Daca e marti, e Belgia! (4)

Mi-am luat la revedere, in cel mai perfid mod cu putinta, de la Bruxelles. Am luat o masina si dus am fost, direct in aeroport. Nu tu vizita in centru, nu tu o bere belgiana si nici macar necesara portie de moules. Asta e... M-am saturat de el. A fost, deja, prea mult. Nu stiu cum pot atatia romani care lucreaza aici sa reziste? Daca ar fi sa am un contract in Bruxelles as face-o numai pentru bani. In rest, nu ma atrage nimic. Paradoxal, este singurul loc unde n-as rezista plictiselii si monotoniei, dupa Bucuresti. Desigur, aici am alte motive, dar in topul absolut, Bucurestiul continua sa detina primul loc. Asadar, ma indrept agale spre ghiseul Tarom. Eram convins ca voi reintalni persoane cunoscute. M-am salutat cu zambete dragute si am asteptat sa primesc cartea de imbarcare. Ii cer, ca o favoare, individului care le elibereaza (habar n-am cum se numeste meseria asta!) sa-mi de un loc la culoar. Imi face pe plac si ma trezesc cu randul 22 inscriptionat pe tichet. N-aveam de unde sa stiu ca este ultimul din avion... Am de pierdut o ora prin aeroport, pana la imbarcare. Refuz sa vizitez magazinele duty free. Lasand la o parte faptul ca nu am nevoie de nimic din ele, ma intreb de mai mult timp la ce folosesc ele? Doar pentru cumparatorii intarziati, pentru functionarii sau amantii care si-au neglijat familiile sau iubitele. Altfel, la ce bun un magazin care numai ieftin nu e! Ajung in fata portii de imbarcare. Lume multa si cunoscuta. Europarlamentarii se intorc acasa! Desigur, cei care au "rezistat" pana in ultima zi de lucru. Altii au plecat la doar o zi dupa ce au venit, iar unii mai au treaba prin Bruxelles, pana azi. Ma uit la ei, se disting clar de restul pasagerilor. Aproape toti barbatii sunt imbracati in costume sau haine casual spre bussiness. Femeile insa, sunt relaxate. Unele au si copii cu ele! Si in insula aceasta de functii oficiale se mai intrezaresc si cei de la Ministerul de Externe. Veniti cu treaba de la Bucuresti. Altfel, cursa este dominata de oameni normali, majoritatea romani. Este mai curand o naveta la distanta. Asemanator cu un drum Los Angeles - San Francisco. Am o discutie placuta cu Adina Valean, sef al delegatiei liberalilor la Parlamentul European. Mi se pare facuta din alt "aluat". Accepta ca sunt si lucruri pe care nu le cunoaste. Se arata interesata de ceea ce ii povestesc si nu ma trateaza cu superioritatea afisata de altii. O revad si pe doamna Renate Weber, dar de cand s-a declarat o feminista ferventa mi se pare ca s-a cam izolat in planul comunicarii personale. Popularii(adica democratii) sunt foarte putini. Au treaba multa la partid si au plecat mai devreme in tara. Socialistii sunt cei mai multi si, in general, mi se intampla sa-i intalnesc fara sa vreau, ori de cate ori dau cu nasul prin Bruxelles. E tarziu si va fi trecut de miezul noptii cand voi ajunge in Bucuresti. Imi iau din rucsac cartea (Cunoasterea inutila , a lui Revel) si incerc sa ma afund in paginile ei. Stau pe ultimul rand si pare ca nimeni nu mai urca sa-mi disturbe spatiul imediat. Gresit! Vine un grup galagios de fete. Probabil la lucru in Bruxelles. Ma obliga sa-mi rearanjez lucrurile prin cabina de bagaje. Sunt dragut, dar nu suficient. Pana la urma gasim compromisul. Suntem asezati si pregatiti de plecare. Numai pilotul, nu! Ne spune baliverne, dar nimic despre decolare. Intarziem, binisor, fara sa stim, o jumatate de ora. Fara scuze, fara remarci, fara promisiuni ca recuperam. Cum nimeni nu protesteaza in jur, inteleg ca este o atitudine obisnuita. La fel ca si parcarea avionului pe aeroportul din Belgia. Imi spunea un parlamentar ca fac pariuri asupra locului unde va fi adus avionul cand aterizeaza la Bruxelles. De obicei, undeva la capatul liniei de hangare, vecini cu DHL. Un fel de avion-posta este Tarom-ul nostru! In mod normal, la banii pe care ii dam saptamanal si la taxele aeroportuare platite, am fi meritat macar un burduf!, spune omul.
Scrutez de la departare capetele pasagerilor. Apoi imi opresc privirea pe monitoarele din plafon. Remarc aparitia lor. Pe cursa precedenta n-aveam asa ceva. Aveam sa constat mai tarziu la ce folosesc! Mai intai insa, sesizez ca, pe harta, avionul e la ...Barcelona. Credeam ca va fi remediata eroarea, dar dupa decolare si in aer fiind, vad ca tot acolo suntem. Pana la aterizare asa a ramas... Ma si intrebam cum va arata ruta noastra fictiva! Renunt sa mai urmaresc monitorul dupa o jumatate de ora. E clar ca vad doar o poza! Vine mancarea. Nu am mari pretentii, doar sunt in avion si stiu ca mai bine bei apa decat sa te "infrupti" din oferta unei companii aeriene. Singura data cand am ramas impresionat a fost cu Air Nui Tahiti. Senzationala companie! Din pacate, numai de la Paris o poti lua si doar daca mergi la Papette. Ciugulesc de prin tavita si renunt. Ma intorc la randurile scrise de Revel. Nu pentru mult timp, fiindca pe monitor se deruleaza secventele de inceput ale unui film romanesc: Ticalosii. Devin curios. Zic sa-l vad, dar ma uit la ceas si descopar ca avem mai putin de 80 de minute pana la aterizare. Ma intreb daca apuc finalul. Pun castile si nu aud nimic. Vreo doua minute ma chinui sa descopar canalul, apoi nivelul maxim de sunet. Ma resemnez si ascult cum pot. Mai curand se aude ambianta din film decat vocea actorilor. Am noroc ca stiu engleza. Citesc subtitrarea si astfel inteleg si replicile. Cand ajung sa fiu captivat de naratiune, steward-ul imi cere castile inapoi. Aterizam si n-are timp de mine. Le predau cu regret si urmaresc pe muteste filmul. Doar cateva minute. Proiectia se intrerupe brusc. Ajungem la Bucuresti! Imi vine sa-i iau la intrebari pe cei de la Tarom, dar ma opresc. La ce bun? Filmul este ratat, dar ei au bifat o difuzare. La fel ca si cu intarzierea la decolare. Face parte din program, ce n-ai inteles? Ajung la ghiseul de control, stau la o coada imensa, cum nu se intampla in timpul zilei, si apoi imi recuperez rapid valiza. Spre deosebire de data trecuta, cand am venit din Turcia. Atunci, trecuse o jumatate de ora si tot nu venea. Eram pregatit sa reclam pierderea bagajelor dar m-am oprit la timp, o intrezarisem undeva stinghera pe banda...
Am iesit din aeroport ca dupa un meci de fotbal. Sute de oameni se agitau si se grabeau spre masini. De fapt, taxiuri. Imbulzeala de nedescris. Si multi "afaceristi" de ocazie. Apelez la bunavointa unui amic si scap de cosmarul unei asteptari, apoi al unei curse la miezul noptii cu un taximetrist nervos. E trecut de unu noaptea. Cobor din masina si ma indrept neatent spre intrarea blocului. Aud, anemic, un claxon de bicicleta. Cu coada ochiului vad cum trece pe langa mine un biciclist care evita un ultima clipa impactul. Apoi trece suparat si bombanind ceva, in timp ce pedala de zor. Tocmai era sa fiu calcat de un coleg de serviciu! A naibii coincidenta!