August 1984

August 1984. Olimpiada de la Los Angeles. Romania este singura tara din blocul comunist care participa, in ciuda boicotului dictat de Moscova. Luna se anunta torida. Autoritatile erau interesate sa stie cum va fi vremea spre sfarsitul lui august cand se organizau parada militara si defilarea oamenilor muncii. La Bucuresti erau cam 34 de grade Celsius, o temperatura obisnuita atunci, dar care azi te infioara. Meteorologii ne anunta ca avem cod galben la caldura iar oamenii se ascund prin case sau la umbra si dau vina pe poluare sau incalzirea globala pentru cresterea nivelului de mercur din termometre. Ce repede uitam de normalitate si ce usor ne bulversam la avertismente inutile! Luna aceea a fost prima in care am aflat cum e sa muncesti la stat. Atunci nu exista decat Statul! Am trecut cu brio de treapta a 2-a, un examen criminal. Punctul de inflexiune din viata ta. Daca treceai intr-a 11-a, terminai liceul si puteai sa emiti pretentii pentru facultate. Daca picai, ajungeai la profesionala si te transformai intr-un paria pentru societatea normata, construita de comunisti. Asa ca, mi-am pregatit cu grija continuarea liceului, unul dintre cele mai bune din Romania. Fara meditatii sau aranjamente. Eram cam dubios pentru colegii mei... Sa nu apelez la "ajutor" in vremurile acelea era ca un gest sinucigas? Macar niste ore platite de meditatii, daca nu o "pila" bine pusa, imi spuneau amicii preocupati de viitorul meu. Impotriva sfaturilor si a prejudecatilor, am ales sa-mi fac singur temele si am reusit. A fost momentul in care am realizat ca drumul poate fi greu si plin de sacrificii dar, in cele din urma, satisfactia si increderea iti vor fi rasplatite. Am scapat de tensiunea examenului si mi-am facut curaj. Mi-am zis ca sunt suficient de pregatit pentru prima mea vacanta pe Litoral. Dar pentru asta aveam nevoie de bani! De unde sa-i iau, daca nu prin munca cinstita? Mama m-a incurajat sa aflu cum e sa castigi un salariu. Mi-a propus sa merg pentru o luna la Arhivele Statului. Era la doi pasi de mine cladirea, asa ca, decizia a fost mai usor de luat. Nu trebuia sa pierd timpul prin mijoacele de transport in comun si nici sa ma sufoc in aglomeratia din autobuz sau tramvai. Eram hipnotizat de ideea ca imi voi face o vacanta de vis cu banii primiti pentru o luna de munca. M-am prezentat la locul cu pricina si primul lucru care m-a izbit a fost sirul nesfarsit de rafturi supraetajate pline cu dosare. Din acelea cu praful de un milimetru, depus in anii de asteptare pana cand o mana interesata le-ar fi rasfoit. Erau dosare de cadre sau de personal, cum se zice acum. La 16 ani nu intelegeam importanta acelor documente. N-am retinut nimic din ele. Nici nu prea aveai cum sa te folosesti de ele. Erai supravegheat permanent. Un set de reguli de securitate iti era prezentat la inceput de zi, iar la sfarsit, erai verificat ca nu cumva sa-ti insusesti vreun petec de hartie. De luni pana sambata, opt ore pe zi (atunci munceai sase zile pe saptamana si numai o data la 4 saptamani aveai un SRL - saptamana redusa de lucru). Mi-a fost suficient, deja simteam cum imi plezneste capul de plictiseala si de oboseala. Ma dureau ochii de atata citit in hartii. In ziua de salariu, care a coincis cu incheierea experientei, am primit 1200 de lei. Cel mai mic salariu posibil dar suficient de mult cat sa-mi permit o saptamana de tolaneala pe nisip. Asa imi aduc aminte de luna august 1984. Anul in care am fost pentru prima oara angajat la stat si turist, pe banii mei, la mare. Mi-e dor de vacanta mare!