August 1984. Olimpiada de la Los Angeles. Romania este singura tara din blocul comunist care participa, in ciuda boicotului dictat de Moscova. Luna se anunta torida. Autoritatile erau interesate sa stie cum va fi vremea spre sfarsitul lui august cand se organizau parada militara si defilarea oamenilor muncii. La Bucuresti erau cam 34 de grade Celsius, o temperatura obisnuita atunci, dar care azi te infioara. Meteorologii ne anunta ca avem cod galben la caldura iar oamenii se ascund prin case sau la umbra si dau vina pe poluare sau incalzirea globala pentru cresterea nivelului de mercur din termometre. Ce repede uitam de normalitate si ce usor ne bulversam la avertismente inutile! Luna aceea a fost prima in care am aflat cum e sa muncesti la stat. Atunci nu exista decat Statul! Am trecut cu brio de treapta a 2-a, un examen criminal. Punctul de inflexiune din viata ta. Daca treceai intr-a 11-a, terminai liceul si puteai sa emiti pretentii pentru facultate. Daca picai, ajungeai la profesionala si te transformai intr-un paria pentru societatea normata, construita de comunisti. Asa ca, mi-am pregatit cu grija continuarea liceului, unul dintre cele mai bune din Romania. Fara meditatii sau aranjamente. Eram cam dubios pentru colegii mei... Sa nu apelez la "ajutor" in vremurile acelea era ca un gest sinucigas? Macar niste ore platite de meditatii, daca nu o "pila" bine pusa, imi spuneau amicii preocupati de viitorul meu. Impotriva sfaturilor si a prejudecatilor, am ales sa-mi fac singur temele si am reusit. A fost momentul in care am realizat ca drumul poate fi greu si plin de sacrificii dar, in cele din urma, satisfactia si increderea iti vor fi rasplatite. Am scapat de tensiunea examenului si mi-am facut curaj. Mi-am zis ca sunt suficient de pregatit pentru prima mea vacanta pe Litoral. Dar pentru asta aveam nevoie de bani! De unde sa-i iau, daca nu prin munca cinstita? Mama m-a incurajat sa aflu cum e sa castigi un salariu. Mi-a propus sa merg pentru o luna la Arhivele Statului. Era la doi pasi de mine cladirea, asa ca, decizia a fost mai usor de luat. Nu trebuia sa pierd timpul prin mijoacele de transport in comun si nici sa ma sufoc in aglomeratia din autobuz sau tramvai. Eram hipnotizat de ideea ca imi voi face o vacanta de vis cu banii primiti pentru o luna de munca. M-am prezentat la locul cu pricina si primul lucru care m-a izbit a fost sirul nesfarsit de rafturi supraetajate pline cu dosare. Din acelea cu praful de un milimetru, depus in anii de asteptare pana cand o mana interesata le-ar fi rasfoit. Erau dosare de cadre sau de personal, cum se zice acum. La 16 ani nu intelegeam importanta acelor documente. N-am retinut nimic din ele. Nici nu prea aveai cum sa te folosesti de ele. Erai supravegheat permanent. Un set de reguli de securitate iti era prezentat la inceput de zi, iar la sfarsit, erai verificat ca nu cumva sa-ti insusesti vreun petec de hartie. De luni pana sambata, opt ore pe zi (atunci munceai sase zile pe saptamana si numai o data la 4 saptamani aveai un SRL - saptamana redusa de lucru). Mi-a fost suficient, deja simteam cum imi plezneste capul de plictiseala si de oboseala. Ma dureau ochii de atata citit in hartii. In ziua de salariu, care a coincis cu incheierea experientei, am primit 1200 de lei. Cel mai mic salariu posibil dar suficient de mult cat sa-mi permit o saptamana de tolaneala pe nisip. Asa imi aduc aminte de luna august 1984. Anul in care am fost pentru prima oara angajat la stat si turist, pe banii mei, la mare. Mi-e dor de vacanta mare!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comentarii:
Ţi-e dor de vacanţa mare sau o vacanţă la mare?(a noastră mare):D
Fir-ar sa fie! M-ai prins! Faci un joc de cuvinte si te astepti la ambele variante. Te las pe tine sa ghicesti ce-mi place mai mult...
Nu mă aşteptam la ambele variante, şi nici nu am să ghicesc, hai s-o lăsăm aşa cum vrei.:)
Mă gândeam acum că prima vacanţă de capul meu la mare, a fost când m-am dus cu sora mea şi încă două fete.
Eu am fost un pic mai câştigată ca tine, sora mea plătise biletul, iar eu făcusem rost de el.
Ea tocmai terminase pedagogicul şi era primul an în ,,câmpu' muncii,,, iar eu eram pe la ,,şcolile cele înalte,,.:)
Ce norocoasa ai fost! Fratele meu nu mi-a platit niciodata o vacanta. E drept, ma duceam cu el la bunici, la Predeal. Dar asta a fost demult. Poate am sa scriu despre asta candva.
Reciprocitate, nu noroc.
E mai mică cu 4 ani decât mine, ea a dat banii, iar eu am avut grijă de ea, fericite amândouă că mergem de capu' nostru la mare.:D
Aştept să-ţi aud păţaniile cu fratele tău.
Voi scrie. Cand vine vremea. Ce frumos trebuie sa fii fost la mare. Voi doua si cu prietenele! Pe unde v-ati distrat?
Mda, vrei să cad în butoiul cu melancolie.:)
Fie!
Noi ne distram bine oriunde eram împreună, regula se respectă şi acum.:)
Dar cartierul nostru general de atunci a fost Jupiter-extensie Neptun şi cu escapadele de rigoare la Costineşti.
Recunoaşte că atunci când eşti tânăr, te distrezi oriunde:)(nu discut de fiţoşii din ziua de azi, care nu ştiu să lege o propoziţie cât de cât, dar strâmbă din nas câd aud de marea noastră)
Da. Sunt de acord ca altfel te distrezi la tinerete. Adica, vezi totul mult mai simplu. Fiecare lucru ti se pare nou si de experimentat. Am fost un fan al Litoralului, pana acum cativa ani. Asa ca nu ma intelege gresit! Nu intamplator am povestit din experientele mele din copilarie sau tinerete. Tocmai fiindca nu mai e ceea ce a fost...
Sau o vezi cu alţi ochi, acum...
Ups, nu vreau să spun că am îmbătrânit şi avem nevoie de mai mult comfort.:)
Nu am imbatranit!!! Ne-am maturizat. Ceea ce e totuna ... daca te gandesti strict la numarul anilor. Insa vedem altfel totul. Si asta mi se pare normal. Asa ca, mergem inainte cu ceea ce avem..
Adică cu copiii,care privesc lumea aşa cum o priveam noi înainte de a ,,ne maturiza,,.:D
O seară frumoasă, şi mai încearcă să priveşti lumea şi cu ochii celor mici.:)
Trimiteți un comentariu