Cu mainile tremurande

Un gest neatent al presedintelui Traian Basescu a starnit rumoare generala la o festivitate trecuta cu vederea de presa.

Premiatii - fosti angajati ai posturilor de radio BBC si Europa Libera (sectiile romanesti) - sunt deja istorie. Ambele posturi si-au incetat activitatea urmarea logica a lipsei de motivatie din partea finantatorilor. Fete cunoscute, majoritatea lor apropiati sau sustinatori ai politicianului. Ce mi s-a parut bizar, pe langa incidentul hilar, este coincidenta intre acest eveniment festivist si amenda usturatoare primita de BBC Londra. Pentru manipulare si inselarea telespectatorilor sau ascultatorilor, farul jurnalismului public mondial va plati 700 de mii de euro. Ce paradox! Decorat in Romania pentru o activitate prodigioasa si prestigisoasa si in acelasi timp, umilit la tine acasa pentru un comportament complet opus.

Liniste! Politia lucreaza...

Daca nu pot sa-i fac sa se schimbe macar sa-i fac de ras! Asta mi-am zis cand am aflat, pentru a nu stiu cata oara, ca niste politisti pe stil nou si-au dat din nou in petec. La Constanta, nu la mine in cartier, acolo unde s-a implinit o luna de cand n-am mai auzit nimic despre oglinzile mele furate. Asadar, aflu ca o familie de turisti austrieci a ramas fara bani, acte, chei, carduri si coduri pin, in doar 30 de secunde. Pe un bulevard circulat si la o ora rezonabila, oamenii au fost deposedati de bunurile despre care vorbeam. Chiar din portbagajul masinii, cand erau intorsi cu spatele la hoti. Asa cum se vede si din fisierul video, banditii i-au asteptat sa se departeze putin, si-au tinut de sase, au luat o borseta plina de lucruri valoroase si au plecat tacticos de la locul faptei.



De aici incepe hazul. Pagubitii se plang la politie. Slujitorii ordinei si sigurantei publice se gandesc sa le dea o lectie pentru deranjul creat. I-au pus sa caute corpul delict prin boscheti, le-au spus sa mai astepte, sa caute eventual probe si sa mai vina ei, daca se poate vara urmatoare. Nauciti, turistii au trecut cu vederea bataia de joc. Au gasit chiar probe. Acele imagini sunt luate de pe o camera de supraveghere. Si-au cumparat - la indicatia politistilor, un cd pe care l-au umplut cu filmuletul faptei dar, ghinion, aparatorii legii au spus ca este irelevant. Si uite asa, ne-am pus in valoare, inca o data, specificul local. Acum, dupa ce a aparut la televizor cazul, politia cauta sa se implice, face anchete complexe, stabileste colective de lucru. Asta e politia romana, un organism plictisit, obosit, sictirit si adormit. Doar ordinul sefului si teama de scandal public mai misca epoletii si ventileaza aerul pe culoarele sectiei...

Deconspirarea Cotoi-ului

Ei bine, se pare ca lumea s-a intors cu fundul in sus. Imi cer scuze pentru expresia colocviala dar, in prezenta unor "intelectuali rasati", simt nevoia sa ma diferentiez de dumnealor. Citesc in Cotidianul un editorial care ma umple de emotie. Si de revolta... Un coleg isi injura un fost coleg. Nu asta ma surprinde. Ci motivul si virulenta vorbelor. Sa-l vad pe "finul" intelectual Sever Voinescu (dimensiunile foto sunt la nivelul maxim de acceptare fata de persoana domnului in cauza) terfelit de un alt editorialist cu pretentii este o premiera care merita atentia mea. De ce? Pentru ca observ cum iesirea la rampa a domnului Voinescu, proaspat candidat al PD-L pentru un loc in Parlament este sanctionata cu excluderea (direct, fara avertisment sau vot de blam ca la comunisti). Un decalog ad-hoc cu porunci pentru rafinatul Voinescu, in care este desfiintat, mi-a atras atentia. Iata cateva dintre ele:


NU fă prea mult caz din faptul că ai decis să candidezi pentru a aduce un suflu nou şi curat în politica românească. Deşi aş putea să-ţi garantez că aproape nimeni nu te va contrazice, la fel de bine poţi fi sigur că nici nu te va vota pentru aşa ceva.
NU te amăgi cu faptul că lumea te respectă. Pericolul cel mare e ca oamenii să te salute cu plecăciuni şi tu să deduci din asta că te şi simpatizează. Şi elevii îşi salută cu oarece respect profesorii, dar nu i-ar vota în veci. Crede-mă Sever, wishful thinking face ravagii printre intelectuali.
NU pune prea multă bază pe cei care te apreciază sincer. În campanie contează doar cei care au un interes.
NU-ţi fă poze de afiş electoral cu mâna-n barbă sau la tâmplă. E redundant. Toată lumea ştie sau dacă nu ştie va afla de la adversari că te ocupi cu gânditul...
NU încerca să pari mai deştept decât ziariştii. Chiar dacă-i adevărat în cele mai multe cazuri, diferenţa dintre tine şi ei e, deseori, o informaţie în plus.
NU te strădui să fii autentic. Fii, pur şi simplu. Dacă nu ştii ce înseamnă asta în politică, îţi ofer o întrebare ajutătoare: „Vrei putere, nu?“.

Vai, cat de mult adevar in poruncile astea! Iar in cazul domnului Voinescu (si COTOI, pentru cei care nu-l cunosc deloc) este mai mult decat atat. Este o deconspirare! Un om care a lins mainile lui Plesu, s-a inhaitat cu alti intelectuali sofisticati, si-a petrecut fara onoare 4 ani din viata la Consulatul general din Chicago, s-a dedulcit la banii si notorietatea oferite de TVR, cu sprijinul dezinteresat al altei "rafinate", Rodica Culcer, nu poate fi decat un oportunist cu aere de primadona. Nu-l pot uita pe acest domn cand organiza intalniri cu pretentii diplomatice despre erotismul operei lui Eliade sau comportamentul de ingamfat absolut printre bicisnicii sai colaboratori. Si in cele din urma, fatarnicia sa fata de cei care il tineau la post ca un pasa decrepit in timp ce el isi arunca mizeria interioara impotriva sefului sau de la Guvern, Adrian Nastase, prin reviste cu staif. Adica, vezi Doamne, experimenta disidenta de la 8000 de kilometri distanta...
Iar mai nou, mi-l amintesc din TVR cum se itea el la ordin ca sa slujeasca "independent" tabara politica preferata. Acest personaj molatec la vorba si acid la jigniri vrea sa ne convinga sa-i dam votul. Si nu este singurul care se metamorfozeaza in modelul politicianului de succes, rebranduit sub masca intelectualului de larga respiratie.
Nu mai e nevoie sa-l deconspir pe acest domn. A facut-o, din motive pe care nu le cunosc, fostul sau coleg de pagina. Ce ma enerveaza teribil este ca intr-una dintre porunci Sever Voinescu-Cotoi este asimilat jurnalistului. Asta-i culmea! De cand acesti indivizi sunt jurnalisti? Doar pentru ca au facut campanie mascata prin ziare si la tv pentru sponsorii lor politici? Fiindca au mirosit aerul dintr-o redactie si si-au atins coatele cu angajatii? Ce pregatire, experienta, activitate editoriale au personajele acestea pentru a fi numite ziaristi?

Bye, bye Litoral!

O excursie de trei zile pe Litoral poate fi un motiv in plus sa nu regreti o vacanta pe care o astepti sa vina de un an. Mai bine iti propui sa iesi in week-end la mare decat sa-ti distrugi asteptarile si bugetul chivernisit pentru marea evadare. Cu acest gand mi-am facut bagajele spre Costinesti. Am zis ca iesirea fiind de scurta durata nu-mi va produce prea multe senzatii neplacute. Seara, cand am ajuns acolo, m-a intampinat o aglomeratie ca in buricul targului invadat de turistii plecati la cumparaturi ieftine. M-am linistit cand am inchis usa camerei din hotel. Dar a durat prea putin timp bucuria! Adi Minune era "la aparate". Canta de zor undeva in departare, insa suficient de aproape cat sa-mi ruineze minute pretioase din odihna la care ma gandeam inca de cand am parasit Bucurestiul. Noroc ca creierul meu s-a obisnuit rapid cu manelele si le-a asimilat ca pe un zumzet. Asa am reusit sa trec noaptea fara atipeli si treziri inspmaimantate. Soarele a aparut pe cer si ma pregateam voios pentru o zi de plaja. Primul soc a fost sa vad intinderea de nisip ticsita de oameni si saltele. Umar langa umar, sold langa sold de nu puteai sa inaintezi un metru catre mare. Cu chiu cu vai gasesc un loc la jumatate de metru de apa, acolo unde stateau ciorchine gura casca si figuranti. Unii dintre ei iesiti la vanatoare de... sani. Asa cum este individul colorat din imagine care si-a pierdut zeci de minute pentru cateva poze gratioase cu tanara intinsa spre soare ca o lebada.

Ar fi putut continua vanatoarea, insa s-a oprit dezamagit cand femeile de pe cearsaf au facut schimb de locuri. Mama precedentei si-a expus obraznic pieptul si l-a indepartat din priviri pe agresorul de ocazie.

Ma asteptam la mai multa atentie din partea femeilor pentru spectacolul de nudism. Se pare insa ca am pierdut contactul cu realitatea. Femeile se dezbraca de-a valma, tinere sau batrane si fara vreun pic de jena. E adevarat ca pe plaja totul este permis. Inclusiv expozitia de burti de la care mi-a venit ideea unui articol anterior.

Nu incurajez pe nimeni sa isi petreaca prea mult timp prin statiunile de pe coasta romaneasca. Fie Mamaia, fie Neptun sau Costinesti va asigur ca nu s-a schimbat mai nimic din ceea ce stiti. Aceleasi milioane de suflete inghesuite si in vesnica agitatie. Mereu in penurie de un loc pe plaja si indiferente la mizeria specifica locului. Plaje garnisite de popor, cu tuciuriii aferenti, pusi pe glume mitocanesti.

Iar daca prinzi o zi cu ploaie esti un om "facut". Optiunile tale se reduc rapid la zero. Daca vrei un loc unde sa-ti pierzi vremea alegi intre camera de hotel, un restaurant plin de indivizi semidezbracati sau o atractie turistica ponosita. Eu am ales-o pe ultima. M-am dus la vechiul loc de bowling din Olimp pe care-l frecventam cand eram student. Atunci era plin de lume buna iar la intrare plateai ca sa fii acceptat. Acum traieste din gloria de altadata. Piste pline de jeg si inclinate, bile sparte si acoperite de o pelicula continua de praf. Un calculator antic pentru inregistrarea scorului si vesnica resetare a jocului. Am renuntat sa mai protestez si am jucat ca sa-mi pierd vremea. Noroc ca se facuse seara si am fugit din statiune. Am ajuns intr-un loc cunoscut: cherhanaua 23. Aici, macar, m-am simtit ca un client respectat. Dar n-a durat decat pana a doua zi cand iar am luat-o de la capat....


M-am linistit. Mi-am facut plinul pe tot anul. Pot merge fara regrete in Turcia, la all inclusive!

Muzica si placere

Am primit o leapsa de la Starsgates. Cine imi place si de ce?
M-am gandit in weekend-ul asta la multe. Sa gasesc un raspuns la intrebarea asta a fost simplu si imposibil. Simplu fiindca am lasat mintea sa lucreze si sa ma anunte cand are ceva pentru mine. Imposibil fiindca nu pot spune ca exista un singur lucru care imi place. Am ales varianta simpla. Mintea m-a dus acolo unde acum 10-12 ani imi doream sa fiu. Pe o insula exotica inconjurata de muzica mea preferata si preocupat sa scriu scenarii de film. Atunci, si a ramas pana in ziua de azi, aparuse un tip straniu asemanator la fizionomie cu Lenny Kravitz dar mult mai bine dotat muzical. A scos trei albume (le am pe toate) si de cativa ani a disparut. Atat de tare incat ultima postare gasita de mine pe toate site-urile muzicale este de la inceputul lui 2007. Mi-am dorit foarte mult sa gasesc o piesa anume dar n-am gasit-o nicaieri. Pe Youtube toate postarile sunt disabled, semn ca n-au mai fost accesate de foarte mult timp. M-am resemnat si am ales ce se mai putea gasi. Insa Maxwell ramane pentru mine cel mai bun produs muzical de care am auzit vreodata. Este o voce care iti ramane in memorie si compune o muzica nemaintalnita pana acum.

Maxwell - Get to know ya


Si pentru ca trebuie sa dau mai departe leapsa (sper sa fie si ultima) o trimit catre Mana, Sorina, Maria, Soferul si Loredana.

"Celebritati" nevricoase

Daca astazi vrei sa apari in presa, fie scrisa fie audio-vizuala, ai doua variante: declari ca stii unde este Elodia sau vorbesti despre Elena Udrea. Asa se face ca de ceva vreme, nu poti sa deschizi televizorul, radioul sau ziarul, fara sa auzi sau sa citesti ceva referitor la mine. Daca ar fi trebuit sa platesc toate aceste aparitii, nu mi-as fi permis. Asa ca nu pot sa nu ma intreb cine plateste pentru mine? Nu de alta, dar nu-mi place sa raman datoare!

Mi-a placut simtul pragmatic, usor mercantil, al Elenei. O cunosc de ceva timp, de mai mult chiar, din vremea cand nu o stiau decat prietenii lui Dorin Cocos. Nu m-asteptam la atata hotarare si forta! Sa te superi pe presa ca-ti publica pozele cu costumul de baie aduce a oftica... Sunt de acord sa nu speculezi inutil o poza cu o doamna blonda pe plaja, dar sa te enervezi ca tocmai acea fotografie pentru care ai dat bani sa apari in reviste este acum interzisa, mi se pare o frustrare greu de stapanit. Nici nu vreau sa ma gandesc ce drept la replica ar da Elena daca ar pati pati ceva precum Andreea Marin! Andreea, o alta cunostinta veche de-a mea este revoltata, ba mai mult, decisa sa obtina despagubiri imense pentru ca a fost vazuta usor goala. Dar cand aparea in revista lui Dinescu, nu era nevricoasa? Si chiar nevricoasa fiind, de ce sa-i arunci in tribunal pe ziaristi pentru ca te-au vazut fara sutien, la plaja, intr-un loc public? De ce n-ai fost atenta cand ai ales sa te bronzezi topless Andreea, daca te rusinezi de ceea ce se vede?

Evacuati Iasiul!

Inundatiile au revenit in Romania. Mereu inspre Moldova, o zona predilecta pentru sinistrati si ape involburate. Poate ca si asta ar fi un motiv in plus pentru reporterii speciali ai Realitatii TV sa se obisnuiasca cu localitatile si cu zonele in care sunt "desantati". O colega de-a mea din presa ieseana imi semnaleaza incompetenta frusta a unui reporter de la Bucuresti. In criza de idei si cu multa dorinta de panica nejustificata, jurnalistul a picat la lectia de geografie. A confundat un sat cu un municipiu. Ii dau dreptate Loredanei si regret ca suntem nevoiti sa acceptam reprosurile colegilor de la Iasi. Data viitoare o sa-l facem de ras, in direct, pe colegul nostru de la Bucuresti. Pana atunci, sa facem haz de necaz: ultima data cand s-a dat ordinul de evacuare a fost in timpul celui de-al doilea razboi mondial. E posibil ca pentru Realitatea timpul sa fi stat in loc... vreo sase decenii.

Fals compendiu despre burta barbatului

De cand mi-a intrat in cap sa scriu despre burtile barbatilor, am tot incercat sa gasesc o introducere pentru articol. N-am fost in stare. Mi-am pierdut inspiratia de fiecare data! M-a salvat, insa, un drum la mare. Prima oara pe anul asta si - probabil - singura data cand fac turul statiunilor doar ca sa vad ce mai e nou. Asa mi-a venit si cheful sa scriu despre noua mea obsesie...
De ce vorbesc despre burta barbatilor? Fiindca e dovada de status social. Serios! Pare o gluma, dar nu e. Sa-i luam de exemplu pe americani. La ei, toata lumea se uita chioras daca ai burta pana in 40 de ani. De aceea este dementa cu salile de gym. Si esti evitat de fete. Se fac glume pe seama ta si devii un individ nefrecventabil, ca sa folosesc un termen drag politicienilor. In Europa, de exemplu, germanii sunt campioni la infatisari rubensiene. N-au preocupari de aspect iar burta creste odata cu numarul berilor date pe gat de-a lungul vietii. In schimb, la popoarele din sud, burta scade cu cat te duci spre Africa. Italienii desfid, insa, regulile daca le creste statusul social. La fel si grecii. Iar cand treci Marea Mediterana si intri tot mai adanc in continentul negru, burta barbatilor se estompeaza, se "lipeste" de restul corpului. M-am gandit cum e la noi, la romani. O prietena imi spune ca este normal cultural ca barbatul sa aiba un pic de burta. Cat e de mare "picul" ala, nu stiu. Asa ca am facut o incursiune pe Litoral si m-am lamurit. Suntem de toate felurile. Nu avem sabloane si nici grija fata de noi. Barbatii isi "construiesc" infatisarea dimpreuna cu burta lor. Nu exista atentie si nici interes pentru mentinerea in limitele placutului. Si pentru ca nimeni nu mi-a spus cum sa-i cataloghez, le-am facut singur descrierea.

Barbatul tanar cu burta in devenire - tanar si inca pregatit sa infrunte realitatea cruda, peste 20 de ani va fi mai greu cu 20 de kilograme, minimum.
Barbatul tanar cu burta progresiva - se vad semne clare ca nu se intretine in niciun fel si are o protuberanta moale in dreptul buricului.
Barbatul "evoluat" - Burta este clar definita si se iteste ca o minge de fotbal de sub tricoul mulat. Astia sunt cei care si-au dobandit un status social si traiesc deja din banii castigati din tot felul de aranjamente.
Barbatul in "putere" - O burta proeminenta semn de bunastare sau de mese nenumarate. Este mandru de burta lui si isi plimba tacticos palmele peste ea, precum o femeie gravida in sase luni.
Barbatul cu marsupiu - Are deja o trainica legatura cu burta lui. Iar sub ea se vede un pliu "respectabil", peste care se revarsa imensitatea de carne. Aici deja nu mai vorbim de mancare in exces si nici de lene. Este o dovada ca barbatul a pierdut simtul realitatii si ca are nevoie de un sprijin serios din partea unei femei dispuse sa-l suporte.
Barbatul cu burta imperiala - Acesta este butoiul care se rostogoleste, in loc sa paseasca. Nu mai are nevoie de nimic pe lume, in afara de un insotitor care sa-l ajute sa mearga.

M-am lamurit: barbatul roman nu are respect pentru infatisarea lui. Mai curand il preocupa parul de pe cap decat aspectul lui corporal. Si atunci, la ce sa ne mai asteptam de la femei?

Disparitia unei fantome

Persoana din imagine a disparut in urma cu trei saptamani. Nu se cunosc alte date personale, iar ultimul numar de telefon la care putea fi gasita este 0754653789.


Un prieten m-a rugat insistent sa-l ajut si sa popularizez cazul sau. De mai mult timp este tinta unor hartuieli "nevinovate". Telefonul sau a devenit arma secreta a unor femei dornice sa-l cunoasca. Nu fizic, doar virtual. O metoda indelung folosita de una dintre persoanele fara nume. Din fericire pentru el, femeia din imagine are un chip recognoscibil. Daca figura corespunde realitatii... Mai bine de un an si jumatate a trecut de cand se chinuie cu mesajele sau telefoanele unor individe dispuse la iubire virtuala eterna. Politia nu poate face nimic, companiile de telefonie ridica din umeri. Daca vrei sa afli cine se afla in spatele acestor hartuieli nesfarsite ti se spune ca numarul este privat si nu-l poti descoperi pe posesorul sau. Daca vrei sa blochezi accesul acestor fantome la telefonul tau ti se spune ca nu ai voie sa restrictionezi dreptul unui abonat sa sune pe cine doreste! Daca vrei sa mergi mai departe, politia iti spune ca mai bine renunti. Ca numai daca este o amenintare asupra ta merita sa depui o plangere penala. Daca totusi o faci, devii ridicol. Cum dovedesti ca esti supus unei presiuni psihice nedorite. Cum arati ca mesajele primite sunt indecente sau cu potential risc de prejudiciere a imaginii? Te duci la judecator sa-i traduci stilistic sau contextual sensul vorbelor sau cuvintelor stocate in arhiva telefonului? Si atunci ce ai de facut? Nu pot sa-l ajut nicicum pe prietenul meu...

Destinatie europeana

Iar i-am pacalit pe baietii de la Bruxelles. Sau mai bine zis, am fuserit si de data asta monitorizarea lor. Din cate ascult de la unii si altii prin Romania, functionarii europeni ne critica dar numai la suprafata. Ca suntem pregatiti sa facem, ca am inaintat, ca mai avem de facut, ca trebuie sa facem. Nicio palma, nici sanctiune, niciun ultimatum. Acum stau si reflectez la moliciunea eurobirocratilor. Si ma gandesc la mesajul lor de azi care arata ca un ramas bun inainte de vacanta de vara (tot era premierul Tariceanu in vacanta in Turcia si nu se facea sa-i strice omului concediul cu prostii). Asadar, la un an si jumatate de la intrarea noastra in Uniunea Europeana, suntem tot in faza de monitorizare. Desi se spunea ca asta este o sanctiune care poate echivala cu o excludere, iata ca amenintarile lor sunt mai curand dojenile parintelui catre copilul preferat. Nu imi fac iluzii, nu e cazul sa ne includem in cercul preferatilor. Dar nici nu trebuie sa ne speriem ca ne vor pedepsi precum ratusca cea urata. Suntem o struto-camila (alaturi de bulgari) numa' buna de experimentat. Nu am fost pregatiti sa fim langa ei dar ne-au primit. Doar ca sa faca teste pe noi si sa traseze odata frontiera estica in fata haului ex-sovietic. Si uite asa ne tin in laborator si ne tot supun la socuri electrice. Sa vada cum reactionam. Dar cu grija, sa nu ne prajeasca neuronii si functiile vitale. Dar ce nu stiu ei este ca, hibridul isi transfera metehnele prin contact direct. Si asa vom vedea cum megastructura de la Bruxelles capata forme si obiceiuri dambovitene. N-am sa le spun pe toate ca trebuie sa aduc probe in instanta! Dar pe urmatoarele le pot sutine pe loc. De exemplu, am exportat cu succes expresii ca "Lasa ca vedem noi" sau "Merge si asa". Si observ ca eurobirocratilor le prieste temporizarea, amanarea pentru o data neprecizata, intelegerea amiabila, etc. Nu am prea mari sperante ca vom vedea acte de vitejie. Si tocmai cand scriam randurile astea vad o poza care mi-a dat ideea articolului. Oare in ce tara este localitatea asta? Pare a fi undeva in Europa!

Despre vicii si alte orori

Fiecare dintre noi avem unul sau mai multe vicii. La vedere, apar doar cele asumate in societate ca fiind acceptabile. Majoritatea sunt fumatori, altii sunt impatimiti ai alcoolului si unii (de obicei barbatii) trag cu ochiul la femei. Viciile sunt felul nostru personal de a ne diferentia de ceilalti. Sunt angoasele varstei sau reflexe de care scapam cu greu si sub un impuls major. Eu, de exemplu, m-am lasat de doua ori de tutun. Fiindca am vrut pur si simplu dar, in subconstient, a functionat teama de agravare a vreunei boli. N-am renuntat, pentru ca am facut suma viciilor si mi-a iesit mereu negativa. Nu se zice ca trebuie sa fie nula (constanta)? M-am consolat cu ideea ca viata este o loterie. Traiesti cat iti este dat si te bucuri de ea cat te duce mintea. Ce rost are sa fii un sfant sau vreun puritan zelos daca te zbati sa traiesti ori inghiti mizeria celorlalti. Compenseaza cumva viata de apoi cu pacatele celei prezente? Nimeni nu s-a intors de acolo ca sa ne confirme... Si atunci ce ai de facut? Sa fii propriul tau controlor si sa-ti permiti atat cat poti duce? Sau sa fii sclavul cuminteniei pamantene, precum apostolii lui Iisus? M-am impacat cu gandul ca nu pot respecta nici invatamintele crestine si nici posturile bisericesti. Doar le observ si trec pe langa ele. Cate vicii sa adun ca sa fiu chit cu ele? Sau care dintre ele adunate ma fac sa ajung la suma nula? Ramane sa numar. Pana cand voi avea un raspuns, cumpar tigari. Azi am luat mai multe pachete si de ce mi-a fost frica n-am scapat. Le-am luat pe alea cu poze infioratoare. Nu m-am uitat la ele dar le stiu din campania autoritatilor. Asa ca ma prefac ca nu le vad. Eu stiu si pot. Dar ceilalti, mai ales copiii? Ei cum pot face asta? Ma umple de scarba inventia asta penibila a celor care si-au gasit un nou dusman mondial. Hai sa nu mai fumam dar sa ne drogam, sa inselam, sa furam, sa violam sau ce mai putem face rau pare sa fie indemnul celor care stau deasupra noastra. Pe astea, eventual, le pedepsim prin Codul penal. Dar pe asta cu fumatul o punem pe pereti si la vanzare, in vazul tuturor. Ce conteaza ca-i facem pe copii sa viseze urat noaptea, ca ii traumatizam cu imagini pe care nicio televiziune nu are voie sa le arate? Ne-am facut damblaua... Dar, vai, ce folos! Vanzatoarea imi spunea, cand i-am cerut sa ma scuteasca de oroarea pozelor, ca nu mai are altfel de pachete. Ca apoi, sa-mi spuna satisfacuta ca, de cand le-a pus la vanzare pe cele noi, i-au crescut incasarile. Te pomenesti ca sunt tot mai multi carora suma viciilor nu le iese...

Pe noi, cine ne apara?

A crescut numarul de spargeri din locuinte. La stiri ni se spune ca sunt bande de hoti care si-au pregatit temeinic atacul. Primesc ponturile de la vecini sau tot felul de indivizi dispusi la faradelegi. Ieri, o colega de-a mea a plecat val-vartej de la munca pentru ca a aflat ca i-a fost sparta locuinta. Hotii stiau ca pentru cateva ore nimeni nu-i va deranja. Cunoasteau intervalul orar in care toate cele trei persoane erau plecate. Au intrat, dupa ce au spart artistic incuietoarea, desi usa era metalica. Au dat peste cap tot apartamentul si n-au luat decat un lantisor de aur. Atat! E clar ca n-au primit un pont valoros, ci doar au actionat ca niste ageamii, disperati dupa potul cel mare. Prada n-a meritat efortul. In schimb, hotii din cartierul meu s-au ales cu marfa de calitate. Au taiat lantul de protectie al unui scuter si s-au evaporat cu 45 de milioane de lei, valoarea mopedului. S-a intamplat duminica, cand toti locatarii erau acasa. Cu cateva zile inainte, un alt vecin a ramas fara oglinzi la masina iar mai multi locatari au fost testati daca sunt pe acasa. Hotii faceau recunoasterea "obiectivului". Tot mai multi oameni se simt in nesiguranta si suprinzator, politia este calma! Nu are ce sa faca sau promite ca va face. Pe vremea impuscatului o banda de spargatori nu avea zile multe. Era suficient sa se dea de gol unul dintre banditi si ajungeau pe mana organelor. Acum, insa, oamenii se tem sa spuna ce au vazut, sunt indiferenti sau, mai rau, inchid ochii cand observa ca vecinii sunt supravegheati de raufacatori. Masinile de politie patruleaza noaptea si ziua dar nu vad nimic. Informatorii nu mai exista iar incidentele se aduna si poarta un singur nume in dosarele anchetatorilor: AN. Adica, AUTOR NECUNOSCUT. Ma gandesc tot mai serios ca asociatiile de proprietari trebuie sa-si organizeze paza proprie sau chiar grupuri de vigilantes , adica acei indivizi dispusi sa apere interesele cetatenilor in locul politiei. Ce poti sa faci daca n-ai protectia celor pe care ii platesti cu bani grei sa te apere? Apelezi la masuri extreme! Ma tot gandesc cum sa-mi instalez o camera de supraveghere in fata blocului...

Suflete pereche

Am revazut BUSOLA DE AUR. Un film dupa un roman care m-a emotionat la fel de mult ca "Stapanul inelelor" de JR Tolkien. Ani de zile, autorul s-a luptat sa-i convinga pe producatori sa ecranizeze cartea. Nimeni nu s-a incumetat. Era mult prea fantastica pentru vremurile acelea. Acum, insa, tehnologia si avantul filmelor de acest gen in box-office le-au adus curajul necesar. Dupa trilogia lui Tolkien, aceasta ecranizare imi readuce placerea de a visa. O lume paralela in care animalele sunt demoni buni, iar ursii polari, stapani ai Nordului inghetat. Parabola imaginata de autor mi se pare demna de un comentariu. Cum ar fi, asadar, sa avem langa noi un suflet pereche, un animal care sa ne insoteasca oriunde, sa nu se poata departa niciodata de tine si sa fie paznicul tau si invers, pana la moarte? Partenerul nostru, fara de care am muri si alaturi de care suferim, indiferent cat de mica ar fi durerea acestuia. Si, in cele din urma, sa disparem impreuna cand ne vine randul sau cand o cauza malefica ii va rapi sufletul pentru totdeauna. M-a pus pe ganduri aceasta imagine fantastica. M-a lamurit asupra sensului expresiei "suflet pereche". Sa "pipai" sentimentul ca viata fiecaruia depinde cu adevarat de a celuilalt, ca nu poti minti sau sa te prefaci pentru ca durerea ta este si a lui, efortul tau este si al lui, sfarsitul tau este si al lui. Cred ca mi-ar placea sa traiesc asa...
Kate Bush o sa va faca sa intelegeti ce vreau sa zic.

Una de-a noastra

Sunt un pasionat al muzicii dance, cu radacini in Ibiza, acolo unde i-am cunoscut pe unii dintre Dj rezidentii care astazi sunt in voga. Era o vreme cand prietenul meu X (numele ramane secret ca sa nu-i fac probleme) ma "alimenta" saptamanal cu muzica din cluburile Europei. Acea muzica pe care radiourile o cumparau de la el si o difuzau pe post la o luna diferenta din momentul cand le primeam. Imi aduc aminte cu placere de camaruta lui dintr-un cartier bucurestean, aproape de Arcul de triumf si de atmosfera de semiilegalitate in care patrundeam acolo. O camaruta "tapetata" de rack-uri si platane electronice in care prietenul meu isi petrecea zilele alaturi de bunica sa. Ma gandeam mereu cu placere ca voi avea cateva cd-uri "proaspete" in timp ce dj-ii din Romania se luptau din greu s-o obtina. Cea mai pregnanta amintire este
IIO cu Rapture. O ascultam in masina de zeci de ori. Apoi o aud la radio, iar in scurt timp toata lumea o difuza. Tipa si-a schimbat si numele dupa ce a ajuns celebra pentru ca intial se numea Vaio, exact ca modelul high-end de laptop de la Sony.
Am adus vorba de muzica pentru ca, acum, istoria se repeta! Va las sa savurati o piesa aparuta din senin si care va fi hit-ul absolut al verii. Puneti prinsoare cu mine ca sunt romani?



Update:
DAVID este un nume nou in sfera dance-club autohtona iar vocea din piesa "Sexy Thing" ii apartine lui Cornel Donici de la trupa Refflex.

Parfumul Mariei

For the record, you oughta know you wasn't thinking, when you let me go. But whatever that's how it goes win some you lose some and others you hold in your heart(...)
R:
Cause when I'm looking in your eyes feels like the first time
Give me one good reason why we can't just press rewind.
I don't wanna spend my life thinking what it could've been like if we had another try (one time) Like back in the day that look on your face feels like, the first time(...)
R
For the record you'll always be a part of me no matter what you do
And for the record can't nobody say I didn't give my all to you
And for the record I told you underneath the stars that you belong to me. For the record it's obvious that we just can't let go of us, honey.
Rx2
For the record, baby now you know, baby.

Cate un nup, nup, nup

Incetul cu incetul gogoasa penala de la DNA se dezumfla. A inceput ca o anecdota, buna pentru incepatorii in functii publice inalte. Teodor Atanasiu, fost ministru al apararii prin 2006, s-a trezit cercetat penal pentru o plangere formulata, haios, de Adriana Saftoiu, la acea vreme un apropiat fidel presedintelui Traian Basescu. Nefericitul Atanasiu a suferit un salt in gol fara parasuta, catapultat tocmai din scaunul de sef al armatei. A vorbit ce nu trebuia despre oamenii presedintelui care tocmai s-au deconspirat ca obtineau informatii sensibile din interiorul ministerului. E drept, n-a cazut rau....A ajuns sef la privatizarea fabricilor de stat si...s-a recasatorit. Per total a iesit in castig. Alti doi ministri au primit "binecuvantarea" procurorilor anticoruptie. Codrut Seres si Zsolt Nagy au venit la rand. La ei s-a pus in scena un plan de James Bond. Cica au spionat din greu pentru niste straini anonimi. Si atat de mult au "furat" din banii tarii incat nu s-a descoperit nici macar un leu pierdere. Le-a trebuit un an si jumatate anchetatorilor domnului Morar sa recunoasca pe surse, ca oficial le este rusine, ca au gresit. Asa au inchis, pe sest, un alt capitol din seria farselor judiciare. Cei doi si-au terminat brusc mandatul de ministru si au fost nevoiti sa se retraga de pe prima scena ca sa nu ii incurce la imagine pe colegii lor. Urmatorul la rand este Tudor Chiuariu, fostul ministru al justitiei, matrasit in doar 9 luni, cu un dosar in care omul a pus o semnatura pe un act semnat de alti cativa ministri, inclusiv seful Guvernului. Dar l-au ales doar pe el procurorii, ca trebuia scos mai repede din joc. Ar mai fi urmat si Paul Pacuraru dar a fost ceva mai norocos. Ca parlamentar, a scapat cu ajutorul colegilor senatori de supliciul executiei publice. Nu am de unde sa stiu ce aduna procurorii aceia in dosare de ajung invariabil sa spuna ca n-au nimic. Nada. Zero. Nix. Dar cunosc destul de bine cum se faceau anchetele pe vremea CDR-ului. Intr-un an, baietii aceia din Parchetul general au produs dovezi cat pentru toata activitatea DNA din ultimii patru ani. Zeci de persoane din varful ierarhiei politice, financiare sau de afaceri au ajuns la tribunal si s-au judecat. Unii au fost condamnati, altii, nu. Pentru asta trebuie sa le multumeasca avocatilor lor si probabil inspiratiei judecatorilor. Dar in zilele noastre, cu toata ingaduinta mea, ceea ce se intampla este jenant. Oricata intelegere si dorinta de dreptate as avea nu pot sa inteleg cum, dupa 4 ani, NICIUN personaj cercetat de superprocurorii lui Morar nu a ajuns in instanta. Nici macar unul!!! Toti primesc cate un N.U.P.(neinceperea urmaririi penale). Sa fie incompetenta sau ordin de sus? De ce as crede ca acei oameni sunt atat de incapabili. Prea bate la ochi sa te faci de ras in asemenea hal... Ce forta oculta ii transforma pe acesti oameni cu scaun la cap in simpli figuranti? Tocmai suntem intr-un an electoral. Oare jocurile s-au terminat si e mai bine sa nu-i incurci pe politicienii cu probleme, ca nu se stie cum ajung ei la putere? As paria ca asta e, mai ales ca am mai vazut astfel de miscari in preajma altor alegeri. Vai, cat de mult imi plac filmele cu spioni - maestri in invartirea miliardelor prin conturi straine... Ce pacat ca scenariul este doar o fictiune! Daca era real mi-as fi ales ca destinatie o insula din Caraibe! Si l-as fi luat cu mine si pe un domn general de la informatii militare. Sa-mi numere banii aia pe care i-as fi avut...

Ghiftuit si ingretosat

Imi petrec serile la locul de munca. Toata ziua scriu, citesc, creez stirile pe care ceilalti le servesc la micul dejun, pranz si cina. Eu le vad ca pe niste marfuri cu data de expirare si pret de vanzare. Una valoreaza mai mult decat cealalta si merita un loc mai sus sau mai jos, in jurnalul de stiri. Cum stau conectat la toate sursele publice si "subversive", am cateodata senzatia de greata pe care numai cineva care mesteca guma ore in sir o poate intelege. Incerc sa tratez surplusul de informatie ca pe un sos adaugat la felurile de mancare. Uneori nimeresc un gust placut, alteori sunt nevoit sa arunc la cosul de gunoi tot continutul din farfurie. Uite asa ajung seara, pe la ora 20 sa fiu ghiftuit de ceea ce vad sau aud la canalele de stiri. Si cand se face vremea sa livrez marfa pentru telespectatorii mei, vad ca la Realitatea si la Antena 3 apare acelasi meniu de zi cu zi. Asta suna deja a manipulare. Unii fac emisiuni savante de o ora despre cum actuala opozitie va castiga puterea, iar ceilalti imi spun seara de seara ca sunt bolnav, sarac si mort de foame. Ce se intampla cu indivizii astia care ne servesc mereu fripturile astea rancede? Nu le mai e de folos nici macar un cos de lamai? Traiesc un cosmar si au nevoie sa ne convinga sa fim partasi la chinul lor? Sunt cuprinsi de angoase personale si le exhiba pe post? Au obligatii fata de sponsori si strecoara mesaje subliminale de influentare a alegatorului? Au ordin de la patron sa inventeze un serial tip "Elodia" cu actori si nume schimbate in functie de programul acestora? M-am saturat de manipularea asta!... Nu s-ar putea sa vina Dan Diaconescu si la ei si sa-i invete sa faca telenovele cu audienta mare? Macar baiatul ala are un palat, un Bentley, un avion privat si altele din astea obtinute din munca "cinstita", nu din bonuri de masa de la patroni!

Sunete cunoscute

De cateva saptamani ma "lovesc" la MTV de acest individ. El canta de mai mult timp dar abia acum l-am descoperit. Jay Sean este noul Craig David al britanicilor sau Bobby Valentino al americanilor. Si cum e normal, manuta lui Timbaland s-a bagat si aici in promovarea primului album. Piesa asta insa, are ceva care ma enerveaza. Nu in sens negativ. Exista ceva din refren pe linia muzicala din fundal care seamana teribil cu ceva cunoscut. Sa fie de la Bobby Valentino, sa fie de la coloana sonora pentru The Last Samurai? Cine stie?

Late night alumni best track

Oglinzi fermecate

N-am mai fost cu metroul decat o data in ultimii 8 ani. Din necesitate, comoditate sau pentru ca am locuit in strainatate cativa ani. Nici cu autobuzul sau tramvaiul nu merg. De cand am masina nu mai simt nevoia. Asa ca, automobilul trebuie sa fie un bun personal cat mai apropiat gusturilor si nevoilor mele. Am "incercat" italiene, americane, germane, suedeze si acum am revenit la germane. Mai galonate... Un BMW merita sa ai la casa omului, mai ales daca este un chilipir la pret si optiuni. Bucuros de tranzactie, am respirat satisfacut aerul din habitaclu, pana de curand! Mai precis, dupa ce m-am intors din Franta. Nici n-am ajuns acasa si am vazut ca-mi lipseste ceva la noua proprietate: sticla de la oglinzile laterale. N-am fost foarte surprins. Prietenii m-au prevenit, dealerul mi-a zambit si mi-a urat bafta la plecarea din showroom, alti amici m-au atentionat ce urmeaza sa patesc. Asa ca, am luat-o sportiv, ca pe un fapt banal. Si, in loc sa ma duc in targ si sa mi le recumpar cu 20 de lei, am vrut sa beneficiez de exorbitanta mea asigurare full Casco. Mi-am zis ca nu pot incuraja hotia cumparand tocmai de la cei care mi-au vandalizat masina. Am fost la politie si mi-am pierdut o zi ca sa raportez furtul. Oamenii de acolo, draguti si molesiti de caldura de afara mi-au dictat scolareste plangerea si mi-au tras niste poze frumoase la 40 de grade Celsius. Ma priveau compatimitor si ma credeau naiv in incercarea mea de a raspunde la o ilegalitate cu un gest de bun simt civic. M-au intrebat daca banuiesc pe cineva si le-am zis ca unde locuiesc banuiesc pe toata lumea, inclusiv pe indivizii aia enervanti care imi distrug somnul de dimineata, strigand: ...iiiaaare veeeechi! (cine naiba poate sa aiba fiare vechi intr-o zona rezidentiala?, ma intreb mereu cand ii vad pe bastani cum patruleaza agale cu piranda lor in fata! A doua zi, ma duc la un centru de constatari de asigurari. L-am evitat pe ala din Calea Grivitei, plin de indivizi in suferinta dupa masina lor si am gasit unul aerisit. Iar declaratii, iar acte si din nou poze. Am vazut ca nu numai statul se acopera de munti de hartii inutile, ci si privatii. Mi-am zis atunci ca nu ne vom vindeca niciodata de boala asta... Inspectorul de asigurari afla unde lucrez si isi da drumul la gura: ca un client si-a schimbat de 5 ori, intr-o luna, oglinzile furate si a facut o depresie, ca altul plateste taxa de protectie la hotii din cartier ca sa doarma linistit si altii isi fac drum in weekend prin targ ca sa rezolve inconvenientul. Ei bine, plec cu povete de la asigurari si ma incurajez, spunandu-mi ca am pierdut doar doua zile cu partea oficiala. Si m-asteptam ca in a treia sa ma duc la service-ul BMW si sa mi le ridic (mi-am propus sa le inscriptionez cu numarul de inmatriculare, in speranta ca hotii isi vor stapani dorintele marsave). Trimit scanate actele catre service si astept cumintel sa ma cheme. Trec doua zile si aflu ca nu au acceptul de la asigurari. Ma revolt si ii iau la rost pe baietii de la Omniasig. Ei spun ca n-au primit devizul de plata de la BMW. Ma intorc la ceilalti si ii iau la intrebari. Dau din colt in colt. Ba ca a fost plecat baiatul de la piese, ba ca n-au chitanta platita de mine pe luna precedenta (la ce-i trebuie service-ului chitanta de la asigurari?, n-am priceput), ba ca n-au in stoc (desi tot ei imi spuneau sa vin sa le iau in doua zile) si tot asa... Asigurarile dau rapid acceptul si aflu ca poate le iau luni, adica peste o saptamana de la trimiterea hartiilor. Cat costa oglinzile? 700 de lei amandoua. Cat costa franciza pentru un eveniment? O suta de euro. Cat m-a costat distractia asta? O saptamana de stat pe bara, un drum de o zi la politie, unul de o zi la asigurari, ore petrecute la telefon, la scanner si pe email, o suta de euro franciza, benzina cheltuita aiurea, inscriptionarea oglinzilor - 100 de lei si bani pe taxi si alte lucruri care nu se pot cuantifica in bani.
Concluzie:
1.Un service BMW de care trebuie sa te feresti cat poti.
2.Evita asigurarile si apeleaza la un amic cu service autorizat.
3.O vizita la targ te scuteste de tot efortul cand "ramai" fara oglinzi.
4.Mai gandeste-te o data daca vrei sa-ti cumperi BMW.

Un inceput trist

Nu obisnuiesc sa povestesc despre intamplari din viata profesionala decat atunci cand relevanta informatiei surclaseaza stadiul de curiozitate sau barfa. Nici acum nu mi-as fi incalcat principiul insa, deja sunt suficienti oameni care au aflat, iar public, este o chestiune de zile pana cand va deveni oficial anuntul. Asa ca, pentru cei interesati de fenomenul sportiv si pentru cei dornici sa fie informati asupra miscarilor de pe piata media le confirm plecarea, in bloc, a unor colegi de la sport. Inainte de Olimpiada de la Beijing care incepe in august, colegii mei Radu Naum, Vlad Enachescu, Emil Gradinescu si Bogdan Cosmescu vor parasi TVR. Doi dintre ei fac aceasta mutare pentru prima oara, ceilalti au pendulat intre TVR si Antena. Este in firea lucrurilor sa cauti un loc mai bun sau sa accepti o oportunitate de nerefuzat. Pentru ei alegerea este de necomentat. Pentru TVR insa, poate fi o pierdere. Nu pe termen lung, ci in urmatoarele luni. Sistemul de lucru si cunostintele acumulate de acestia nu pot fi copiate sau acoperite de maine. Asa ca plecarea lor, fara un plan B si fara o preluare din mers a treburilor curente, poate genera riscuri majore. Alaturi de cei patru, alti 2 sau 3 oameni ii vor insoti. Nici ei nu sunt de neinlocuit. Dar, si in acest caz, nu stiu sa existe vreun plan B. Iar, ceea ce stim acum este doar inceputul...

Murphy the Best

Pentru ea am facut un efort considerabil sa ma duc la concert. Am fost la Bestfest`08 ca sa compar virtualul cu realul. Inca de cand traiam in America am descoperit-o pe Nelly Furtado, o canadianca nascuta din parinti portughezi. Desi cam necunoscuta in Europa, a dat lovitura cand Timbaland a acceptat sa-i produca cateva piese. Acest mastermind al muzicii americane a transformat-o pe Furtado intr-o mare stea. Imi placea s-o vad in clipuri desi aveam sentimentul ca este ceva in neregula cu ea. Mai precis cu corpul ei. Cum stiu ca totul se poate ascunde in fata camerei, am tinut mortis s-o vad in carne si oase.



Am fost dezamagit si de corpolenta ei nefireasca si in parte de show. Fara Timbaland ramane doar o voce deosebita si atat. In schimb, desi n-ar fi trebuit fiindca adoram trupa in care a cantat ani buni (MOLOKO), am ramas uimit de Roisin Murphy. Ea fost vedeta intregului festival.



Ma uitam la cei care o asteptau pe Nelly Furtado sa inceapa concertul cum se adunau atrasi de sunetul muzicii si al spectacolului de scena al lui Roisin Murphy. O profesionista pana la capat dar si o figura stranie printre artistii europeni. Nonconformista si dezinhibata (fuma, bea si se misca incredibil de lasciv) Roisin i-a surclasat pe toti, de la Alanis Morisette la Nelly Furtado. Iata o mostra de muzica cu un sound proaspat.



In rest, de la Bestfest, nimic special. Multa aglomeratie inutila si organizare restrictiva. Si bineinteles exces de zel. In schimb, mai putini figuranti de genul VIP-urilor de la alte concerte bune doar pentru clatit ochii. Zona VIP era plina de necunoscuti, doar Cotabita se zarea stand in picioare desi ar fi vrut sa danseze ca toti ceilalti in fata scenei.

Pentru DARIA

134 este numarul de ordine pentru o fetita de aproape un an. Daria asteapta, la rand, sa primeasca un ficat de imprumut. Ma gandesc ca are o sansa in plus daca unii dintre noi vor face un mic efort sa o ajutam.

Olimpiada a la russe

Saptamana lunga si complexa. O vizita la Strasbourg, a doua capitala a Europei, este un drum cu multe impresii. Am mai fost aici acum cativa ani dar n-am avut timp de vizitat. N-am ratat ocazia de aceasta data. Drumul catre Strasbourg a trecut prin Frankfurt. Aeroportul pe care l-am vazut prima data in iarna lui 1990. Era prima iesire din tara si am avut senzatia ca ma pierd prin cladirile imense. Acum l-am regasit, la fel de mare, dar obisnuit, ca multe alte aeroporturi din lume.



Tehnologia, insa, l-a transformat intr-un spatiu usor de accesat pentru turistul dispus sa-si caute singur calea catre avion. Si, de multi ani, fumatul a devenit noul dusman, poate la fel de periculos ca amenintarile teroriste... Nicaieri nu mai poti fuma, nici macar in spatiile speciale, care la francezi inca mai "supravietuiesc"...




Grupul de 40 de romani (din care am facut parte) a depasit lejer traficul aglomerat al aeroportului si s-a indreptat relaxat cu autocarul, inmatriculat in Franta, spre Strasbourg. N-am luat trenul sau alta ruta prin Paris fiindca organizatorii cursurilor de absolvire a Universitatii pentru democratie a Consiliului Europei erau stramtorati cu banii. Au preferat variantele lungi si ieftine: un autocar, un hotel modest, salate si ierburi la masa ca pentru dieta. Dar inceputul aventurii a fost distractiv si relaxat. Poate si pentru ca in acea zi Spania juca finala cu Germania (invinsa).



Starea de relaxare a durat mult prea putin. Cand am ajuns la caruselul de bagaje valiza mea din material incasabil era partial distrusa. "Manuitorii" germani si-au demonstrat "indemanarea" si mi-au oferit ocazia unui nou experiment: sa reclam despagubiri pentru deteriorarea unui bagaj. M-am indreptat spre biroul Lufthansa care mi-a preluat plangerea si datele personale si m-a indrumat spre biroul Tarom din aeroport. Evident inchis, caci era duminica! M-am inarmat cu numere de telefon si rabdare (plus banii de roaming pe care urma sa-i cheltuiesc tot din buzunarul meu). Noroc ca un bun amic de-al meu, ambasadorul Stelica Stoian m-a salvat de zeci de euro imprastiati aiurea intre companiile de telefonie... Pana luni, cand lumea revine la viata, aveam de petrecut prima seara in Strasbourg, un oras care arata dupa 6 seara ca un Falticeni parasit. Am pus atmosfera pe seama zilelor toride de vara si a finalei Campionatului european. Doar suntem la 5 kilometri de granita franco-germana, la cateva sute de kilometri de Elvetia, Belgia, Luxemburg, Olanda si in inima uneia dintre capitalele europene (cu mii de cetateni comunitari, inclusiv spanioli). Prima impresie a fost proasta. Parca am ajuns intr-o alta tara! Strazile pline de indivizi de culoare, orientali fundamentalisti, femei sleampete mereu in cautarea unei tigari pe care o obtineau cu usurinta de la necunoscuti, barbati in costume prafuite pe biclete demodate. De-a lungul sederii mele, aceste biciclete mi-au devenit cel mai aprig dusman. Pietonul a decazut pe locul doi in regulile de acordare a prioritatii. Aici trebuie sa partajezi spatiul cu biciclistul care devine insa mult mai puternic decat tine din moment ce are viteza si forta. Nu de putine ori ajungi sa fii calcat, lovit, apostrofat pentru ca ai pasit neatent peste linia de demarcatie unde stapan absolut este biciclistul. Masinile sunt acum egalele pietonilor, dar biciclistul ramane suveran peste ambele categorii. Si mai are un avantaj: nu face cunostinta cu mizeria trotuarelor. Asa cum un trecator neatent o poate pati cu usurinta. Fumatul interzis in spatii inchise a mutat scrumul din interior, in exterior. Strasbourg este un oras plin de chistoace, hartii si guma de mestecat.



Ma gandesc la Bucuresti si nu prea gasesc deosebiri. Ce-i drept, lipseste praful in cantitatile irespirabile de la noi, dar legenda ca poti sta pe jos fara sa te mudaresti sau ca nu-ti faci pantofii o saptamana nu mai e valabila si pentru Strasbourg. Doar frumusetea locala a cladirilor si istoria pe care o poti vedea pe toate zidurile ne distanteaza vizibil. Prima zi de cursuri incepe cu o imensa buluceala la intrarea in sediul organizatiei. 650 de cursanti din 16 tari, toate din spatiul ex - sovietic, plus cativa "rataciti" din Balcani si noi, cei din UE (Romania si Bulgaria).


Mi-a trebuit o lunga perioada de timp sa inteleg ce ne diferentieaza pe noi, romanii, de restul. Abia la final am gasit un raspuns. Dar pana atunci intrebarile mele aveau alte raspunsuri. Consiliul Europei, candva sperietoarea guvernantilor din tarile estice in tranzitie, a devenit un forum de exprimare si de manevra sub ochiul atent al Rusiei. Desigur ca, declarativ, toti suntem egali si toti luptam pentru drepturile omului si pentru democratie. Insa, cum in statele din UE asa ceva este demult asumat, singurele zone cu deficit in respectarea statului de drept se intind de la granita estica a Uniunii spre Asia. Cine este insa cel mai puternic si mai interesat stat sa gestioneze conflictele si relatiile de forta de la Prut si pana in Urali? Rusia... Asa ca nu prea mi-am vazut rostul alaturi de toti musteriii veniti la aceasta universitate, cel putin din acest considerent. Al doilea motiv de nedumerire era semnul de egalitate pus intre cursantii romani/bulgari si restul. Am ridicat aceasta chestiune in plenul unei sesiuni si am fost apostrofat imediat de "fratii" nostri molodveni. Revoltata, o colega mi-a tipat ca sa lasam aerele de superioritate si sa stam cuminti langa ei, invataceii. N-a inteles nimic din sensul vorbelor mele, dar mi-au sarit in ajutor colegii din Azerbaidjan care au aratat ceva mai multa experienta in interpretarea cuvintelor rostite in engleza. Mi-am dat seama ca avem mentalitati diferite influentate profund de etapele istorice prin care am trecut. Multi cursanti veniti din Ucraina sau Kosovo isi exhibau zgomotos accentele nationaliste si chiar pretentiile exagerate pentru niste indivizi invitati sa invete, si nu sa dea lectii. Rusii mi s-au parut mult mai seriosi si eleganti - dovada ca in acceptiunea lor sunt deasupra celor "mici". Scoala aceasta mi-a adus aminte de rolul de frate mai mare jucat candva de Uniunea Sovietica. Zile in sir am cautat sa inteleg care este rostul nostru printre aspirantii la democratie. N-am lamurit mare lucru din dilemele mele. Speakerii invitati si-au tinut monoton si autist discursurile, sefii de delegatii conduceau ostilitatile in numele cursantilor iar oficialii europeni bolboroseau cuvinte fara sens dar pline de splendoarea noului limbaj de lemn occidental. Doar un american mai dezmortit, venit sa predice gandirea pozitiva, a mai inviorat atmosfera plicticoasa si lipsita de competitie. A fost insa repede redus la tacere cand mai multi rusi si ucraineni i-au spus sa-si vada de lectiile sale aplicate la el acasa. Sentimentul ca particip la o olimpiada "aranjata" de blocul comunist (a la Moscova, 1980) mi-a suflat in ceafa toata saptamana. Si nu m-a parasit nici macar la sfarsit. Ca la defilarea de adio, scolile fratesti si-au luat costum de gala, tricou propagandistic si au rostit discursuri de multumire si goale de continut. Socant pentru mine a fost sa-i vad pe ditamai oficialii europeni cum iau parte cu satisfactie la aceasta mascarada. Oameni seriosi, precum Catherine Lalumiere si Terry Davies (fost si actual secretar general al Consiliului Europei) acordau girul lor acestor zile de cursuri pentru surdo-muti. Reprezentativ pentru starea de confuzie si babilonia colectiva este poza de grup (650de oameni). Un fotograf transpirat de prea multe incercari esuate si urcat pe o scara de cativa metri, incercand sa cuprinda crema de aspiranti la posturile publice sau politice din tarile lor.



Abia acum, la sfarsit, am inteles ce e gresit in toata aceasta constructie birocratica. Selectia intiala si obiectivele. Noi, romanii, venim ca la distractie si plecam precum am venit. Spre deosebire de ceilalti, democratia - la noi - a venit cu forta si n-a trecut prin dezbateri publice. Politicienii nostri au alte norme si scheme de gandire si actiune care merg in paralel sau ignora regulile inventate de occidentali. Viitori absolventi de scoli politice sau de administratie vorbesc o alta limba si invata doar teorie. Practica e lasata pentru alta data! Si in final, obiectivele noastre sunt altele. Decat ale celorlalti invatacei. Ei vin sa-si expuna propriile valori si sa lupte pentru compensarea "noii religii" a drepturilor omului cu matricea de conducere a statului elaborata de Kremlin. Nu ne asemanam si nici nu vom empatiza vreodata cu ceilalti! Singurul loc in care ne asemuim este meniul. Cu mici exceptii, delegatiile si-au manifestat dezaprobarea tacita fata de felurile de mancare locale, semn ca gazdele nu vor putea sa ne bage pe gat, cu forta, nici macar o specialitate de-a lor!