vineri, octombrie 24, 2008

Naravul lupilor pribegi

Se facea ca intr-o haita de lupi tineri seful era interesat doar sa serveasca interesele celor rebegiti dar puternici, din afara teritoriului controlat de cei tineri. Venirea sa a fost privita cu neincredere, avand in vedere antecedentele sale. Fusese expulzat de ai lui pentru ca i-a tradat. Era, insa, puternic cu sprijinul rebelilor, cei care i-au asigurat spatele si l-au trimis in noua haita care ramasese fara conducator. A avut nevoie de ajutor din interior. Unul dintre cei mai priceputi lupi tineri i-a dat o mana de ajutor. L-a consiliat cum sa se inteleaga cu restul. Cum sa asigure echilibrul si dominatia in raport cu taberele din interior. I-a spus sa se fereasca de femelele flamande, sau ranite in competitia pentru putere. I-a asigurat spatele acolo unde nu se pricepea. Cand toate acestea au devenit prea multe iar nevoia de legitimare s-a evaporat, lupul pribeag l-a indepartat pe cel tanar. S-a intors la ale lui si s-a lasat inconjurat de clica celor care il laudau de dimineata pana seara. L-a izgonit de langa el pe cel tanar si s-a lasat ademenit de vorbele dulci si minciunile femelelor. Acum traieste cu ele si conduce haita asa cum ii este natura: prin combinatii si dezbinare. Va pati la fel ca ultima data cand a fost aruncat departe de ai lui.

Povestea exprima o situatie reala. Ce ne spune ea?
Ca atunci cand vrei sa schimbi ceva trebuie sa prezinti tuturor, corect, realitatea. Sa ai puterea sa subliniezi succesele si punctele forte ale echipei. Astfel, ii poti motiva pe membrii ei si sa-i mobilizezi pentru producerea schimbarii. Daca nu te folosesti de energia si entuziasmul "receptivilor" si "inovatorilor" scanteia din motor si apoi miscarea acestuia se sting. Sa eviti sa-i pedepsesti pe oamenii care aduc performanta ori au potential, ca si cum sunt incapabili. Invata din greseli si trateaza ca pe o etapa a procesului astfel de incidente. Intelege si asuma-ti ce ai de gand sa faci, astfel incat si cei cu care colaborezi sa poata fi alaturi de tine. Comunica frecvent, constant, individual cu membrii echipei si cere feed-back onest din partea lor.

Mie, sincer, nu-mi mai arde de schimbare! De cate ori am fost chemat sa ma sacrific pentru binele lupului batran am fost aruncat deoparte pentru ca, intre timp, au venit mierosii si lingaii. De cate ori am fost asigurat ca nimeni nu o sa-mi puna bete in roate la ceea ce construim, s-a intamplat exact invers! De cate ori am spus ce este gresit, ce nu merge, ce este periculos, s-a intors impotriva mea inzecit. Cand aduceam argumente eram combatut cu minciuni evidente si atacuri la persoana. Cand ma retrageam pentru o respiratie in plus, eram identificat ca tradator. Si tot asa, orice as fi facut eram vinovatul de serviciu. Am renuntat sa mai particip la schimbare. Acestea nu sunt schimbari adevarate, ci doar acte de preluare a puterii. Si cum puterea se ia si apoi se preda, astept urmatorul la rand!

PS: Abordarile din articol referitoare la diminuarea rezistentei la schimbare sunt predate si aplicate managerilor din intreaga lume. Numai la noi, majoritatea lor conduc dupa alte reguli, si uite unde am ajuns!

29 de comentarii:

Manole spunea...

ai cam descris...ferma animalelor, folosindu-te de lupi, mai tineri mai batrani...pana la urma e doar clasicul ajuns la putere...
De lingai si de mierosi cum scapam??? Serios, cred ca au o deformatie fizica, au limba mai lunga!
Oricum, e frumos circ ul cand lupul batran e alungat...atunci TOTI mierosii si lingaii scuipa si dau cu pietre! Ce pacat ca nu are ochi sa vada si urmatorul...pana la urma exercitiul lingual...ajunge sa le placa prea mult...si tot asa. Am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea.
Un alt cockteil...hmmm
100 ml lapte rece
40 ml suc de portocala
1 lingura zahar
1/2 banana
frisca, rondele banane
Se pun ingredientele in blender si se amesteca bine.

Diana spunea...

Lupii moderni traiesc numai in haita si sunt total lipsiti de caracter. Se vor alunga unii pe altii in lupta continua pentru putere si vor fi uniti numai cita vreme au o prada mare in vizor. Idealistii ar face bine sa nu stea pe linga asemenea haita, pentru ca nu vor suporta sa vada atitea minciuni si nedreptati.

Ce reteta apetisanta de cocktail ne da Manole!! Pacat ca mi-e prea frig ca sa ma misc de aici pina la blender. Pina una alta, ma multumesc cu un ceai fierbinte de macese.

Anonim spunea...

Manole, la calorii nu ne gindim? Frisca, banane, lapte, zahar…cred ca sint mai putine calorii intr-un pahar de vin.

Claudiu, daca inteleg bine, in povestea cu lupii e vorba doar de lupta de putere si nu de schimbare (poate doar política? Lupi tineri vs. Lupi batrini ?). In afara de interese, ce se schimba? Ce vor lupii sa schimbe ? Cind vorbim de schimbare, de obicei avem un goal. Ce goal au lupii tineri ? Ce goal au lupii batrini ? Care-i goal-ul personajului de poveste ? El ce vrea sa schimbe ? Abia dupa ce stabilesti un goal comun poti vorbi de forming-storming-norming-performing-rewarding (Team Building 101). Articolul se refera la rezistenta la schimbare? Schimbare la ce? Scuze, dar am trecut prin citeva clase de change management, team building, organizational behaviour etc. si nu cred ca vorbesti de rezistenta la schimbare. Poate vorbesti de dinamica grupului ?
JFK spunea : “Change is the law of life. And those who look only to the past or present are certain to miss the future.” Weekend placut tuturor. Cind se deschide Aromabar?

starsgates spunea...

Ştii cum se spune, schimbarea şefului bucuria prostului.:)
Aşa că nici eu nu vreau schimbareeeee!!!!
Nu că mi-ar place aşa cum e,dar întotdeauna am fost Gică Contra, aşa că dacă ceilalţi vor schimbare eu nu vreau.:)
Lăsând gluma la o parte se vede că ai rămas un visător, dacă n-ai învăţat până acum că puterea e un drog, iar cei care ajung s-o deţină nu mai vor să renunţe la ea.:)

Anonim spunea...

Si iar ma regasesc in povestile tale... Cert e ca amadoi lucram in aceeasi institutie care, mie una, mi-a secat energiile, m-a imbatranit si m-a schimbat la inceput intr-o hoasca la nici 30 de ani. Mi s-a facut subit sila si am inceput sa arat greselile din jurul meu. M-au amenintat, dat la o parte si marginalizat. Intre timp mi-am recapatat energiile ca sa privesc partea buna a realitatii in care ma aflu. Cel putin partea cu lupii tineri si cei batrani e un soi de vesnica pomenire a gastilor care fac cartile. Ca doar stii despre ce vorbesc...
Nu stiu daca ai facut referire la breasla sau nu, dar mie una imi vine cateodata sa urlu ca un lup, sa auda toata lumea cat pupincurism, curvasareala si falsitate exista. Iar cel mai grav e ca se face "pe fata".
Aleg, in cele din urma, sa fiu un om demn, orice as face si oriunde as lucra. Numai Dumnezeu stie cat e de greu in mijlocul "lupilor".

D.V.

Un jurnalist spunea...

Vai doamnelor, dar ce interesant ganditi! Cat pragmatism! Si ce de cunostinte aveti! Ei bine, nu v-ati prins! Dar nici nu era usor! Doar cateva indicii sa va mai dau. Rezistenta la schimbare este ceea ce spun dar se refera la diferite organizatii prin care am trecut. Nu vorbesc despre dinamica grupului, Oxana! Nu este lupta dintre lupii tineri si cei batrani, ci despre un intrus impus sa conduca haita si felul in care se creeaza coalitii pentru preluarea puterii. Idealistii n-au ce cauta in preajma lor, asa cum spunea Diana dar nici nu era vorba despre ei in text. Asadar, mai sunt detalii de lamurit. Aromabar se deschide in curand! Va fi frumos. I promise! Weekend linistit. Vremea nu tine cu noi, din pacate!

Anonim spunea...

Hmm ...daca tot suntem "parteneri" cum zice un coleg de birou , am trecut si eu pe aici si am citit povestioara ...interesant...

Un jurnalist spunea...

Bine Dragos! Si crezi ca rezistam sau rezistam la schimbare?

Anonim spunea...

"intrus impus sa conduca haita si felul in care se creeaza coalitii pentru preluarea puterii."
Pai asta e povestea vietii mele...cu tot cu...latura din dreapta, solo, mai au sa puna gratii la usa!
De asta am si privelistea frumoasa la tot ce se petrece...si mai ales acum, cand e momentul plecarii...
deh, tot la ferma animalelor , ma intorc, numai ca niciodata nu am parte sfarsitul povestii adevarate...
Nu-mi plac schimbarile, mai ales ca ale mele se petrec mai des, 1 juma, si gata altul! DAR, acum,(asta e si motivul pentru care am ezitat sa ma exprim din punctul asta de vedere!) dupa o lung proces de gandire pot sa spun ca abia astept schimbarea acestui lup cu mentalitatea , ancorata undeva prin anii 50. A schimbat pana si denumirirle structurilor dupa acele vremuri. Legile? Astea noi nu-s bune, stie el ca sunt altele!

Coalitiile sunt formate din aceiasi, de fiecare data. Pupa fundul la venire...dau cu pietre la plecare.

Mana spunea...

Într-una din organizațiile în care am lucrat și în care se schimba des top managementul (cu niște lupi impuși din afară), s-a făcut, la un moment dat, un research prin care se urmărea să se afle impactul acestor schimbări asupra organizației. Concluzia prezentată de Alfred Dumitrescu de la Lighthouse, agenția cu care s-a lucrat la vremea aia? (Iar Fredi este un psiholog/specialist extrem de bun! Căutați pe net!) Oamenii din interior, angajații obișnuiți, veniți acolo să lucreze, să-și facă meseria, erau exact în situația unui copil abandonat, aflat într-un centru de plasament/orfelinat, și care are, la un moment dat, norocul să îl ia o familie la ea acasă, unde găsește exact ceea ce îi lipsește: căldură, intimitate, interes pentru persoana lui, normalitate. După o perioadă, familia nu reușește să obțină aprobările pentru adopție și este obigată să ducă înapoi în orfelinat copilul. Peste o vreme, copilul ajunge într-o familie (aceeași sau alta, în condiții similare). Ni s-a explicat că toată viața acel copil va trăi cu spaima că minunea va dispărea și va ajunge înapoi în orfelinat, chiar dacă se va produce o adopție oficială care, teoretic, ar trebui să îi asigure acestuia liniștea și siguranța că nu mai este posibilă o întoarcere într-un mediu pe care nu și-l dorește. Vezi, Prințe, poate tocmai de-aia zici "Mie nu-mi mai arde de schimbare!"

Diana spunea...

Aha, deci avem nevoie de mai multe indicii...asta e cu povestile codate, fiecare le citeste altfel :).

(Dar totusi era vorba despre un idealist in text...in paragraful trei.)

Oxana, daca la noi managerii si angajatii ar avea mai multe cunostinte de dinamica grupurilor, ce bine ar fi! Aici trainingurile se fac la intimplare, iar managementul schimbarii nu exista.

Chiar daca are multe calorii, eu incerc azi cocktailul lui Manole - aproape sigur o sa mi-l confiste un client curios :).

Mana spunea...

@Diana, eu nu aș face afirmații generalizate, cum că aici "trainingurile se fac la intimplare, iar managementul schimbarii nu exista". Și în România sunt organizații și organizații (fără supărare!) :)

Diana spunea...

Mana, interesanta analogia organizatie -familie. Daca ar fi sa o continuam, angajatii romani sufera traume psihice chiar inainte de a fi "abandonati". Pentru ca "parintii" care ii cresc, inca din momentul in care intra in organizatii, nu aplica nici un principiu de educatie corecta.
Angajatii linistiti si care muncesc corect nu sunt recompensati. In schimb, cei care muncesc mai putin bine si provoaca certuri sau barfesc s-ar putea sa ajunga mai bine decit ceilalti (se recompenseaza lipsa performantei sau comportamentele negative). In fine, cei care incearca sa propuna solutii la probleme sunt sanctionati. Asta, prin perspectiva analizei comportamentale, se numeste oricum, numai educatie folositoare nu.

Poftim, ca iar vorbesc prea mult de teoria organizatiilor...lumea spune ca e week-end?!

Diana spunea...

Din pacate am o perspectiva destul de ampla, am citit mii de aplicatii despre organizatiile romanesti pina acum...nu vorbesc despre un 100% dar despre o majoritate, da.

Daca tu/voi ati vazut organizatii in care situatia e mai buna, inseamna ca ati avut noroc.
Probabil lucrurile se vor schimba in bine si schimbarea trebuie sa inceapa de undeva.

Mana spunea...

Diana, eu am lucrat numai în astfel de organizații. Și ca mine sunt mulți! Este adevărat, nu am lucrat niciodată la vreo instituție de stat, ci numai în mediu privat. (Și nu am 20 de ani :P Asta înseamnă că se mișcă ceva și în România!). Nu degeaba prietenii îmi spun că sunt corporatista :)

Diana spunea...

Nu e deloc rau sa fii corporatista.
Eu am "vazut" prea multe pe model vechi...
Cind ai timp, facem o cercetare sa vedem proportia exacta intre modelul vechi si nou!

Mana spunea...

Minunat! Pentru asta, chiar îmi fac timp! (Deocamdată e week-end, iar eu sunt un pic la munte) :D

Un jurnalist spunea...

Ce incantat sunt! In sfarsit avem o dezbatere. Mana corporatista si Diana integratoarea. Iar langa ele, Manole care le si intrece! Doamnelor, abia acum v-ati apropiat de sensul vorbelor mele. Da, ma refer la organizatii vechi, mari, importante si nereformate. Nu este cazul in privat unde esecul este rasunator daca te joci cu oamenii. Diana a inteles exact ce gandesc dar si Mana are dreptate. Suntem niste orfani cei care lucram pentru patronul - Stat. Fie el luminat sau inchistat. Avem nevoie de o schimbare din interior dar ea este mereu oprita. Cauzele si motivatiile le-a spus foarte bine Diana. Eu m-am referit la lipsa mea de motivatie. Nu pentru schimbare. Asta o voi dori tot timpul indiferent ca sunt de 20 sau de 50 de ani. Coalitiile imi sunt straine pentru ca niciodata nu m-am gandit sa acced si sa mentin puterea. Desigur ca as putea face asta daca as fi lider sau recunoscut ca lider. Cum nu este cazul, ma marginesc la schimbarea din interior la care sunt cooptat. Cum de fiecare data schimbarea devine o forma de preluare al puterii si fara obiective previzibile si oneste sfarsesc, inevitabil, in contradictie sau in opozitie fatisa cu indivizii dornici de obtinerea puterii. Asta e paradoxul de care vorbesc. Esti chemat/solicitat sa faci schimbarea si dupa un timp naravul celui de sus revine si opreste schimbarea. In schimb, se complace in lumea mocirloasa a lingusitorilor si fatarnicilor.

Anonim spunea...

oxana, la calorii nu m-am gandit, dar m-am gandit la calciu ca ne mananca osteoporoza! :D

eu cred ca vorbim din situatii diferite, asa cum Mana bine zice, sunt organizatii si organizatii.
Dar chiar si asa, pana si la mine in institutie, exista un plan anual de formare prof. si ala se bazeaza pe obiective!
La schimbari, eu simt cum incertitudinea, nesiguranta si o lehamite ca iar trebuie sa demonstrez ce pot- altuia!-de numa' ca nu ma duc pe campii! Cand in sfarsit prididesc la...ala pleaca..., in plus, au grija nemernicii sa opreasca initiativele vis-a -vis de schimbarile de interior, mocirla e sustinuta de lingusitori si mierosi! asa ca dau dreptate, Mare dreptate! teoriei Manei!
Haosul e cel mai bun, pentru ca asa se pot strecura, incasa lunar, nemernicii salariul!
Daca inteleg???OHOHOHO!!! Asta, care e acum si e de un an jumate, a anchetat disciplinar, peste 100 de salariati! Teroarea si nesiguranta sunt libere pe holurile noastre! Nu, sa nu credeti ca oamenii erau atat de vinovati, NU, ci doar vrea sa faca loc altora ...pentru as plati functia!
intr-un an juma, a angajat peste 70 de persoane, care nu au nicio legatura cu domeniul nostru, clar specializat!
Sa vie " nasul" ca , Lelita, dau pa-afara! :)))))

Anonim spunea...

Deci parerea mea care este :

Poa sa se schimbe orice ...sunt prea mic si neinsemnat ca sa simt ceva ...exact ca la mare cand vine valul si te bagi sub el si simti cum iti trece pe deasupra capului ...de cand sunt angajat s au schimbat multe ...da multe de tot ..si nimic nu ma afectat , da chiar deloc , sefi ,colegi,aparatura,locul meu din turn unde lucram ,cladiri ,sefi de stat, partide , mai zic o data directori...si nu am avut nici o greata ...taicamiu mi a spus de o chestie de pe vremea comunistilor ca se numea rotatia cadrelor ...cred ca se intampla si azi...in fine sunt un lup mai tanar cred eu si inca mai am de vazut multe , sper sa ma descurc

Un jurnalist spunea...

Dragoselule tata! Rotatia cadrelor era baza functionarii sistemului la comunisti. Asa se mai misca "aerul" in intreprindere si se iluzionau multi ca le vine si lor randul. In zilele noastre, nu se mai poarta rotatia. Ci provizoratul! Se momesc "gusterii"... nu lupii, atentie! cu functii, ei vor sa fie in varf si uite asa compromisul s-a creat. Apoi se invechesc acolo sus (capata o asa- zisa recunoastere formala) si se tranforma in lupi. Emit pretentii, isi fac tabere si ii musca pe cei care au potential real. Preventiv, ca nu cumva sa-i vin in minte sefului cel mare sa-i aduca mai aproape. Si astfel, ajung la ce zicea Manole. Ii tii pe oameni in tensiune, in anchete, in nesiguranta si ii faci sa plece singuri. De ce? Ca sa vina "familia" lupului pribeag. Cine mai face schimbare in felul asta. Nimeni, nu?

Anonim spunea...

Rotirea cadrelor avea o baza, baza pregatirii...din timp a doi trei ghiolbani ca sa ia locul. Acum aceasta baza nu numai ca nu exista, dar sunt adusi outsideri din cu totul si cu totul alte domenii...cimitire, de exemplu, in posturi tehnice pe o ramura, asa cum am mai spus, foarte clara!

starsgates spunea...

Da' ce ziceţi de un economist în sănătate care spune că e mai bine ca cei pe care-i consideri fără nici o şansă să-i laşi să moară?

Anonim spunea...

Stargates, pai ce te miri, doar la ei au crestere economica negativa!
Asa ca lor le da cu plus, chiar daca e vorba de cota -2!

starsgates spunea...

Da, asta în cazul în care nu vorbim de axa numerelor reale ci de o mărime vectorială.:)

Anonim spunea...

nu e frumos ce faci! eu (noi) n-am ajuns la lectia asta, ca e din mai tarziu! :P
In rest, e chiar prea corect! :)

starsgates spunea...

Lasă meştere că nu mai ai mult!:)
Da' văd că e mare înghesuiala în bar.

Anonim spunea...

aha! mare, rau!abia am pus mana pe doua pahare! ce sa-ti spun, era sa ma bat pentru o scrumiera! inghesuiala, domne', cde sa mai zic!

Anonim spunea...

Citind ce-ati scris, incepe sa ma doara capul.Cum nu am lucrat niciodata in Romania, e greu sa-mi fac o parere despre ce se intimpla acolo, asa ca ma abtin la alte comentarii.

Powered By Blogger