Reflectez de mult timp la sensul unor actiuni umane precum: altruismul, generozitatea, binefacerea, benevolenta sau sacrificiul. Stiu ca etimologic au intelesuri diferite. Definitiile din dictionar sunt insa justificari reci ale unor cuvinte, lipsite de nuantele si conexiunile necesare unei societati complexe si relative in care traim.
In timp ce cautam o explicatie solida a termenului de altruism, am descoperit un articol pe blogul Manei . Mi-am zis: iata un om care se considera fundamental altruist, lipsit de ganduri ascunse si fara pretentii de reciprocitate in momentele de oferire a ajutorului. Dilema multor oameni care se vad corecti, buni si sinceri cand intervin in beneficiul altuia este daca gestul lor se interpreteaza eronat. Daca nu cumva, sunt vazuti ca ipocriti sau din contra, ca niste "profitori" pe termen lung. Daca acesti oameni se marginesc doar la sensul moral, pot sta linistiti, sunt validati de societate. In etica, altruismul este un principiu al comportamentului care impune orientarea spre satisfacerea dezinteresată a unor trebuinţe sau nevoi ale celorlalţi. Este opus egoismului si considerat element principal al solidarităţii.
Dar noi nu traim intr-o societate bazata, exclusiv, pe normele morale! Si ca dovada, sociologii au studiat problema si au ajuns la concluzii care, mie cel putin, imi explica de ce suntem nedumeriti de reactia celorlalti cand vine vorba de altruismul fiecaruia. Spre deosebire de accepţiunea morală, exista si una sociobiologică care (atentie!) nu este opusă egoismului. Deoarece altruismul din aceasta perspectiva este selectat în mod natural, iar principiul selecţiei naturale presupune maximizarea şanselor de supravieţuire ale fiecărui individ. Mai simplu, altruismul este o forma „deghizată" a egoismului. Prin acest comportament individul urmărind de fapt să-şi maximizeze şansele de supravieţuire genetică prin creşterea numărului de descendenţi direcţi ai săi, pentru care acceptă sacrificiul. Dar lucrurile nu se opresc aici.
Nu doar gradele de rudenie sunt definitorii in aceasta explicatie. Toata lumea poate intra in ecuatie. Asa ajungem la altruismul reciproc, o strategie selectată natural, prin care un individ îşi maximizează şansele sale de supravieţuire pe termen lung, chiar dacă le micşorează pe termen scurt. Beneficiarul unui act altruist este obligat să răspundă printr-un gest reciproc binefăcătorului său. In caz contrar, ca in orice societate (animală sau umană) intra in functiune mjloacele de pedepsire (inclusiv de eliminare) a celor care ezită sâ răspundă actelor altruiste. Si acum finalul.
Avem un absolutism moral care le impune indivizilor să urmeze regula morală prescrisă, chiar dacă în felul acesta ar lovi pe cineva care i-a ajutat sau le-a făcut un mare bine. Un astfel de comportament la nivelul unei societati duce la instabilitatea grupului si de aceea vedem cum membrii săi se comportă adesea contrar acestui principiu, aplicand principiul reciprocităţii care le cere să ajute în primul rand pe cei care i-au ajutat şi să nu-i ajute pe cei care s-au abţinut de la acordarea ajutorului. Fara sa absolutizez, tot ceea ce vedeti la televizor, in campaniile de binefacere, la spectacolele de caritate si prin teledonuri nu sunt acte de generozitate candida. Nici macar un altruism in sens etic. Constient sau nu, participantii sunt manati de motive si resorturi intime diverse. Nici individual nu va asteptati sa gasiti altruistul suprem. Nimeni in lumea aceasta nu ajuta dezinteresat. Chiar daca interesul se numeste dragoste, prietenie sau o zi in plus de viata.
marți, septembrie 30, 2008
duminică, septembrie 28, 2008
Animale si oameni
Sapte ani am avut un motan. Negru, castrat de mic ca sa nu sufere... S-a atasat de mine desi nu l-am indragit deloc la inceput. Pentru ca imi placeau cainii. Dar retrospectiv privind in viata mea, a fost cel mai bun prieten. Chiar daca usor egoist si profitor. Stiam ca tine numai la mine si ca se poarta astfel fara rautate. Reminiscentele vietii salbatice il obligau sa fie asa... Dintre toate animalele care m-au insotit in viata (nicio grija, nu e nimic peiorativ in asta) pisica a fost singura care ma intelegea. Am fost proprietar/stapan de caini, pisici, papagali, porci de guineea, broaste testoase). O adevarat gradina zoologica! Mi-ar fi placut sa ma iubeasca mai mult cainele, dar n-a fost sa fie! Pentru celelalte vietati din casa nu contam. Erau prea reci si independente ca sa ma remarce! Dar toate aveau un interes la mine. Furnizam hrana cea de toate zilele. Si s-au prins ca sunt constiincios si credincios. Acum nu mai am nimic. Nici macar vegetatia din jur aferenta animalului. Dar, nu e chiar asa de rau... Au altii pentru mine. Acum ma pot distra fara sa fac curat in fiecare zi, dupa ele. Cu oamenii, insa, e mai greu. Pentru ca, daca pe animale le poti da afara, pe oameni, nu!
sâmbătă, septembrie 27, 2008
Operatie de salvare
Ar putea fi un PRIETEN apropiat. Daca nu reusiti sa-l salvati din prima, l-ati pierdut!!! Restul e doar de antrenament. Un iepuras de plus...nimic mai mult.
vineri, septembrie 26, 2008
Atarnatorii neamului
Cand eram in scoala generala priveam admirativ apropierea nefireasca dintre unii colegi si profesori. Ma intrebam de ce cu ei se poate sa zambesti, sa vorbesti despre micile lor nevoi, eventual, ce mai face tata sau cand mai vine mama la scoala? Imi spuneam ca EU sunt singurul vinovat de raceala relatiei. Ca ar fi trebuit sa-mi manifest unilateral dorinta de socializare. (Aveam o scuza: pe vremea aceea, nu exista termenul asta! Glumesc, desigur.) Cu timpul, handicapul inventat m-a transformat intr-un copil emotiv. Mi-am zis ca asa sunt construit genetic si m-am impacat cu gandul.
In liceu, sentimentul de inadaptare s-a acutizat. Tot mai multi colegi aveau discutii private cu profesorii. Cadourile apareau din cand in cand. Atentia fata de ei mi se parea disproportionata in comparatie cu performanta sau cu meritele lor. Abia in facultate s-a ridicat ceata! Iluzia de ani de zile s-a destramat. "Vinovatia" mea de a fi inadaptabil s-a naruit. Nu eram inflexibil, nici timid, nici incapabil sa socializez. Eram dezavantajat, ignorat, izolat fiindca nu aveam reflexele de atarnator. N-am fost educat si nici incurajat sa ma aciuiez pe langa cel mai puternic. Nu mi s-a cultivat ideea ca pentru a reusi trebuie sa fii in gratiile sefului(autoritatii).
In noua viata care a inceput dupa facultate, in fiecare zi vedeam cum pervertirea mintilor in regimul comunist a perpetuat aceasta mizerabila atitudine. In jurul meu s-a invartit oriunde as fi fost, cel putin un atarnator. Acesti oameni au instinctul de conservare unidirectional. Si pe cat sunt de slugarnici, pe atat de marsavi sau tradatori pot fi. E suficient sa dispara punctul de referinta (seful) si sa apara germenii pentru un inlocuitor. Vor fi primii care dau o mana de ajutor la sabotarea celui care se clatina. Din ce in ce mai multi indivizi aplica, precum celulele canceroase, tactica "plantarii" si apoi a multiplicarii in mediu fertil. Suntem sufocati de catei care au facut haita in jurul dulaului. Acesti oameni, lobotomizati la varste fragede, sunt cel mai infect mecanism de blocare a deciziei. Ei susura in mintea sefului un adevar infestat de dorintele lor, ei creeaza scenariile conspirationiste, ei iti deformeaza imaginea si tot ei iti zambesc larg si te intreaba mieros daca te doare ceva. Nu pun in discutie aici mizeria umana. Ci mecanismul malefic de acces in varful ierarhiei. Unii dintre ei, foarte putini, sunt genii ale raului si de aceea ajung sa fie numiti eminente cenusii. Majoritatea insa, sunt precum colegii mei din scoala. Niste degenerati, trogloditi cu note si diplome cumparate.
Dupa doua decenii de la schimbarea societatii, nimic nu s-a schimbat in aceasta privinta. Din contra! In vremea dictaturii, cine ajungea sa faca sluj avea si o fisa a postului aferenta "sarcinilor" sale. Toti il considerau un paj cu privilegii de budoar. Astazi, insa, slugile s-au emancipat! Si-au mazgalit un CV cu scoli, cursuri, premii si locuri de munca. Si se numesc consilieri, asistenti, consultanti sau experti in ceva. Au reusit sa-si curate trecutul, dar nu si creierul. Sunt tot cei care veneau cu sapunul FA la Toar'sa invatatoare, cu pachetul de Kent lung la Tov director si cu parfumul frantuzesc la Doamna profesoara. Doar metodele s-a rafinat. Azi se cauta smenurile cu profit ilicit, aranjamentele obscure, cadourile in natura.
Aceasta generatie de lachei nu va disparea prea curand. Sunt mentinuti artificial in viata de sefi. Iar mecanismul va dainui cat timp in interiorul fiecarei organizatii raporturile de putere vor fi fracturate intre varful ierarhiei si palierul executiv. De aceea imi plac americanii! Acolo, cand te angajeaza, te intreaba ce stii sa faci si ai nevoie de doua recomandari. Te cred pe cuvant. Dar daca ai mintit, dispari, fara regrete, intr-un minut. Si nu doar din firma aceea! De peste tot! Te-ai curatat pe viata! Atarnat definitiv intr-un cui.
In liceu, sentimentul de inadaptare s-a acutizat. Tot mai multi colegi aveau discutii private cu profesorii. Cadourile apareau din cand in cand. Atentia fata de ei mi se parea disproportionata in comparatie cu performanta sau cu meritele lor. Abia in facultate s-a ridicat ceata! Iluzia de ani de zile s-a destramat. "Vinovatia" mea de a fi inadaptabil s-a naruit. Nu eram inflexibil, nici timid, nici incapabil sa socializez. Eram dezavantajat, ignorat, izolat fiindca nu aveam reflexele de atarnator. N-am fost educat si nici incurajat sa ma aciuiez pe langa cel mai puternic. Nu mi s-a cultivat ideea ca pentru a reusi trebuie sa fii in gratiile sefului(autoritatii).
In noua viata care a inceput dupa facultate, in fiecare zi vedeam cum pervertirea mintilor in regimul comunist a perpetuat aceasta mizerabila atitudine. In jurul meu s-a invartit oriunde as fi fost, cel putin un atarnator. Acesti oameni au instinctul de conservare unidirectional. Si pe cat sunt de slugarnici, pe atat de marsavi sau tradatori pot fi. E suficient sa dispara punctul de referinta (seful) si sa apara germenii pentru un inlocuitor. Vor fi primii care dau o mana de ajutor la sabotarea celui care se clatina. Din ce in ce mai multi indivizi aplica, precum celulele canceroase, tactica "plantarii" si apoi a multiplicarii in mediu fertil. Suntem sufocati de catei care au facut haita in jurul dulaului. Acesti oameni, lobotomizati la varste fragede, sunt cel mai infect mecanism de blocare a deciziei. Ei susura in mintea sefului un adevar infestat de dorintele lor, ei creeaza scenariile conspirationiste, ei iti deformeaza imaginea si tot ei iti zambesc larg si te intreaba mieros daca te doare ceva. Nu pun in discutie aici mizeria umana. Ci mecanismul malefic de acces in varful ierarhiei. Unii dintre ei, foarte putini, sunt genii ale raului si de aceea ajung sa fie numiti eminente cenusii. Majoritatea insa, sunt precum colegii mei din scoala. Niste degenerati, trogloditi cu note si diplome cumparate.
Dupa doua decenii de la schimbarea societatii, nimic nu s-a schimbat in aceasta privinta. Din contra! In vremea dictaturii, cine ajungea sa faca sluj avea si o fisa a postului aferenta "sarcinilor" sale. Toti il considerau un paj cu privilegii de budoar. Astazi, insa, slugile s-au emancipat! Si-au mazgalit un CV cu scoli, cursuri, premii si locuri de munca. Si se numesc consilieri, asistenti, consultanti sau experti in ceva. Au reusit sa-si curate trecutul, dar nu si creierul. Sunt tot cei care veneau cu sapunul FA la Toar'sa invatatoare, cu pachetul de Kent lung la Tov director si cu parfumul frantuzesc la Doamna profesoara. Doar metodele s-a rafinat. Azi se cauta smenurile cu profit ilicit, aranjamentele obscure, cadourile in natura.
Aceasta generatie de lachei nu va disparea prea curand. Sunt mentinuti artificial in viata de sefi. Iar mecanismul va dainui cat timp in interiorul fiecarei organizatii raporturile de putere vor fi fracturate intre varful ierarhiei si palierul executiv. De aceea imi plac americanii! Acolo, cand te angajeaza, te intreaba ce stii sa faci si ai nevoie de doua recomandari. Te cred pe cuvant. Dar daca ai mintit, dispari, fara regrete, intr-un minut. Si nu doar din firma aceea! De peste tot! Te-ai curatat pe viata! Atarnat definitiv intr-un cui.
marți, septembrie 23, 2008
Schimbarea la fata
Un comentariu recent mi-a "reactivat" stima de sine si dilema perceptiei personale. Inteleg ca, fizionomia unei persoane si asteptarile celor din jur, joaca un rol preponderent in fixarea maximelor si minimelor in relatia love & hate (raportul intre simpatie si antipatie). Orice organizatie media respectabila verifica, la un interval constant de timp, notorietatea angajatilor. Aceasta este un indicator important in definirea ierarhiei intre numerosii indivizi cu notorietate. De exemplu, Andreea Marin era adulata sau respinsa in proportii egale, semn ca nastea sentimente opuse in mintea subiectiva a fiecaruia. Urmand logica, orice individ care renunta la spatiul privat este obligat sa se supuna filtrului de novice al publicului. Astfel, te poti trezi ca aspectul fizic este singura unitate de masura la indemana privitorului. Cu cat esti mai discret, mai putin explicit si mai inexpresiv cu atat perceptia asupra ta se deformeaza, se departeaza substantial de realitate. Din contra, mimica joviala, gesturile teatrale, implicarea in proiecte mondene, sociale sau extraprofesionale iti adauga presupuse atribute pozitive. Poate ca le si ai, dar ele se devoaleaza mai greu sau deloc fara acest tip de interactiune artificiala. Astfel, ajung la concluzie. Aparitiile publice iti cresc notorietatea dar risca sa-ti deformeze, iremediabil, imaginea. Dificultatea majora pentru cei care se expun mediatic este sa gestioneze corect imaginea proprie din care observatorul extern isi extrage elementele care-i contureaza perceptia. Deseori, vedetele, ca si politicienii, pluseaza, fac gesturi exagerate, in incercarea de a acoperi carentele reale sau imaginare. Rareori, apeleaza la construirea onesta si graduala a imaginii corecte. Capcana in care intri este inevitabila. Lipsa de informare, prejudecatile si mesajele informale proiecteaza "umbra" personajului. "Carcasa" care te defineste public. Consecinta logica: eroarea de atribuire a privitorului, urmata de extrapolarea subiectiva a defectelor prezumate. In termeni populari, atributele negative sunt: orgoliu crescut, aroganta si vedetism. N-ati observat ca "arogant" este un cuvant cu valoare absoluta atunci cand vrei sa desfiintezi o persoana? Americanii m-au invatat sa gandesc zilnic pozitiv si sa renunt la auto-victimizare. Arata-ti valoarea! Daca n-ai stima de sine, nu te mai obosi sa lupti pentru succesul personal, asta te invata orice instructor de dezvoltare personala. In cele din urma, forta unui individ vine din interior si nu din spatele unei camere sau dintr-un birou plin de amici binevoitori.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
