Truisme si "prostisme"

Am invatat sa fiu sceptic de fiecare data cand aud expresia este de la sine inteles , in context politic sau administrativ. "Adevarul" cunoscut de toata lumea ma enerveaza teribil. In stiintele politice, sunt multi sustinatori ai ideii ca adevarurile general valabile nu sunt intotdeauna si reale. Adica un enunt pe care o ştiinţă il presupune adevărat fără a-l demonstra, preluându-l de la o altă ştiinţă. In viata reala, politicienii sunt cei care opereaza frecvent cu acest set de valori. Mai curand le-as numi truisme decat adevaruri general valabile, pentru ca un truism caracterizeaza corect situatia in care ne aflam: un adevar banal, evident, care nu merita enuntat. Pe politicieni ii vezi si ii auzi cum utilizeaza commmon sense-ul ca pe o arma suprema in dezbaterea publica. Mereu observ ca argumentul irefutabil se contopeste cu adevarul cunoscut, in informatia de netagaduit. Apoi, adversarul vine cu un alt plan de informatii, iar, in final, apuca sa puna concluzia care sugereaza ca dovezile si marturiile sunt coplesitoare si asumate public de toata lumea. De ce nu remarca nimeni discursul acesta "scrantit"? Asistam la o schizofrenie de limbaj si la logica non-sensului, daca pot sa ma exprim astfel. Sa luam, de exemplu, votul uninominal. Acum doi ani niciun politician nu si-l dorea, cu presedintele actual in frunte. Cineva i-a spus sefului statului ca teama si pericolul pentru adversarii politici vine din alegerea persoanei. Ideea a devenit marota si i-a ingrozit pe toti, inclusiv pe cei apropiati presedintelui. Tavalugul mediatic a fost atat de urias incat, in scurt timp, beneficiile votului uninominal au fost asumate de toti, de la stanga la dreapta. Si odata cu aceasta, discursul public a mai castigat un adevar general valabil. De ceva timp insa, in interiorul partidelor s-au facut calculele. Apropiatii presedintelui au descoperit ca risca sa piarda mai mult cu votul uninominal decat cu precedentul, pe liste. Iar cei care se speriau de noul sistem electoral, au sanse mari sa profite de pe urma lui. Asa se face ca, fiecare in particular, regreta decizia sau indecizia, dupa caz. De aceea, dezbaterea publica s-a nuantat. PD-L ar vrea mai curand sa revina la votul pe liste, dar nu poate. Tehnic vorbind, e prea tarziu. Si mai mult decat atat, in perceptia publica sistemul de alegere uninominal este mai bun (adevar general valabil). Celelalte partide care au fost impotriva si l-au acceptat in cele din urma, stiu ca sunt avantajate dar n-au fost pregatite. Ar fi vrut sa mai traga de timp, dar nu pot. Chiar si asa, sunt multumite ca pot intoarce in beneficiul lor un adevar general valabil pe care acum un an il negau... La fel vor sta lucrurile si cu Sorin Oprescu. El nu era bun de candidat PSD pentru ca a ratat, in doua randuri, sansa de a fi primar general. Era de la sine inteles (adevar general valabil) ca nu mai poate paria nimeni pe succesul lui. S-a apelat atunci la un sablon de ascensiune in varful ierarhiei politice. Independenta si primaria. Nu are rost sa intru in detalii, dar asemuirile cu evolutia actualului presedinte sunt evidente, pana si unii membri ai echipei au fost aceiasi. Va urma un an de "pregatire" a viitorului candidat la presedintie si apoi lupta pentru "casarea" primului prototip. Oprescu este varianta perfectionata a modelului zero. Iata cum operam din nou cu adevaruri general valabile. Cei care l-au preluat pe Sorin Oprescu, aplica reteta castigatoare candva pentru Traian Basescu. Veti vedea si auzi aceleasi replici si actiuni care l-au valorizat politic pe Traian Basescu. Adevarurile general valabile vor fi create, astfel incat, sustinatorii lui Sorin Oprescu sa aiba "munitie" in dezbaterea publica. Si la cate televiziuni cu impact electoral sunt pe piata, vor avea destul spatiu de manevra!

Daca e marti, e Belgia! (3)

Ultima zi prin Bruxelles. Orasul nu se dezminte. Dimineata m-a intampinat cu nori amenintatori, de ploaie. Pana sa parasesc hotelul, soarele a aparut si a ramas pe cer toata ziua, fenomen destul de rar in aceasta parte a continentului. M-am trezit devreme pentru ca trebuia sa ajung la Parlamentul European, sa asist la prezentarea unei petitii. Mi-am facut rapid bagajul, mi-am predat cheile si am luat un taxi. In 10 minute am ajuns in fata intrarii. Cu tot cu bagajele de avion, am trecut prin filtrul de securitate si am ajuns in sala unde se desfasura audierea (fara bagaje, lasate intr-un birou pana seara cand voi ajunge la aeroport). Zeci de membri ai Parlamentului erau reuniti in Comisia de petitii. Printre ei, cativa romani. Se vorbeste in toate limbile pamantului, mai precis in cele 27 ale tarilor membre UE. E distractiv sa-i vezi pe parlamentari cum isi lanseaza discursul in limba materna, in timp ce, ceilalti stau cu urechile ciulite la casca, in asteptarea traducerii. Adevarata provocare pentru interpreti este sa fie pregatiti, in orice clipa, sa traduca aproape instantaneu tot ce se spune in sala. Scopul audierii: celebrul proiect arhitectonic al companiei Millenium. Cladirea uriasa de langa Catedrala romano-catolica din Bucuresti. Degeaba a venit arhiepiscopul Robu sa ceara Parlamentului european sa intervina. Pentru ca, desi crestini si multi dintre ei catolici, parlamentarii nu pot face nimic. Doar sa se infioare si sa ceara revoltati Guvernului roman sa respecte legea. Si, ce daca? Bineinteles, ca Guvernul roman va raspunde ca respecta legea. Si ca, oricum, exista un proces in instanta ( evident, de lunga durata) care va stabili adevarul. In spatele afacerii sunt multe ite care te pot ingretosa, dar ce mai conteaza, cat timp banul este mai presus de orice respect pentru cultura sau protectia mediului. Plec plictisit de la sedinta. S-a terminat previzibil. Mai curand ma satisface sa rememorez doua momente relevante pentru felul in care se face politica europeana, despre care am aflat amanunte in zilele sederii mele la Bruxelles. De exemplu, o doamna parlamentar din Franta a trimis o scrisoare de multumire ambasadorului francez. In scrisoare, se vorbea pe un ton de ironie nemasurata despre eroarea impardonabila a presedintelui Sarkozy, care a trimis tuturor parlamentarilor un cadou cu ocazia preluarii presedintiei UE. Frantuzoaica primise, ca dealtfel toate colegele sale, un cadou identic cu al barbatilor: o cravata. Ca urmare, i-a atras atentia ambasadorului ca, pe viitor, ar fi indicat sa transforme in cutuma atentiile pentru membrii de familie sau prietenilor! Pornind de aici m-am tot intrebat zilele astea daca avem nevoie de acest mastodont european. Desi sunt adeptul unei ipotetice Federatii continentale, ma ingrozesc la gandul ca aceste institutii ultrabirocratice inghit enorm de multi bani. Prea multi, dupa parerea mea, fata de eficienta si scopul pentru care au fost create.
O alta povestioara draguta ne priveste si pe noi, romanii. In vara, raportul Comisiei Europene ne-a cam mustruluit pentru ineficienta in materie de aplicare a legilor, in special impotriva coruptiei. Motiv de suparare si pentru presedintele Basescu. O intalnire cu totii liderii politici era necesara. S-a organizat aceasta intrunire si cat a fost presa de fata, tonul era "sfasietor". Ce ne facem cu tarisoara noastra? Este inadmisibil sa fim inca un an monitorizati, si tot asa. Nici domnul Geoana, lasat sa vorbeasca in fata camerelor, nu s-a exprimat altfel. Insa dupa ce usile s-au inchis, show-ul a inceput. Presedintele l-a lasat pe Vadim Tudor sa-l "scrijeleasca" cu rautati si cu perle din "Romania Mare". Ceilalti lideri si-au recitat "poezia" sau, dupa caz, punctajul primit de-a gata de la functionarii partidului. Intalnirea parea ca se apropie de final cand un vechi adversar de-al presedintelui remarca faptul ca propunerea de reactie a Romaniei la comunicarea Comisiei se baza pe un raport al expertilor si nu pe decizia comisarilor. "Inamicul" domnului Basescu ii atrage atentia asupra gafei si il pune in incurcatura. Potop de tipete si ironii. Presedintele nu vrea sa recunoasca greseala, in timp ce partenerul de dialog ii atrage atentia ca a fost indus in eroare sau, mai grav, a acceptat sa fie trimise la Bruxelles informatii false. Presedintele se da de gol si le apara pe Monica Macovei si pe Alina Mungiu Pippidi, doua personaje suspectate, deobicei, de astfel de gesturi dar al caror nume nu fusesera mentionate la intalnire. Temperatura dialogului creste. Doamnele sunt aparate de presedinte, insa inutil, fiindca in afara celor doua, niciun alt nume nu mai este pomenit. In inferioritate, seful statului cauta ajutor de la consilieri, insa nimeni nu se ofera. In cele din urma, dialogul se inchide brusc si fara rezultatul scontat de catre gazda intalnirii. Ulterior, publicul afla ca discutia a fost cordiala si plina de concluzii optimiste. In spatele usilor inchise fusese un macel verbal care a largit si mai mult falia intre politicieni. "Rezultatul" a fost exploatat de Comisia Europeana care ne-a lasat sa ne "batem" singuri, acasa. Cam la fel facem si cu alte proiecte sau initiative europene pe care le ratam din cauza unor ambitii stupide, la nivel inalt. Si pentru ca mai am putin si plec la aeroport, mi-am adus aminte ce spunea Himmler despre dusmani: Eu n-am dusmani! Daca ar aparea vreodata, i-as elimina!
Cu gandul asta, ma indrept agale spre noua mea activitate. Imi schimb, putin, "profilul"!

De ce Mitrea nu e Nastase?

Recidiva Parlamentului - in cazul celor doi politicieni PSD - imi spune ca legaturile personale si frica de Traian Basescu sunt mai puternice decat aflarea adevarului. Spun adevar si nu dreptate pentru ca, am invatat in anii din urma, justitia este ultimul loc in care te astepti sa obtii dreptatea. Nu ma surprinde votul impotriva inceperii urmaririi penale a celor doi fosti demnitari. Cine isi mai imagineaza ca, un astfel de vot, este exprimarea libera a constiintei fiecarui parlamentar n-ar trebui sa mai fie primit in sectia de votare! Ce se intampla in Romania este un scenariu ponosit, un deja-vu plictisitor al unei piese de teatru absurd, jucata de alti actori. Prin 1997, oamenii PDSR-ului erau plimbati pe la procuratura pentru ca ceilalti au pus mana pe putere si le plateau politele pentru surghiunul in care au fost tinuti vreme de 7 ani. Dupa 2000, PSD s-a abtinut sa-si ia revansa dar i-a tinut in mana pe adversarii politici cu micile sau marile lor secrete. Cand a venit la Cotroceni, Traian Basescu a inceput o cruciada impotriva dusmanului sau, Adrian Nastase. Colateral, au mai fost atinsi si unii care reprezentau un pericol daca se coalizau cu Nastase. Asa ca Miron Mitrea sau Dan Ioan Popescu si-au dus in surdina micile lor razboaie cu DNA-ul, linistiti fiind in sinea lor ca nu sunt tinta principala. S-a vazut asta foarte bine acum, cand colegii parlamentari, infiorati de forta primita de Daniel Morar, i-au salvat pe Nastase si Mitrea. Cei mai multi se gandeau: cum ar fi sa le vina lor randul si sa fie in mod real papusa voodoo a procurorilor DNA? In privinta acestor resorturi mentale nu am dubii. Mai greu de descifrat, dar nu imposibil pentru un ochi exersat cu jocurile de imagine, este de ce se cramponeaza Adrian Nastase de avizul nejuridic al unui Parlament politic? Explicatia sa: este o victima politica (tineti minte ca roata se invarteste!) care trebuie aparata prin astfel de mijloace si nicidecum lasat prada unei vendete. Hatisurile juridice intinse de "procurorii" presedintelui nu pot face parte din logica jocului, incearca sa spuna Adrian Nastase. Ar putea fi usor de acceptat o atare strategie defensiva daca ar fi dublata si de una identica din partea lui Miron Mitrea. El insa dovedeste, inca o data, ca stie cine este tinta. Si mai stie ceva: ca imaginea publica ii este defavorabila, cat timp isi apara barbatia prin intermediul Parlamentului. Aici este marea diferenta dintre cei doi: unul incearca, in zadar, sa-si clameze nevinovatia apeland la gestul impopular al colegilor, celalalt refuza ajutorul interesat al acestora si merge mai departe. Isi da demisia. Gest inutil in plan juridic (peste trei luni isi recastiga imunitatea iar ancheta va fi blocata) dar foarte valoros pentru limitarea prejudiciilor de imagine. Mitrea a inteles ca toti cei care vor cauta sa se impotriveasca perceptiei publice, care spune ca Parlamentul ii protejeaza de justitie pe politicienii cu probleme de legalitate, vor suferi o infrangere in plan mediatic. Iar in cazul lui Adrian Nastase, batalia cu Traian Basescu este de lunga durata... Vor urma si alte dosare... Anuntul sau timpuriu de posibil viitor candidat al PSD la prezidentiale nu-i va oferi imunitatea sperata in fata contracandidatului sau Traian Basescu. Tactica celui din urma, cand tipa pe unde putea ca este victima lui Adrian Nastase nu functioneaza si invers. Ironia este urmatoarea: amandoi se comporta identic, cu roluri inversate in timp, dar numai unul dintre ei este credibil. Eroare de atribuire se numeste asta stiintific, atunci cand nu esti capabil sa-ti recunosti greselile...

Cu mainile tremurande

Un gest neatent al presedintelui Traian Basescu a starnit rumoare generala la o festivitate trecuta cu vederea de presa.

Premiatii - fosti angajati ai posturilor de radio BBC si Europa Libera (sectiile romanesti) - sunt deja istorie. Ambele posturi si-au incetat activitatea urmarea logica a lipsei de motivatie din partea finantatorilor. Fete cunoscute, majoritatea lor apropiati sau sustinatori ai politicianului. Ce mi s-a parut bizar, pe langa incidentul hilar, este coincidenta intre acest eveniment festivist si amenda usturatoare primita de BBC Londra. Pentru manipulare si inselarea telespectatorilor sau ascultatorilor, farul jurnalismului public mondial va plati 700 de mii de euro. Ce paradox! Decorat in Romania pentru o activitate prodigioasa si prestigisoasa si in acelasi timp, umilit la tine acasa pentru un comportament complet opus.

Incepeti jocurile!

Cine este familiarizat cu Teoria jocurilor stie ce inseamna Catch-22. Este o situatie fara iesire, un paradox logic care te obliga sa urmezi o regula care este automat blocata de o alta regula contrara. Un exemplu tipic este atunci cand vrei sa te angajezi la primul tau loc de munca. In conditiile de angajare ti se cere experienta iar tu nu ai. Si, cum nimeni nu iti acorda sansa sa capeti experienta, ramai mereu pe drumuri. Extrapoland victoria lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei, jocul nostru arata astfel: PSD avea sanse sa castige Bucurestiul in urma sondajelor de acum patru luni, dar orice candidat ar fi fost, inclusiv Oprescu, pierdea in fata celui de la PDL. Paradoxul aparea din faptul ca omul din interior era depunctat de alegatori pentru ca apartinea partidului. Nu stiu a cui a fost mintea geniala care a gasit o rezolvare neasteptata la celebra dilema. Iesirea din scena a lui Oprescu si intrarea sa peste cateva zile in postura de independent a fost o gaselnita memorabila. Strategic vorbind, PSD si-a surclasat adversarii si l-a transformat pe presedintele Traian Basescu, omul cu deciziile castigatoare din spatele PDL, in invinsul fara drept de apel al alegerilor locale. Dar, ca sa fiu realist, miza nu este asta. Ci viitoarea forta politica conducatoare de peste 6-9 luni. Sorin Oprescu este astazi independent dar maine poate reveni in PSD sau sa-l sprijine cu capitalul sau de imagine. Cel mai zambaret politician dintre toti cei care au aparut in aceasta seara la televizor este Ion Iliescu. As spune ca are si motive. Nu caut explicatii acum dar imi este imposibil sa nu-i recunosc flerul sau proverbial in canalizarea energiilor spre cartea castigatoare. Insa jocul nu se opreste aici! O alta dilema celebra in termeni morali sau sociali este cea a prizonierului. Cand doi suspecti de o infractiune sunt retinuti, ei sunt pusi in fata urmatoarelor optiuni: sa-si recunoasca amandoi fapta, sa se tradeze unul pe altul ori sa ascunda adevarul. Desi ultima varianta este cea care le asigura o pedeapsa mai usoara, paradoxal, suspectii aleg varianta cea mai proasta, in care recunosc sau il tradeaza pe partener. Si de aceasta data partidele anti-Basescu au jucat inteligent si chiar impotriva solutiei comode. Au preferat sa mearga impreuna pana la capat, sa pastreze versiunea lor in fata alegatorilor. In ciuda unui rezultat umilitor la referendumul de acum un an. Aici se vede mana politicienilor trecuti pe bara dar reveniti la butoane, deocamdata in spatele celor mai tineri. Dintre toti, se distinge Calin Popescu Tariceanu. Prin consecventa sa si curajul de a-l infrunta pe Traian Basescu, Tariceanu le-a dat o lectie inclusiv veteranilor din PSD. Fara el, dilema prizonierului devenea realitate, iar Traian Basescu ar fi jubilat astazi. Insa, din acest moment, coalitia anti - PDL devine a 5-a putere in Romania. O putere conjuncturala, in afara spatiului teoretic al stiintelor sociale. Un hibrid care aduna partide din opozitie, partide aflate la guvernare, si un independent de stanga (noua marca pusa de Mircea Geoana lui Sorin Oprescu, fostul sau adversar pentru sefia PSD). Daca inainte de alegerile locale membrii “coalitiei” isi doreau sa amane cat mai mult scrutinul general, acum roata s-a invartit si timpul lucreaza in favoarea PSD si PNL. Nu intamplator, Nicolae Vacaroiu l-a avertizat cu mult timp inainte pe Traian Basescu ca il paste o suspendare daca mai forteaza nota ca in decembrie 2004. De aceasta data amenintarea nu mai este o declaratie politica de parada... Insa, jocurile nu sunt incheiate. Abia au inceput.