KOREA (3)

Zi ploioasa la Seoul. O primavara capricioasa ca in Romania. Deschid televizorul pe CNN, caci aici este singurul post pe care il inteleg. Vad imagini din arhiva cu un mare cutremur din China. Apoi aflu ca era un file care continua povestea reala. Dincolo, la vecini, un cutremur de 7.9 a cam facut ravagii prin provincia chineza Sichuan. Brusc, mi-am adus aminte ca la cina din seara precedenta am simtit masa cum trepida. Am pus senzatia pe seama vinului chilian dar, ulterior, am aflat ca alti comeseni de-ai mei purtau acelasi gand. A fost un zgaltait pe care unii l-au pus pe seama metroului. Gresit! Era unda seismica resimtita si la Seoul, dincolo de Marea Chinei.
Asadar, dimineata incepe cu un drum spre LG Electronics(sediul central). In fata cladirii (de fapt, doua turnuri gemene) autocarul opreste cu 20 de minute inainte de ora stabilita. Ghidul nostru, acelasi Louis, distrat ne spune ca putem sa facem poze in jurul sediului. N-a sesizat ca ploua cu galeata, dar saracul era concentrat pe umplerea timpului nostru. Il inteleg... Iesim cu totii si ne aruncam sub un acoperis improvizat pentru culoarul de trecere spre cladire.Stam pret de o tigara si primim acceptul din interior sa "penetram" fortareata. Am fost preveniti ca sunt restrictii de securitate si deja simtim asta. Ne pierdem vremea vizitand subsolul unde decoperim magazine de toate felurile:posta, servicii de curierat si financiare. Adica un complex de magazine pentru workers. Ca nu cumva sa chiuleasca in timpul serviciului! Urcam la un etaj dar n-am retinut numarul. Nu era 13 pentru ca aici, in Coreea,ca si in alte foste colonii anglo-saxone aduce ghinion asa ceva. O sala de conferinte banala ne asteapta. Si vin pe rand cativa oficiali de rangul doi care se "ofera" tirului de intrebari. Cam greu de comunicat pentru ca sefii nu vorbesc engleza. Beneficiem de ajutorul ghidului dar, si asa, nu obtinem decat raspunsuri elegante despre strategii globale si evolutii financiare banale. Cum punem o intrebare mai directa sau mai dificila ni se raspunde oficial si pe langa subiect. Ba mai mult, cand am vrut sa aflu ce face LG dupa ce Blu Ray a castigat razboiul pe suporturi media, mi se raspunde, din hartie, ca vor vedea si vor analiza...Victor langa mine ma linisteste. Asa fac toate corporatiile! Ma resemnez si ies sa vizitez expozitia. O camera impresionata plina de "bunataturi" electronice. Este de fapt un showroom pentru vizitatori VIP. Ma joc putin cu camera video si fac o poza cu mine "sub supraveghere".



Pun mana pe cateva modele top of the line si parasesc fara emotie sala de protocol. Ne ducem in fuga la o noua tigara, pentru ca aici este interzis sa fumezi in interiorul cladirilor. Ne indreptam spre restaurantul-cantina al unitatii. Arata elegant si burdusit cu sute de sticle de vin la intrare. Parca era expozitie! Ne incurcam cu niste feluri de mancare de-ale lor care pe unii ii baga automat la dieta, iar pe altii, ca mine, ne cam strica imaginea despre mancarea coreeana. In sfarsit bem un espresso! Initial ne-au adus doua cani cu cafea dar si-au reparat greseala dupa ce am vorbit si mai mult prin semne cu chelnerita. Parasim turnurile gemene si brusc soarele rasare! Ne deplasam prin Seoul, in partea de sud, catre centrul de design al LG Electronics. Securitatea in complex creste si mai tare. Fara poze fara camere in timpul intalnirilor. Primim de-a gata o prezentare frumos ambalata despre produsele high-end si trecem la interviuri in comun. Doar intrebam pentru ca raspunsurile sunt vagi si binevoitoare. Nu obtinem decat informatii interesante pentru o stire: la un produs lucreaza o echipa de 50 de designeri dar, pe parcurs, se consulta cu numeroase alte departamente. Atipesc la un moment dat, iar colegii de peste masa imi dau de inteles la sfarsitul intalnirii ca m-ar fi imortalizat pe camera daca nu era interzisa utilizarea echipamentelor audio-video. Plecam din "centrul de comanda" nu inainte sa "comandam" organismului sa-si elibereze energiile. Nu ma asteptam ca tocmai la toaleta sa descopar inventivitatea coreeana. Un vas de toaleta superaccesorizat ma indispune gandindu-ma de ce ei pot si noi nu...Sa puna butoane chiar si acolo! Lasa ca noi ne putem lauda cu alte performante, ca popor viril ce suntem!
Parasim o alta cladire inalta si ne indreptam bucurosi spre strada americanilor. De fapt, o strada cu magazine pline de produse made in US. Sau, cel putin, copiate foarte bine. Si printre astea, multe tarabe cu nimicuri. Un Lipscani mai evoluat...Dau o tura, de sus in jos, si raman cu mana goala. N-am nimic de cumparat. Preturi ca la noi si uneori chiar mai scumpe. Nu sunt pentru vizitatori europeni ci pentru militarii americani care locuiesc la cateva sute de metri intr-o baza militara. Locatia va fi mutata peste vreo patru ani. Ce-or face vanzatorii dupa ce pleaca americanii?
Se insereaza in Seoul. Ne mai permitem inca o ora de shopping opportunity. Baietii si-au dorit sa de-a buzna intr-un magazin de electronice. Planul a functionat in primele minute dupa care apetitul a scazut spre zero. Sculele erau nenumarate, etajele multe dar era o problema: preturile comparabile cu Europa. Ghinion. Recolta de achizitii s-a numarat pe degete.
In sfarsit, intunericul cuprinde orasul. Si odata cu el, cina, masa care incheie ziua. Mergem la un barbeque traditional.






Pe un ponton amenajat dragut. Fac o gluma si intreb de o caracatita in loc de carnea de vita pe gratar. Mi se spune ca pot comanda daca sunt pasionat. Asta si fac! Numai ca vietatea nu se prepara pe plita ci se mananca vie. Ca o favoare, tentaculele au fost taiate. Ca sa intre mai usor in gura! Evident ca am preferat varianta sigura: caractita fripta. Localnicii insa o inghiteau cu mare placere in timp ce vietatea misca de zor...



Masa s-a incalzit cu nenumarate fleici portionate corespunzator de chelneritele amabile. Discutia s-a incins odata cu temperatura plitei.



Asa am aflat ca ghicitoare sunt la mare pret in Coreea. Cine nu trece pe la ghicitoare este ignorant. In functie de calitatea actului prestat, individa iti goleste buzunarul de 50 de dolari pentru fiecare sedinta. Dar daca te pune sa iei si o amuleta care alunga spiritele, te-ai facut om...Devii dependent de serviciile ei si iti pierzi usor sute de dolari pe luna. Cum pontonul se mai misca uneori am crezut ca experimentam un nou cutremur. Altii au crezut ca li s-a facut subit rau de la specialitatile locale. Nu era nimic din toate astea. Doar un val mai puternic. Cu ocazia asta, aflam ca o tentativa de sinucidere este putin probabila pe raul care imparte in doua orasul. Coreeni se gandesc bine inainte sa faca acest gest. Guvernul amenndeaza familia supravietuitoare cu 2000 de dolari pentru poluare accidentala! Asa ca sinucigasii trebuie sa fie atenti unde aterizeaza daca vor sa se arunce in gol. Pot pune la cheltuieli neprevazute familia. Care, oricum, achita o nota de plata piperata pentru locul in care va fi amplasata urna cu cenusa decedatului. Mai nou este la moda crematoriul!