Mijloc de august, 1994.
Dau concurs de angajare in TVR. Plecam dintr-o functie bunicica de la Rompres (fostul Agerpres). Ma saturasem sa traiesc in mizerie si am ales evolutia. S-o iau de la capat, in alta parte, mi-am zis! Pe ascuns, m-am inscris la concursul de reporter, pentru ca stiam ce-mi poate face sistemul "mogulilor" presei de stat. Pe atunci, functionau de zor pilele si telefoanele scurte... Asa ca, voiam sa scap din capcana in care intrasem. Nu vedeam unde se termina drumul, nu aveam nicio cariera de construit. Pentru patru posturi au concurat 400 de candidati. Trei zile ne-au perpelit sefii de la stiri pana au selectat 10 oameni. Batalia a fost dura. Eu, fara pile, dar agreat de o parte din membrii comisiei. Altii, cu pile, dar fara talent sau fara experienta. Postul meu se "impartea" cu aspiranta Cristina Topescu. Decizia a fost grea si dura. Eu l-am obtinut, ea l-a pierdut. Fara prea multa durere pentru ea. O alta usa i s-a deschis imediat in generoasa Televiziune Romana... Si dupa cativa ani a ajuns si ea sa prezinte stiri, la altii.
Primavara lui 1998.
Se da zvon in presa ca apare un post de televiziune. City TV, finantat de familia Paunescu. Se cautau de zor echipe de stiri din alte televiziuni. Ma abordeaza redactorul - sef, omul lui GCP, devenit ulterior seful francmasonilor din Romania. Baiat dragut, elegant dar fara apetit pentru concizie si angajament de durata. Reflectez si renunt. Mi se parea un proiect ratat, cu prea multe fire obscure. Nu-i vedeam viitorul. Am avut dreptate. A ajuns un post de duzina, urmarit doar de fanii primarului general Traian Basescu. N-avea cum sa ajunga altceva din moment ce redactia era intr-un punct din Bucuresti iar studioul de emisie in altul. Imaginati-va ora jurnalului... Un tuter strange casetele de emisie si se deplaseaza prin trafic cu o cutie de carton. Ca si cum ar duce inghetata la clienti! Si din cand in cand mai prinde stopul la semafor, se mai impiedica sau o coloana oficiala ii blocheaza alergarea spre platoul de emisie. Nu-i asa ca emisia este pusa in pericol, ca jurnalul incepe cu reclame sau promo-uri pana cand casetele ajung in magnetoscoape? Si uite asa se face televiziune la noi. E drept ca se poate si altfel! De exemplu, sa faci singur un jurnal de stiri si lumea sa creada ca productia ta este un concept editorial la care asuda 5-6 oameni bine pregatiti. Sau sa ramai fara reporteri si sa apelezi la ajutorul disperat al unor prompteriste (fostele dactilografe, pentru cei mai vechi in breasla) sau secretare administrative. Ele n-au nicio vina, doar au prins un moment favorabil. Asa cum au facut multi din cei care astazi sunt numiti vedete in revistele cu mondenitati.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Mi-ai adus aminte de povestea de angajare a fratelui meu, după ce şi-a terminat şcolile.:)
Ziceai că lupta s-a dat între tine, cel fără pile şi cel cu pile.
Se pare că atât amândoi, adică tu şi fratele meu aţi avut de-a face cu oameni principiali, care au vrut calitate.:)
Directoarea lui îmi povestea că o mulţime veniseră cu intervenţii, dar ea îşi propusese să angajeze pe cel care avea încredere în forţele lui nu în pile.
Şi aşa a ajuns frate-meu, care nu avusese pile să ia locul piloşilor.
De atunci s-au schimbat directorii, dar el tot acolo a rămas.
Pai asta mi s-a intamplat si mie! Sefii au plecat, colegii s-au orientat in alta parte, iar eu am ramas. E drept, ca am mai facut si o pauza de vreo patru ani. Si fac cu totul altceva decat la inceput...
:)Cred că sunteţi doi norocoşi care aţi fost la timpul potrivit,în locul potrivit unde aţi întâlnit oamenii potriviţi şi de aceea aţi rămas la locul potrivit.:D
Gata, cred te-am dat gata cu filozofia mea.:)))))
E ok. Se putea si mai rau. Glumesc...
Trimiteți un comentariu