Frecvent, membrii organizatiei îsi rezolva în primul rând propriile obiective, plasând pe un loc secund obiectivele organizatiei. Intr-o institutie, nu se constată existenta unei legături între mărimea personalului si volumul muncii. Structurile si ierarhiile administrative se extind desi volumul activitătilor rămâne constant sau nu creste semnificativ.
Numele Parkinson nu vine de la temuta boala fara leac, ci de la un cunoscator al teoriei organizatiilor. Dar, n-ar fi o confuzie prea mare intre cele doua nume pentru ca statul (il voi denumi, de acum inainte, The Big S**T) si agentiile sale tremura din toate incheieturile, cand te uiti mai de aproape.
Prietenii ma intreaba deseori daca sunt idealist sau perfectionist. Pentru ca imi doresc sa traiesc intr-o lume normala, da!, sunt in egala masura si una si alta. Macar la suprafata!
Cand insa ajung sa ma intersectez cu The Big S**T ma revolt. Si ma intreb, ce sunt eu? Neoconservator sau libertarian. Cred ca primul... De ce? Pentru ca as avea si solutii, nu doar critici...
Sa ma intorc la Legea lui Parkinson. El a vrut sa spuna ca nu exista nicio legatura intre activitătile de realizat si mărimea personalului angajat. Si acum sa exemplificam:
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor
Celebru pe vremuri dupa numele strazii: Udriste. Orice sofer stie despre ce vorbesc. Pana si rudele soferului stiu asta...
Acum, jalnic exponent al lui The Big S**T, intrat pe mainile prefectului. Cica s-a descentralizat activitatea si s-a intarit relatia cu cetateanul! Politia nu se prea pricepea la asta, spun autoritatile. Desigur ca este o ipocrizie a la roumaine , din moment ce personalul si-a schimbat tresele de agent cu hainele de functionar dar a ramas in substanta acelasi. In subordinea Prefecturii, lucrurile merg muuuult mai bine... Pe naiba! Cauti pe net o pagina de prezentare si vrei sa afli ce faci cand iti cumperi o masina. Gasesti dupa multe cautari si descoperi ca iti trebui un "pogon" de acte. Fiecare se ia dintr-un alt loc. Adica, in subsidiar, ati priceput! Ia-ti un concediu, ca sa poti face fata formularisticii! Si bineinteles, platilor nenumarate pentru The Big S**T. Ajungi la noul sediu al Departamentului. Dupa multi nervi si benzina consumata fara sens prin traficul bucurestean. Acolo te "intampina" o cladire imensa (singura schimbare vizibila). Inauntru, holuri spatioase si semne care te directioneaza spre ce ai nevoie. Dai coltul...deocamdata doar dimensional. Venele iti pocnesc cand gasesti cu privirea imensitatea de cozi. Nimic deosebit, doar suntem antrenati sa facem varice pentru The Big S**T. Stai la coada constiincios, o ora jumatate - doua (dupa cat chef au angajatii sa munceasca) si ajungi la ghiseu. Impenetrabil in expresie, contopistul iti spune ca n-ai niste copii dupa documentele originale. Ii explici ca ai nadusit sa faci drumuri dupa originale, dupa taxe, dupa facturi, dupa alte si alte si n-ai remarcat ca iti trebuie anumite copii. El iti noteaza ce documente trebuie copiate. Tu il intrebi daca, totusi, n-ar fi normal sa fie undeva afisate toate cerintele astea? El te intreaba daca mai ai nevoie de ceva, tu il intrebi daca te aude. El iti spune sa-ti faci copii si tu spui, unde? El zice la un copiator si tu il intrebi daca au asa ceva. El zice nu si tu zici: ce sa fac? El spune du-te si cauta, tu iti spui in gand du-te-n ... N-ai de ales, pleci umil si cu venele ingrosate spre un copiator. Descoperi peste drum ca o firma si-a transformat aparatul de copiat in masina de facut copii pentru fraierii care vin la inmatriculari. Eleganti baietii de acolo! Iti cer bani putini, ca doar fac asta in paralel cu treburile lor curente...Te intorci la contopist. Vii in fata, asa cum ti-a zis cand l-ai parasit cu injuratura in gand. Dar, ceilalti de la rand incep sa se uite chioras la tine. Ca de ce ai plecat, ca ti-ai pierdut randul si cine te mai recunoaste, ca noi nu te-am vazut! Ii inteleg, doar i-a adus la exasperare serviciul modernizat al Prefecturii. Eu ingaim ca am fost, ca parca ma stie careva si ma uit insistent spre contopist ca sa ma salveze. El cu ochii in hartii, la trei metri de mine. Si tot asa, pana cand explodez. Il intreb daca isi mai bate mult joc de mine. El nimic. Il intreb daca nu ma vede, el zice ca da. Si de ce nu ma chemi la ghiseu?, ii spun. Zice ca asta nu e treaba lui. Sa vin eu din proprie initiativa, este remarca lui inepta. Atunci, de ce aveti un spatiu de cativa metri intre solicitanti si ghiseu, bre, daca pot veni cum vor muschii mei la voi? Asta si fac... Aflu ca mai am ceva de adus: placile vechi de la masina. Alt episod. Ma intorc si cu numerele. Multimea vocifereaza si ma incurajeaza. Poate ca de data asta e multumit contopistul... Este!!! Grupul de indivizi care formeaza coada jubileaza si chiar ma felicita. Bravo, ai reusit!, se aude din multime o femeie care tocmai se ciondanea cu acelasi contopist. Prind curaj si il iau iar la intrebari. De ce nu suplimenteaza Sefu' numarul de ghisee (din vreo 20 deschise pentru inmatriculari, doar o treime functioneaza). Nu-mi raspunde. Cer sa-mi primeasca o reclamatie catre Sefu'. El zice ca in alta parte. Cu coada ochiului imi arata directia. La informatii!, spune el sictirit de insistenta mea. Acolo, alt contopist ocupat sa rezolve o cucoana venita cu interventii. Pe un perete frontal scrie cu litere mari si rosii ca nu se primesc atentii. Desigur... Dar interventii? Asta n-au mai scris. S-o fi terminat spatiul de scriere pentru contopisti?! Aflu, dupa un timp, ca trebuie sa-mi depun reclamatia la un alt ghiseu iar pentru audienta la Sefu' sa-l caut joi, intre 11 si 13. Doar atunci si doar atat! Nedumerit, il intreb: Si cum ma programez? El spune grabit si superior sa vin atunci si ma va primi EL - Marele comandant. Mai, dar mare bou ma cred astia! Auzi, sa vin eu ca prostul, din timpul meu si sa bat la usa lui Sefu', ca poate imi raspunde... Plec sa ma calmez. Am doua ore la dispozitie pana cand imi voi lua numerele noi. Cred ca a fost bine gandita de functionarii departamentului asteptarea asta! Poti sa-ti revii din soc...pe gratis. Pe bancutele lor frumos vopsite din fata cladirii imense! Ca la sanatoriu. Sau ca la spitalul de nebuni! Aveam senzatia ca toti cei care se vanzoleau pe acolo erau pacientii unui mare spital de nebuni.
Asta a fost exemplul pe scurt.
Luand de buna Legea lui Parkinson, ar trebui sa spun asa: Statul sa faca bine si sa se ocupe doar de ordine publica, siguranta nationala si de categoriile defavorizate. Sa ne lase pe noi, indivizii, sa ne administram averea si proprietatile. Ca prestator de servicii, Statul nu este in stare sa asigure mai nimic. Ori face prost, ori prea tarziu. Cum avem furnizori de servicii vitale (apa, sanatate, electricitate, samd) la fel de simplu putem avea servicii private de colectare a taxelor. Iar acelui Departament, despre care am vorbit mai sus, ii doresc privatizare rapida sau, daca nu se poate, un alt Sef care are timp de audiente, mai des de doua ore pe saptamana...
Articolul poate fi considerat si ca o sesizare publica a Prefectului.
PS: Cu doua sute de lei gasesti un intermediar care te scuteste de timp, nervi si umilinta. Data viitoare, il angajez...
10 comentarii:
Hehe! Eu zic că esti pe drumul cel bun. Pentru că, odată ce ai scris povestea pe blog, înseamnă că nu te-ai închis în tine și să judeci lumea de acolo. Și pentru că deși (probabil) regreti LA, exista o dată viitoare, când spui că vei angaja o persoana care să te scutească de o poveste similară. Ce poti face tu să schimbi sistemul? Din păcate, nu mare lucru. Deocamdată, doar sa scrii, să spui... Ceea ce deja ai cam făcut...
Sigur. Asa spun toti. N-ai ce sa faci de unul singur. Dar daca am fi toti asa...Si n-am mai spune despre altul ca se lupta cu morile de vant? Aia din America asta fac. Nu-l compatimesc pe cel care arata cu degetul. Se solidarizeaza cu el. Noi, insa, stam si contemplam!
Hehe! Să preiau articolul? Facem campanie? :D
Desigur. Doar asa se sperie si ii mai deranjam din amorteala. Si nu uita. Daca ne spunem supararile intre noi, ei vor sta linistiti acolo, in birourile lor. Stiu bine ca zic! Doar am fost printre ei atata timp...
nu cred ca se sperie de ceva. sunt de neclintit. din pacate si aia tineri care vin in loc invata extrem de repede obiceiurile proaste. si tot din pacate, "sistemul" functioneaza si la firmele private. vezi banci, vezi leasing, vezi dealeri de masini care cred ca iti fac o favoare ca iti vind ceva
Ma gandeam, ce ar fi daca fiecare client/solicitant ar spune in gura mare cam asa: sunteti angajatii nostri si daca nu ne place va facem de ras in public. Iar pe sefi sa-i obligam sa plece pana cand vor fi in stare sa vina precum chelnerii in America la masa ta. Doar sa te intrebe cum te simti...
Exemple din viaţa mea cu privire la "The Big".
1) o dată la mare am fost oprit de către 2 jandarmi, beţi, aveam cam 15 ani. Fără cuvinte, tratament asemenea unui gunoi. Pur si simplu mergeam către locul de cazare.
2) în satul unde trăiesc s-a modernizat dispensarul. Majoritatea care au probleme sunt în vârstă, însă vizitele la medic sunt o pacoste. O programare este decalată chiar şi cu 2 ore. Dacă ai 80 de ani şi nimeni nu este cu bunul simţ elementar de a-ţi ceda locul, deja nu mai merge treaba. În plus, orice este taxat, chiar şi o simplă examninare a pulsului inimii.
3) La ghişeul de la poştă, când mi s-a întâmplat să plătesc un ramburs, multă, multă lume, aglomeraţie, aud pe cineva din spate, care spune, "E tanti X la telefon, vrea să vorbească cu dumneavoastră (funcţionarul)". Cine să fie, un tip care vrea să-şi ia alocaţia, dar nu vrea să aştepte cu "fraierii" sau fraierii (e relativ). A înaintat prin mulţime şi i-a luat. Nimeni nu a spus nimic.
4) un coleg de scoală a leşinat şi a fost dus la spitalul din Rădăuţi, pur şi simplu a fost lăsat întins pe hol, inconştinet. "Va veni cineva imediat"! A trecut jumătate de oră, iar acesta tot nu reacţiona. Acum 10 ani mama a suferit un accident, căzând în comă, până nu s-a băgat în buzunarul doctorului mita, nimic.
5) biroctaţia din şcoli depăşeşte bunul simţ. Sincer, profesorii vin la oră pentru a umple formulare, educaţia nu mai este cea care contează.
Mai sunt o sumedenie de exemple şi stiu că fiecare are astfel de incidente, tosuşi am vrut să dau câteva exemple.
Oamenii care se comportă astfel, consider eu, sunt cruzi, pierd din umanitate (cuvânt destul de "prăpădit" în junglă)
Ceea ce spui tu pare un episod din filmele cu prosti.Da,pentruca asa ne considera ei,cei angajati tocmai in serviciul nostru,contopistii...cum bine i-ai numit si asa ne considerau vanzatoarele de pe vremuri,care faceau parte..aiurea...din "lumea buna" a fistecarui oras/el si la care trebuia sa ai pile ca sa-ti puna sub tejghea acel orisice necesar traiului zilnic,din care facea parte si cartea.Cata umilinta!!!Pe banii tai,munciti prin munca adevarata,nu tras matza de coada (cel putin unii dintre noi), sa trebuiasca sa te ploconesti ca sa-ti rezolvi problemele.In ce tara traim??!! Si ce putem face pentru schimbare de mentalitate?Nimic.Nici in privinta asta si nici in boicotarea alegerilor.Cine ar putea face ceva?Un sistem organizat,media de ex ar putea sa refuze politicienii sa -si faca .....campanie electorala.In tara asta,pana nu se intampla ceva rasunator,nefast, pentru politicieni,nu se va schimba nimic.Cu regret o spun.
Eu fac in fiecare zi ceea ce altii nu pot. Am sansa sa fac emisiuni si sa ii"rasplatesc" pe acesti conducatori care perpetueaza bataia de joc. Ca sa fim noi mai multi decat ei, trebuie sa nu spunem vreodata ca vorbim in zadar. Masa critica se va atinge doar atunci cand mai multi romani vor sanctiona orice comportament de acest gen. Asta s-a intam,plat intoate tarile civilizate. Inca mai suferim de sindromul comunist in care credeam ca noi servim The Big S**T si nu el pe noi. Acolo unde avem ocazia ii admonestam, ii batjocorim, ii facem sa plece si tot asa...
nici eu nu cred ca vorbim in zadar. la un moment dat se va schimba ceva
Trimiteți un comentariu