihic sa pierdem? De ce nu?, doar suntem predispusi sa ne justificam esecurile prin argumente sablon, de genul: am incercat dar n-a fost sa fie; am jucat cu cei mai buni; am cautat sa fim inteligenti; am fost invinsi de altii mai valorosi; am avut ghinion, samd. Cand am spus ca antrenorul SATANA este doar un ageamiu fricos, am gresit. Piturca este doar un roman din cei multi crescuti si educati sa se bucure la firimiturile aruncate de stapani.



Dar raman la aceeasi parere, ca si dupa meciul cu Franta. Atunci am spus ca am pierdut doua puncte din cauza unui surogat de antrenor. Aici nu ma insel. Piturca este un pseudo-strateg. El stie doar un lucru pe care il invata si un copil in primii ani de viata: foloseste-ti instinctul de conservare! Acel instinct primar care ne guverneaza viata iar unora cariera. De ce sa castigi cand poti sa nu pierzi? Este asta un nonsens? Nu, pentru ca, iata, acest individ ne-a demonstrat cum poti sa fii arogant si sa parasesti fara glorie un loc ocupat cu atata munca. Ne sta in fire, cu mici exceptii, sa reconfirmam cand ajungem in lumea buna gena noastra de invinsi. Jinduim la prosperitatea si gloria altora dar n-avem curaj sa luptam pentru ele. Fiindca avem prea multi smecheri si aranjati care ne reprezinta. De la politicieni la fotbalisti respiram mirosul aranjamentului. Nu spun prin asta ca neaparat trebuie sa furam, ci doar ca ne gandim cum sa ne “invartim”. E suficient sa ne fie noua bine si mai departe scuzele sau tupeul ne rezolva in fata celor care ne cer socoteala. Acum, cand meciul cu Olanda mi-a confirmat vorbele, nu mai am nimic de spus despre aceasta echipa de indivizi umflati cu cerneala ziarelor in goana dupa senzational. Ma intorc umil la articolele despre paparudele care agata fotbalisti prin campionatul intern, la impresarii care mai vand la pret de dumping un jucator cu perspectiva si la Mutu. Oh, acest baiat care se crede Hagi! El n-are nicio vina, e doar un fotbalist care castiga bani multi din prostia celor care sufera sau traiesc pentru echipa la care joaca. Dar vina este numai a noastra. A celor care ne imaginam ca sportivii acestia au vreo remuscare pentru investitia sufleteasca facuta in ei. Nu i-ati vazut la echipele lor de club din strainatate? Cat de umili si de constiinciosi sunt in fata suporterilor de acolo? Ei bine, aici, in Romania, sunt niste zei, pe cand dincolo sunt niste angajati. Tocmai asta este tragedia noastra. Ca ne ambitionam sa-i punem pe soclu ca si cum ar fi eroi, in timp ce ei se intreaba in sinea lor: oare i-am pacalit si de data asta pe fraierii aia de suporteri?

Incepeti jocurile!

Cine este familiarizat cu Teoria jocurilor stie ce inseamna Catch-22. Este o situatie fara iesire, un paradox logic care te obliga sa urmezi o regula care este automat blocata de o alta regula contrara. Un exemplu tipic este atunci cand vrei sa te angajezi la primul tau loc de munca. In conditiile de angajare ti se cere experienta iar tu nu ai. Si, cum nimeni nu iti acorda sansa sa capeti experienta, ramai mereu pe drumuri. Extrapoland victoria lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei, jocul nostru arata astfel: PSD avea sanse sa castige Bucurestiul in urma sondajelor de acum patru luni, dar orice candidat ar fi fost, inclusiv Oprescu, pierdea in fata celui de la PDL. Paradoxul aparea din faptul ca omul din interior era depunctat de alegatori pentru ca apartinea partidului. Nu stiu a cui a fost mintea geniala care a gasit o rezolvare neasteptata la celebra dilema. Iesirea din scena a lui Oprescu si intrarea sa peste cateva zile in postura de independent a fost o gaselnita memorabila. Strategic vorbind, PSD si-a surclasat adversarii si l-a transformat pe presedintele Traian Basescu, omul cu deciziile castigatoare din spatele PDL, in invinsul fara drept de apel al alegerilor locale. Dar, ca sa fiu realist, miza nu este asta. Ci viitoarea forta politica conducatoare de peste 6-9 luni. Sorin Oprescu este astazi independent dar maine poate reveni in PSD sau sa-l sprijine cu capitalul sau de imagine. Cel mai zambaret politician dintre toti cei care au aparut in aceasta seara la televizor este Ion Iliescu. As spune ca are si motive. Nu caut explicatii acum dar imi este imposibil sa nu-i recunosc flerul sau proverbial in canalizarea energiilor spre cartea castigatoare. Insa jocul nu se opreste aici! O alta dilema celebra in termeni morali sau sociali este cea a prizonierului. Cand doi suspecti de o infractiune sunt retinuti, ei sunt pusi in fata urmatoarelor optiuni: sa-si recunoasca amandoi fapta, sa se tradeze unul pe altul ori sa ascunda adevarul. Desi ultima varianta este cea care le asigura o pedeapsa mai usoara, paradoxal, suspectii aleg varianta cea mai proasta, in care recunosc sau il tradeaza pe partener. Si de aceasta data partidele anti-Basescu au jucat inteligent si chiar impotriva solutiei comode. Au preferat sa mearga impreuna pana la capat, sa pastreze versiunea lor in fata alegatorilor. In ciuda unui rezultat umilitor la referendumul de acum un an. Aici se vede mana politicienilor trecuti pe bara dar reveniti la butoane, deocamdata in spatele celor mai tineri. Dintre toti, se distinge Calin Popescu Tariceanu. Prin consecventa sa si curajul de a-l infrunta pe Traian Basescu, Tariceanu le-a dat o lectie inclusiv veteranilor din PSD. Fara el, dilema prizonierului devenea realitate, iar Traian Basescu ar fi jubilat astazi. Insa, din acest moment, coalitia anti - PDL devine a 5-a putere in Romania. O putere conjuncturala, in afara spatiului teoretic al stiintelor sociale. Un hibrid care aduna partide din opozitie, partide aflate la guvernare, si un independent de stanga (noua marca pusa de Mircea Geoana lui Sorin Oprescu, fostul sau adversar pentru sefia PSD). Daca inainte de alegerile locale membrii “coalitiei” isi doreau sa amane cat mai mult scrutinul general, acum roata s-a invartit si timpul lucreaza in favoarea PSD si PNL. Nu intamplator, Nicolae Vacaroiu l-a avertizat cu mult timp inainte pe Traian Basescu ca il paste o suspendare daca mai forteaza nota ca in decembrie 2004. De aceasta data amenintarea nu mai este o declaratie politica de parada... Insa, jocurile nu sunt incheiate. Abia au inceput.