Caldura sufocanta in Bucuresti. Temperaturi ridicate si trafic de inceput de saptamana. Dar printre toate relele unei aglomerari urbane apar si beneficiile! Un concediu linistit, petrecut intre blocurile orasului, iti poate oferi experiente inedite. Cati dintre voi si-au propus sa mearga, luni la pranz, la un film? Eu am vrut sa fac asta. Mi-am cautat pe net pelicula, apoi cinematograful si, in final, ora de proiectie. Daca tot ai timp la dispozitie, iti spui ca nu merita sa te inghesui cu pustanii aflati in vacanta de vara. Astia vin in haita si ocupa mall-urile. Asa ca, preferi o sala de categoria B, mai linistita dar apropiata de standardele unei vizionari decente. Imi "cade la zar" cinematograful Patria, odinioara, loc de intalnire si "etalare" a protipendadei comuniste dinainte de 1989. De atunci si pana azi, cel putin, a ramas in "parohia" statului. Cand ma intorc in timp cu gandul, revad roiul de bisnitari si coada nesfarsita la un film bun. Si cum veneau tuciurii (fara suparare, dar asta era nuanta de culoare preponderenta) cu biletele la suprapret! Mereu eram contrariat, cum reusesc indivizii aia sa aiba bilete cand eu veneam dimineata si deja se terminasera locurile pentru spectacolele de seara? Vremurile s-au schimbat. Bisnita cu bilete la film a disparut, la fel cea cu valuta sau cu tigari. Asadar, fara emotii, ma indrept relaxat spre cinematograf. Stiam ca nu voi gasi glamour-ul timpurilor trecute, insa imi aminteam ca acum cativa ani sala era acceptabila si plina de spectatori. Intru in hol si vad un spatiu gol, cu cateva afise pe pereti. Din acelea pe care le iei ca premiu la Mall daca vei cumpara bilet la film. Ma duc la casa si ma incovoiesc anevoie ca sa-i vad fata vanzatoarei. Apare dupa cateva secunde, alertata probabil de vocea mea. O intreb, in gluma, daca mai sunt bilete... Imi raspunde serioasa, da! Intind o bancnota de 100 de lei si imi intoarce ironia. N-are bani schimbati. Ma cuprinde o usoara panica. De unde sa-i dau eu 10 lei, daca n-am? Imi da un sfat util: mergeti pe bulevard si incercati pe la magazine sa va schimbe banii. Mai am puterea sa-i raspund cu o gluma. Ii zic sa-mi pastreze locurile pana ma intorc. De voie de nevoie, fac o plimbare pe la magazinele de langa cinematograf. Iau la rand, unul cate unul si descopar ca pe cel mai mare si mai umblat bulevard al Capitalei afacerile lancezesc. Casele de schimb, buticurile, dughenele si ce-or mai fi ele nu au vad. Vanzatorii se plang ca nu merge afacerea si ca nu au incasari. Sunt calm. Am venit devreme, asa ca, am timp sa-mi consum energia pentru schimbarea unei bancnote. In final, decid ca-n vremurile bune sa-mi cumpar ceva. Brusc, se gaseste rest la milionul meu! Siretlicul functioneaza dintodeauna. Ma intorc la cinematograf. Acelasi hol cenusiu strabatut de o dara de lumina exterioara. Nimeni inauntru, exact cum l-am gasit cu 20 de minute in urma. Grijuliu sa nu ma lovesc de marginile geamlacului, ii pun banii pe masa vanzatoarei. Imi da rapid "marfa" si ma indrept spre intrare. Atata pustietate ma pune pe ganduri. Intreb daca pot intra sau trebuie sa mai astept. Sunt invitat cu multe urari de bine. Sunt primul lor client! Toata sala e a mea. Mai putin balconul! Un anunt imi spune ca, temporar, este inchis. Rememorez aceeasi situatie din "vizitele" mele anterioare si descopar ca temporar inseamna... permanent. La fel ca inainte de 1989, cand pe toti peretii restaurantelor scria: Azi, nu se fumeaza!
Brusc imi dau seama ca am uitat ceva. Mi-am cumparat niste pateuri dar n-am nimic de baut. Venisem nepregatit... La Patria, nu mai exista demult bar pentru de-ale gurii. Intelegatoare, taxatoarea imi face un hatar, ca doar eram singurul ei client, nu-i asa?, si ma lasa sa-mi iau un suc din afara cinematografului. Intru apoi in sala de cateva sute de scaune. Ce frumoasa e! Imi aleg rapid locul preferat si ma asez. Stateam si numaram minutele pana la inceperea spectacolului. Dar panica ma cuprinde, din nou. Daca nu mai vine nimeni? Am patit-o acum cativa ani, la un matineu. Au venit 3 spectatori si s-a anulat proiectia. Era nevoie de minimum 5. Aud voci in spate si ma intorc rapid. Erau doi tineri veniti si ei la film. Mai avem nevoie de inca doi. Dupa cateva minute apar vreo sase pusti. M-am linistit definitiv, spectacolul va avea loc!!! Oricum, eram pregatit sa cumpar un bilet, in plus, daca astfel atingeam numarul obligatoriu de clienti... M-ar fi costat mai putin decat la Mall, ce naiba!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
super haios , chiar m-am delectat cu povestioara ta dupa o zi agitata
Stii ce era culmea ? Ca din cei trei, patru, cinci sase cati erati sa te plangi ca nu ai putut viziona filmul in liniste deoarece era galagie. Se mai practica la cinematografe aruncatul cu peturi sau floricele.. Eu nu indraznesc sa ma duc la cinematografele noastre sa vad un film , prefer sa ma uit de acasa, unde nu ma deranjeaza decat vecinii cu manelele lor de doi bani . Or fi in concediu si probabil din acest motiv au timp de concerte extraordinare pe care vor sa le impartaseasca si cu vecinii. Noroc ca nu stau prea mult pe acasa
Ai dreptate, insa sa stii, daca balconul este inchis riscurile sa te trezesti cu ceva nepotrivit in cap sunt excluse! Eu merg foarte rar la cinematograf, insa acum mi-am dorit un astfel de experiment. A meritat sa iau contactul cu lumea reala, nu crezi?
foarte tare povestit mi a placut ...sunt Dragos cu piciorul rupt de motor :))) hahahaha
hai ca vin de luni la munca ..tu esti inca in concediu sa inteleg
Bravo prietene. Anonim, dar identificabil! Ce sa zic? Eu incep marea evadare. Vacanta binemeritata. Regret ca n-o sa fiu acolo cand iti arati piciorul publicului dezinteresat de suferinta ta. Vin la partea cu taiatul gipsului. Recuperare usoara!
Trimiteți un comentariu