Am reflectat deseori la rostul sacrificiului prin munca si la atingerea perfectiunii in cariera. La 16 ani am inteles cum e sa schimbi vacanta mare pe o luna jumate de practica platita. La Arhivele Statului am facut cunostinta cu dosarele si cu praful care imi acoperea cu o pelicula groasa degetele. Dar am aflat si ce inseamna sa castigi un ban. Am primit 1200 de lei cu care am plecat in prima mea vacanta la mare. Apoi am dat de greu. Am ajuns dupa cativa ani, nu multi, sa urasc munca. Eram fortat s-o accept in viata mea ca sa ma intretin. Era "Epoca de Aur" cand cine nu muncea ajungea la puscarie. Norocul meu ca am intrat in capitalism si m-am simtit usurat. Nu ma obliga nimeni sa muncesc. Dar am descoperit ca daca nu lucrezi, nu mananci. Asa ca am luat-o de la capat. Si uite asa m-am trezit ca viata asta nu are pauze. Dilema mea este pana unde? O prietena imi da un tip de raspuns. La ce ne foloseste sacrificiul prin munca? Imi da un citat din Emil Cioran:
" Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara."
Ei bine, iata o atitudine nihilista care pentru societatile noastre conformiste si centralizate in democratie suna a instigare la anarhie. Cioran isi permitea sa gandeasca liber. Noi insa am ajuns sa gandim in paradigme si nevoi. Societatea te incurajeaza sa inveti sa promovezi si sa te concurezi cu semenii. Ce face ea insa mai departe? Te lasa din brate cand obosesti. Ajungi sa le faci pe toate si sa te autodepasesti. Si obtii tot ce e putred: invidie, zambete false, umeri atinsi de palme moi, un ban in plus cat sa-ti inchida gura. Pana data viitoare, cand ti se spune ca e nevoie de inca un efort, inca un obstacol de trecut. Pentru binele tau. La naiba! Al lor, de fapt...Dar, ce se intampla daca nu te conformezi regulilor? Asta nu-mi spune Cioran... Aici ma despart de el. Pentru ca n-am vazut pana acum un om care sa sacrifice prin munca si sa fie iertat daca ia o pauza. Am vazut in schimb ca toti impostorii, galagiosii, plangaciosii, pafaristii, superficialii, invidiosii, heirupistii si lenesii o duc bine si supravietuiesc esecului. De ce? Pentru ca ei n-au asteptari mari si pentru ca se bazeaza pe cei care se sacrifica prin munca. SUNT un condamnat pe viata la locul de munca. Fara posibilitate de eliberare...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Dumnezeu a muncit cinci zile sa faca Iadul si vazand ca lucrarea lui este satisfacatoare s-a dus sa se odihneasca peste week-end. Luni dimineata s-a trezit devreme si s-a apucat din nou de lucru pana vineri seara cand a venit vremea repaosului. In urmatoarea zi de luni, a luat-o de la capat si tot asa, la nesfarsit, pentru ca in Iad e mereu ceva de facut.
In infern nu e vreme de tihna, de ragaz, de relaxare ci doar de truda si, fireste, de cariera. Munca e adevarata cadere din Rai, in fapt, este o prabusire din starea angelica pana in starea subumana de angajat in care timpul nu iti mai apartine ci e masurat, cantarit, impartit.
Dupa ce mintile noastre au fost atata vreme spalate, curatate si lustruite cu formule de admiratie a muncii, a pozitiei sociale, a carierei si salturilor ierarhice, se simte nevoia presanta a unei apologii a relaxarii si detasarii. Cineva ar trebui sa isi asume rolul de cruciat in lupta de convertire la dreapta credinta a tihnei, a ragazului de dragul ragazului, a facutului de nimic (dolce far niente).
E vina noastra ca am creat o obsesie pentru oamenii de succes indiferent de cat de ratati sunt la nivel personal. E vina noastra ca respectam doar directorii de companie si pe cei din topul celor 300 cei mai bogati romani. E vina noastra ca a avea succes inseamna a avea o casa la marginea Bucurestiului si o masina noua la fiecare cateva luni. E vina noastra ca nu putem respecta decat oamenii sus-pusi din orice organizatie. Timpul este cu mult mai mult decat bani.Si nicio prima, niciun bonus, nicio avansare profesionala nu justifica complet risipirea acestei resurse.Altfel, riscam sa ne trezim intr-o buna zi goliti pe dinauntru si epuizati pe dinafara.Dar asta e optiunea personala a fiecaruia dintre noi...
(Comentariul meu e prea terestru fata de reflectiile filosofice din cadrul acestui topic. De-abia ma abtin sa nu il sterg!)
Cred ca ar trebui sa te feresti pe viitor de Cioran - nu da solutii, doar intretine starile amare...
Daca lucrurile stau asa, intreaba-te cum le-ai atras in viata ta... si gindeste-te ce real atragi in continuare, prin cuvintele tale. Exista intotdeauna un alt real, foarte aproape, trebuie doar sa il vezi.
Diana, nu sunt un fan al lui Cioran. Am si spus asta. Eu doar constat realitatea care se insinueaza printre noi. Cum spui tu, trebuie sa-mi atrag realul. Nu putem face abstractie de ceea ce nu ne place. Altfel am fi roboti si n-am pune pret pe cunoastere.
De acord cu tine :)
Trimiteți un comentariu