Nu pun mare pret pe statisticile Trafic ranking.ro. O data pentru ca nu alerg dupa castigul asigurat de trafic si in al doilea rand pentru ca e o chestie romaneasca. Si cand dau peste romanii controlori am mereu dubii. La fel cum am si cu masurarea audientelor la TV despre care am scris mai demult. Asa ca, mirarea mea la vederea unor discrepante majore intre cifrele celor de la Trafic.ro si ale celorlalti: doua site-uri alternative din strainatate (Statcounter.com si Sitemeter.com) este justificata. Cum pe mine nu ma intereseaza, pot trece cu usurinta peste inadvertente, dar cineva care traieste sau castiga bani din numararea accesarilor, ce spune?
Nu comentez tabelele, si n-are rost sa public statistica celor de la Trafic. ro pentru este accesibila oricui. In schimb, le voi publica pe cele din strainatate care sunt parolate. Va asigur ca datele sunt reale si le pot oferi oricui spre autentificare. O analiza pe ultimele doua saptamani arata ca Trafic.ro contabilizeaza intotdeauna mai putini vizitatori iar, in ultima saptamana, diferenta intre site-ul romanesc si celelalte doua ajunge sa fie dubla. Evident, in minus, ca in plus as putea s-o fac eu, cu usurinta, daca vorbesc cu niste baieti...
Statcounter.com
Day/ Date/ PageLoads/ Uni/ Fst/ Ret
Saturday/17th May/ 2008/ 180/ 57/ 23/ 34
Sunday 18th May 2008 139 43 18 25
Monday 19th May 2008 164 83 36 47
Tuesday 20th May 2008 130 66 29 37
Wednesday 21st May 2008 137 68 29 39
Thursday 22nd May 2008 154 78 27 51
Friday 23rd May 2008 103 43 21 22
Saturday 24th May 2008 70 39 19 20
Sunday 25th May 2008 155 60 17 43
Monday 26th May 2008 128 60 20 40
Tuesday 27th May 2008 115 65 26 39
Wednesday 28th May 2008 165 62 27 35
Thursday 29th May 2008 161 66 14 52
Friday 30th May 2008 123 50 14 36
Saturday 31st May 2008 110 45 10 35
Sitemeter.com -- Site Summary ---
Visits
Total ........................ 3,028
Average per Day ................. 58
Average Visit Length .......... 6:30
This week ...................... 409
sâmbătă, mai 31, 2008
vineri, mai 30, 2008
Cercul vicios al comunicarii
Schizofrenia ar putea fi o consecinta inevitabila a stiintei de carte - J.J. CAROTHERS (1959)
Cand a scris lucrarea sa Cultura, psihiatria si cuvantul scris, Carothers incerca sa justifice ca pana la aparitia alfabetului fonetic (care, odata asimilat, a separat gandul de actiune) toti oamenii erau considerati raspunzatori in egala masura atat de gandurile, cat si de actiunile lor. El a fost primul care a dezvaluit ruptura dintre lumea magica a urechii si cea neutra a ochiului. La 50 de ani de la aceasta descoperire ma uit blazat la evolutia exponentiala a mijloacelor de comunicare in masa si remarc acapararea totala a sufletelor noastre de catre lumea tehnologica, pe care tot noi am inventat-o! In anii 80, ascultam radioul si urmaream programele TV. In anii 90, vizionam produsele TV si tineam legatura in timp real prin telefonul mobil. Acum, traiesc prin retelele informatice ale Internetului si ma socializez virtual prin mess si blog. Suntem "posedati" de extensiile noastre tehnologice si rupti de perceptiile audio-tactile. Vedem dar nu simtim. Scriem in computer dar nu comunicam... Eu nu cred ca globalizarea este un concept economic cat mai curand unul psihologic. Globalizarea inseamna uniformizarea mintilor si alipirea valorilor si criteriilor la un numitor comun pentru masa de indivizi. Scriu pe mess dar nu ma inteleg. De ce? Pentru ca alfabetul nostru este un cod vizual al vorbirii pe care nu-l stapanim decat prin raportare la un "continut" al scrierii fonetice. Si, evident de neinteles pentru societatile celelalte care folosesc variantele pictografice sau ideografice. Acestea din urma sunt instantanee ale unor situatii, pe cand scrierea din societatile occidentale arata structuri ( notele muzicale) sau formule matematice. Figurile de stil - parabola, metafora, hiperbola, ironia, comparatia - sunt atitudini ale mintii. Asa cum tiparul a distrus legatura cu originile omului, internetul si formele sale evoluate au paralizat emotiile si au subjugat limbajul. Daca o tehnologie este introdusa fie din interiorul, fie din exteriorul unei culturi si daca ea da o noua importanta sau ascendenta unuia sau altuia dintre simturile noastre, raportul dintre toate simturile noastre se schimba. Am dobandit de la tehnologia stiintei de carte forta de a actiona dar fara sa reactionam. Suntem in epoca anxietatii, in care traim intr-o implozie generata de dezvoltarea tehnologica. Esti silit sa te implici si sa participi, dar nu conteaza deloc punctul TAU de vedere. Acum doua secole afirmarea perspectivei personale era modul natural de expresie, o constatare de bun simt recurenta faptului ca fiecare cultura sau epoca are un model favorit de perceptie si cunoastere. Semnul distinctiv al timpului nostru este respingerea modelelor impuse. Asa ca, nu Internetul este modelul! Ci mijlocul pentru transmiterea mesajului...Intr-o cultura ca a noastra, in care s-a obisnuit dintotdeauna sa se despice firul in patru pare socant sa spui ca mijlocul este mesajul. Marshall McLuhan are si el aceeasi teorie: Continutul oricarui mijloc este intotdeauna un alt mijloc. Continutul scrierii este vorbirea, tot asa cum cuvantul scris e continutul tiparului, iar tiparul continutul telegrafului. Un exemplu elocvent este utilizarea luminii. Nu conteaza unde o folosesti, la operatia pe creier sau la reclamele luminoase. Continutul sau, utilizarile unor asemenea mijloace sunt tot atat de diverse pe cat de ineficiente in influentarea formei asocierii intre oameni. Suntem "orbiti" de continut si neglijam caracterul actiunii. La fel cum mess-ul ne pune in contact, ne faciliteaza vorbirea superficiala dar ne incurca sa ne exprimam emotiile si simturile. Slabiciunile si angoasele noastre si-au gasit remediul prin tehnologie. Ne refugiem inconstient sau nu in "mijloace" si rasuflam usurati cand ne vedem nevoiti sa comunicam prin ele. Ne aruncam orbeste in trimiterea de sms-uri si initierea de dialoguri golite de sens pe mess. Evitam privirea si atingerea prin utilizarea modelelor impuse de arhitectii uniformizarii si liniaritatii. Respingem prezenta fizica si permitem printr-un click vizualizarea lumii in care traim. Ne apropiem de perfectiunea unei societati artificiale in care sunetele care ne inconjoara sunt sunetele mecanice ale tastaturii sau ale telecomenzii. Alegem intre contemplare si implicare prima varianta pentru ca ne ofera iesirea brutala din spatiul naturalului. Cedam usor prerogativele noastre de fiinta rationala unui sistem abstract care ne ordoneaza viata si relatiile. Pe masura ce devenim mai constienti de efectele tehnologiei asupra formarii si manifestarii psihice, ne pierdem increderea in dreptul de a atribui vina. Daca faptasul unei crime apare drept un nonconformist incapabil sa faca fata pretentiilor societatii, sa se manifeste potrivit unei structuri uniforme si continue, persoana instruita este foarte inclinata sa se induioseze de soarta celor care nu se pot conforma. Expresia: "E un om de lume" se reduce la un singur inteles cantitativ: oamenii din diferitele culturi occidentale trebuie sa devina indivizi omogenizati pentru a-si gasi locul. Un copil, un handicapat, o persoana de alta culoare si chiar o femeie par victime ale nedreptatii in aceasta lume. Pe de alta parte, intr-o cultura ce ofera oamenilor roluri in loc de slujbe aceste categorii isi creeaza propriile spatii si nimeni nu se asteapta ca ei sa se potriveasca intr-o nisa uniforma si repetabila, care nu este oricum pe dimensiunea lor.
Wilhelm von Humboldt ne da o solutie pentru aceasta angoasa mondiala:
"Fiecare limba traseaza un cerc magic in jurul oamenilor carora le apartine. Nu exista scapare decat sa iesi din el si sa patrunzi in altul".
UNDE?
Cand a scris lucrarea sa Cultura, psihiatria si cuvantul scris, Carothers incerca sa justifice ca pana la aparitia alfabetului fonetic (care, odata asimilat, a separat gandul de actiune) toti oamenii erau considerati raspunzatori in egala masura atat de gandurile, cat si de actiunile lor. El a fost primul care a dezvaluit ruptura dintre lumea magica a urechii si cea neutra a ochiului. La 50 de ani de la aceasta descoperire ma uit blazat la evolutia exponentiala a mijloacelor de comunicare in masa si remarc acapararea totala a sufletelor noastre de catre lumea tehnologica, pe care tot noi am inventat-o! In anii 80, ascultam radioul si urmaream programele TV. In anii 90, vizionam produsele TV si tineam legatura in timp real prin telefonul mobil. Acum, traiesc prin retelele informatice ale Internetului si ma socializez virtual prin mess si blog. Suntem "posedati" de extensiile noastre tehnologice si rupti de perceptiile audio-tactile. Vedem dar nu simtim. Scriem in computer dar nu comunicam... Eu nu cred ca globalizarea este un concept economic cat mai curand unul psihologic. Globalizarea inseamna uniformizarea mintilor si alipirea valorilor si criteriilor la un numitor comun pentru masa de indivizi. Scriu pe mess dar nu ma inteleg. De ce? Pentru ca alfabetul nostru este un cod vizual al vorbirii pe care nu-l stapanim decat prin raportare la un "continut" al scrierii fonetice. Si, evident de neinteles pentru societatile celelalte care folosesc variantele pictografice sau ideografice. Acestea din urma sunt instantanee ale unor situatii, pe cand scrierea din societatile occidentale arata structuri ( notele muzicale) sau formule matematice. Figurile de stil - parabola, metafora, hiperbola, ironia, comparatia - sunt atitudini ale mintii. Asa cum tiparul a distrus legatura cu originile omului, internetul si formele sale evoluate au paralizat emotiile si au subjugat limbajul. Daca o tehnologie este introdusa fie din interiorul, fie din exteriorul unei culturi si daca ea da o noua importanta sau ascendenta unuia sau altuia dintre simturile noastre, raportul dintre toate simturile noastre se schimba. Am dobandit de la tehnologia stiintei de carte forta de a actiona dar fara sa reactionam. Suntem in epoca anxietatii, in care traim intr-o implozie generata de dezvoltarea tehnologica. Esti silit sa te implici si sa participi, dar nu conteaza deloc punctul TAU de vedere. Acum doua secole afirmarea perspectivei personale era modul natural de expresie, o constatare de bun simt recurenta faptului ca fiecare cultura sau epoca are un model favorit de perceptie si cunoastere. Semnul distinctiv al timpului nostru este respingerea modelelor impuse. Asa ca, nu Internetul este modelul! Ci mijlocul pentru transmiterea mesajului...Intr-o cultura ca a noastra, in care s-a obisnuit dintotdeauna sa se despice firul in patru pare socant sa spui ca mijlocul este mesajul. Marshall McLuhan are si el aceeasi teorie: Continutul oricarui mijloc este intotdeauna un alt mijloc. Continutul scrierii este vorbirea, tot asa cum cuvantul scris e continutul tiparului, iar tiparul continutul telegrafului. Un exemplu elocvent este utilizarea luminii. Nu conteaza unde o folosesti, la operatia pe creier sau la reclamele luminoase. Continutul sau, utilizarile unor asemenea mijloace sunt tot atat de diverse pe cat de ineficiente in influentarea formei asocierii intre oameni. Suntem "orbiti" de continut si neglijam caracterul actiunii. La fel cum mess-ul ne pune in contact, ne faciliteaza vorbirea superficiala dar ne incurca sa ne exprimam emotiile si simturile. Slabiciunile si angoasele noastre si-au gasit remediul prin tehnologie. Ne refugiem inconstient sau nu in "mijloace" si rasuflam usurati cand ne vedem nevoiti sa comunicam prin ele. Ne aruncam orbeste in trimiterea de sms-uri si initierea de dialoguri golite de sens pe mess. Evitam privirea si atingerea prin utilizarea modelelor impuse de arhitectii uniformizarii si liniaritatii. Respingem prezenta fizica si permitem printr-un click vizualizarea lumii in care traim. Ne apropiem de perfectiunea unei societati artificiale in care sunetele care ne inconjoara sunt sunetele mecanice ale tastaturii sau ale telecomenzii. Alegem intre contemplare si implicare prima varianta pentru ca ne ofera iesirea brutala din spatiul naturalului. Cedam usor prerogativele noastre de fiinta rationala unui sistem abstract care ne ordoneaza viata si relatiile. Pe masura ce devenim mai constienti de efectele tehnologiei asupra formarii si manifestarii psihice, ne pierdem increderea in dreptul de a atribui vina. Daca faptasul unei crime apare drept un nonconformist incapabil sa faca fata pretentiilor societatii, sa se manifeste potrivit unei structuri uniforme si continue, persoana instruita este foarte inclinata sa se induioseze de soarta celor care nu se pot conforma. Expresia: "E un om de lume" se reduce la un singur inteles cantitativ: oamenii din diferitele culturi occidentale trebuie sa devina indivizi omogenizati pentru a-si gasi locul. Un copil, un handicapat, o persoana de alta culoare si chiar o femeie par victime ale nedreptatii in aceasta lume. Pe de alta parte, intr-o cultura ce ofera oamenilor roluri in loc de slujbe aceste categorii isi creeaza propriile spatii si nimeni nu se asteapta ca ei sa se potriveasca intr-o nisa uniforma si repetabila, care nu este oricum pe dimensiunea lor.
Wilhelm von Humboldt ne da o solutie pentru aceasta angoasa mondiala:
"Fiecare limba traseaza un cerc magic in jurul oamenilor carora le apartine. Nu exista scapare decat sa iesi din el si sa patrunzi in altul".
UNDE?
joi, mai 29, 2008
De ce nu votez duminica? (1)
Am vazut cum se forteaza lumea prin mass media sa ne convinga cine merita sa ajunga in primar. Sau consilier local, ori judetean. N-am vazut pe nimeni care sa ma convinga de ce trebuie sa votez. Stiu ca este o datorie cetateneasca, dar ce?, Statul imi respecta toate drepturile prevazute in Constitutie? Nu, asadar duminica voi avea treaba! Nu e nicio pierdere pentru cei pe care ii veti vedea in colaj. Ne-am cunoscut deja... Nu mai e nevoie sa ne vedem si in cabina de vot...
UPDATE 1:
UPDATE 2
UPDATE 1:
UPDATE 2
miercuri, mai 28, 2008
Putina otrava, va rog!
Un studiu al Foods Standards Agency din UK confirma ce spuneam si eu, acum zece ani, intr-un reportaj difuzat la TVR: mai mulţi coloranţi alimentari şi conservanţi utilizaţi pe scară largă în industria alimentară pot provoca tulburări de comportament la copii, precum hiperactivitatea, lipsa de concentrare, stări de furie şi alergii. Dar nu numai asta! Mai periculos si tinut cu grija la secret este efectul distructiv asupra ADN-ului uman.
Pana acum, marii producatori mondiali au agreat dezvaluirea urmatoarelor produse de sinteza care provoaca leziuni ireversibile ale organismului:
tartrazină (E102), roşu alimentar (E124), galben auriu (E110), azorubina (E122), galben de quinoleină (E104) şi roşu alura (E129).
Dar marele soc provine din partea companiei Coca - Cola! Un conservant utilizat la toate bauturile non-alcoolice light este dovedit ca extrem de periculos: benzoatul de sodiu (E211), care se găseşte în multe dulciuri, băuturi şi în alimentele procesate. Compania recunoaste ca avea cunostinta de foarte mult timp de riscurile la care se supun consumatorii, dar abia anul acesta au eliminat aditivul din compozitia licorii.
Un purtător de cuvânt al Coca-Cola, companie care produce si Fanta, a declarat: “Utilizăm conservanţi la unele dintre produsele noastre, mai ales la cele care includ fructe, pentru a ne asigura că nu se strică pe raft pe parcursul perioadei de valabilitate, indiferent dacă oamenii au sau nu posibilitatea de a le stoca în frigider.”
Benzoatul de sodiu (E211) este prezent în compoziţia unor băuturi, precum Fanta şi Pepsi Max si poate produce modificări semnificative în ADN-ul uman si hiperactivitate la copii.
Toţi aceşti aditivi, fără nici un fel de valoare nutriţională, sunt aprobaţi de Uniunea Europeană, deşi unii dintre aceşti coloranţi sunt interzişi în Statele Unite şi în ţări scandinave.
“Toţi aditivii trebuie să fie aprobaţi de Comisia Europeană. Benzoatul de sodiu şi acidul benzoic sunt aditivi aprobaţi pentru consum. Aditivii alimentari sunt autorizaţi numai după un proces de evaluare lung şi efectuat cu grijă”, este declaratia recenta a unui oficial FSA.
Afirmatiile, dupa cum se vede, lasa perplex orice om cu mintea normala. Ni se spune ca fiecare aditiv este testat si aprobat pentru consum uman, dar descoperim ca unele state prefera sa nu le accepte, in timp ce altele le-au aprobat pastrand secretul in fata cetatenilor lor asupra efectelor nocive ireversibile asupra organismului.
Desi acum exista public awareness pe aceasta tema, imi fac datoria sa ii atentionez pe toti cei care cred ca nu e nenorocire sa bei o cola ca nu este doar atat. Aproape fiecare aliment din viata noastra are ceva sintetic in el. Lista de mai jos este edificatoare.
Tabel cu E-uri de care trebuie sa ne ferim
COD / DENUMIRE / RISC / UNDE IL GASIM
E110 Sunset yellow / colorant galben / Cancerigen / Dulciuri, prajituri, budinci sucuri
E123 Amarant / colorant rosu / Cancerigen / interzis in SUA si Rusia / Dulciuri, jeleuri, branza topita
E124 Ponceau 4R / colorant rosu / Toxic / interzis in SUA / Mezeluri
E127 Eritrozina / colorant rosu / Provoaca cancer al tiroidei la animale, posibil si la om / Alcool, inghetata, prajituri, bomboane, sucuri racoritoare
E128 Rosu 2 G / colorant / Mutagen si toxic / Interzis in SUA si Australia / Carne de hamburgeri
E211 Acidul benzoic si derivatii sai / posibil cancerigen / interzis in SUA, dar permis la noi / Unele bauturi racoritoare
E220/E228 Sulfiti / conservanti / Provoaca alergii / Carne de hamburgeri, cartofi deshidratati, fructe confiate, prajituri, bere, vin, otet de vin
E230 Bifenil / conservant toxic / interzis in Australia permis la noi / Citrice
E231 Ortofenilfenol / conservant toxic / posibil cancerigen / interzis in SUA si Australia / Citrice
E233 Tiabendazol / conservanti / toxic / interzis in Australia / Citrice
E249/E252 Nitrati si nitriti / conservanti / posibil cancerigen / Mezeluri si alimente conservate prin sarare, branza
E320 Butil-hidroxi-anisol BHA / conservant / Posibil cancerigen / cartofi deshidratati, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, guma de mestecat
E425 Glucomanan / agent de textura / Toxic respirator / Jeleuri
E621 Glutamat monosodic MSG / Provoaca efecte neurotoxice / Condimente, supe concentrate
E95 Acetsulfam K / indulcitor / Posibil cancerigen / interzis in SUA / Guma de mestecat, produse zaharoase, bauturi racoritoare
E954 Zaharina - indulcitor / Posibil cancerigen / Guma de mestecat, produse dulci, bauturi racoritoare
E-uri care inca sunt considerate sigure:
E306 - tucoferol, sau Vitamina E, este un antioxidant natural care ajuta la regenerarea celulelor
E407 - caragenanul, emulsifiant natural
E322 - lecitina, un antioxidant natural intalnit si in ciocolata
E421 - manitolul de cofetarie
E300 - riboflavina sau Vitamina B2
E440 - acid ascorbic natural sau Vitamina C naturala
E140 - clorofila, colorant natural folosit in cofetarii,colorarea pastelor de dinti si cosmeticalelor
Atentie!
Vitamina C este, de fapt, acid ascorbic de sinteza si nu este acelasi lucru cu vitamina C naturala!
Pana acum, marii producatori mondiali au agreat dezvaluirea urmatoarelor produse de sinteza care provoaca leziuni ireversibile ale organismului:
tartrazină (E102), roşu alimentar (E124), galben auriu (E110), azorubina (E122), galben de quinoleină (E104) şi roşu alura (E129).
Dar marele soc provine din partea companiei Coca - Cola! Un conservant utilizat la toate bauturile non-alcoolice light este dovedit ca extrem de periculos: benzoatul de sodiu (E211), care se găseşte în multe dulciuri, băuturi şi în alimentele procesate. Compania recunoaste ca avea cunostinta de foarte mult timp de riscurile la care se supun consumatorii, dar abia anul acesta au eliminat aditivul din compozitia licorii.
Un purtător de cuvânt al Coca-Cola, companie care produce si Fanta, a declarat: “Utilizăm conservanţi la unele dintre produsele noastre, mai ales la cele care includ fructe, pentru a ne asigura că nu se strică pe raft pe parcursul perioadei de valabilitate, indiferent dacă oamenii au sau nu posibilitatea de a le stoca în frigider.”
Benzoatul de sodiu (E211) este prezent în compoziţia unor băuturi, precum Fanta şi Pepsi Max si poate produce modificări semnificative în ADN-ul uman si hiperactivitate la copii.
Toţi aceşti aditivi, fără nici un fel de valoare nutriţională, sunt aprobaţi de Uniunea Europeană, deşi unii dintre aceşti coloranţi sunt interzişi în Statele Unite şi în ţări scandinave.
“Toţi aditivii trebuie să fie aprobaţi de Comisia Europeană. Benzoatul de sodiu şi acidul benzoic sunt aditivi aprobaţi pentru consum. Aditivii alimentari sunt autorizaţi numai după un proces de evaluare lung şi efectuat cu grijă”, este declaratia recenta a unui oficial FSA.
Afirmatiile, dupa cum se vede, lasa perplex orice om cu mintea normala. Ni se spune ca fiecare aditiv este testat si aprobat pentru consum uman, dar descoperim ca unele state prefera sa nu le accepte, in timp ce altele le-au aprobat pastrand secretul in fata cetatenilor lor asupra efectelor nocive ireversibile asupra organismului.
Desi acum exista public awareness pe aceasta tema, imi fac datoria sa ii atentionez pe toti cei care cred ca nu e nenorocire sa bei o cola ca nu este doar atat. Aproape fiecare aliment din viata noastra are ceva sintetic in el. Lista de mai jos este edificatoare.
Tabel cu E-uri de care trebuie sa ne ferim
COD / DENUMIRE / RISC / UNDE IL GASIM
E110 Sunset yellow / colorant galben / Cancerigen / Dulciuri, prajituri, budinci sucuri
E123 Amarant / colorant rosu / Cancerigen / interzis in SUA si Rusia / Dulciuri, jeleuri, branza topita
E124 Ponceau 4R / colorant rosu / Toxic / interzis in SUA / Mezeluri
E127 Eritrozina / colorant rosu / Provoaca cancer al tiroidei la animale, posibil si la om / Alcool, inghetata, prajituri, bomboane, sucuri racoritoare
E128 Rosu 2 G / colorant / Mutagen si toxic / Interzis in SUA si Australia / Carne de hamburgeri
E211 Acidul benzoic si derivatii sai / posibil cancerigen / interzis in SUA, dar permis la noi / Unele bauturi racoritoare
E220/E228 Sulfiti / conservanti / Provoaca alergii / Carne de hamburgeri, cartofi deshidratati, fructe confiate, prajituri, bere, vin, otet de vin
E230 Bifenil / conservant toxic / interzis in Australia permis la noi / Citrice
E231 Ortofenilfenol / conservant toxic / posibil cancerigen / interzis in SUA si Australia / Citrice
E233 Tiabendazol / conservanti / toxic / interzis in Australia / Citrice
E249/E252 Nitrati si nitriti / conservanti / posibil cancerigen / Mezeluri si alimente conservate prin sarare, branza
E320 Butil-hidroxi-anisol BHA / conservant / Posibil cancerigen / cartofi deshidratati, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, guma de mestecat
E425 Glucomanan / agent de textura / Toxic respirator / Jeleuri
E621 Glutamat monosodic MSG / Provoaca efecte neurotoxice / Condimente, supe concentrate
E95 Acetsulfam K / indulcitor / Posibil cancerigen / interzis in SUA / Guma de mestecat, produse zaharoase, bauturi racoritoare
E954 Zaharina - indulcitor / Posibil cancerigen / Guma de mestecat, produse dulci, bauturi racoritoare
E-uri care inca sunt considerate sigure:
E306 - tucoferol, sau Vitamina E, este un antioxidant natural care ajuta la regenerarea celulelor
E407 - caragenanul, emulsifiant natural
E322 - lecitina, un antioxidant natural intalnit si in ciocolata
E421 - manitolul de cofetarie
E300 - riboflavina sau Vitamina B2
E440 - acid ascorbic natural sau Vitamina C naturala
E140 - clorofila, colorant natural folosit in cofetarii,colorarea pastelor de dinti si cosmeticalelor
Atentie!
Vitamina C este, de fapt, acid ascorbic de sinteza si nu este acelasi lucru cu vitamina C naturala!
luni, mai 26, 2008
Cioroianu razbunat
Traian Basescu, presedinte, l-a razbunat "post-mortem" pe Adrian Cioroianu, ex ministru de externe. Obligat sa plece dupa ce l-au aranjat baietii din diplomatie, Cioroianu poate spune ca nu este singurul care plateste oalele sparte. De fapt, vinovatul raspunde de abia acum. Ambasadorul nostru la Varsovia a fost rechemat in tara. Adica, pedepsit fara posibilitate de recurs. Asa ar trebui sa li se intample si altora care nu stiu sau nu pot sa fie in slujba statului si a intereselor cetatenilor sai. Afacerea, care s-a incheiat tragic cu moartea unui roman nevinovat intr-o puscarie poloneza era binecunoscuta de mult timp la misiunea diplomatica, insa angajatii ambasadei erau ocupati cu alte probleme...
sâmbătă, mai 24, 2008
The Big Nothing
Legea lui Parkinson
Frecvent, membrii organizatiei îsi rezolva în primul rând propriile obiective, plasând pe un loc secund obiectivele organizatiei. Intr-o institutie, nu se constată existenta unei legături între mărimea personalului si volumul muncii. Structurile si ierarhiile administrative se extind desi volumul activitătilor rămâne constant sau nu creste semnificativ.
Numele Parkinson nu vine de la temuta boala fara leac, ci de la un cunoscator al teoriei organizatiilor. Dar, n-ar fi o confuzie prea mare intre cele doua nume pentru ca statul (il voi denumi, de acum inainte, The Big S**T) si agentiile sale tremura din toate incheieturile, cand te uiti mai de aproape.
Prietenii ma intreaba deseori daca sunt idealist sau perfectionist. Pentru ca imi doresc sa traiesc intr-o lume normala, da!, sunt in egala masura si una si alta. Macar la suprafata!
Cand insa ajung sa ma intersectez cu The Big S**T ma revolt. Si ma intreb, ce sunt eu? Neoconservator sau libertarian. Cred ca primul... De ce? Pentru ca as avea si solutii, nu doar critici...
Sa ma intorc la Legea lui Parkinson. El a vrut sa spuna ca nu exista nicio legatura intre activitătile de realizat si mărimea personalului angajat. Si acum sa exemplificam:
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor
Celebru pe vremuri dupa numele strazii: Udriste. Orice sofer stie despre ce vorbesc. Pana si rudele soferului stiu asta...
Acum, jalnic exponent al lui The Big S**T, intrat pe mainile prefectului. Cica s-a descentralizat activitatea si s-a intarit relatia cu cetateanul! Politia nu se prea pricepea la asta, spun autoritatile. Desigur ca este o ipocrizie a la roumaine , din moment ce personalul si-a schimbat tresele de agent cu hainele de functionar dar a ramas in substanta acelasi. In subordinea Prefecturii, lucrurile merg muuuult mai bine... Pe naiba! Cauti pe net o pagina de prezentare si vrei sa afli ce faci cand iti cumperi o masina. Gasesti dupa multe cautari si descoperi ca iti trebui un "pogon" de acte. Fiecare se ia dintr-un alt loc. Adica, in subsidiar, ati priceput! Ia-ti un concediu, ca sa poti face fata formularisticii! Si bineinteles, platilor nenumarate pentru The Big S**T. Ajungi la noul sediu al Departamentului. Dupa multi nervi si benzina consumata fara sens prin traficul bucurestean. Acolo te "intampina" o cladire imensa (singura schimbare vizibila). Inauntru, holuri spatioase si semne care te directioneaza spre ce ai nevoie. Dai coltul...deocamdata doar dimensional. Venele iti pocnesc cand gasesti cu privirea imensitatea de cozi. Nimic deosebit, doar suntem antrenati sa facem varice pentru The Big S**T. Stai la coada constiincios, o ora jumatate - doua (dupa cat chef au angajatii sa munceasca) si ajungi la ghiseu. Impenetrabil in expresie, contopistul iti spune ca n-ai niste copii dupa documentele originale. Ii explici ca ai nadusit sa faci drumuri dupa originale, dupa taxe, dupa facturi, dupa alte si alte si n-ai remarcat ca iti trebuie anumite copii. El iti noteaza ce documente trebuie copiate. Tu il intrebi daca, totusi, n-ar fi normal sa fie undeva afisate toate cerintele astea? El te intreaba daca mai ai nevoie de ceva, tu il intrebi daca te aude. El iti spune sa-ti faci copii si tu spui, unde? El zice la un copiator si tu il intrebi daca au asa ceva. El zice nu si tu zici: ce sa fac? El spune du-te si cauta, tu iti spui in gand du-te-n ... N-ai de ales, pleci umil si cu venele ingrosate spre un copiator. Descoperi peste drum ca o firma si-a transformat aparatul de copiat in masina de facut copii pentru fraierii care vin la inmatriculari. Eleganti baietii de acolo! Iti cer bani putini, ca doar fac asta in paralel cu treburile lor curente...Te intorci la contopist. Vii in fata, asa cum ti-a zis cand l-ai parasit cu injuratura in gand. Dar, ceilalti de la rand incep sa se uite chioras la tine. Ca de ce ai plecat, ca ti-ai pierdut randul si cine te mai recunoaste, ca noi nu te-am vazut! Ii inteleg, doar i-a adus la exasperare serviciul modernizat al Prefecturii. Eu ingaim ca am fost, ca parca ma stie careva si ma uit insistent spre contopist ca sa ma salveze. El cu ochii in hartii, la trei metri de mine. Si tot asa, pana cand explodez. Il intreb daca isi mai bate mult joc de mine. El nimic. Il intreb daca nu ma vede, el zice ca da. Si de ce nu ma chemi la ghiseu?, ii spun. Zice ca asta nu e treaba lui. Sa vin eu din proprie initiativa, este remarca lui inepta. Atunci, de ce aveti un spatiu de cativa metri intre solicitanti si ghiseu, bre, daca pot veni cum vor muschii mei la voi? Asta si fac... Aflu ca mai am ceva de adus: placile vechi de la masina. Alt episod. Ma intorc si cu numerele. Multimea vocifereaza si ma incurajeaza. Poate ca de data asta e multumit contopistul... Este!!! Grupul de indivizi care formeaza coada jubileaza si chiar ma felicita. Bravo, ai reusit!, se aude din multime o femeie care tocmai se ciondanea cu acelasi contopist. Prind curaj si il iau iar la intrebari. De ce nu suplimenteaza Sefu' numarul de ghisee (din vreo 20 deschise pentru inmatriculari, doar o treime functioneaza). Nu-mi raspunde. Cer sa-mi primeasca o reclamatie catre Sefu'. El zice ca in alta parte. Cu coada ochiului imi arata directia. La informatii!, spune el sictirit de insistenta mea. Acolo, alt contopist ocupat sa rezolve o cucoana venita cu interventii. Pe un perete frontal scrie cu litere mari si rosii ca nu se primesc atentii. Desigur... Dar interventii? Asta n-au mai scris. S-o fi terminat spatiul de scriere pentru contopisti?! Aflu, dupa un timp, ca trebuie sa-mi depun reclamatia la un alt ghiseu iar pentru audienta la Sefu' sa-l caut joi, intre 11 si 13. Doar atunci si doar atat! Nedumerit, il intreb: Si cum ma programez? El spune grabit si superior sa vin atunci si ma va primi EL - Marele comandant. Mai, dar mare bou ma cred astia! Auzi, sa vin eu ca prostul, din timpul meu si sa bat la usa lui Sefu', ca poate imi raspunde... Plec sa ma calmez. Am doua ore la dispozitie pana cand imi voi lua numerele noi. Cred ca a fost bine gandita de functionarii departamentului asteptarea asta! Poti sa-ti revii din soc...pe gratis. Pe bancutele lor frumos vopsite din fata cladirii imense! Ca la sanatoriu. Sau ca la spitalul de nebuni! Aveam senzatia ca toti cei care se vanzoleau pe acolo erau pacientii unui mare spital de nebuni.
Asta a fost exemplul pe scurt.
Luand de buna Legea lui Parkinson, ar trebui sa spun asa: Statul sa faca bine si sa se ocupe doar de ordine publica, siguranta nationala si de categoriile defavorizate. Sa ne lase pe noi, indivizii, sa ne administram averea si proprietatile. Ca prestator de servicii, Statul nu este in stare sa asigure mai nimic. Ori face prost, ori prea tarziu. Cum avem furnizori de servicii vitale (apa, sanatate, electricitate, samd) la fel de simplu putem avea servicii private de colectare a taxelor. Iar acelui Departament, despre care am vorbit mai sus, ii doresc privatizare rapida sau, daca nu se poate, un alt Sef care are timp de audiente, mai des de doua ore pe saptamana...
Articolul poate fi considerat si ca o sesizare publica a Prefectului.
PS: Cu doua sute de lei gasesti un intermediar care te scuteste de timp, nervi si umilinta. Data viitoare, il angajez...
Frecvent, membrii organizatiei îsi rezolva în primul rând propriile obiective, plasând pe un loc secund obiectivele organizatiei. Intr-o institutie, nu se constată existenta unei legături între mărimea personalului si volumul muncii. Structurile si ierarhiile administrative se extind desi volumul activitătilor rămâne constant sau nu creste semnificativ.
Numele Parkinson nu vine de la temuta boala fara leac, ci de la un cunoscator al teoriei organizatiilor. Dar, n-ar fi o confuzie prea mare intre cele doua nume pentru ca statul (il voi denumi, de acum inainte, The Big S**T) si agentiile sale tremura din toate incheieturile, cand te uiti mai de aproape.
Prietenii ma intreaba deseori daca sunt idealist sau perfectionist. Pentru ca imi doresc sa traiesc intr-o lume normala, da!, sunt in egala masura si una si alta. Macar la suprafata!
Cand insa ajung sa ma intersectez cu The Big S**T ma revolt. Si ma intreb, ce sunt eu? Neoconservator sau libertarian. Cred ca primul... De ce? Pentru ca as avea si solutii, nu doar critici...
Sa ma intorc la Legea lui Parkinson. El a vrut sa spuna ca nu exista nicio legatura intre activitătile de realizat si mărimea personalului angajat. Si acum sa exemplificam:
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor
Celebru pe vremuri dupa numele strazii: Udriste. Orice sofer stie despre ce vorbesc. Pana si rudele soferului stiu asta...
Acum, jalnic exponent al lui The Big S**T, intrat pe mainile prefectului. Cica s-a descentralizat activitatea si s-a intarit relatia cu cetateanul! Politia nu se prea pricepea la asta, spun autoritatile. Desigur ca este o ipocrizie a la roumaine , din moment ce personalul si-a schimbat tresele de agent cu hainele de functionar dar a ramas in substanta acelasi. In subordinea Prefecturii, lucrurile merg muuuult mai bine... Pe naiba! Cauti pe net o pagina de prezentare si vrei sa afli ce faci cand iti cumperi o masina. Gasesti dupa multe cautari si descoperi ca iti trebui un "pogon" de acte. Fiecare se ia dintr-un alt loc. Adica, in subsidiar, ati priceput! Ia-ti un concediu, ca sa poti face fata formularisticii! Si bineinteles, platilor nenumarate pentru The Big S**T. Ajungi la noul sediu al Departamentului. Dupa multi nervi si benzina consumata fara sens prin traficul bucurestean. Acolo te "intampina" o cladire imensa (singura schimbare vizibila). Inauntru, holuri spatioase si semne care te directioneaza spre ce ai nevoie. Dai coltul...deocamdata doar dimensional. Venele iti pocnesc cand gasesti cu privirea imensitatea de cozi. Nimic deosebit, doar suntem antrenati sa facem varice pentru The Big S**T. Stai la coada constiincios, o ora jumatate - doua (dupa cat chef au angajatii sa munceasca) si ajungi la ghiseu. Impenetrabil in expresie, contopistul iti spune ca n-ai niste copii dupa documentele originale. Ii explici ca ai nadusit sa faci drumuri dupa originale, dupa taxe, dupa facturi, dupa alte si alte si n-ai remarcat ca iti trebuie anumite copii. El iti noteaza ce documente trebuie copiate. Tu il intrebi daca, totusi, n-ar fi normal sa fie undeva afisate toate cerintele astea? El te intreaba daca mai ai nevoie de ceva, tu il intrebi daca te aude. El iti spune sa-ti faci copii si tu spui, unde? El zice la un copiator si tu il intrebi daca au asa ceva. El zice nu si tu zici: ce sa fac? El spune du-te si cauta, tu iti spui in gand du-te-n ... N-ai de ales, pleci umil si cu venele ingrosate spre un copiator. Descoperi peste drum ca o firma si-a transformat aparatul de copiat in masina de facut copii pentru fraierii care vin la inmatriculari. Eleganti baietii de acolo! Iti cer bani putini, ca doar fac asta in paralel cu treburile lor curente...Te intorci la contopist. Vii in fata, asa cum ti-a zis cand l-ai parasit cu injuratura in gand. Dar, ceilalti de la rand incep sa se uite chioras la tine. Ca de ce ai plecat, ca ti-ai pierdut randul si cine te mai recunoaste, ca noi nu te-am vazut! Ii inteleg, doar i-a adus la exasperare serviciul modernizat al Prefecturii. Eu ingaim ca am fost, ca parca ma stie careva si ma uit insistent spre contopist ca sa ma salveze. El cu ochii in hartii, la trei metri de mine. Si tot asa, pana cand explodez. Il intreb daca isi mai bate mult joc de mine. El nimic. Il intreb daca nu ma vede, el zice ca da. Si de ce nu ma chemi la ghiseu?, ii spun. Zice ca asta nu e treaba lui. Sa vin eu din proprie initiativa, este remarca lui inepta. Atunci, de ce aveti un spatiu de cativa metri intre solicitanti si ghiseu, bre, daca pot veni cum vor muschii mei la voi? Asta si fac... Aflu ca mai am ceva de adus: placile vechi de la masina. Alt episod. Ma intorc si cu numerele. Multimea vocifereaza si ma incurajeaza. Poate ca de data asta e multumit contopistul... Este!!! Grupul de indivizi care formeaza coada jubileaza si chiar ma felicita. Bravo, ai reusit!, se aude din multime o femeie care tocmai se ciondanea cu acelasi contopist. Prind curaj si il iau iar la intrebari. De ce nu suplimenteaza Sefu' numarul de ghisee (din vreo 20 deschise pentru inmatriculari, doar o treime functioneaza). Nu-mi raspunde. Cer sa-mi primeasca o reclamatie catre Sefu'. El zice ca in alta parte. Cu coada ochiului imi arata directia. La informatii!, spune el sictirit de insistenta mea. Acolo, alt contopist ocupat sa rezolve o cucoana venita cu interventii. Pe un perete frontal scrie cu litere mari si rosii ca nu se primesc atentii. Desigur... Dar interventii? Asta n-au mai scris. S-o fi terminat spatiul de scriere pentru contopisti?! Aflu, dupa un timp, ca trebuie sa-mi depun reclamatia la un alt ghiseu iar pentru audienta la Sefu' sa-l caut joi, intre 11 si 13. Doar atunci si doar atat! Nedumerit, il intreb: Si cum ma programez? El spune grabit si superior sa vin atunci si ma va primi EL - Marele comandant. Mai, dar mare bou ma cred astia! Auzi, sa vin eu ca prostul, din timpul meu si sa bat la usa lui Sefu', ca poate imi raspunde... Plec sa ma calmez. Am doua ore la dispozitie pana cand imi voi lua numerele noi. Cred ca a fost bine gandita de functionarii departamentului asteptarea asta! Poti sa-ti revii din soc...pe gratis. Pe bancutele lor frumos vopsite din fata cladirii imense! Ca la sanatoriu. Sau ca la spitalul de nebuni! Aveam senzatia ca toti cei care se vanzoleau pe acolo erau pacientii unui mare spital de nebuni.
Asta a fost exemplul pe scurt.
Luand de buna Legea lui Parkinson, ar trebui sa spun asa: Statul sa faca bine si sa se ocupe doar de ordine publica, siguranta nationala si de categoriile defavorizate. Sa ne lase pe noi, indivizii, sa ne administram averea si proprietatile. Ca prestator de servicii, Statul nu este in stare sa asigure mai nimic. Ori face prost, ori prea tarziu. Cum avem furnizori de servicii vitale (apa, sanatate, electricitate, samd) la fel de simplu putem avea servicii private de colectare a taxelor. Iar acelui Departament, despre care am vorbit mai sus, ii doresc privatizare rapida sau, daca nu se poate, un alt Sef care are timp de audiente, mai des de doua ore pe saptamana...
Articolul poate fi considerat si ca o sesizare publica a Prefectului.
PS: Cu doua sute de lei gasesti un intermediar care te scuteste de timp, nervi si umilinta. Data viitoare, il angajez...
miercuri, mai 21, 2008
Ochiul, timpanul si lumea in care traim
Zilele trecute mi-am propus sa scriu ceva despre experienta coreeana. Altceva decat descoperirea unei tari. Si am reflectat indelung la societatea asiatica. Si la ciocnirea cu o alta civilizatie, cea occidentala, despre care vorbea si Samuel Huntington. Incercand sa-mi pun gandurile in ordine, m-am intersectat profesional cu regizorul Andrei Serban. Un tip extraordinar! Nu doar in meseria sa... La nivelul eruditiei si al conceptelor mentale, mi s-a parut superior multor indivizi care se perinda cu aer didactic prin lumea noastra. Am incercat sa-l introduc in dialogul care urma in emisiune prin apelarea la un subterfugiu. Stiam ca pune in scena Regele Lear. O piesa avangardista, cu personaje jucate doar de femei. Cum am ajuns aici? Pentru ca citeam fascinat din opera unui celebru si controversat psiholog american, Marshall Mcluchan. Lectura se potrivea perfect cu ipoteza la care am ajuns dupa ce am vizitat Coreea. Lumea occidentala va fi surclasata si dominata cultural de cea asiatica. Asa am ajuns la Regele Lear, opera lui Shakespeare, primul la vremea sa care a remarcat transgresarea societala de la evul mediu la epoca renascentista. Si uite asa am aflat ca suntem mai multi in aceasta lume care rezistam manipularii si uniformizarii, arma perfida a societatii tehnologice. Atat eu cat si Andrei Serban ne recunoastem ca apartinand unui corpus mic dar solid care respinge pierderea in multime, abdicarea de la principii si contemplarea dominatiei mecaniciste. As vrea sa nu fiu complicat sau excentric in sustinerile mele dar termenii si conceptele au nevoie de rigoare.
Sa ma intorc la ipoteza mea. Omenirea a asistat, de doua mii de ani incoace, la rafinarea si, ulterior, deformarea individului. Am castigat alfabetul fonetic si am pierdut perceptiile auditive. Exista o controversa uriasa in lumea specialistilor care cred ca, de la grecii antici incoace, ne-am rupt de menirea noastra de fiinte cu ratiune superioara si ne-am indreptat spre robotizare.
Alexis de Tocqueville: Fiecare se inchide in sine cat mai mult cu putinta si tine cu orice pret sa judece lumea de acolo .
De ce cred ca vom fi martorii unei mutatii de civilizatie. Pentru ca, dupa ce lumea occidentala si-a impus suprematia prin arme diverse, ne pregatim de o alta cucerire. Asiaticii vor exploata modelele culturale autohtone, adanc inradacinate in mentalitatea individului si le vor exporta prin canalele mecaniciste atat de dragi societatii post-industriale de tip occidental. Nu cred ca va dura mai mult de doua decenii pana cand amalgamul de reguli de uniformizare va fi bresa prin care asiaticii se vor implanta masiv si pregnant in viata noastra. Vom fi atunci martorii unor convulsii, tensiuni comparabile cu prabusirea societatii inchise, a castelor.
Karl Popper: Ea (tensiunea) se face simtita (...) mai ales in vremuri de schimbare sociala. Este tensiunea din efortul pe care viata intr-o societatea deschisa si partial abstracta ni-l pretinde incontinuu, tensiunea cauzata de incercarile noastre de a fi rationali, de a renunta la cel putin o parte din nevoile emotional-sociale, de a avea grija de noi si de a accepta raspunderi(...)Este pretul pe care trebuie sa-l platim pentru dobandirea fiecarei noi cunostinte, pentru atingerea fiecarei noi trepte de intelepciune...
Asa am ajuns sa ne uniformizam trairile dar si sa-i "occidentalizam" pe ceilalti. Pe aceia care s-au tinut puternic de traditie si continua sa supravietuiasca in societati inchise (China, Japonia, Coreea) ii vom vedea, insa, la carma schimbarii. Marshall McLuhan, un autor avangardist si celebru are o teorie stralucita si valabila acum la 4 decenii de la enuntarea ei. Numai alfabetul fonetic (inventat de greci si perfectionat de romani) provoaca o ruptura intre ochi si ureche, intre intelesul semantic si codul audiovizual; astfel, doar scrierea fonetica are puterea sa-l transpuna pe om din sfera tribala in aceea civilizata, sa-i dea un ochi in schimbul unei urechi. Cultura chineza este considerabil mai rafinata si mai perceptiva decat a fost vreodata lumea occidentala. Dar chinezii sunt tribali, oameni ai urechii. Termenul "civilizatie" ar trebui acum folosit in sensul sau strict tehnic, de detribalizare a unui om pentru care valorile vizuale au prioritate in organizarea gandirii si a actiunii sale. Este cat se poate de evident ca majoritatea oamenilor civilizati poseda perceptii amorfe, lipsite de finete, in comparatie cu hipersensibilitatea culturilor orale si auditive.Ochiul nu are nici pe departe delicatetea urechii...
La aceasta concluzie am ajuns, in doar cateva minute de dialog, cu Andrei Serban. Dar cea mai tulburatoare constatare pentru mine, dupa intoarcerea din Coreea de Sud, este ca matricea noastra va fi modificata, cum spuneam, in viitor, de civilizatia asiatica.
Sa ma intorc la ipoteza mea. Omenirea a asistat, de doua mii de ani incoace, la rafinarea si, ulterior, deformarea individului. Am castigat alfabetul fonetic si am pierdut perceptiile auditive. Exista o controversa uriasa in lumea specialistilor care cred ca, de la grecii antici incoace, ne-am rupt de menirea noastra de fiinte cu ratiune superioara si ne-am indreptat spre robotizare.
Alexis de Tocqueville: Fiecare se inchide in sine cat mai mult cu putinta si tine cu orice pret sa judece lumea de acolo .
De ce cred ca vom fi martorii unei mutatii de civilizatie. Pentru ca, dupa ce lumea occidentala si-a impus suprematia prin arme diverse, ne pregatim de o alta cucerire. Asiaticii vor exploata modelele culturale autohtone, adanc inradacinate in mentalitatea individului si le vor exporta prin canalele mecaniciste atat de dragi societatii post-industriale de tip occidental. Nu cred ca va dura mai mult de doua decenii pana cand amalgamul de reguli de uniformizare va fi bresa prin care asiaticii se vor implanta masiv si pregnant in viata noastra. Vom fi atunci martorii unor convulsii, tensiuni comparabile cu prabusirea societatii inchise, a castelor.
Karl Popper: Ea (tensiunea) se face simtita (...) mai ales in vremuri de schimbare sociala. Este tensiunea din efortul pe care viata intr-o societatea deschisa si partial abstracta ni-l pretinde incontinuu, tensiunea cauzata de incercarile noastre de a fi rationali, de a renunta la cel putin o parte din nevoile emotional-sociale, de a avea grija de noi si de a accepta raspunderi(...)Este pretul pe care trebuie sa-l platim pentru dobandirea fiecarei noi cunostinte, pentru atingerea fiecarei noi trepte de intelepciune...
Asa am ajuns sa ne uniformizam trairile dar si sa-i "occidentalizam" pe ceilalti. Pe aceia care s-au tinut puternic de traditie si continua sa supravietuiasca in societati inchise (China, Japonia, Coreea) ii vom vedea, insa, la carma schimbarii. Marshall McLuhan, un autor avangardist si celebru are o teorie stralucita si valabila acum la 4 decenii de la enuntarea ei. Numai alfabetul fonetic (inventat de greci si perfectionat de romani) provoaca o ruptura intre ochi si ureche, intre intelesul semantic si codul audiovizual; astfel, doar scrierea fonetica are puterea sa-l transpuna pe om din sfera tribala in aceea civilizata, sa-i dea un ochi in schimbul unei urechi. Cultura chineza este considerabil mai rafinata si mai perceptiva decat a fost vreodata lumea occidentala. Dar chinezii sunt tribali, oameni ai urechii. Termenul "civilizatie" ar trebui acum folosit in sensul sau strict tehnic, de detribalizare a unui om pentru care valorile vizuale au prioritate in organizarea gandirii si a actiunii sale. Este cat se poate de evident ca majoritatea oamenilor civilizati poseda perceptii amorfe, lipsite de finete, in comparatie cu hipersensibilitatea culturilor orale si auditive.Ochiul nu are nici pe departe delicatetea urechii...
La aceasta concluzie am ajuns, in doar cateva minute de dialog, cu Andrei Serban. Dar cea mai tulburatoare constatare pentru mine, dupa intoarcerea din Coreea de Sud, este ca matricea noastra va fi modificata, cum spuneam, in viitor, de civilizatia asiatica.
sâmbătă, mai 17, 2008
Leftover
from KOREA
Un paradis pentru fiecare
Gradina raiului e facuta de mana omului
Baietii invata de mici sa fie prieteni buni
Cand oamenii mari se distreaza cu caii de piatra
Gustare in gradina
Drumul spre Rai
Atingerea inocenta a nufarului
Plimbare la varste fragede
Calare cu sacosa si copilul
Fructe de cactus stranse pentru ciocolata de Jeju
Clipa de notorietate la cascada fotomodelelor
Corabia care nu pleaca niciodata
Grup de europeni in lumea oamenilor galbeni
vineri, mai 16, 2008
KOREA (6)
O zi de paradis in Marea Sudului. Jeju Island este insula mistica, plina de farmece si de turisti. Localnicii,traditionalisti si conservatori, asista cu indiferenta din casele lor vechi si protejate cu ziduri de roca vulcanica la furnicarul de indivizi veniti la distractie. Asiaticii, in general coreeni si japonezi sunt atrasi de frumusetea si misterele insulei rasarite cu doua milioane de ani in urma.
In drum spre Varful Rasaritului, ne trezim cu sute de oameni, precum niste furnici grabite, urcand pe drumul care duce spre craterul unui vulcan stins. Multi seniori, cupluri proaspat casatorite, indragostiti la prima vedere dar si liceene.
La vederea unui european, scolaritele se bucura, tipa si iti fac semne sa accepti o poza cu ele. Apoi pun mana la falca si incearca sa evite emotia surprinsa de camera de filmat.
Ca sa ajungi in varf ai nevoie de conditie fizica si rabdare. Sute de trepte serpuite sunt strabatute in 20 de minute. O viermuiala continua in jurul tau te face sa nu te opresti. Suflul ti se pierde daca mergi prea repede. Ai nevoie de o pauza, pe care o poti lua la fiecare schimbare de directie. In unele locuri, scara catre platou este strajuita de cate o piatra vulcanica mai deosebita. Una dintre ele se spune ca aduce promovarea in functie, daca o atingi. Este o legenda, care la un moment dat, a dus la aplicarea legii martiale. Generalii armatei coreene au descoperit ca seful fortaretei obtinea gradul de general direct din postul pe care il ocupa pe insula Jeju. Vorba s-a dus si oamenii se calcau in picioare sa atinga piatra fermecata.
Siroaie de transpiratie curg de pe turisti cand ajung in varf. Unora le tremura picioarele de efort dar satisfactia sa vada "burta" unui vulcan ii revigoreaza.
Suntem la 200 de metri inaltime fata de locul din care am plecat. Vantul este puternic dar, nu e nimic neobisnuit aici. Insula este cunoscuta pentru trei lucruri: vantul, piatra vulcanica si femeile.
Cu mult timp in urma, insula a fost populata fortat cu puscariasi. Detinuti politici trimisi de la Seoul pentru a disparea pentru totdeauna. Nimeni nu putea evada, insa viata era lejera. Fiecare detinut era un Robinson Crusoe care isi putea intemeia o familie cu localnicele. Dupa ce au facut copii si acestia au ajuns mari, detinutii au fost reabilitati si cu totii s-au intors la familiile lor de pe continent. Femeile din Jeju, ramase singure, au hotarat de atunci ca niciun strain sa nu mai fie acceptat sa traiasca pe insula. Pana in ziua de azi, nicio afacere privata nu este permisa. Doar francizele si serviciile pentru industria hoteliera au fost acceptate.
Traditia spune in Coreea ca, daca vrei sa te casatoresti iti faci drum la Jeju. Aici se aseaza linistea si dragostea intre barbat si femeie! Tot aici obiectele merg in sus pe un drum inclinat, sfidand gravitatia. Iar unicitatea locului este intretinuta si de femeile-sirena, inotatoarele care se scufunda fara aparate de respirat la adancime, pentru a culege fructele de mare comercializate la taraba sau la restaurante. Atat de cunoscute sunt si de respectate incat li s-a ridicat si un monument iar, din cand in cand mai zaresti cate o statuie comemorativa.
Specialitatile locale, rodul muncii femeilor-sirena ajung si in farfuriile noastre. Nenumarate feluri de peste, scoici uriase, caracatite si alte vietati marine. N-am avut parte nici de carne de caine si nici de pui, desi proprietarul le avea prin preajma...
Gaini care si-au facut culcusul sub palmieri
Pranzul s-a incheiat cu o canapea rupta sub greutatea mesenilor, asa ca gazdele noastre s-au dus repede sa inlocuiasca piesa defecta cu una in buna stare.
Autobuzul ne duce spre port. De aici luam vaporul catre o insulita numita U-DO. Are forma unei vaci intinse pe iarba, spun localnicii, asa ca au denumit-o astfel. Vaporul este plin de oameni si masini. Unii prefera sa calatoreasca doar cu masina.
Oficial coreean plimbandu-se ca turist prin insule
Zona este celebra si pentru dulciurile facute din clementine sau cactus. Varietati de ciocolata din portocale crescute doar in Jeju se pot intalni in toate magazinele. Femeile din zona le vand la taraba dar se feresc sa fie fotografiate.
Castelul de ciocolata de la mare
Caii, in Coreea, sunt o raritate. Nu ca specie... Sunt foarte importanti pentru valoarea lor. Numai milionarii isi permit sa creasca asa ceva. Si cei mai multi aleg Jeju pentru a-i intretine. Asa ca distractia de a calari este deosebita printre turisti. Chiar a devenit un simbol al zonei pentru ca, la hotelurile de lux, poti vedea statui uriase.
Lotte Hotel, cel mai exclusivist hotel din statiune
La U-do ne plimbam cu autocarul. Am fi vrut sa luam scuterele, dar gazdele au intrat in panica. Le era frica pentru siguranta noastra insa, au promis ca se vor revansa. In drum spre plaja de corali, am vazut nenumarate toalete publice, toate prevazute cu panouri solare. Si alte constructii se alimenteaza cu energie de la soare. Nu e de mirare! Insula este saraca, doar cateva sute de oameni, majoritatea pescari, isi duc viata departe de lume. Nu si de turisti...
Gustare proaspata si cruda pentru turistii flamanzi
Pentru coreeni, plaja de corali de pe U-do este unica. Toata lumea care isi face sejurul in Jeju are in program o balaceala in apa sidefie. Grupuri de tineri imbracati cu haine de strada se arunca in apa...unii pe altii. In peninsula, bronzatul este o indeletnicire secundara la plaja, de aceea nu vezi costume de baie occidentale.
Distractia s-a terminat! Ne intoarcem pe vapor. La fel si coreenii veniti la scaldat. Obositi, si-au facut culcusul in salile vaporasului unde n-ai voie sa intri incaltat. Toata lumea in peninsula doarme pe jos. Evident ca modernitatea la care este supusa Coreea face ca regulile si cutumele sa se mai schimbe, iar tanara generatie sa modifice substantial obiceiurile. Gandindu-ma la contul meu din care niste angajati neatenti din Seoul mi-au luat banii, aflu de surpriza gazdelor. Nu ne-au lasat pe scutere dar ne-au organizat o cursa privata de carturi. N-are rost sa ma intrec cu nimeni. Masinutele sunt pentru toti la fel, inclusiv pentru incepatorii care n-au condus vreo masina, in viata lor.
Calatoria se apropie de sfarsit. Maine este ultima zi. O alta va incepe in Romania. Doar la Jeju, soarele rasare insa la fel...
In drum spre Varful Rasaritului, ne trezim cu sute de oameni, precum niste furnici grabite, urcand pe drumul care duce spre craterul unui vulcan stins. Multi seniori, cupluri proaspat casatorite, indragostiti la prima vedere dar si liceene.
La vederea unui european, scolaritele se bucura, tipa si iti fac semne sa accepti o poza cu ele. Apoi pun mana la falca si incearca sa evite emotia surprinsa de camera de filmat.
Ca sa ajungi in varf ai nevoie de conditie fizica si rabdare. Sute de trepte serpuite sunt strabatute in 20 de minute. O viermuiala continua in jurul tau te face sa nu te opresti. Suflul ti se pierde daca mergi prea repede. Ai nevoie de o pauza, pe care o poti lua la fiecare schimbare de directie. In unele locuri, scara catre platou este strajuita de cate o piatra vulcanica mai deosebita. Una dintre ele se spune ca aduce promovarea in functie, daca o atingi. Este o legenda, care la un moment dat, a dus la aplicarea legii martiale. Generalii armatei coreene au descoperit ca seful fortaretei obtinea gradul de general direct din postul pe care il ocupa pe insula Jeju. Vorba s-a dus si oamenii se calcau in picioare sa atinga piatra fermecata.
Siroaie de transpiratie curg de pe turisti cand ajung in varf. Unora le tremura picioarele de efort dar satisfactia sa vada "burta" unui vulcan ii revigoreaza.
Suntem la 200 de metri inaltime fata de locul din care am plecat. Vantul este puternic dar, nu e nimic neobisnuit aici. Insula este cunoscuta pentru trei lucruri: vantul, piatra vulcanica si femeile.
Cu mult timp in urma, insula a fost populata fortat cu puscariasi. Detinuti politici trimisi de la Seoul pentru a disparea pentru totdeauna. Nimeni nu putea evada, insa viata era lejera. Fiecare detinut era un Robinson Crusoe care isi putea intemeia o familie cu localnicele. Dupa ce au facut copii si acestia au ajuns mari, detinutii au fost reabilitati si cu totii s-au intors la familiile lor de pe continent. Femeile din Jeju, ramase singure, au hotarat de atunci ca niciun strain sa nu mai fie acceptat sa traiasca pe insula. Pana in ziua de azi, nicio afacere privata nu este permisa. Doar francizele si serviciile pentru industria hoteliera au fost acceptate.
Traditia spune in Coreea ca, daca vrei sa te casatoresti iti faci drum la Jeju. Aici se aseaza linistea si dragostea intre barbat si femeie! Tot aici obiectele merg in sus pe un drum inclinat, sfidand gravitatia. Iar unicitatea locului este intretinuta si de femeile-sirena, inotatoarele care se scufunda fara aparate de respirat la adancime, pentru a culege fructele de mare comercializate la taraba sau la restaurante. Atat de cunoscute sunt si de respectate incat li s-a ridicat si un monument iar, din cand in cand mai zaresti cate o statuie comemorativa.
Specialitatile locale, rodul muncii femeilor-sirena ajung si in farfuriile noastre. Nenumarate feluri de peste, scoici uriase, caracatite si alte vietati marine. N-am avut parte nici de carne de caine si nici de pui, desi proprietarul le avea prin preajma...
Gaini care si-au facut culcusul sub palmieri
Pranzul s-a incheiat cu o canapea rupta sub greutatea mesenilor, asa ca gazdele noastre s-au dus repede sa inlocuiasca piesa defecta cu una in buna stare.
Autobuzul ne duce spre port. De aici luam vaporul catre o insulita numita U-DO. Are forma unei vaci intinse pe iarba, spun localnicii, asa ca au denumit-o astfel. Vaporul este plin de oameni si masini. Unii prefera sa calatoreasca doar cu masina.
Oficial coreean plimbandu-se ca turist prin insule
Zona este celebra si pentru dulciurile facute din clementine sau cactus. Varietati de ciocolata din portocale crescute doar in Jeju se pot intalni in toate magazinele. Femeile din zona le vand la taraba dar se feresc sa fie fotografiate.
Castelul de ciocolata de la mare
Caii, in Coreea, sunt o raritate. Nu ca specie... Sunt foarte importanti pentru valoarea lor. Numai milionarii isi permit sa creasca asa ceva. Si cei mai multi aleg Jeju pentru a-i intretine. Asa ca distractia de a calari este deosebita printre turisti. Chiar a devenit un simbol al zonei pentru ca, la hotelurile de lux, poti vedea statui uriase.
Lotte Hotel, cel mai exclusivist hotel din statiune
La U-do ne plimbam cu autocarul. Am fi vrut sa luam scuterele, dar gazdele au intrat in panica. Le era frica pentru siguranta noastra insa, au promis ca se vor revansa. In drum spre plaja de corali, am vazut nenumarate toalete publice, toate prevazute cu panouri solare. Si alte constructii se alimenteaza cu energie de la soare. Nu e de mirare! Insula este saraca, doar cateva sute de oameni, majoritatea pescari, isi duc viata departe de lume. Nu si de turisti...
Gustare proaspata si cruda pentru turistii flamanzi
Pentru coreeni, plaja de corali de pe U-do este unica. Toata lumea care isi face sejurul in Jeju are in program o balaceala in apa sidefie. Grupuri de tineri imbracati cu haine de strada se arunca in apa...unii pe altii. In peninsula, bronzatul este o indeletnicire secundara la plaja, de aceea nu vezi costume de baie occidentale.
Distractia s-a terminat! Ne intoarcem pe vapor. La fel si coreenii veniti la scaldat. Obositi, si-au facut culcusul in salile vaporasului unde n-ai voie sa intri incaltat. Toata lumea in peninsula doarme pe jos. Evident ca modernitatea la care este supusa Coreea face ca regulile si cutumele sa se mai schimbe, iar tanara generatie sa modifice substantial obiceiurile. Gandindu-ma la contul meu din care niste angajati neatenti din Seoul mi-au luat banii, aflu de surpriza gazdelor. Nu ne-au lasat pe scutere dar ne-au organizat o cursa privata de carturi. N-are rost sa ma intrec cu nimeni. Masinutele sunt pentru toti la fel, inclusiv pentru incepatorii care n-au condus vreo masina, in viata lor.
Calatoria se apropie de sfarsit. Maine este ultima zi. O alta va incepe in Romania. Doar la Jeju, soarele rasare insa la fel...
joi, mai 15, 2008
KOREA (5)
Am ajuns la Jeju.
O insula feerica. Este asfintitul care cuprinde un teritoriu de vis. Mai luxuriant si exotic decat Hawaii. Mai curat si mai imbietor decat Coasta de Azur. Mai neobisnuit si fascinant decat Bora Bora. Este un cadou facut de cei de la LG pentru a ne face sa intelegem de ce o afacere globala inseamna investitii inteligente in influentarea mintilor si emotiilor purtatorilor de mesaj. Despre locul acesta minunat, declarat patrimoniu UNESCO, voi scrie maine cand fotografiile imi vor sustine opinia.
Ziua a inceput, insa, la sase dimineata. Bagajele sunt facute si urcate in autocar. Directia: aeroportul din Seoul. Facem prima deplasare serioasa prin Coreea. Celelalte au fost "drumuri de placere", in comparatie cu distanta pe care o vom acoperi azi (800 de km). Destinatia noastra este Busan (Pusan), al doilea oras ca marime. Doar 6 milioane de suflete, fata de 13 la Seoul...Facem check in repede, cum nu vezi la americani si ne urcam in avion, exact la timp. Mergem o ora si aterizam in orasul care pastreaza puternice influente japoneze.
Este regiunea in care s-au refugiat sud-coreenii din calea armatei din nord sprijinita "corespunzator" de sovietici si chinezi, la inceputul anilor 50. Inainte insa de asta, japonezii au facut din Coreea o colonie care le-a adus multa ura din partea localnicilor. Reminiscentele trecutului sunt pregnante si azi dar disparitia batranilor si globalizarea au sters multe din memoria recenta a coreenilor. Fiind aproape de arhipelagul nipon, Busan pastreaza specificul culinar japonez. Gazdele ne ofera o mostra de bucatarie nipona. Spre deosebire de lumea occidentala, unde felurile de mancare sunt ca si preparate, aici masa este un spectacol asigurat de bucatari.
Patru plite imense pentru 15 oameni si doi bucatari antrenati sa faca fata la pofetele unor gurmanzi. Unii dintre noi. Altii au evitat, in tacere, experimentul. Pesti stranii, complet necunoscuti noua dar si cateva "sortimente" recognoscibile: tipar, carne de porc. Cine nu intelege gustul asiatic al mancarurilor va fi dezamagit. Ceilalti insa, traiesc senzatia unui festin select preparat de o alta civilizatie.
Lasam in urma restaurantul si ne indreptam spre cea mai veche fabrica a concernului. N-am spus despre LG ca este un grup de companii care a pornit de la ideea unui vizionar. Domnul Koo, care are statui in toate fabricile, era un cercetator in chimie care le-a dat coreenilor posibilitatea sa miroasa frumos... El a produs prima pasta de dinti indigena, in 1947. Abia peste 11 ani a aparut compania de electronice. Mult timp s-a numit Goldstar (am si eu un televizor vechi prin casa) iar in 1995 a devenit LG Electronics. Numele inseamna mai mult decat o schimbare de brand. Este un alt mod de viata si o abordare total diferita a relatiei cu clientul. Nu e doar o gluma! Am vizitat fabricile LG si am inteles ca muncitorii ca si managementul "trag" in aceeasi directie. Indemnurile la performanta si depasirea planului nu sunt o inventie socialista! Si nici n-au disparut dupa caderea comunismului. Daca nu credeti, cititi cu atentie lozincile scrise si in engleza peste tot.
B3X, adica de trei ori mai buni. Si asta nu e totul! Pe treptele scarilor care duc spre sectii, pe pereti, pe podele si in toalete angajatii sunt incurajati sa se auto-depaseasca si sa creada in succesul fabricii in care lucreaza. Nu stiu cat de atasati sunt ei de locul de munca dar, cu siguranta, familiile lor depind de banii primiti la sfarsitul lunii.
Pe spatele lucratorilor poti citi un cuvant: calitate, iar realitatea este ca oamenii de la LG au ajuns sa concureze orice companie din lume in materie de fiabilitate. Am vazut linii de productie pentru telefoane, aparate de aer conditionat sau masini de spalat care functioneaza ca niste automate cu oameni. Zeci de muncitori produc, intr-o zi, mii de electrocasnice. Pasul intre doua operatii asigurate de mana omului este de 10 secunde, iar planul de productie este afisat la inceputul zilei. Oficialii companiei se mandreau ca n-au avut toata ziua un rebut sau vreun defect minor de fabricatie... Am tratat cu circumspectie tinta coreenilor de a deveni numarul unu mondial in business-ul lor. Acum, ma mai gandesc! Au toate resursele si tehnologia necesare ca sa iti demonstreze cine sunt. Mai au putin sa faca din scenariile SF obiecte reale. De exemplu, conceptul HomNet, prin care toate aparatele din casa sunt comandate de la distanta prin telefon sau prin calculator.
Parasim fabrica in graba, insa inainte de urcarea in autocar, vad o multime de barbati stransi in fata intrarii din sectie. Sunt fumatorii...Au dreptul la zece minute de pauza. Lucreaza 10 ore pe zi din care o ora si jumatate rezervata meselor principale. Oare ce fel de viata au oamenii astia?
O insula feerica. Este asfintitul care cuprinde un teritoriu de vis. Mai luxuriant si exotic decat Hawaii. Mai curat si mai imbietor decat Coasta de Azur. Mai neobisnuit si fascinant decat Bora Bora. Este un cadou facut de cei de la LG pentru a ne face sa intelegem de ce o afacere globala inseamna investitii inteligente in influentarea mintilor si emotiilor purtatorilor de mesaj. Despre locul acesta minunat, declarat patrimoniu UNESCO, voi scrie maine cand fotografiile imi vor sustine opinia.
Ziua a inceput, insa, la sase dimineata. Bagajele sunt facute si urcate in autocar. Directia: aeroportul din Seoul. Facem prima deplasare serioasa prin Coreea. Celelalte au fost "drumuri de placere", in comparatie cu distanta pe care o vom acoperi azi (800 de km). Destinatia noastra este Busan (Pusan), al doilea oras ca marime. Doar 6 milioane de suflete, fata de 13 la Seoul...Facem check in repede, cum nu vezi la americani si ne urcam in avion, exact la timp. Mergem o ora si aterizam in orasul care pastreaza puternice influente japoneze.
Este regiunea in care s-au refugiat sud-coreenii din calea armatei din nord sprijinita "corespunzator" de sovietici si chinezi, la inceputul anilor 50. Inainte insa de asta, japonezii au facut din Coreea o colonie care le-a adus multa ura din partea localnicilor. Reminiscentele trecutului sunt pregnante si azi dar disparitia batranilor si globalizarea au sters multe din memoria recenta a coreenilor. Fiind aproape de arhipelagul nipon, Busan pastreaza specificul culinar japonez. Gazdele ne ofera o mostra de bucatarie nipona. Spre deosebire de lumea occidentala, unde felurile de mancare sunt ca si preparate, aici masa este un spectacol asigurat de bucatari.
Patru plite imense pentru 15 oameni si doi bucatari antrenati sa faca fata la pofetele unor gurmanzi. Unii dintre noi. Altii au evitat, in tacere, experimentul. Pesti stranii, complet necunoscuti noua dar si cateva "sortimente" recognoscibile: tipar, carne de porc. Cine nu intelege gustul asiatic al mancarurilor va fi dezamagit. Ceilalti insa, traiesc senzatia unui festin select preparat de o alta civilizatie.
Lasam in urma restaurantul si ne indreptam spre cea mai veche fabrica a concernului. N-am spus despre LG ca este un grup de companii care a pornit de la ideea unui vizionar. Domnul Koo, care are statui in toate fabricile, era un cercetator in chimie care le-a dat coreenilor posibilitatea sa miroasa frumos... El a produs prima pasta de dinti indigena, in 1947. Abia peste 11 ani a aparut compania de electronice. Mult timp s-a numit Goldstar (am si eu un televizor vechi prin casa) iar in 1995 a devenit LG Electronics. Numele inseamna mai mult decat o schimbare de brand. Este un alt mod de viata si o abordare total diferita a relatiei cu clientul. Nu e doar o gluma! Am vizitat fabricile LG si am inteles ca muncitorii ca si managementul "trag" in aceeasi directie. Indemnurile la performanta si depasirea planului nu sunt o inventie socialista! Si nici n-au disparut dupa caderea comunismului. Daca nu credeti, cititi cu atentie lozincile scrise si in engleza peste tot.
B3X, adica de trei ori mai buni. Si asta nu e totul! Pe treptele scarilor care duc spre sectii, pe pereti, pe podele si in toalete angajatii sunt incurajati sa se auto-depaseasca si sa creada in succesul fabricii in care lucreaza. Nu stiu cat de atasati sunt ei de locul de munca dar, cu siguranta, familiile lor depind de banii primiti la sfarsitul lunii.
Pe spatele lucratorilor poti citi un cuvant: calitate, iar realitatea este ca oamenii de la LG au ajuns sa concureze orice companie din lume in materie de fiabilitate. Am vazut linii de productie pentru telefoane, aparate de aer conditionat sau masini de spalat care functioneaza ca niste automate cu oameni. Zeci de muncitori produc, intr-o zi, mii de electrocasnice. Pasul intre doua operatii asigurate de mana omului este de 10 secunde, iar planul de productie este afisat la inceputul zilei. Oficialii companiei se mandreau ca n-au avut toata ziua un rebut sau vreun defect minor de fabricatie... Am tratat cu circumspectie tinta coreenilor de a deveni numarul unu mondial in business-ul lor. Acum, ma mai gandesc! Au toate resursele si tehnologia necesare ca sa iti demonstreze cine sunt. Mai au putin sa faca din scenariile SF obiecte reale. De exemplu, conceptul HomNet, prin care toate aparatele din casa sunt comandate de la distanta prin telefon sau prin calculator.
Parasim fabrica in graba, insa inainte de urcarea in autocar, vad o multime de barbati stransi in fata intrarii din sectie. Sunt fumatorii...Au dreptul la zece minute de pauza. Lucreaza 10 ore pe zi din care o ora si jumatate rezervata meselor principale. Oare ce fel de viata au oamenii astia?
KOREA (4)
Cutremurul din China a provocat, deja, 15 000 de morti. CNN arata imagini cu chinezii socati de trepidatiile miscarii tectonice. La Seoul insa, cerul e senin iar zgomotul strazii este la parametrii normali, semn ca traficul este infernal. Ma duc la masa, la unul dintre cele 3 restaurante din hotel. Imi atrage atentia o afacere in desfasurare. Mai multi chinezi, insotiti de o fata draguta il asteapta pe un manager correan sa-si dea acordul pe un contract. Fata are rolul de a-l binedispune cu zambete si miscari studiate. Coreeanul accepta, dupa ce studiaza hartiile singur cu spatele la oaspeti. Toti rad si fac glume dupa ce deal-ul este incheiat.
Plecam din Seoul spre Paju, un oras construit deceniul trecut ca un parc industrial pentru marile companii locale. Este un drum de 50 de kilometri care se incheie la cativa kilometri de granita cu Coreea de Nord. Pe autostrada, de-a lungul malului sudic al raului care desparte cele doua tari, un gard de sarma ghimpata interminabil. Zeci de kilometri, patrulati in permanenta de militarii sud-coreeni. In vremurile bune, spionii din Nord faceau incursiuni cu minisubmarine dar, mai mereu, erau prinsi. Tehnicile lor de penetrare a teritoriului inamic au fost invatate de adversari. Acum sud-coreeni sunt experti in "mirosirea" cartitelor si a pestilor prin radare de suprafata sofisticate. Iar cand tehnica nu functioneaza, apeleaza la trucuri. Gardurile de sarma ghimpata sunt intesate cu pietre. Nu sunt puse la intamplare. Daca dusmanul taie sarma cu siguranta nu stie cum sa puna piatra la loc. Pusa in locuri diferite si colorata in diverse culori, in functie de codul stabilit de armata sud-coreeana. De cativa ani, n-au mai fost descoperiti spioni din Nord. Ultimul a fost acum zece ani, dar asta e cu totul alta poveste. 30 de ani a reusit sa se ascunda sub o alta identitate si a ajuns in varful ierahiei administratiei de la Seoul. Intr-o zi sud-coreeni afla de la televiziunea din Phenian ca a fost medaliat de dictator pentru serviciile aduse Coreei de Nord. De atunci nimeni nu l-a mai vazut.
Observatorul de la fabrica LG Display iti permite sa vezi, de la mare distanta, posturile de garda si granita. In departare, un orasel nord-coreean construit in anii 60 pentru a arata suprematia economica in fata dumsanului din Sud. Era doar o macheta la scara 1:1. Nimeni nu locuia in blocurile de propaganda. Acum sunt aproape 1000 de locuitori care si-au facut culcusul acolo.
Victor fixeaza cu privirea un soldat din sud si miscarea acestuia de-a lungul granitei.
Incepem vizita la LG Display, divizia de LCD-uri si plasme TV. Dupa o prezentare video, aflu cine sunt coreenii astia. Echipamente audio- video incredibile si cu un design care nu pare a fi Made in Korea. Si totusi, este real. Sunt invidios pe ei. Inteleg ca venirea japonezilor in peninsula, doar in scopuri economice, le-a adus si ceva beneficii. Unul este si accesul la tehnologiile vecinului din est.
N-avem voie sa filmam. Suntem intr-un spatiu inchis si la propriu si la figurat. Ni se permite sa vedem doar o mica portiune din uriasa fabrica. Suntem in sectia care pregateste sticla pentru dimensiunile necesare unui LCD comercializat de LG. Foita de sticla are doar 0.5 cm si este manevrata de un megarobot electronic. Toate operatiunile de prelucrare sunt asistate de computer iar hala este mai curata decat la spital. Filtre de mare putere asigura o atmosfera lipsita de impuritatile pe care le respiram in mod curent. Un oficial coreean imi spune ca e nevoie de o saptamana pentru intregul proces tehnologic, de la taierea sticlei si pana la impachetarea produsului. Cateva milioane de ecrane sa fabrica anual in aceasta fabrica.
Ora pranzului. Ne indreptam spre satul englezesc, o locatie ridicata de Guvern pentru artisti si alti creativi. Toata lumea vorbeste engleza. Inainte de masa facem o pauza. Suntem intampinati de sute de copii de gradinita veniti la picnic. Fiecare cu uniforma si cu ghiozdanul inscriptionate in engleza si coreeana.
Dupa masa de pranz, mergem aproape 2 ore catre Pyeongteak, un alt oras dezvoltat pe "spatele" industriilor sud - coreene. Alta zona securizata. Aici restrictiile sunt si mai dure. Facem poza de familie si il descoperim pe Ion Iliescu intr-o vizita de lucru pe vremea cand era presedinte.
Avem dreptul sa facem poze in showroom. O fata draguta ne prezinta toate minunile tehnologice in faza de serie sau de testare. Printre care si un home cinema theater de 80 000 de dolari. Echipamentul este placat la exterior cu aur de 24 de carate. In Romania sunt doi cumparatori, iar multi altii provin din bogatele state arabe, achizitionate de diferiti seici plictisiti.
Printre ecrane de toate formele si dimensiunile, dupa ce testam telefoanele Chocolate, Shine, Prada si Secret (va aparea in curand pe piata) descoperim un frigider inteligent si o masina de spalat care face ce vrei tu. Pe piata americana volumul de vanzari a explodat, dupa aparitia modelului TROMM.
Revenim la Seoul. Inainte de cina, o pauza de o ora pe strada americanilor. Ma enervez ca-mi pierd vremea prin aceleasi magazine. Ma hotarasc sa-mi cumpar ceva de la North Face. Macar sunt de cea mai buna calitate.Toate lucuruile pe aici sunt de doua categorii: excelente si execrabile. Depinde de magazinul in care intri! Cred ca americanii, care stau la cateva sute de metri de zona asta, au incurcat calitatea cu kitsch-ul. Ghidul nostru, Louis, insista ca aici poti sa-ti faci pe comanda, intr-o zi, orice costum vrei. Din vitrina magazinului cu pricina ne zambesc Pavarotti si Steven Segal, semn ca si ei au trecut pe aici pentru un frac sau o camasa.
Cina incepe moale si se termina cu hohote de ras. Mai intai, intalnim un om important din conducerea companiei. Un coreean crescut 3 decenii in Franta si angajat de ai lui,pentru 2 ani, ca vicepresedinte pentru Europa. Tip subtire, cu doctorat si 3 limbi vorbite excelent. Iata un asset important! Cultura occidentala l-a educat sa zambeasca, sa spuna glume si sa dea raspunsuri intuitive. Se bucura si el ca si noi ca gasim in meniu salam frantuzesc si branza elvetiana. Apoi, aflam de la Louis ca fiecare coreean poarta cu el o stampila. De cate ori semnezi ceva ai nevoie si de parafa cu numele titularului. Ai pierdut-o, risti sa-ti pierzi si identitatea! Seara se termina cu un cuvant la ordinea zilei: haptic. Cine stie engleza il poate confunda usor cu hectic. Dar confuzia vine din alta parte; de la aplicatia in sine. Este noua tehnologie care iti permite sa simti pe ce apesi. LG a inventat touchscreen-ul iar acum este la moda sa pui pe telefon aceasta tehnologie care iti creeaza senzatia ca butonul invizibil se comporta ca unul clasic. Ne gandim cu totii cum ar fi ca si alte placeri sa fie asigurate de aceeasi tehnologie...
Ma intorc in hotel si-mi pregatesc bagajul. Maine plecam spre Busan, la o alta fabrica LGE si apoi la Jeju Island, cel mai ravnit loc turistic din partea asta de lume. Ziua se termina cu CNN. Chinezii anunta ca 26 000 de oameni sunt ingropati printre daramaturile provocate de cutremur. Iar un mare baraj de acumulare este fisurat si risca sa produca un alt dezastru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
