vineri, februarie 29, 2008

Art of noise

Just take the time to move into the realm of not being there and let the music do what it was intended. And you will know that you are not the only one that know of the love that has become a part of you.


joi, februarie 28, 2008

Gafeuri si "speculanti"

Saptamana trecuta aud o stire traznet. Aeroporturile din Bucuresti vor fi inchise pentru public in zilele de summit NATO. Imi zic ca este o masura de securitate de grad zero, ceruta de oficialii NATO si poate de staff-ul unor presedinti importanti. Gresit!
Il aud pe premierul Tariceanu ca nu e de acord cu aceasta solutie si ca i se pare o prostie, inclusiv sa se dea liber tuturor functionarilor in perioada reuniunii. Ma pune pe ganduri reactia sa. Intamplator aflu inainte sa apara public ca anuntul unor oficiali de la Ministerul transporturilor era lansat aiurea. Adica s-au trezit vorbind, desi Guvernul a decis altfel. Ma intreb si acum ce o fi in mintea unora la nivel inalt de prin ministere. Sa te apuci sa bagi panica in oameni pare a fi o gafa de comunicare daca n-as sti ca adevarul e altul. Spun asta pentru ca vom fi martorii unor incurcaturi de neimaginat. Deja unii s-au trezit sa exploateze emotional nervozitatea bucurestenilor, ingroziti de spectrul unei Capitale sub paza severa. Unii care vor licente de transport si-au gasit deja punctul forte in negocierea cu autoritatile: summitul NATO. Baieti smecheri, ei ii anunta pe bucuresteni ca vor bloca orasul - tot in zilele de summit - ca sa fie vizibil protestul lor de natura pecuniara. Stirea trece cu gratie asa cum o arunca transportatorii. Nimeni nu i-a intrebat daca stiu ca orasul este curatat de trafic pe arterele securizate. Nimeni nu le spune ca in perioada aceea manifestatiile sau evenimentele publice sunt restrictionate. Ce-ar fi ca toti nemultumitii sa ameninte cu greva sau cu marsuri in perioada aceea? Se pare ca tocmai unele autoritati le pun pe tava aceasta ineptie.

miercuri, februarie 27, 2008

The girl next door

A intrat in Cartea recordurilor pentru o melodie cantata in duet cu fratele sau geaman, iar Barack Obama ii foloseste piesa "Unwritten" ca background pentru campania sa la prezidentiale.


I Bruise Easily

Add to My Profile | More Videos

Codul penal "in vitro"

M-a pus pe ganduri un subiect pe care doar TVR l-a difuzat. O femeie din Austria, chelnerita de meserie a fost concediata pentru ca si-a anuntat patronul de carciuma ca va fi inseminata artificial cu ovuli fecundati in vitro. Tipa si-a dat in jdecata seful pentru ca a incalcat o directiva europeana care protejeza femeile gravide de concediere. Un tribunal local, o curte de apel si un tribunal suprem nu au putut lamuri cine are dreptate. Procesul a fost suspendat si sesizata Curtea de justitie europeana.Marti 26 februarie instanta a stabilit un precedent mondial. Nicio femeie nu este considerata gravida pana cand nu-si poarta singura sarcina. Dezbaterea este in derulare pana cand o instanta va stabili daca femeia a fost discriminata.Ce ma framanta mai tare este o afirmatie a unei avocate istete care a venit la emisiune. Cica, in Romania, fertilizarea in vitro nu este reglementata legal. Adica, regimul juridic a scapat aceasta procedura de sub control. Scapare speculata abil de o companie care a "traficat" fara teama embrioni umani prin tot felul de tari europene. Desi politia si procuratura au descoperit ca este ceva in neregula nimeni nu poate deschide o cercetare penala si eventual sa ajunga la o trimitere in judecata pentru ca in Codul penal nu sunt prevazute astfel de infractiuni. Noroc cu altii ca ne deschid ochii!

marți, februarie 26, 2008

O minte sclipitoare

Ma preocupa de ceva timp cine si cum ne manipuleaza. Trei autori sunt pentru mine "parintii" celei mai mari inventii a omenirii: conducerea mintii prin puterea cuvintelor:
Machiavelli(Il Principe),
Jacques Ellul(Propaganda) si
Carnes Lord(The Modern Prince).
Va veni vremea sa povestesc cum sunt condusi oamenii fara sa aiba habar(in toamna sper sa fiu gata cu doctoratul). Am destule concepte teoretice si experiente din ultimii zece ani!
Acum insa ma fascineaza un text, tradus si adaptat din lb. franceza. Este printre foarte putinele care arata ca vorbele pot fi o arma mortala daca ai o minte diabolica. Lectura placuta!


citit de sus in jos, e discursul pentru alegatori
citit de jos in sus, este ceea ce gindesc ei cu adevarat



in partidul nostru politic, ne respectam promisiunile
doar imbecilii pot crede ca
noi nu vom lupta impotriva coruptiei
pentru ca, un lucru e sigur pentru noi:
cinstea si transparenta sint fundamentale
pentru atingerea idealurilor noastre
vom demonstra ca e o mare prostie sa crezi ca
mafia va contina sa faca parte din guvern ca in trecut
va asiguram, fara umbra de indoiala, ca
dreptatea sociala va fi scopul principal al mandatului nostru
cu toate acestea, exista inca oameni prosti care isi imagineaza ca,
guvernarea sa fie posibila in continuare
cu aceleasi vechi smecherii politice
cind ne asumam puterea, facem totul pentru ca
sa se termine cu situatiile privilegiate si cu traficul de influenta
nu suportam in niciun fel ideea ca
poporul va flaminzi
ne vom indeplini misiunea chiar daca
rezervele economice vor fi complet epuizate
vom exersa puterea pana ce
veti intelege ca incepand de acum
noi sintem partidul xxxxxxxxxxx.

Sport extrem

Am spus de fiecare data ca motocicleta este un drog si in consecinta un pericol. Cei care se bucura de senzatia de alunecare libera ii identificam sarcastic drept "donatori de organe". Iata ca am avut dreptate. Unul dintre colegii mei si in acelasi timp dintre cei care m-au convins sa-mi deschid un blog este in spital. Liviu a suferit o interventie chirurgicala grava pentru ca s-a accidentat cu motorul. Nu e prima oara cand isi risca viata stupid. Acum, insa, a primit un ultim avertisment.Vom avea pentru cateva saptamani un coleg mai putin si o incurcatura in plus pentru site-ul TVR.

luni, februarie 25, 2008

Pe unii ii doare!

Se pare ca greselile si atunci cand sunt involuntare deranjeaza rau. Un clip postat de youtube continand o transmisie in direct, mai putin reusita, a Realitatii a fost "rasa" urgent de cineva suparat. Din pacate, a disparut link-ul si de pe blog. Nu ma supar. Data viitoare voi fi mai atent. Il voi salva. Acum stiu ca pe unii ii doare.

duminică, februarie 24, 2008

Manele pentru Adrian

I-am citit articolul Sorinei.
Frumoasa comparatia de cai putere. Adrian cu Chrysler cc500, Mircea cu un AUDI ceva mai mic si la coada cel mai intelept dintre ei cu alta germana. Pe mine ma pasioneaza mai putin gustul fiecaruia la masini. Ma atrage insa felul in care Antena3 si-a pregatit revenirea fiului risipitor. Un megapromo gandit si aranjat in jurul candidatului cu sanse. Cum vine, cum ajunge, cum invinge, cum....Dragut! Am crezut ca era facut chiar de catre candidat. In schimb, caimacul l-a luat Realitatea. Ei nu s-au obosit cu tease-uri si promo-uri. Au aplicat regula lor. Umplem ecranul de la Consiliul National cu tot ce apare. Asa ca l-au aratat pe Adrian din toate pozitiile. Audienta arata ca Realitatea a fost mai sus cu tot efortul Antenei.
Batalia, insa, e la inceput!
E tare palpitant sa vad razboiul "niselor" prin prisma noului lider al PSD.

De ce m-am legat la cap?

Am ajuns sa-mi scriu gandurile public. Eram obisnuit sa scriu stiri si sa fac jurnale la TV. Acum insa am descoperit ca e prea putin. Degeaba se uita unii si altii la ecran daca omul din spate ramane ascuns...

Prima care m-a facut sa inteleg ca traim o alta epoca in comunicarea de mase a fost Diana Cismaru. Ea mi-a aratat puterea blogului. Tot ea este prima care a facut o cercetare stiintifica. Ii sunt indatorat pentru exclusivitatea acordata la Ora de stiri( si voi puteti sa o accesati!) . Alti doi oameni m-au determinat sa intru in blogosfera. Liviu Popescu si patania sa, despre care n-am sa spun mai multe, dar care m-a pus pe ganduri. Si nu in ultimul rand Sorina. Mi-a aratat ca ziaristul nu este doar un angajat. Libertatea noastra este aici.

sâmbătă, februarie 23, 2008

Mandrie si Prejudecata

Albert Einstein spunea că este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată. Vorbele sale exprimă o întreagă filozofie de viaţă a unor popoare dar şi fatalismul omului în faţa unor forţe nedesluşite. Pentru a înţelege în profunzimea sa acest şablon de gândire să ne imaginăm că un grup de oameni de ştiinţă a realizat următorul experiment: câteva maimuţe au fost închise într-o cuşcă în mijlocul căreia a fost pusă o scară având în vârf o legătură de banane. De fiecare dată când o maimuţă se căţăra pe scară să ia o banană celelalte erau stropite cu apă rece. După un timp niciuna nu mai putea să urce pentru că era luată la bătaie de cele rămase jos. Atunci s-a hotărât înlocuirea maimuţei care a incercat să ajungă la banane, însă şi noul venit a avut aceeaşi soartă. S-a trecut la schimbarea treptată a fiecărui membru al grupului iniţial şi în final, s-a constatat ca aceştia participau cu entuziasm la bătăi, lovindu-i pe cei care vroiau să ajungă la banane, deşi nimeni nu mai arunca cu apă rece peste ei. Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de cele care încercau să se caţere pe scară din ce cauză sunt agresive răspunsul ar fi fost: Nu ştim, lucrurile sunt aşa dintotdeauna!
Powered By Blogger