Azi in Romania, maine in Coreea de Sud. Cam asa poate fi rezumata distanta petrecuta in avion de la Bucuresti la Seoul. Mai departe de locul unde am ajuns nu este decat arhipelagul japonez pe care inca n-am reusit sa-l ating. In schimb, am ajuns intr-un loc care se afla printre putinele din lume, inca, in conflict armat. E drept, "inghetat" de un armistitiu vechi de cateva decenii care le asigura celor din sud linistea relativa. La nici 50 de kilometri de capitala lor este linia de demarcatie demilitarizata, adica granita dintre "frati". Unii au ales capitalismul adus de generalul MacArthur, ceilalti comunismul lui Mao. Diferiti de chinezi la infatisare si aparitie, impregnati pana in maduva oaselor de "ajutorul" yankeilor, coreenii sunt mandri, chiar prea mandri. E de inteles pentru un popor care in istoria sa de 1500 de ani a fost condus de 9 dinastii, dar a sfarsit, in anii 50, sa se separe in doua, din motive ideologice. O tara, doua sisteme nu este in China ci aici in Coreea. Din pacate, am acces numai la civilizatia din sud, dar gazdele ne-au promis ca vom vedea de la distanta si avanposturile dusmane, din ultima tara cu adevarat comunista. Am ajuns, alaturi de alti cativa europeni si numerosi americani, pe aeroportul Incheon, considerat cel mai bun din intreaga lume.
Fara probleme si fara incurcaturi. Asta ti-ar mai lipsi aici, unde engleza este o limba vorbita dupa ureche si mai curand inganata dupa ce deschizi gura. Ghidul meu Lu Yi (in franceza Louis, imi zambeste purtatorul numelui) ne-a plimbat, in ora petrecuta pe drum, prin istoria natiunii coreeene. Asa am aflat de limba lor diferita, din nou ni s-a facut precizarea...DIFERITA de cea chineza. Ei spun ca este logica si usor de invat, eu zic ca nu. Am ajuns la Seoul. Aflu ca, dupa cateva decenii in care tot orasul de 13 milioane de locuitori isi arunca deseurile intr-o groapa, in mijlocul orasului, acum coreeni sunt militanti ecologisti ferventi. Atat de tare incat nu mai au cosuri de gunoi pe strazi( ca sa nu te impinga sa arunci pe undeva ceva...) si te taxeaza aspru daca iti cumperi alimente la pachet sau produci mai mult gunoi menajer de cat ai dreptul. Ma lovesc vizual, chiar de la intrarea in oras, cladirile asemnatoare cu ale noastre. Seoul este un conglomerat de cladiri inalte, dar nu prea inalte, totusi, ma atentioneaza ghidul. Pana in 63 de etaje, zice el. Pentru oamenii obisnuiti multitudinea de blocuri este la ordinea zilei. Coreeenilor le place sa traiasca la bloc, imi spune ghidul! Nici n-ar avea unde pentru ca teren de case nu prea exista. Cam tot relieful este muntos. Nu stiu cum le cumpara, pentru ca la cat costa un apartament de 3 camere - 500 de mii de dolari, par cam scumpe.
Un coreean castiga dupa absolvirea facultatii undeva la 2000 de dolari. Aflu ca masinile sunt cata frunza si iarba. Cica fiecare familie are una...Poate, dar ce m-a surprins este procentul urias de autoturisme indigene. Cu multi ani in urma cei mai instariti isi cumparau masini straine dar Guvernul a inceput sa-i caute la averi si asa s-au speriat si au aratat poporului ca sunt "patrioti". De aici au aparut concernele auto si navale Hyundai si Daewoo. Ca si in America, modelele sunt diferite de Europa desi au aceleasi denumiri. Daca as fi in China as crede ca sunt replici usor modificate ale unor masini luxoase celebre. Dar, ma asigura Lu Yi, sunt foarte bune si mai ieftine decat cele de peste mari si tari.
Am o mare dezamagire care ma face sa-mi schimb parerea despre tara tehnologiei avansate. Descopar la hotel ca ma costa 20 de dolari pe zi netul sau 10 dolari pentru 30 de minute. Fac sapaturi si aflu ca undeva prin afara hotelului e wireless. Nu in holul de la receptie ca in orice tara civilizata, ci de pe strada de la altii. Ma linistesc, cu gandul ca voi avea timp dupa cina. Mergem la un restaurant cu bufet mixt, asiatic si european. Pe gustul meu. La plecare, Lu Yi ne arata directia spre magazinele de marca. Nu ma intereseaza, prefer piata luminata unde se tine un spectacol de duminica. Si care coincide cu o sarbatoare nationala religioasa.
Maine va fi zi libera in toata tara si cum o treime dintre coreeni sunt budisti, suntem preveniti ca ne vom inghesui pe strazi si in temple cu bastinasii. Nimic neobisnuit spune Lu Yi, care amabil ne spune ca vom fi atinsi mereu pe strada, din greseala, din cauza aglomeratiei specifice orasului. Si suntem rugati sa nu ne suparam si nici sa nu ne cerem scuze.
4 comentarii:
Din punctul meu de vedere a călători şi a cunoaşte lumea înseamnă a te maturiza, chiar dacă eşti trecut de perioada adolescenţei. Omul este o frântură aşa de mică în cosmos şi pe pământ încât doar explorarea propriului univers îl poate face într-un fel mulţumit de sine.
Cu siguranţă este un clişeu ceea ce zic, însă sunt de părerea că: având plăcerea de a călători şi de a-ţi depăşi limitele tale culturale sau care îţi sunt impuse, va oferi mereu acel punct strategic foarte important pentru individ în a ţinti cu adevărat ceea ce consideră că îl face incomplet. Poate părea cam exagerat, dar eu consider curajoase persoanele care ies din casă, văd lumea, o simt şi o trăiesc, se confruntă cu ea, încearcă să facă diferite analogii şi să o înţeleagă, să o accepte sau dimpotrivă să spună răspicat că nu aşa se face. Este foarte uşor să rămâi mereu ca un melc în cochilia sa şi să îţi întinzi antenele din când în când creându-ţi propria iluzie precum că ai cunoaşte ceea ce este acolo, dincolo "de oraş".
Ai dreptate!Cine nu are curaj sa dea piept cu lumea larga este supus prejudecatilor si greselilor de interpretare.Orice pas catre o alta cultura este un castig.Ai nevoie de un pic de deschidere si de sansa sa calatoresti...
Imi cer scuze ca sunt offtopic, dar: rss blogului tau redirectioneaza catre blogul statcounter. Te rog frumos, poate poti remedia problema, deoarece mi-e mult mai usor sa te citesc pe feedreader.
Multumesc.
Da-mi un sfat tehnic cum pot face asta.Plz
Trimiteți un comentariu