Am revazut BUSOLA DE AUR. Un film dupa un roman care m-a emotionat la fel de mult ca "Stapanul inelelor" de JR Tolkien. Ani de zile, autorul s-a luptat sa-i convinga pe producatori sa ecranizeze cartea. Nimeni nu s-a incumetat. Era mult prea fantastica pentru vremurile acelea. Acum, insa, tehnologia si avantul filmelor de acest gen in box-office le-au adus curajul necesar. Dupa trilogia lui Tolkien, aceasta ecranizare imi readuce placerea de a visa. O lume paralela in care animalele sunt demoni buni, iar ursii polari, stapani ai Nordului inghetat. Parabola imaginata de autor mi se pare demna de un comentariu. Cum ar fi, asadar, sa avem langa noi un suflet pereche, un animal care sa ne insoteasca oriunde, sa nu se poata departa niciodata de tine si sa fie paznicul tau si invers, pana la moarte? Partenerul nostru, fara de care am muri si alaturi de care suferim, indiferent cat de mica ar fi durerea acestuia. Si, in cele din urma, sa disparem impreuna cand ne vine randul sau cand o cauza malefica ii va rapi sufletul pentru totdeauna. M-a pus pe ganduri aceasta imagine fantastica. M-a lamurit asupra sensului expresiei "suflet pereche". Sa "pipai" sentimentul ca viata fiecaruia depinde cu adevarat de a celuilalt, ca nu poti minti sau sa te prefaci pentru ca durerea ta este si a lui, efortul tau este si al lui, sfarsitul tau este si al lui. Cred ca mi-ar placea sa traiesc asa...
Kate Bush o sa va faca sa intelegeti ce vreau sa zic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
24 de comentarii:
Recunosc,m-ai făcut curioasă. Trebuie să văd filmul şi abia după aceea pot comenta.
În altă ordine de idei, e frumos că mai crezi în poveşti şi într-un suflet pereche.
Uite cum ușor-ușor îmi schimb eu obiceiurile... Dacă vei continua să pui articole despre filme, cred că încep și eu să mă uit...
Starsgates:Pai asta spuneam si eu! Ca filmul asta m-a facut sa-mi imaginez cum ar fi...
Mana: Un film bine facut poate fi precum o carte care-ti schimba convingerile. Doar sa ai timp si mintea libera sa depaseasca logica formala si emotiile de suprafata. Daca vei vedea filmul, tema despre care vorbeam e in plan secund. Povestea in sine este cea care te captiveaza initial.
Dacă voi reuși să trec de primele 10 minute, voi vedea filmul. Ar putea fi un început... Nu vorbeam de filme bine sau mai puțin bine făcute, ci de faptul că eu nu mă uit la filme, căci mă bulversează primele minute și nu înțeleg nimic. Motiv pentru care renunț... Ca și în cazul cărților, oricât de prost ar fi un film, cred că ceva tot îți rămâne: fie că e o imagine, un zâmbet/o atitudine al/a unui personaj, o expresie... Un ceva...
Ufff. Nu vei ajunge prea departe cu un film daca vrei sa te convinga in 10 minute. Daca gandeam asa nu mai aflam nimic despre sufletele pereche. Nu e obligatoriu sa-l vezi... Dar tema o putem aprofunda cand vrei.
Prințe, să lansăm o leapșă în blogosferă? :P
Ar fi o incercare plina de comentarii interesante. Cine poate spune ca isi doreste un suflet pereche si cine nu? Cu toate riscurile si pericolele de rigoare!
Povestea asta cu sufletele- pereche e foarte frumoasa la inceput(uri).Problema e ca, in timp,lucrurile se schimba si incepi sa te intrebi daca ceea ce considerai la inceput suflet-pereche nu e de fapt o iluzie sau,mai rau,incepi sa te gindesti cite suflete-pereche am putea avea pe lumea asta.Si faptul ca ajungi sa-ti pui asemenea intrebari nu tine doar de tine ci si de conjunctura,prieteni,locul de munca,e.t.c. Adica mult "social" din care ,oricit am vrea ,nu ne putem extrage.De ce ai vrea, de exemplu ,să fii cu cineva care nu îşi face timp pentru tine niciodată sau care îţi aruncă doar firimiturile care îi rămân după ce şi-a epuizat întreaga zi ocupându-se de lucruri importante şi discutând cu oameni care chiar contează? După ce ai încercat o bucată bună de timp să ghiceşti cam care e ora aia la care poţi suna pentru un hello rapid şi la care el nu e atât de stresat încât să-ţi spună că în cazul în care nu ţi-ai rupt nimic, te sună mai târziu, pentru că acum nu e un moment bun, cred că începi să te întrebi “dar oare câţi bani dă omul ăsta pe mine?”…şi în timp ce oscilezi rapid între variante şi nu te poţi hotărî deloc dacă răspunsul corect e unul sau doi, s-ar putea, just maybe, nu zic că e cel mai probabil, dar sunt şanse să se întâmple să-ţi treacă prin cap că poate viaţa ta e lipsită de importanţă în comparaţie cu a lui…adică…dacă el spune că are lucruri importante de făcut, care nu îi permit să se gândească la nimic altceva, iar tu ai timp să-l suni, înseamnă că tu nu ai lucruri importante de făcut, deci viaţa ta e atât de banală şi de insignifiantă încât nici nu e de mirare că omul ăla nu dă doi bani pe tine.
Poate ar trebui să te mulţumeşti cu cineva la fel de banal ca tine, care are la fel de mult timp la dispoziţie, care ar face efortul să dea din când în când câte un telefon pentru casual conversation în mijlocul zilei fără absolut nici un motiv serios. Sună tentant? Preferi o viaţă banală şi fericită? Tot ce vrei de la viaţă e puţină dragoste? Drăguţa de tine! Iar el nu-şi face timp nici măcar pentru un telefon nenorocit? Nu e vina lui că eşti lipsită de importanţă. Nu e vina lui că n-are timp de tine. Nu e vina lui că nu dă doi bani pe conversaţiile banale pe care i le oferi cu atâta generozitate.
Femeile au acest dar de a-şi aşterne viaţa la picioarele primului venit şi de a-i pune la dispoziţie implicit fiecare secundă din timpul lor, indiferent cât de importante sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă în secunda aia.Literatura ne invata ca nu există oameni la fel de banali şi oameni la fel de importanţi iar compatibilitatea nu se stabileşte în funcţie de gradul de importanţă al membrilor cuplului. Sunt compatibili dacă reuşesc să-si dea seama şi să respecte ce e important pentru celălalt. Şi cât de important e.Bla,bla,bla... E adevarat,ar fi penibil ca el să răspundă la telefon cu “bine, pisi”, în mijlocul unei încăperi pline cu oameni pe care încearcă să-i domine. Pentru că asta fac oamenii ocupaţi şi importanţi toată ziua: îşi hrănesc orgoliul. Se bucură că sunt puternici sau se luptă să devină. Şi sincer, dacă eu nu pot aprecia un bărbat care îşi petrece ziua având grijă de el şi de ego-ul lui, atunci chiar nu stiu ce fel de persoană sunt. Una egoistă presupun...
..Si cu visele mele(noastre) despre sufletul-pereche,cum mai ramine?Noroc cu literatura...
I.
Wow!!!E o problema mult mai serioasa pentru unii, decat credeam . In viata fiecaruia se scurg si dispar situatii in care iti imaginezi/doresti un suflet pereche. Ceea ce spui tu pare un esec dar si o asumare gresita a locului de suflet pereche. Nu avea cum sa ajunga in acel punct relatia voastra din ceea ce spui. Pe mine ma pasioneaza insa ideea sa fii pe viata legat de cineva, sa nu-l mai poti schimba niciodata, sa fie mai mult decat o relatie fizica. Ce zici de asta?...
Nu stiu ce sa zic .Pina la urma asta se presupune ca faci in momentul in care te casatoresti.Te legi pe viata de cineva ,intr-o legatura mai mult decit fizica,nu?Ce se intimpla in timp cu legatura asta..depinde de fiecare.In plus,eu nu prea vad in jur exemple de suflete-pereche ,asa cum explici tu ...Poate bunicii mei sa fi trait asta.Asa ca...sigur,ar fi frumos...dar pare imposibil de atins...
Asta e si dilema mea! Sa fii casatorit sau sa traiesti prin legamant pe viata? Sa fii obligat sau sa-ti impui singur? Sa poti renunta de comun acord sau sa devii indispensabil celuilalt? Dar chiar si asa tot imi place ideea... Seamana la extreme cu ingerul tau pazitor. Odata cu tine dispare si el...
Prinţe, şi tu ţi-ai făcut ...dosărel, ha?! Auzi, leapşă, stau şi mă întreb, ce motiv au avut ăştia să pună roată de rezervă la maşină... :)
Eu? Blue, sunt om serios. Nu fac dosare. Altii le fac pentru noi! Eu doar filozofez. Iar leapsa e doar asa o figura de stil. Mana zicea si eu agream. Dar pana la urma am renuntat. Ma gandesc la un suflet pereche!
Prinţeeee.... :)
Prezent. Ce s-a intamplat? Am gresit cu ceva?
Prinţe, dă tufele alea mai intr-o parte, e...parcă e altceva, nu?! glumeam doar :))
Am inteles mesajul! In curand le fac disparute...
Oare de ce se spune suflete pereche cand de fapt sunt jumatati de trupuri pereche,cand asta simti in fiecare clipa a vietii, atat cat simti perechea si nu mai mult.Ai vrea sa fie o singura pereche pe viata???E,asta este cam mult,iar imaginea cu batraneii tinandu-se de maini prin parcuri,sau bunicii nostri care au imbatranit impreuna este,dupa parerea mea,altceva decat suflete pereche.Este obisnuinta,credinta si mentalitate,ceea ce in zilele noastre nu mai au nicio valoare.
Caci intregul este format din minte,suflet si trup,iar restul este...literatura.
Da exista,dar poti sa ti-l intalnesti pana in ultima clipa a vietii tale,deci nu dispera,ca viata se traieste si la 80 de ani si exemplele nu-s putine,deci nu-s exceptii.
Si ca sa glumesc nitel as spune ca a trai o viata intreaga numai cu o singura...pereche inseamna sa asculti toata viata acelasi gen de muzica,a te duce mereu in acelasi loc in vacanta,a citi acelasi gen de literatura,a nu cunoaste mai mult decat impresionismul,a te juca totdeauna numai poker,a dansa numai vals,etc.
Asta iti suna ...plictisitor?? :))))
Elisa! Eu nu sunt disperat deloc. E doar un experiment la care ma gandesc. Si cred ca mi-ar placea. Apoi sa fim seriosi...Sa fii la 80 de ani impreuna cu cineva, tine numai de dragoste definitiva, de lunga durata. Nu poti alege la sfarsitul vietii un suflet pereche. L-ai gasit pana atunci! Si cat priveste denumirea, zic ca e corecta. Cum sa fii jumatate de suflet? Normal, esti un suflet care are un alt suflet pereche. Ca in oglinda...
Aha.... :)
hm ...cred si nu cred in sufletul pereche : Am vazut cazuri de cupluri care au ajuns la batranete impreuna iar acele persoane chiar s-au iubit, dupa care intre ei a ramas respectul. Cand exista respect nu te mai lasa constiinta sa inseli " sufletul pereche" cu prima ocazie cand una isi da jos bichineii vreo duducuta.
Dar astfel de cazuri sunt foarte rare ....
Problema se pune diferit în relaţia om-animal şi în relaţia om-om: aici discuţia a evoluat spre relaţia dintre oameni, semn că mulţi îşi pun problema...Sufletul pereche este cel în care te recunoşti ca într-o oglindă - cel pe care nu îl poţi minţi pentru că gândeşte la fel şi simte la fel (cu diferenţe minime date de experienţa de viaţă). Este cel în legătură cu care trăieşti sentimentul "ce minune că eşti, ce întâmplare că sunt...". A iubi pe cineva sau a fi lângă cineva, indiferent despre câţi ani este vorba, nu înseamnă că ai întâlnit sufletul pereche. Nici a-l întâlni nu înseamnă neapărat o relaţie - unii îşi întâlnesc sufletul pereche, dar nu îl recunosc. Bărbaţii pot să nu îl recunoască pentru că sunt prea atenţi la aspectul fizic. Femeile în schimb sunt înclinate să aibă "false recunoaşteri"...să aibă impresia că l-au întâlnit şi apoi să le pară rău că s-au înşelat.
Unii întâlnesc într-o viaţă mai multe suflete pereche, iar alţii nici unul. În orice caz, ca să întâlneşti un suflet pereche trebuie mai întâi să crezi că există...
Foarte frumos spus, Diana! Asta asteptam si eu de la comentarii. Sa-mi clarific directia. Asa e cum zici tu, multi n-au sesizat ca transgresarea de la relatia om-animal la cea om-om este esentiala. Apoi a iubi nu e totuna cu a gasi un suflet pereche. Si in final, nu tot ce ni se pare deifinitiv este si real. E nevoie sa credem constant ca ne dorim asa ceva ca sa putem recunoaste din multime un suflet pereche.
Trimiteți un comentariu