Anestezie constienta

Astept de mult timp momentul sa dau cateva explicatii celor care isi ofera timpul lor ca sa ma citeasca. Am deschis acest blog la indemnul unei colege de la o alta televiziune. E drept, fusesem "virusat" anterior de un coleg de birou care a fost nevoit sa-si ascunda gandurile sub un pseudonim atunci cand si-a deschis propriul blog. M-am gandit indelung la doua chestiuni: daca sa-l public si daca sa fie anonim sau nu. Mi-am zis ca jurnalul meu este un mod de a pastra amintirile, de a-ti spune opinia atunci cand nimeni nu vrea sa te asculte. Am vazut multi indivizi care si-au castigat o notorietate de poleiala doar pentru ca au ajuns sa fie acceptati in paginile unui cotidian. Ei sunt "formatorii de opinie". Asa ca, m-am hotarat sa intru in blogosfera. Cu propria-mi identitate. Consider si acum ca este o ipocrizie, daca nu o lasitate, sa te ascunzi dupa un nickname. Desigur, e dreptul fiecaruia sa ia aceasta decizie, poate ca unii au si motive temeinice. Eu nu. N-am de ce sa ma ascund pentru ca scopul meu nu este sa latru la luna. De aceea nu-i inteleg pe cei care isi arata curajul la articole "grele" sau usor riscante prin comentarii batjocoritoare. Deobicei, comentariul lor este un atac le persoana, in nota ironica. Mi-am pus de multe ori intrebarea ce ii determina pe acesti anonimi sa fie virulenti de fiecare data cand scriu despre zone sensibile ale firii umane. Cand creez controverse sau zgarii pojghita de normalitate fragila din mintea lor. Sa scrii despre defecte, frustrari, sentimente, nevoi, dorinte si sa te incluzi uneori in propriile articole este un act de curaj sau macar de onestitate. Pentru ei este un prilej de aruncat jigniri, de ranjete false. Nu pot pricepe ca povestirea la persoana a-ntaia nu inseamna si asumarea in totalitate a detaliilor. Si in loc sa participe, sa aiba opinii, sa dezbata sau eventual sa taca, prefera sa se holbeze prin calculator la gandurile tale. Sa-ti murdareasca sticla monitorului cu darele lasate de mainile lor murdare. Pentru ei am sa le dau o tema de reflectie: Ce-ar fi daca s-ar situa, cand imi mai citesc blogul, in pozitia pacientului aflat sub anestezie. Unul care din exterior este adormit dar din interior este treaz. Stati linistiti, nu e cazul meu si nici nu inventez! Este o experienta reala pe care orice chirurg o poate confirma. Se numeste anestezie constienta. In fiecare an, unul din 700 de pacienti trece prin aceasta stare. Simte durerea reala dar nu poate s-o transmita in exterior. Cu cat este mai profunda interventia chirurgicala cu atat chinurile sunt mai ucigatoare. Pacientul vede tot ce se intampla in jurul sau, insa este paralizat de anestezic si nu poate face nimic cat timp este sub influenta tranchilizantului. Celor care trec prin astfel de stari le urez: trezire usoara!