Deraiat in Romania

Cand am scris despre dilemele barbatului modern, ma asteptam sa fiu interpretat gresit, rastalmacit, atacat sub centura de ceilalti indivizi care se cred superiori si fara de prihana. Vorbeam atunci despre o categorie numeroasa, nicidecum majoritara, de barbati care se confrunta cu o societate diversificata la extrem, puternic stratificata si indiferenta la sincopele sufletului. Mi-a fost evident din comentarii ca traim vremurile in mod diferit, ca suntem manipulati inca din primii ani de viata sa inchidem ochii cand ne descoperim limitele. Sa fim propriii nostri cenzori, fara sa construim ceva in loc. In alte cuvinte, suntem ipocriti, dar asta nu e nimic nou pe lume! Doar contextul si metodele s-au schimbat fata de acum un veac. Atunci cand bunica mea facea parte dintr-o familie de vita nobila fara a avea titlu nobiliar. Cand strabunicii erau patronii familiei mari si toti urmasii ii respectau cu sfintenie. Cand fetele mergeau la pension si baietii se pregateau sa preia afacerile tatilor. Si mama mea a prins acele timpuri cand educatia in familie si apoi la scoala se facea temeinic si fara a fi acuzat de snobism, intr-o limba straina. Asadar, ne-am pastrat aparentele dar am golit de continut intregul. Substanta valorilor spirituale s-a diluat si ne hranim in viata din gesturi meschine si pasi marunti pe un drum fara tinta. Observ in jurul meu indivizi care prospera din greseala, din noroc sau din inselarea altora. N-au nicio remuscare si nu le tremura pleoapele cand iti afiseaza opulenta, in mod sfidator. Te fac sa te simti un nimeni si sa te consideri un condamnat la mediocritate. Ei bine, pe vremea cealalta, a bunicilor mei, asa ceva era de neconceput. Sa te lauzi fara sa construiesti, sa epatezi fara sa ai masura valorii tale era imposibil. Societatea te sanctiona, iar straturile sociale te excludeau in afara lor. Nici la cei bogati, nici la cei saraci! Erai... intre scaune, cum se spune in argoul smecherilor cu staif. In America, o astfel de societate asezata exista si in ziua de azi. Nu este perfecta, dar este coerenta, predictibila, stabila si, in cele din urma, mai aproape de echilibru. Nu imbogatitii peste noapte ma agaseaza, ci mediocrii care ajung faimosi fara sa-i cunosti si care ulterior isi imaculeaza pedigree-ul si devin frecventabili sau de incredere. Nu pentru ca ar fi mai destepti, mai pregatiti, mai responsabili, ci fiindca isi permit promiscuitatea relatiei cu banditii, mafiotii si depravatii de deasupra lor. Nu te poti descurca in tara asta decat daca iti patezi numele sau sufletul. Iar dupa ce ai facut asta, ai de ales: ramai pe veci in siajul unui imbuibat (seniorul feudal care imparte dreptatea, recompensele si pedepsele pe proprietatea sa) sau devii un paria, nu te mai accepta nimeni, nu te mai atinge nimeni. Esti un raios fara semnele bolii. Asta este societatea pe care am creat-o ori am fost complici la dezvoltarea ei. Nu se va schimba prea curand pentru ca numai asa se pot perpetua afacerile si beneficiile lor. Cei care ar trebui sa-i opreasca sunt fie plecati, fie blazati. Generatiile din urma noastra sunt invatate de aceiasi imbuibati si de slugile lor cum trebuie sa te strecori in viata. Vom preda stafeta fara vlaga si tragere de inima. Mai mult mecanic si plini de lehamite.