Doar muzica (4)

Colette

Doar muzica (3)

Bob Sinclar

Doar muzica (2)

Petalpusher

Doar muzıca (1)

Llorca

Fraieri si smecheri

Se termina luna, se inchid listele de candidati. Freamatul baietilor de partid si al sponsorilor cu mana larga nu se mai aude ca in alti ani. S-a terminat cu randul lasat, prin secretara, la domn' presedinte sau la "adjutantii" cu putere de prin teritoriu. Oferta este la liber, ca sa zic asa! Zeci de jurnalisti, actori, scriitori, profesori, sportivi, cantareti, you name it!, si-au auzit telefoanele taraind. La celalalt capat, vocea cristalina a sefului de partid. Cata onoare, cata emotie pentru ei! Dar ce i-a facut pe politicienii din varful piramidei sa coboare printre pamanteni? Si mai mult, sa-i invite alaturi de ei in Marele salt inainte? Pai, ce sa-i motiveze in eventualul parteneriat cu niste nimeni in ale politicii, dar cu mare notorietate prin reviste sau televiziuni? FRICA! Dansilor le este teama de uninominalul care este! Sau care va fi, la sfarsitul toamnei. Smecheri cum ii stim, s-au purtat ca niste gentlemeni pentru prinderea in plasa a pestilor grasi. Asa s-au trezit pe liste fictive o sumedenie de doamne si domni buni sa aduca voturi partidului dar inutili pentru viitorul Parlament. Flatati cu vorbe fara acoperire, multi dintre ei se vor incumeta sa intre in batalia pentru voturi. Cu ce bani? Pai, cu ai sponsorului! La cata popularitate au, cat de greu sa le fie? Mai ales ca gusterii din consultanta politica au stabilit deja preturile. Intre 100 si 300 de mii!!! De euro, of course! N-am sa dau nume, ca nu e frumos, dar stiu un candidat la locale care a volatilizat un milion de euro de la sponsori creduli si acum le-a intors spatele cu gratie. A pierdut, n-a livrat ce-a promis, dar le-a mancat banii. Acum sta deoparte ca sa mai treaca galagia. Din banii stransi pe afise fictive si costuri mirobolante pe aparitii tv, poate s-o duca linistit... patru ani. Asadar, dragii mei, fraieri avem si de-o parte si de alta! Mai ramane de inteles cum vor iesi si de aceasta data aia vechi in fruntea bucatelor. Ei bine, iata ce spune Radu Carp, un eminent profesor de stiinte politice:

Din cauza multiplelor sale capcane pentru partide, este extrem de probabil ca acest sistem (votul uninominal, n.a.) sa nu supravietuiasca dupa prima sa aplicare. (...) O alta capcana a acestui sistem de vot este data de repartizarea mandatelor la nivel national. (...) Competitorii care candideaza in colegii de mica intindere geografica, cu un numar mic de voturi exprimate, trebuie sa obtina 50% + 1 din aceste voturi; in caz contrar, riscul de a nu fi ales este foarte mare, chiar daca au obtinut un numar mare de voturi. (...) Un candidat bun intr-un colegiu mic prezinta foarte mari riscuri de a nu fi ales. Daca insa colegiul este foarte mic, sansele sale cresc. Vor avea de câstigat asadar candidatii fara notorietate din colegiile foarte mari si cei cu notorietate din colegiile foarte mici. (...) Partidele care vor miza pe strategii diferite intre diferitele circumscriptii vor pierde un numar important de mandate. In aceste conditii, este de mirare de ce partidele mari, cu scoruri electorale bune la nivel de Bucuresti, ezita sa lanseze candidati cunoscuti in aceasta circumscriptie care va da cel mai mare numar de deputati si senatori in viitorul legislativ, acestia preferand sa candideze la Dabuleni sau Mizil.

Asta stiam si eu de ceva vreme. Mai precis, la catva timp dupa ce formula magica de alegere prin vot uninominal, a fost scoasa din laboratorul Parlamentului. A intrat cum a propus ProDemocratia si a iesit cum au vrut membrii Comisiei de Cod electoral. Cand am intrebat cine le-a oferit consultanta la algoritmi, calcule si toate cele, mi s-a raspuns ca nimeni. Adica, s-au descurcat singuri! Adevarul este ca nimeni nu-si asuma paternitatea acestui sistemul electoral. Tipic romanesc... Daca iese bine, ne laudam ca a fost ideea noastra, daca iese prost, nu e nimeni vinovat. Sau dupa cum ii placea unui fost prim ministru sa spuna: Infrangerea este orfana, Victoria are o mie de parinti!
Unde vom ajunge dupa ce poporul va vota? Nimeni nu stie, asta e hazul! De aceea ii vedem pe angajatii statului - meseria politician, cum se ascund prin sate si catune. Dar ce mesaje vor trimite fostii ministri, parlamentarii si altii de rang inalt populatiei din Cuca Macaii? Sa-l voteze pentru ca le aduce o sosea, o fantana, un magazin, o gara sau altceva de genul asta? Parca asta era treaba primarului, nu? Si atunci ce vor promite? Si daca vor fi alesi pe cine vor reprezenta ei in Parlament? Pe oamenii de la sate. Si cine va sustine cauza oraselor? Ei bine, aici e alt mare mister. Se pare ca nimeni! Adica... nimeni cunoscut. N-ar fi rau daca am afla si cu ce se ocupa acesti necunoscuti. Cand vor fi alesi va fi prea tarziu ca sa luam masuri... In concluzie, la toamna-iarna, vom vedea clasa politica acolo unde ii este locul: la marginea oraselor, la munci agricole!

Ar putea fi in Romania...

Cine(ma) parasit

Caldura sufocanta in Bucuresti. Temperaturi ridicate si trafic de inceput de saptamana. Dar printre toate relele unei aglomerari urbane apar si beneficiile! Un concediu linistit, petrecut intre blocurile orasului, iti poate oferi experiente inedite. Cati dintre voi si-au propus sa mearga, luni la pranz, la un film? Eu am vrut sa fac asta. Mi-am cautat pe net pelicula, apoi cinematograful si, in final, ora de proiectie. Daca tot ai timp la dispozitie, iti spui ca nu merita sa te inghesui cu pustanii aflati in vacanta de vara. Astia vin in haita si ocupa mall-urile. Asa ca, preferi o sala de categoria B, mai linistita dar apropiata de standardele unei vizionari decente. Imi "cade la zar" cinematograful Patria, odinioara, loc de intalnire si "etalare" a protipendadei comuniste dinainte de 1989. De atunci si pana azi, cel putin, a ramas in "parohia" statului. Cand ma intorc in timp cu gandul, revad roiul de bisnitari si coada nesfarsita la un film bun. Si cum veneau tuciurii (fara suparare, dar asta era nuanta de culoare preponderenta) cu biletele la suprapret! Mereu eram contrariat, cum reusesc indivizii aia sa aiba bilete cand eu veneam dimineata si deja se terminasera locurile pentru spectacolele de seara? Vremurile s-au schimbat. Bisnita cu bilete la film a disparut, la fel cea cu valuta sau cu tigari. Asadar, fara emotii, ma indrept relaxat spre cinematograf. Stiam ca nu voi gasi glamour-ul timpurilor trecute, insa imi aminteam ca acum cativa ani sala era acceptabila si plina de spectatori. Intru in hol si vad un spatiu gol, cu cateva afise pe pereti. Din acelea pe care le iei ca premiu la Mall daca vei cumpara bilet la film. Ma duc la casa si ma incovoiesc anevoie ca sa-i vad fata vanzatoarei. Apare dupa cateva secunde, alertata probabil de vocea mea. O intreb, in gluma, daca mai sunt bilete... Imi raspunde serioasa, da! Intind o bancnota de 100 de lei si imi intoarce ironia. N-are bani schimbati. Ma cuprinde o usoara panica. De unde sa-i dau eu 10 lei, daca n-am? Imi da un sfat util: mergeti pe bulevard si incercati pe la magazine sa va schimbe banii. Mai am puterea sa-i raspund cu o gluma. Ii zic sa-mi pastreze locurile pana ma intorc. De voie de nevoie, fac o plimbare pe la magazinele de langa cinematograf. Iau la rand, unul cate unul si descopar ca pe cel mai mare si mai umblat bulevard al Capitalei afacerile lancezesc. Casele de schimb, buticurile, dughenele si ce-or mai fi ele nu au vad. Vanzatorii se plang ca nu merge afacerea si ca nu au incasari. Sunt calm. Am venit devreme, asa ca, am timp sa-mi consum energia pentru schimbarea unei bancnote. In final, decid ca-n vremurile bune sa-mi cumpar ceva. Brusc, se gaseste rest la milionul meu! Siretlicul functioneaza dintodeauna. Ma intorc la cinematograf. Acelasi hol cenusiu strabatut de o dara de lumina exterioara. Nimeni inauntru, exact cum l-am gasit cu 20 de minute in urma. Grijuliu sa nu ma lovesc de marginile geamlacului, ii pun banii pe masa vanzatoarei. Imi da rapid "marfa" si ma indrept spre intrare. Atata pustietate ma pune pe ganduri. Intreb daca pot intra sau trebuie sa mai astept. Sunt invitat cu multe urari de bine. Sunt primul lor client! Toata sala e a mea. Mai putin balconul! Un anunt imi spune ca, temporar, este inchis. Rememorez aceeasi situatie din "vizitele" mele anterioare si descopar ca temporar inseamna... permanent. La fel ca inainte de 1989, cand pe toti peretii restaurantelor scria: Azi, nu se fumeaza!
Brusc imi dau seama ca am uitat ceva. Mi-am cumparat niste pateuri dar n-am nimic de baut. Venisem nepregatit... La Patria, nu mai exista demult bar pentru de-ale gurii. Intelegatoare, taxatoarea imi face un hatar, ca doar eram singurul ei client, nu-i asa?, si ma lasa sa-mi iau un suc din afara cinematografului. Intru apoi in sala de cateva sute de scaune. Ce frumoasa e! Imi aleg rapid locul preferat si ma asez. Stateam si numaram minutele pana la inceperea spectacolului. Dar panica ma cuprinde, din nou. Daca nu mai vine nimeni? Am patit-o acum cativa ani, la un matineu. Au venit 3 spectatori si s-a anulat proiectia. Era nevoie de minimum 5. Aud voci in spate si ma intorc rapid. Erau doi tineri veniti si ei la film. Mai avem nevoie de inca doi. Dupa cateva minute apar vreo sase pusti. M-am linistit definitiv, spectacolul va avea loc!!! Oricum, eram pregatit sa cumpar un bilet, in plus, daca astfel atingeam numarul obligatoriu de clienti... M-ar fi costat mai putin decat la Mall, ce naiba!