Muzica e hobby-ul meu. Acum, ceva mai moderat. Inainte vreme insa, din liceu si pana prin 1995, eram habotnic. Ascultam Radio Kuweit in draci, in ilegalitate, caci eram - pentru cei care nu stiu - in "Epoca de aur". Dupa 1990, m-am apucat sa scriu in presa. Dar mi-am transformat hobby-ul in ocupatie. M-am dus la Radio Uniplus si m-am apucat de pus muzica. Programe pe gustul meu: black music (r&b, groove, soul). M-am mutat apoi la Radio Delta. Acolo am avut doi ani un program de duminica. A fost cea mai frumoasa parte a vietii mele... Dupa ce m-am apucat serios de jurnalism am pierdut placerea de a fi DJ. Dar am ramas cu nostalgia. Si cu miile de cd-uri din rafturi. Asta e povestea, in rezumat. De aceea este atata muzica pe blog...
Pentru ca imi place muzica, m-am gandit sa sar la urmatorul nivel. Radio pe net. Iata povestea lui Dragosh. El a pornit ca si mine de la zero. Acum e printre cei mai buni.
Anul 1995, intr-un subsol de bloc, amenajat ca studio, antifonat cu pachete de tigari goale si cartoane de oua. Fumul des de tigara face aerul irespirabil. In casti se aude melodia din previzionarea mixerului audio (un mixer rusesc, COHOP, a se citi "sonor")... Pe un casetofon "international" se deruleaza o caseta... Cd-player-ul cu melodia "Oamenii mei" cantata de Morometzii, pusa in pauza.
Tzarrr telefonul fix...
- Repede avem o dedicatie, ridica calea de telefon la mixer! Fii pe faza sa nu injure... [wow]
- Alo, da! Radio fara filtru, ascultam... esti in direct!
O voce de pustoaica:
- Buna aveti melodia lui tiger one, "cand te uiti in ochii mei"?
- Hmmm... sa vedem, cautam.
- Si mai am o dedicatie pentru colega mea... bla bla bla.
Dezastru: melodia este undeva pe o caseta, dar nu stim pe care ...
- Stiu io ma pe care, Racks-ul ala metal-cr, transparenta si scrie pe ea "Criminalu'"
Deja fumul este foarte des, luam decizia sa nu fumam o ora ca sa se aeriseasca...
Intre timp, se aude o voce infundata:
- Io sunt ma, deschide usa!
O usa mare de metal se deschide si in cadrul ei Paga si cu Pasarica cu o frumusete de dublu deck Akai in brate.
- Moaaa ce tare!
- Il bagam la radio??
- Da!
Inventar :
un cd player portabil, o janghina de altfel
un casetofon international
un mixer COHOP
un deck cu caseta "JVC"
si acuma, acest super dublu deck Akai.
Plus cea mai scumpa scula din studio, un microfon Seinnheiser (dinamic) care face mai mult decat toate sculele la un loc.
Emitatorul, facut de C. (politai, de altfel) merge de rupe, adica la modul ca alte radiouri pirat trebuiau sa tina in ligheanul cu apa emitatorul ca sa se raceasca, al nostru avea un cooler.
Plasa anti "P" -uri si scuipat in microfon era facuta dintr-un ciorap de dama intins pe un cadru de sarma rotund...
Din pacate, avem nevoie de alt ciorap, pentru ca Paga a atins cu tigara super - filtrul...
Buna dimineata, este ora 3 si jumatate, ascultati Radio fara filtru, pe frecventa 107,1 Mhz! Eu si cu Pasarica suntem aici in studio si suntem curiosi daca mai avem vreun ascultator la aceasta ora tarzie...
In acea noapte, nu visam vreodata ca o sa am un calculator, nu stiam ca o sa am un mixer cu efecte integrate, nu credeam ca un calculator poate sa cante muzica la o calitate asa buna. Nici prin cap nu imi trecea ca or sa apara softuri dedicate de radio cu playlist, sa vezi numele la melodie, sa stii ce melodie urmeaza, sa ai jingle-uri cand vrei si cel mai tare, sa emiti pe internet in totala legalitate.
Asa cum nici acum nu vom sti ce o sa apara peste 10 ani...
Sunt niste amintiri pe care nu o sa le uit niciodata, avea un farmec aparte studioul de la subsol, ....si mai presus de toate, chiar eram prieteni... imparteam ultima tigara in 5 persoane...
Radio fara filtru vine de la Paga care fuma Carpati fara filtru...