Repede, ca ma grabesc!

Comunistii au inventat limba de lemn. Au perfectionat-o in asa masura, incat a devenit a doua limba oficiala, iar pentru multi analfabeti sau impostori s-a transformat in instrumentul perfect de disimulare a gandurilor si a competentelor. Tot ce nu putea fie explicat logic, stiintific sau moral era transformat in parabole si metafore. Oriunde mergeai, auzeai expresii standard si cuvinte fara fond. Atat de tare s-a insinuat in mintea noastra incat intelectualii si cei cu o pregatire solida intr-un domeniu de activitate deveneau, inconstient, parte a dublului limbaj.

Dar cuvintele n-au fost singurele care s-au ordonat si incolonat dupa voia comunistilor. Mintile si comunicarea interumana s-au pervertit. Precum vorbele, dialogul s-a formalizat, respectul in comunicare s-a evaporat ori, in cel mai bun caz, s-a intepenit in limitele de siguranta. Eram martorii unui preludiu si postludiu, adica obligatoriu, introducerea/pregatirea temei era plina de definitii si expresii standard dupa care finalul era vag, evaziv, plin de subintelesuri si trimiteri la chestiuni abstracte. Ramaneai mereu cu o senzatie de neintelegere a lucrurilor, erai impins sa-ti imaginezi o teorie a conspiratiei. Mereu asteptai o confirmare a discutiei intr-un alt plan, dupa un timp petrecut invariabil pentru intelegerea unor sensuri ascunse. Acum am depasit aceasta stare.

In primii ani dupa '90, auzeam des cuvinte si expresii din vremurile apuse. La fel si comportamentul uman s-a modificat. Aici schimbarea a fost mult mai rapida. Romanii s-au dus la extrema cealalta. Din vorbe fara sens si atitudini confuze au ajuns sa se exprime mitocaneste, sa te inoportuneze in discutii nesolicitate, sa-ti spuna direct si brutal ce nu le convine. De cate ori nu auziti astfel de remarci: Spune repede, am treaba!, Treci la subiect ca ma plictisesti!, Altceva ai de zis?, Nu ma intereseaza asta de la tine!

Cand eram in Statele Unite, observam cum americanii evitau sa spuna explicit ce gandeau. Semana in multe privinte cu stilul de comunicare din timpul comunistilor. Contrariat, i-am intrebat de ce procedeaza astfel. Si am inteles ca, face parte din educatia lor timpurie. Sunt invatati sa nu deranjeze prin exprimare, sa nu agaseze in implicare nesolicitata, sa nu elaboreze teme delicate. Li s-a inoculat de mici ca sunt diferiti, ca sunt unici si ca sunt liberi sa faca ce vor. Asa ca, atunci cand ii intalnesti, descoperi cat de atenti si uneori exagerati in precautie sunt in dialogul interpersonal. In schimb, noi suntem tupeisti, bagareti, lipsiti de scrupule, insistenti, dornici sa punem punctul pe i. Recunosc ca si mie imi place sa clarific lucrurile, sa aduc precizia unde se simte nevoia, dar asta e cu totul altceva.

Peste tot in jurul meu, vad indivizi care incep un dialog si-l termina instantaneu printr-o simpla vorba aruncata nepotrivit. Oameni care te intreaba o chestiune delicata si complexa si care vor un raspuns pe loc, prin da sau nu. N-au rabdare nici sa te aperi la o acuzatie, cu atat mai putin sa demasti simulacrul de proces de intentie la care esti supus. Este ca si cum o teama interioara ii face sa te opreasca inainte de finalul nedorit. Daca afla adevarul astfel?, daca ii deconspiri?, daca se fac de ras? Asadar, te grabesc si te jignesc prin brutalitatea vorbelor si iti arata ca tot ce asteapta de la tine este confesiunea, marturisirea. Restul e treaba lor, concluzia, consecintele le apartin.

In tara asta, delictul de opinie ca si cel de gandire sunt sanctionate de insisi cetatenii ei. Sa nu cauti sa explici sau sa te exprimi elegant ca esti taxat. Avem o limba si un comportament vulgare, in masuri egale. Mi-e teama ca marea noastra decadenta in relatiile interpersonale va fi desavarsirea acestei stari de fapt. Riscam sa devenim niste animale evoluate pe scara sociala dar incapabile sa rationam in grup. Vom fi gardienii propriilor angoase si judecatorii corupti ai opiniilor care nu ne convin.