Partide disciplinate

Mult timp mi-am imaginat ca disciplina de partid atinge limitele desavarsirii la PSD. De cativa ani insa, un alt partid detine suprematia: PDL. Au fost perioade lungi cand "soldatii" disciplinati isi infranau sentimentele, interesele si opiniile in favoarea unei rigori impuse. Este de inteles sa fii astfel daca motivul pentru care te-ai unit este pastrarea pozitiei defensive castigata cu mare greutate. Pentru PDL aceasta strategie asigura in primul rand puterea de negociere. Cand esti netransparent, populist in exprimare, tern in comportament si asexuat in atitudine ai credinta ca atacurile din exterior sunt usor de parat iar pericolul unei expuneri se reduce considerabil. Vazand strategiile de comunicare publica ale celor doua partide incep sa remarc o distantare accentuata intre ele. PSD si-a pastrat canoanele de disciplina dar a devenit vocal, mai transparent si capabil sa interactioneze cu mediul exterior. Pana si putinele informatii corecte care apar, ne arata ca in acest partid candidatii sunt trasi la sorti, deciziile trec printr-un proces firesc de negociere. In schimb, PDL s-a baricadat si a inchis toate usile. Nici macar un geam nu are jaluzelele trase. Ce ne spune asta? Ca un astfel de partid este pregatit sa intre in logica gestionarii situatiilor de criza. Isi va reduce turatia motoarelor si numarul aparitiilor publice, ii va lasa pe parteneri sa fie expusi, sa se justifice cand gresesc si astfel spera sa lase din nou impresia ca vina apartine celorlalti. Totusi, astfel de strategii nu pot fi repetate la infinit. Speranta ca electoratul va fi din nou inselat nu poate rezista. Mai ales ca partenerul de guvernare are resurse substantiale si stiinta adaptarii la context.

Operatie pe "Creier"

Din cate stiu, un transplant uman, oricare ar fi el, este de succes daca organul nou este acceptat de organism. Sansele de reusita cresc in primele zile ale interventiei chirurgicale si ajung la 100 la suta intr-un interval de cateva saptamani. Daca as compara aceasta situatie cu "transplantul" politic intre PSD si PDL, cred ca similitudinile se pastreaza. Dar, de aici incolo, nimic nu se mai potriveste. Viitorul este imprevizibil, asa ca locul pentru speculatii este vast. Sa ne intoarcem la istoricul pacientului. Undeva in 2006, cand sefii serviciilor de informatii si-au luat la revedere, la ordin, de la presedinte. Atunci a rasarit ca inlocuitor un senator agreat de multa lume si, mai ales, de multe structuri. Profanii se uitau cu uimire la alegerea facuta si, mai cu seama, la travestirea unui psd-ist in omul presedintelui. Ce nu stiau naivii s-a confirmat in zilele noastre. Atunci s-a pus in practica planul cel mare. Transplantul de care vorbeam. Cine ar fi acceptat un dusman in propria casa? Nimeni, pentru ca nu era un dusman, ci doar un soldat in uniforma falsa. Si stiti ce patesc in timpul unui razboi cei care imbraca hainele dusmanului! Acum, dupa doi ani, pacientul s-a trezit brusc la viata dupa ce a aflat ca organul de care avea nevoie este disponibil. Numai ca "Creierul" (in vremurile bune, un diplomat cu veleitati de tenisman) care era programat sa astepte momentul interventiei, s-a trezit ca restul trupului (sa-i zicem grupul celor 17) avea un alt plan. Sa faca operatia cu un organ adus din alta parte. Asadar, "Creierul" a uitat sa-si dea acceptul pentru acest nou organ si a continuat planul pus la dospit de catre presedinte. Evident fara sa-si anunte si restul trupului. Asa ca, acum medicii lucreaza de zor sa tina in viata muribundul.

Ce se va intampla in continuare?
"Creierul" depinde de operatia condusa de arhitectul schimbarii: presedintele. Multi dintre cei care servesc inconstient interesele "Creierului" au lasat deoparte principiile, doctrinele, mandria, razbunarile si tot ce mai exista in viata unui om. Pana la urma, 4 ani de injuraturi, vizite la DNA, dosare fabricate, finantari blocate nu mai inseamna nimic in fata unei situatii inversate. Si cum oamenii acestia nu si-au mai facut plinul de atata timp, orice varianta care include accesul la bani este mai buna decat nimic. Tocmai fiindca asa stau lucrurile, daca m-as pune in locul arhitectului, as avea o strategie naucitoare. I-as lasa pe acesti hamesiti sa se joace de-a negocierea. I-as amagi cu zambetul meu mieros si cu disponibilitatea mea iesita din comun. I-as amorti "Creierul", caruia i-as garanta reusita operatiei. Si, cand fructele s-au copt, m-as rasuci. Le-as da ordin medicilor sa greseasca aorta ori sa uite pensa in interior. Asta poate sa duca fie la decesul pacientului in cateva ore, fie - putin mai tarziu - in cateva saptamani. In orice varianta, i-as lasa pe medici sa mearga mai departe, in minoritate daca e cazul. De aceea, UDMR - un partid mic si disponibil la fiecare noua negociere de Guvern - sta atat de teapan. Iar liberalii, baietii aceia care acceptasera alianta cu PSD si UDMR in ziua alegerilor, vor reveni in joc dar numai din Parlament. Daca as fi parte a organismului despre care vorbesc, mi-as imagina ca grupul celor 17 va pregati cat de curand o ambuscada, iar daca nu reuseste acum, sigur se va retrage in munti, precum partizanii. Riscul sa astepte incheierea interventiei i-ar trimite pe dizidenti direct la groapa de gunoi. Este o lupta pana la moarte sau pentru supravietuire, depinde din ce parte privesti. Ce bine ca n-am votat! Macar am satisfactia ca nu sunt printre cei care au platit biletul sa mearga la spectacol dar au fost intorsi de la poarta ca sa-l urmareasca din fata televizorului.

Truisme si "prostisme"

Am invatat sa fiu sceptic de fiecare data cand aud expresia este de la sine inteles , in context politic sau administrativ. "Adevarul" cunoscut de toata lumea ma enerveaza teribil. In stiintele politice, sunt multi sustinatori ai ideii ca adevarurile general valabile nu sunt intotdeauna si reale. Adica un enunt pe care o ştiinţă il presupune adevărat fără a-l demonstra, preluându-l de la o altă ştiinţă. In viata reala, politicienii sunt cei care opereaza frecvent cu acest set de valori. Mai curand le-as numi truisme decat adevaruri general valabile, pentru ca un truism caracterizeaza corect situatia in care ne aflam: un adevar banal, evident, care nu merita enuntat. Pe politicieni ii vezi si ii auzi cum utilizeaza commmon sense-ul ca pe o arma suprema in dezbaterea publica. Mereu observ ca argumentul irefutabil se contopeste cu adevarul cunoscut, in informatia de netagaduit. Apoi, adversarul vine cu un alt plan de informatii, iar, in final, apuca sa puna concluzia care sugereaza ca dovezile si marturiile sunt coplesitoare si asumate public de toata lumea. De ce nu remarca nimeni discursul acesta "scrantit"? Asistam la o schizofrenie de limbaj si la logica non-sensului, daca pot sa ma exprim astfel. Sa luam, de exemplu, votul uninominal. Acum doi ani niciun politician nu si-l dorea, cu presedintele actual in frunte. Cineva i-a spus sefului statului ca teama si pericolul pentru adversarii politici vine din alegerea persoanei. Ideea a devenit marota si i-a ingrozit pe toti, inclusiv pe cei apropiati presedintelui. Tavalugul mediatic a fost atat de urias incat, in scurt timp, beneficiile votului uninominal au fost asumate de toti, de la stanga la dreapta. Si odata cu aceasta, discursul public a mai castigat un adevar general valabil. De ceva timp insa, in interiorul partidelor s-au facut calculele. Apropiatii presedintelui au descoperit ca risca sa piarda mai mult cu votul uninominal decat cu precedentul, pe liste. Iar cei care se speriau de noul sistem electoral, au sanse mari sa profite de pe urma lui. Asa se face ca, fiecare in particular, regreta decizia sau indecizia, dupa caz. De aceea, dezbaterea publica s-a nuantat. PD-L ar vrea mai curand sa revina la votul pe liste, dar nu poate. Tehnic vorbind, e prea tarziu. Si mai mult decat atat, in perceptia publica sistemul de alegere uninominal este mai bun (adevar general valabil). Celelalte partide care au fost impotriva si l-au acceptat in cele din urma, stiu ca sunt avantajate dar n-au fost pregatite. Ar fi vrut sa mai traga de timp, dar nu pot. Chiar si asa, sunt multumite ca pot intoarce in beneficiul lor un adevar general valabil pe care acum un an il negau... La fel vor sta lucrurile si cu Sorin Oprescu. El nu era bun de candidat PSD pentru ca a ratat, in doua randuri, sansa de a fi primar general. Era de la sine inteles (adevar general valabil) ca nu mai poate paria nimeni pe succesul lui. S-a apelat atunci la un sablon de ascensiune in varful ierarhiei politice. Independenta si primaria. Nu are rost sa intru in detalii, dar asemuirile cu evolutia actualului presedinte sunt evidente, pana si unii membri ai echipei au fost aceiasi. Va urma un an de "pregatire" a viitorului candidat la presedintie si apoi lupta pentru "casarea" primului prototip. Oprescu este varianta perfectionata a modelului zero. Iata cum operam din nou cu adevaruri general valabile. Cei care l-au preluat pe Sorin Oprescu, aplica reteta castigatoare candva pentru Traian Basescu. Veti vedea si auzi aceleasi replici si actiuni care l-au valorizat politic pe Traian Basescu. Adevarurile general valabile vor fi create, astfel incat, sustinatorii lui Sorin Oprescu sa aiba "munitie" in dezbaterea publica. Si la cate televiziuni cu impact electoral sunt pe piata, vor avea destul spatiu de manevra!

Incepeti jocurile!

Cine este familiarizat cu Teoria jocurilor stie ce inseamna Catch-22. Este o situatie fara iesire, un paradox logic care te obliga sa urmezi o regula care este automat blocata de o alta regula contrara. Un exemplu tipic este atunci cand vrei sa te angajezi la primul tau loc de munca. In conditiile de angajare ti se cere experienta iar tu nu ai. Si, cum nimeni nu iti acorda sansa sa capeti experienta, ramai mereu pe drumuri. Extrapoland victoria lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei, jocul nostru arata astfel: PSD avea sanse sa castige Bucurestiul in urma sondajelor de acum patru luni, dar orice candidat ar fi fost, inclusiv Oprescu, pierdea in fata celui de la PDL. Paradoxul aparea din faptul ca omul din interior era depunctat de alegatori pentru ca apartinea partidului. Nu stiu a cui a fost mintea geniala care a gasit o rezolvare neasteptata la celebra dilema. Iesirea din scena a lui Oprescu si intrarea sa peste cateva zile in postura de independent a fost o gaselnita memorabila. Strategic vorbind, PSD si-a surclasat adversarii si l-a transformat pe presedintele Traian Basescu, omul cu deciziile castigatoare din spatele PDL, in invinsul fara drept de apel al alegerilor locale. Dar, ca sa fiu realist, miza nu este asta. Ci viitoarea forta politica conducatoare de peste 6-9 luni. Sorin Oprescu este astazi independent dar maine poate reveni in PSD sau sa-l sprijine cu capitalul sau de imagine. Cel mai zambaret politician dintre toti cei care au aparut in aceasta seara la televizor este Ion Iliescu. As spune ca are si motive. Nu caut explicatii acum dar imi este imposibil sa nu-i recunosc flerul sau proverbial in canalizarea energiilor spre cartea castigatoare. Insa jocul nu se opreste aici! O alta dilema celebra in termeni morali sau sociali este cea a prizonierului. Cand doi suspecti de o infractiune sunt retinuti, ei sunt pusi in fata urmatoarelor optiuni: sa-si recunoasca amandoi fapta, sa se tradeze unul pe altul ori sa ascunda adevarul. Desi ultima varianta este cea care le asigura o pedeapsa mai usoara, paradoxal, suspectii aleg varianta cea mai proasta, in care recunosc sau il tradeaza pe partener. Si de aceasta data partidele anti-Basescu au jucat inteligent si chiar impotriva solutiei comode. Au preferat sa mearga impreuna pana la capat, sa pastreze versiunea lor in fata alegatorilor. In ciuda unui rezultat umilitor la referendumul de acum un an. Aici se vede mana politicienilor trecuti pe bara dar reveniti la butoane, deocamdata in spatele celor mai tineri. Dintre toti, se distinge Calin Popescu Tariceanu. Prin consecventa sa si curajul de a-l infrunta pe Traian Basescu, Tariceanu le-a dat o lectie inclusiv veteranilor din PSD. Fara el, dilema prizonierului devenea realitate, iar Traian Basescu ar fi jubilat astazi. Insa, din acest moment, coalitia anti - PDL devine a 5-a putere in Romania. O putere conjuncturala, in afara spatiului teoretic al stiintelor sociale. Un hibrid care aduna partide din opozitie, partide aflate la guvernare, si un independent de stanga (noua marca pusa de Mircea Geoana lui Sorin Oprescu, fostul sau adversar pentru sefia PSD). Daca inainte de alegerile locale membrii “coalitiei” isi doreau sa amane cat mai mult scrutinul general, acum roata s-a invartit si timpul lucreaza in favoarea PSD si PNL. Nu intamplator, Nicolae Vacaroiu l-a avertizat cu mult timp inainte pe Traian Basescu ca il paste o suspendare daca mai forteaza nota ca in decembrie 2004. De aceasta data amenintarea nu mai este o declaratie politica de parada... Insa, jocurile nu sunt incheiate. Abia au inceput.